Povestile batranilor
Raspunsuri - Pagina 3
Teodora D. spune:
Q, ce poveste frumoasa si trista.
Si care mi-a amintit de o istorie care si acum ma intristeaza; vecinul bunicilor mei se intorcea de la razboi impreuna cu 2 tovarasi; in drum au trecut peste o pasune unde era o fatuca la vreo 16 ani care pazea o cireada de vite. Cei 3 “eroi” i-au furat vitele, iar pe fata au bagat-o cu capul intr-un cuib de serpi, pe care il gasisera putin mai devreme in padure. S-au intors in sat si dupa cativa ani au inceput sa se laude cu isprava lor, adaugand “a murit repede, usor…” Nu va inchipuiti ce impresionata a fost mintiuca mea de copil la auzul acestei grozavii! Si pentru ca vecinul respectiv avea o nepoata handicapata mintal, pe care de cand a inceput sa creasca o tineau in ulita, legata de un copac si in pielea goala pt. ca-si smulgea tot de pe ea, lumea a zis ca asta a fost pedeapsa de la Dumnezeu pt. ce a facut. Si eu ma intrebam de ce trebuie sa plateasca un suflet nevinovat pt. pacatele lui…
Dar nu toti oamenii de acolo erau haini la suflet; erau extraordinar de saritori- cand taiau porcul, culegeau recolta de pe camp sau strugurii din vie, cand “surecheau”- mergeau unul la altul, fara sa fie chemati si se ajutau, fara plata, doar erau ajutati si ei la randul lor.
Iar duminica, dupa ce se intorceau de la biserica(in al carei cor bunicii mei erau voci “de baza” si cu care au colindat tara, ajungand si “la capitala”), toti barbatii ulitei se strangeau pe niste bancute si jucau septic, “duhanind”, obicei de care imi amintesc si eu, parca-l vad si acum pe bunicul in mijlocul acelor barbati.
Ce pacat ca supravietuitorii acelei perioade acum nici nu mai ies seara la ulita, stau inchisi in casa la televizor, nu se mai ajuta intre ei si,ce-i mai trist, se petrec unul cate unul intr-o lume, sa speram, mai buna.
Somewhere on this globe, every ten seconds, there is a woman giving birth to a child. She must be found and stopped.
qsar spune:
Bunica mea, mama tatii, despre cumnata-sa, Coletzica, cu care nu se suferea:
"Pe ea o chema de fapt Niculina... nici vorba Nicoleta sau Colette. Ni-cu-lina! Eu asa i-am spus totdeauna, nu Colette! Tac-su era ceva functionar la Curte si maica-sa... eeeh!. Niculina a mostenit de la ma-sa moara de la Buzau si pasiunea pentru locotenenti. Si-o fandosealaaaaa! Parc-o vad pe coana mare, mama Niculinii, dand ochii peste cap cand povestea ca a fost cu suita (regala n.a.) la Sinaia. Ei, si? Asta l-a gasit pe frati-miu, Lica. Un naiv, draga, un... Of! Ce-i aia casatorie de onoare? Da ce, s-a gasit el singurul din garnizoana cu onoare. Ca doar stia de indiscretiile ei..."
Am gasit acum cativa ani in pod o poza cu Tante Colette prima sotie a fratelui bunicii. O femeie cu palarie cu bor mare si haina cu guler de vulpe, sprijinita de-un automobil. Destul de stearsa. Si cam planturoasa. A murit destul de tanara. Bunica nu o iertase nici dupa 50 de ani.
Rayuela spune:
curat murdar monsher!!
as sta ore in sir sa ascult bunicutze care croseteaza si sporovaiesc,de fapt asta am si facut,copil fiind.Bunicutza mea avea o prietena,coana Florica.Fusese o frumusete si barbatii suferisera mult din cauza ei.Imi parea incredibil ca aceasta batrinica sa fi frint atitea inimi,pentru mine era coana Florica,batrinica de vis-a vis,care venea in fiecare seara la bunica mea sa se uite la televizor(nu avea) si intra pe usa,tot timpul zimbitoare ,spunind:bonsoir bonsoir(exact cum se scrie pe romaneste).
Din discutiile lor imi aduc aminte crimpeie parfumate cu timp:
-Frate...pe timpuri,erau pline magazinele,la discretie,colaci si brinzeturi,shocolata fina,carnuri,fructe de toate soiurile,eheheee...(povestile astea,despre abundentza dinainte de razboi,mai ca nu le credeam,le auzeam prin anii 80,cind era saracia lucie in Romania,si pur si simplu nu-mi dadeam seama ,cum domle,au fost cindva magazinele pline in tara asta?.Mare nedumerire pe capu meu,aveam senzatia ca sint trasa pe sfoara de doua bunicutze shugubetze,care in loc sa ma pacaleasca cu Alba ca Zapada,inventau alte "povesti").
Apoi,despre cochetaria de alta dat':purtau parul pe "moatze",adica niste cirpe rasucite cu mestesug in cirlionti,stateai frate doua zile cu moatzele in cap,daca mergeai la un bal,la o serata!!
-Si frate,zau asa,nu exista sa iesim in oras fara pantofi asortati la posheta si la palarie,o doamna nu pleca de acasa fara ciorapi fini(mi se pare ca abia aparusera cei de nylon),indiferent daca erau 40 de grade afara,si fara manusi(vara,cele crosetate din atza)
Offf...la vie en rose...
Elena
si 
mademoiselle Amelie-Boubou
ML spune:
He, he, he! Asa o minune de povesti nu ma mai satur sa citesc.
Cum se distra coana Florica? Se ducea singura la cinematograf si vedea toate filmele posibile iar in "timpul liber" se suia intr-un tramvai care o plimba de la un capat la altul al Bucurestiului si inapoi acasa. Cand venea in vizita ne aducea gogosi de cartofi cu dulceata. De atunci nu am mai mancat!
Revin acum la strabunica, Buni. Locuia pe Calea Vacaresti 268 intr-o casa veche cu cinci camere, cu sobe de teracota pe care punea iarna mere coapte pentru stranepoti, candela vesnic aprinsa in salon, baclava si vara rosii grozave din gradina... Dar cel mai cel era cand noi copiii intram in casa iar ea ne spunea de la usa: "Ia duceti-va voi la oglinda din dormitor si vedeti daca-i ceva acolo". Avea o oglinda mare, ovala, superba, (cu doua fete) care se rasucea. In camera era cam intunecat si imi era frica dar imi luam fratele de mana si voiniceste dadeam pieptul cu... bomboanele de ciocolata amaruie! Una pentru mine, una pentru fratele meu. Si cum sa le uit daca numai acolo gaseam bomboane de ciocolata? Sora mai mica a bunicii locuia cu Buni in casa. Ea si sotul lucrau la Aprozar, aveau prieteni la Abator si prin urmare erau sursa placintelor cu carne, baclavalelor si bomboanelor de ciocolata. Nenea Sandu era graaaas, graaas si imi era frica de el. Mai mereu cand veneam la Buni, sotia, tanti Nuti, ii punea ventuze pe spate. Nici asta nu pot uita. Ma holbam la paharelele alea pe spinarea lui grasa si ce gogosele rosiatice ii lasau acolo. Tot nenea Sandu pe cat de gras era avea o furculita miiica, miiica din argint numai a lui pe care o ravneam cand mancam la ei. He, he, niciodata nu mi-o dadea. Sa ma scuzati dar stiti cum ii spunea Buni? "Cacat gros", asa-i spunea. Nu era rau dar era din topor si cred ca Buni il regreta pe primul sot al fetei, un om deosebit.
Apoi mai avea si alte fete pe langa bunica si tanti Nuti. Una dintre ele era Tanti Rica. Tanti Rica a ramas vaduva de tanara cu 2 baieti si s-a recasatorit. Mi-l amintesc pe sotul ei ca avea o fata de para, sau asa consideram eu. Era cam bolnav de Parkinson si Buni il poreclise si pe el... "Dovlecelul vibrator"! Nu stiu cu ce-i gresise saracul, Dumnezeu sa-l ierte.
Si mai avea Buni vecina pe Maricica Puica, alergatoarea care ne aducea "ciunga" din America. Iar cand era bunica mica cea mai buna prietena-i era Maria Tanase, gard in gard cu ele. Toate s-au dus, Buni, casa, gradina imensa unde ne ascundeam, florile cataratoare portocalii, dulci pe care veneau gramada furnicile, stanjeneii de la poarta si mai ales mangaielile ei (bunica vorbea cu Buni cate-n Luna si in stele, eu ii sarutam mana si apoi ma "invita" la tras pe spate. Ma asezam pe burta in pat langa ea si ma uitaaaaam la icoana de deasupra usii pana adormeam. Hai ca ma ia cu plans).
Rayuela spune:
Casele demolate,despre asta o sa scriu acum ,desi ma doare sufletul.In 1988,casa bunicii a fost demolata.Casa din Pictor Stefan Dumitrescu nr 5,unde am copilarit.Cunosteam fiecare ungher,fiecare cotlon,ma catarasem in pod,coborisem in pivnita(fac o paranteza ,ca mi-am adus aminte de acea pivnita.Bunica mea locuia singura.Avea un taburet cu telefonul pe el,exact pe capacul pivnitei,care nu era adinca,dar oricum,pivnita.Intr-o zi,capacul a cedat si bunicutza mea a cazut in pivnita.Cred ca Dumnezeu a fost acolo,pentru ca Bunica a alunecat lin pe o covata,ca pe un topogan,impreuna cu telefonul...asa ca a dat numa un telefon la vecini:Alo,bunaziua,am cazut in pivnitza,va rog sa veniti sa ma scoateti),si acum "vad" pata de oja de pe trotuarul din fata casei,shutisem oja lu mamaie si o sparsesem acolo,si mi-era frica sa nu fiu descoperita.
Intr-o zi,plec de la matusa mea,cu mamaie,si ii spun:"Mamaie,vreau sa mai vad o data casa,inainte sa fie complet rasa de pe fata pamintului".Ma duc acolo...casa era inca in picioare,geamurile smulse,peretii in ruine,incercam sa reconstitui camerele,asa cum fusesera.Nu-mi venea sa cred ca totul e distrus,ca toata copilaria mea zace in molozul ala.Ciudat ,gardul era inca in picioare,si poarta.Nu pot sa o uit pe bunica,asa mititica si viteaza,nu a plins deloc.si stiti ce a facut,in momentul in care ne-am hotarit sa parasim ruinele?A tras poarta dupa ea si a incuiat-o!!Si azi,gasesc gestul ei extraordinar,o "palma" data celor care au hotarit sa intre cu buldozerele in casa ei.Si nu s-a uitat nici o clipa in urma.
Elena si mademoiselle Amelie-Boubou
Oana_B spune:
Rayu, mie imi suna foarte familiar numele strazii Pictor Stefan Dumitrescu, e cumva pe la Pieptanari? Eu am locuit la in zona Drumul Gazarului.
Daca zici ca a fost demolata, inseamna ca a fost pe strazile alea unde au ridicat niste blocuri cu 10 etaje. Si eu am locuit pe Opris Ilie (tot pe acolo) si in locul casutelor din zona aia au facut blocuri.
Oana_B
Claudelu spune:
Mai cand va citesc povestile imi amintesc de bunicutza mea care acum 3 saptamani a facut 90 de ani!
ce frumos povestiti voi, bravo voua!
imi place la nebunie sa stau si sa citesc povestioarele voastre!
Claudia&Raul (01.04.2004)
Rayuela spune:
OanaB,incredibil!!Pai Opris Ilie era exact perpendicular pe Pictor St dumitrescu,cunosc toate casutele si de acolo!!Poate ne-am jucat impreuna elasticu si noi nu stim?
Mai stii casa generalului Opris?O mai fi in picioare?Era cea mai frumoasa din zona.
Elena si mademoiselle Amelie-Boubou
ML spune:
Oana unde ai locuit pe Opris Ilie? Iarta-ma Rayuela ca-ti fur raspunsul. Il stii pe nepotul lui Opris generalul batran, pe Matei si casa aia a lor mare superba cu parc in fata? Matei a fost coleg de generala cu fratele meu. Avea o sora care a murit de leucemie saracuta. Si o bunica batrana sus in varful casei.
Da, Pictor Stefan Dumitrescu este oarecum in zona Pieptanari, intre Parcul Tineretului si Sos. Giurgiului. Sunt blocuri mari acolo, s-a distrus farmecul cartierului. Visez tot timpul casa bunicii, nu ma pot rupe de ea. Inainte de demolare fratele meu a dat o petrecere acolo cu colegii de liceu. Bunica l-a lasat sa deseneze pe pereti cu carbune ce a vrut. Paienjeni, mutre caraghioase... Dupa mutarea bunicii fratele meu a revenit. In jurul casei totul demolat, peretii cu painenjenii si mutrele nu inca. Mucitorii ii lasasera inca o zi sa ii priveasca.
Aveam acolo un piersic cu persici nu prea mari, nici nu prea se coceau, mai faceau si clei sau ceva ciudat dar ce gust si parfum minunat aveau! Si Manolestii care injurau si ni se urcau pe gard si bronzatul pe acoperisul casei si Oraselul copiilor, centrul de paine din colt cu pamant pe jos... Doamne, Doamne... Buhuhuuu, iar imi dau lacrimile. Ne cunosteam toti vecinii, mamaiele si tataii, ne luau la ei ca pe nepotii lor si ne dadeau cartofi parajiti si parizer,ne pansau bubele si juliturile, ne plimbau cu motocicleta pe strada (pai cine mai avea motocicleta pe atunci si caini..., caini de vanatoare si pusca...? Tragea cu ea de Anul Nou domnul Dumitrescu).
Hai povesteste Oana, atat mi-e de dor de copilarie si locurile acelea...
Teodora D. spune:
fetelor, citindu-va povestile mi-am dat seama cat suntem de fericite, cat suntem de norocoase ca avem asemenea amintiri. si ma gandesc la bunica pe care am pierdut-o cand aveam 9 ani, mi-o amintesc atat de bine, sunt o copie a ei din punct de vedere fizic, dar gandul la ea imi aduce si mie lacrimi in ochi.
sa va traiasca bunicii celor care inca ii mai aveti si sa stiti sa va bucurati de ei!
Somewhere on this globe, every ten seconds, there is a woman giving birth to a child. She must be found and stopped.