Teama de adoptie
Raspunsuri - Pagina 6
pashosha spune:
buna seara...ma alatur si eu discutiei voastre..
asi,o adoptie fara acordul sotului inseamna divort...nu asha se face...
dar, lachi, nu uita un lucru...femeia e gatul si barbatul e capul...de ce nu faci tu o vizita incognito la un camin....fara sa ii spui sotului, dar il iei doar cu tine...crede ma ca dupa ce vede unu...uita de prejudecati..la inceput o sa luptati un pic..fii desteapta...apoi o sa iti multumeasca...la noi au fost doua adoptii si in ambele cazuri raspunsul sotului a fost nu..concluzia..pe fata a vazut o incognito si i-a zis TATA..atunci a inlemnit si a zis e fata mea, iar la baiat am muncit 3 luni sa il conving..in final...divort sau copil...concluzia...fiul meu si tati sunt un intreg...nu ii mai pot separa...
iar oentru mamele in devenire care aveti dubii...asha am fost si eu..pana am tinut o pe Maya in brate....Crede ma...teama e infrante de instinctul tau de mama cu care te ai nascut..
http://bella.netfirms.com/ro.htm
pashosha mami lui Luca si Maia
where is a will, there is a way !!!
danutza_c spune:
Ilinca, mi-au dat alcrimile, imi pare rau ca a trebuit sa treci prin astfel de incercari. Eu te intelg foarte bine. Ma gindesc ca poate catelusul tau are o alergie la ceva, am mai auzit de astfel de chestii dar poate nu chiar asa de grave. Hai sa vorbim un pic pe PM, daca vrei bineintels, ca eu sunt patita cu doctorii si stiu ca e greu sa gasesti pe cineva care sa fie OK. Mi se rupe sufletul, zau.
Pashosha, te admir din tot sufletul, am citit ce ai facut pentru Bella si sincer, jos palaria in fata ta! Mie nu imi e frica ca nu am sa iubesc un copil adoptat, nici vorba, [probabil; mi-e teama sa fac pasul...e un fel de necunoscut. Inca mai am de luptat, nu mi-am epuizat toate resursele si asta simt ca inca trebuie sa fac.
Lachi , eu am o prietena care e intr-o situatie similara cu a ta: sotul ei are un copil, din alta casatorie, si a spus ca in mod categoric nu mai vrea altul, deci ea nu o sa faca copil, chiar daca poate. Si asta era discutie dinainte de a se casatori, si totusi s-a casatorit cu el. I-a fost foarte greu sa ia hotarirea asta dar a luat-o.
M Oana spune:
Asi, Razvan e darul primit de tine pentru iubirea pe care tu ai fost dispusa sa o daruiesti. Cel mai crunt ar fi sa avem multa iubire de oferit si sa nu avem cui.... Iar pentru o femeie, a oferi dragoste numai sotului ei, numai familiei, numai prietenilor, nu e destul... Ne implinim complet numai printr-un copil, indiferent cum acel copil a aparut in viata noastra. Toata stima pentru familia, si mai ales pentru soacra ta inteleapta!
Lachione, uite ce exemple frumoase ai primit de la Ilinca Tomescu, Asi, Pashosha si din exmplul Danutzei. Trebuie sa existe o solutie si pentru sufletul tau care cauta un copil, iar sotul tau sunt convinsa ca va vedea intr-o buna zi cata nevoie ai de un ingeras in viata ta. Chiar daca in prezent nu vezi nici o solutie, viitorul poate oferi surprize incredibile.....
Pashosha despre actiunile tale umanitare stiu multe lucruri, de aceea imi este si greu sa-ti aduc cuvinte de lauda, deoarece cuvintele mele sunt prea goale, pentru toate eforturile pe care le depui. Ma rog la Dumnezeu sa-ti fie rasplatite toate faptele tale bune.
Isabeluta, desi meseria mi-ar permite sa-mi intocmesc repede un dosar de adoptie, inca nu am facut acest lucru pana acum. Desi nu am ramas insarcinata in 11 ani de casnicie, eu sunt sanatoasa tun, fertila 100%, la sot sunt cateva mici probleme (adenomul de care vorbeam si pe care il tratam pentru sanatatea lui generala in primul rand si o usoara oligospermie care tot de la adenom decurge). Eu stiu ca am de rezolvat aceste probleme de sanatate, apoi voi incerca 2-3 inseminari, pe ovulatia mea, iar la momentul potrivit, daca tratamentele nu vor da roade, voi adopta. Asta nu inseamna ca dupa adoptie nu voi continua sa lupt pentru copilul meu, avand doar 30 de ani. Deci, din punctul meu de vedere adoptia este pe acelasi plan cu inseminarea, FIV, donator......... Intre timp sunt mama spirituala, botezand cat mai multi copilasi, ajut cum face si Pashosha, deci ofer cat mai multa dragoste si astfel nu mai apuc sa simt lipsa copilasului meu.
isabeluta spune:
Imi cer scuze daca am dat de inteles ca adoptia e o solutia pentru o situatie disperata. Nu am vrut decat sa gasesc o explicatie pentru ce simt de cate ori ma gandesc serios sa incep demersurile pentru adoptie. De fiecare data ajung la aceeasi concluzie: nu exista o explicatie rationala, ci pur si simplu nu ma simt pregatita. Atunci e normal sa iau in primul rand in considerare celelalte solutii: tratamente, inseminare, FIV.
Si eu ador copii de cand eram foarte mica. La 17 ani, in timpul practicii la sectia de pediatrie am incercat sa-mi conving parintii sa adopte o fetita de 8 luni abandonata in spital. Si eu am botezat si incerc sa stau cat mai mult in preajma copiilor. Nu sunt doar "obsedata" de a avea copilul meu.
Stiu ca pentru dragostea de mama nu exista grade de comparatie, dar am cunoscut o mama adoptiva ale carei sacrificii pentru copilul ei m-au impresionat. De aceea am o profunda admiratie pentru femeile care fac acest pas (fie ca au sau nu deja copilul lor).
isabeluta
aissa spune:
In primul rand spun ca eu nu am trecut prin inseminari si FIV, am facut direct pasul adoptiei. Cum zicea si Meme, imi pare rau ca nu am facut-o mai demult.
E adevarat, daca nu sunt si sotii de partea voastra e mai greu, dar nu imposibil.
Nu vreau sa conving sau sa insist, spun doar atat:
- nu ai posibilitatea sa intri intr-un centru sau nu stiu unde si sa vezi zeci de copii. Asa credeam si eu si la fel ma gandeam, oare cum voi putea alege.... Dar nu e asa, gasirea copilului e partea cea mai grea, in sensul ca nu prea sunt (si sa nu va aud aici ca, vai, spun peste tot ca sunt copii abandonati...). Sunt multi dar nu toti pot fi adoptati.
- nu vine nici pe departe DPC-ul sa va bage copii cu de-a sila pe gat. Sunteti tare inocente daca aveti impresia ca asa functioneaza. Da, daca aveti de gand sa deveniti asistent maternal va aduc copii fara sa va ceara parerea. Dar daca vreti sa adoptati, in cel mai fericit caz va arata 1-2 copii. De regula VOI cautati.
- analize...i-am facut doar HIV
- gene: sora mea a nascut un copil care a primit APGAR 1 desi a avut o sarcina fara probleme. De ce? Ca asa a fost sa fie... Copilul e perfect sanatos acum, dar asta a fost o minune
- parerea celorlalti...ma lasa rece (asta ca sa nu vorbesc urat...). Atat trebuie sa aud vreodata vreo vorba la adresa fetei mele pe tema asta
- cum ma port cu ea? Ca orice mama cu copilul ei. Poate muuuult mai bine decat altele....
- si in cele din urma....va rog sa imi admirati ingerasul. Sunt cateva fete numai aici pe forum, nu mai zic prin parc sau aiurea care dau pe spate cand afla ca e adoptata. In sensul ca nu le vine sa creada, mai ales ca seamana foarte bine cu noi (vorbeste lumea...) si pentru ca suntem o familie adevarata, nu avem nici coarne nici coada si nu scrie pe fruntea noastra nimic rusinos...
Si daca aveti indoieli inca nu e cazul sa puneti problema adoptiei. Inseamna ca nu sunteti pregatiti. Si ca ...nu iubiti copiii fara limite 
(prietenii stiu de ce).
Alexandra (30.09.2004)
florypop spune:
Aissa, frumoasa incheiere.
Dragele mele atat va spun: daca nu sunteti amandoi de acord ca asta e pasul nu il faceti. In schimb puteti lucra la aspectul "amandoi". Credeti ca la noi cele care am facut deja pasul a fost floare la ureche de la inceput. Eu de exemplu pe sotul meu l-am convins usor, usor. Mai intai l-am convins sa luam atestatul si apoi mai vedem. I-am promis ca mai incercam sa avem propriul nostru copil si daca nu reusim vom utiliza atestatul. Dupa atestat asteptam sa raman insarcinata sa vedem ce va fi. Si intr-o zi sotul meu a venit acasa hotarat sa demaram procesul. Ma veti intreba de ce? Simplu: unul din colegii lui tocmai ii prezentase fetita lui de 1 an si sapte luni care era adoptata si care ii spunea in continuu "TA-TA". Cam asta a fost. Acum e topit dupa baiatul lui. Are si de ce.
Acum doua saptamani am plans tot weekend-ul. Baiatul meu zicea in continuu: "MA-MA"
Nu pierdeti momentele astea in viata. E pacat.!!
Va doresc bafta,
Flory si Andrei
inapopescu spune:
Buna fetele, ce sa va zic, nu cred ca se poate condamna cineva pt ca nu e pregatit sau ii este frica sa adopte..fiecare i-a deciziza cea mai buna pt el sau la momentul potrivit, insa vreau sa va spun ca eu nu m-am gindit din prima la adoptie, nici nu mi-a trecut prin cap dar au trecut 5 ani de tratamente, inseminari si fiv nereusite..astfel incit dintr-o data am spus gata adopt.Sotul meu la inceput nu a fost prea incintat pt ca ii era teama dar la un nmoment dat a zis: hai cind depunem actele?.Este cel mai frumos lucru din viata noastra, ne-a fost teama ,am avut intrebari fara raspuns,am riscat si riscam in continuare pt ca noi am luat un bb de 4 zile si mai avem pina la final,dar stiu sigur ca doamne doamne e sus si stie cit ne-am chinuit.
Normal ca riscuri sint dar altfel nu se poate ,nu ai cum sa reusesti,nu va exista niciodata aceea situatie in care sa stii totul cum va decurge, sa-i vezi viata in viitor sau cum va fi el dar cu tot cu riscuri este o viata minunata care te face sa uiti de probleme...
L-am iubit din prima clipa amindoi si este copilul nostru.
Mult succes
http://community.webshots.com/user/inapopescu
Tabitha spune:
Povestea mea am mai scris-o la alte subiecte.
Sotul - azoospermie. La biopsia testiculara i-au recoltat material bun dpdv calitativ. Am facut un FIV, dar am ajuns la transferul de embironi cu un singur ovul fecundat si divizat normal. Sanse mici si ca urmare esec. Ii multumesc insa sotului meu pentru ca a acceptat sa faca biopsia. Este foarte intelegator si ma sustine in tot ceea ce vreau in aceasta privinta, cea a copiilor. Nu vrem sa mai incercam FIV deoarece sansele sunt infime. In schimb ne-am propus sa mergem la un urolog, poate totusi este doar vreo obstructie de canal si se poate face ceva in aceasta privinta. In cazul in care raspunsul este negativ, ne-am hotarat sa infiem. Sunt atatia copii care au nevoie de dragostea noastra... Stiu ca va fi greu, ca birocratia este mare si ca sunt necesare o multime de formalitati, dar pentru ce sa traiesti in viata daca nu pentru un copil?
Le doresc tuturor familiilor care nu pot avea copilul lor biologic sa aiba intelepciunea si puterea de a privi in jurul lor si de a oferi dragoste celor carora soarta nu le-a suras.
Cu speranta, Tabitha
M Oana spune:
Celor care au facut pasul adoptiei, eu le doresc multa putere in continuare, iar Dumnezeu sa le daruiasca prin intermediul ingerasului adoptat, clipe de bucurie fara margini.
Eu sunt convinsa ca cele care inca nu am facut acest pas, nu din cauza faptului ca vom deveni o familie cu 'coarne si coada' nu am demarat procedura si nici pentru ca nu avem suficienta dragoste pe care s-o oferim, fara limite. Suntem dispuse sa iubim fara limite, dar suntem si constiente de realitatea in care traim si care, din pacate, e departe de perfectiune.
Multe dintre noi isi iubesc fara limite animalutele adoptate, asa cum s-a aratat anterior, deci stiu ce reprezinta dragostea si devotamentul, chiar si fata de un animal, dar pentru un pui de om.
Teama de adoptie eu as compara-o mai degraba cu teama pe care o simt unele femei, atunci cand merg la altar si trebuie sa spuna DA, LA BINE SI LA RAU. Cum poti spune aceste cuvinte total inocent, cand in familia ta, de exemplu, ori in familia vecinilor tai, ai vazut cum partea frumoasa de la inceput s-a transformat in cosmar? Poti spune DA linistit, atunci cand omul, pe care azi il iubesti, maine poate deveni alcoolic sau te poate maltrata?
Exista niste temeri, exista niste riscuri in tot ceea ce facem, tocmai de aceea trebuie sa fim femei echilibrate, care constientizeaza si inteleg viata, deoarece ca mame (naturale sau adoptive), va trebui sa avem taria si puterea de a creste frumos niste suflete. Poate pasul de a adopta , de fapt, e pasul cel mai simplu, fata de ceea ce urmeaza....
aissa spune:
Cred ca e foarte clar ca nu suntem in 2 tabere aici. Suntem femei cu prea multa dragoste de oferit si care trebuie sa lupte pentru un pui de om.
Eu una doar am vrut sa va punctez la unele dintre temeri (ca va aduce DPC copii in casa cu forta in baza cererii, faza cu genele, faza cu vezi multi si nu poti alege...) care sunt de fapt provenite dintr-o cunoastere superficiala a mecanismului adoptiei. Iar in genetica nu ma bag, dar cred ca stiti cu toate ca si cu copilul propriu esti supus aceluiasi risc, de a se combina genele aiurea....
Cat despre teama ca nu traim intr-o societate perfecta....cred ca realizezi ca tocmai din cauza unora care pun adoptia in ipostaza de "ultima solutie si poate nici atunci" aceasta societate nu se va schimba. Nu vreau sa jignesc, dar atat timp cat voi care va doriti cu ardoare un copil (ce sa mai zic de alea care ii toarna la rand...ca alea niciodata nu vor privi adoptia ca pe ceva firesc) va temeti de acest pas NU se va schimba modul in care lumea va privi adoptia.
Fetele de la Adoptii, TOATE, daca ar ramane insarcinate si ar avea propriul copil nu ar face nici o diferenta intre puii lor. Ba chiar avem o mamica cu 2 copii mari care isi doreste cu ardoare sa adopte o fetita. Deci trebuie doar sa va lasati mintea deschisa si sa vedeti copiii cu ochi de mame.
A, si pe cuvant ca ma enerveaza lamentarile cu "saracii de ei, au nevoie de dragoste...". GRESIT!!! VOI aveti nevoie de dragostea unui copil! Atat timp cat considerati adoptia un mod de a ajuta un copil amarat NU veti vedea acel copil ca pe al vostru, ci il priviti din afara. Noi consideram ca Dumenzeu ne-a dat copiii in alt mod, dar eu una sunt sigura ca Alexandra ESTE fata pe care mi-am dorit-o. Nici nu ma gandesc acum de ce mi-a dat-o prin burta altei femei...asta e un amanunt.
Alexandra (30.09.2004)