Teama de adoptie
Raspunsuri - Pagina 5
o mamica fericita spune:
de la noi. veti deveni cu siguranta mame pentru ca aveti atat de multa dragoste de daruit.
Lorelei si
kla78 spune:
buna fetelor!
ILINCA-eu am un catel pekinez si pot sa-ti spun ca e sufletelul meu drag...chiar saptamana trecuta sambata am dus-o la urgente ca nu mai putea sa umble si dr mi-a zis ca are hernie de disc si daca nu o opera in acea zii putea sa paralizeze desi m-a costat operatia cu toate demersurile in jur de 1700€ nu-mi pare rau ,acum e in casa si incepe din nou sa umble......multumesc lui d-zeu,ar fii culmea sa nu iubesc un copil adoptat .....iubim animalele ,cum credeti ca n-amm putea iubi un sufletel de copil pe care mama lui nu l-a vrut?
exista in viata oameni care se tem mai mult de normal si la acei oameni li se intampla exact de ce ei se tem!iar daca toti am fi la fel va dati seama cum ar fii lumea?Va dau un exemplu despre mine:eu la varsta de 20 ani am fost operata de chisturi.......pe atunci actualul sot imi era doar prieten....el avand inainte o casnicie nereusita(divortat)si un copil.....ei bine......exact din ziua cand am iesit din spital ma gandeam "daca nu voi mai putea face copii ,daca am ramas cu urmari de la operatia aasta?el(sotul meu)are deja un copil dar daca cu mine nu va avea oare ce se va intampla cu mine?mai ales ca mie imi placeau bebelasi de cand eram eu copil....si tot asa temeri ca daca nu voi putea ...ca daca una ..daca alta...etc si ce sa va zic....dupa 6 luni de la operatie exact de ce ma temeam s-a adeverit!!!!!!!
mi-am zis nu se poate sunt tanara d-zeu nu ma poate pedepsi asa ....m-am mai supus inca la o operatie numai ca sa pot face un bb.....dar anii au trecut ....6 ani lungi in care luna de luna imi vine sa ma dau cu capul de pereti......am facut inseminari toate fara succes...in octombrie merg la fiv....etc.....in final exact de ce mi-a fost frica n-am scapat.....iar daca o iau pe partea cealalta si adoptam un copil in toti acesti ani eram fericita avand langa mine un sufletel care-l luam in brate si ii simteam manutele in jurul gatului meu....nu aveam atatea lacrimi si descurajari...dar mai ales banii care i-am aruncat in tot acest timp ii puteam folofsi pt un copil fie acesta si adoptat.....sigur...imi doresc un bb al meu ...sa-l nasc ...dar nu inseamna ca daca adopti un copil si d-zeu iti va da si tie unul nu pot creste impreuna,poate d-zeu asteapta sa facem acest pas si dupa aceea ne vor da si bb mult dorit....nu credeti?eu zic ca de ce ti-e scris nu poti scapa!si nu ne putem pune impotriva vointei lui d-zeu,am auzit cazuri cand au adoptat un copil si la scurt timp a ramas gravida fara nici un tratament.....sincera sa fiu daca sotul meu mi-ar zice maine vom adopta un copil eu sa sari 10 metri in sus de bucurie!nu ar mai trebui sa trec `prin incercari si suferinta luna de luna...iar banii aceia as cumpara hainute si jucarii .....as incerca sa-l fac copilul cel mai fericit din lume....iar daca va creste si ma va lasa d-zeu va avea grija sa dea la fiecare ce merita.
N-ati mai auzit voi cazuri cand proprii lor copii ii bateau la batranete ...sau ii aruncau afara din casa ...sau etc?asta da suferinta!!!macar daca ar face unul adoptat asa ceva nu ne-ar fii asa ciuda .....pt ca nu stii din ce parinti vine......si ultimul lucru care vreau sa-l mai zic :sa nu uitam de cei 7 ani de acasa!valabil si pt cei adoptati dar si pt cei care sunt din sangele nostru!!!
pupici
M Oana spune:
Si hai sa ne gandim acum la modelul biblic, deoarece tot urmeaza o zi de duminica. Atunci cand zic model biblic, ma gandesc la orice fel de religie, indiferent de diferentele care exista intre religii....
Sa luam 'povestea' copilului Iisus, copilul trimis de Dumnezeu pe pamant la inceputurile erei noastre. A avut o viata perfecta? A fost lipsit de suferinte, de temeri, de oprobiu public, de insulte....? Maria si sotul ei au fost un caz ideal??? Nu au trecut prin diverse temeri? Dar din cauza acestor temeri, nu si-au urmat destinul????
Buda nu a fost un copil nascut intr-o familie de regi, care a ales un alt destin? Oare destinul lui nu a implicat si multe temeri si multa suferinta??? Chiar si esecuri!!! Dar nu si-a urmat si el destinul???
De unde stim care e destinul nostru? Avem liber-arbitru si tine numai de noi sa vedem si sa mergem pe drumul corect!
Care este drumul corect pentru fiecare??? Asta nu pot sa va raspund, dar pot sa va confirm ca eu, la momentul potrivit l-am vazut/l-am simtit!!! Am spus pe prima pagina cuvintele pe care mi le-a spus un preot apropo de faptul ca nu inteleg Biblia, iar el mi-a raspuns: o vei intelege... asteapta ca rodul sa se coaca....
asi spune:
Ca sa continui ce zicea Oana in mesajul anterior - la inceputul crestinatatii avem un exemplu clar de adoptie: a lui Isus de catre Iosif.
Eu am fost in situata de a-mi pune probleme adoptiei atunci cand am vazut ca nu raman gravida.Am avut marele noroc ca in familia mea sa gasesc sprijinul si intelepciunea necesara pentru a ma indruma fara a ma rani.Totul a inceput cand soacra me mi-a tot zis "fata lasa tratamentele ca iti distrug sanatata .Tu vrei sa cresti un copil?Daca da atunci gandeste-te la sanatatea ta".Si asa am facut am inceput sa citesc ce inseamna a face tratamente hormonale.Am descoperit ca la mine(am ovare usor micropolichistice) riscul de a face cancer ovarian creste cu peste 50%.Am vorbit cu sotul meu si am hotarat ca mai bine amandoi decat el cu un copil si sa ma ingrijesaca pe mine.
Intr-o zi am reiceput sa ma gandesc la copii.Imi doream unul foarte tare dar stiam la ce riscuri au tratamentele.Atunci mi-am pus intrebarea cheie in toat chestia asta IMI DORESC SA CRESC SI SA MA BUCUR DE UN COPIL SAU DORESC SA RAMAN GRAVIDA?
Mi-am rascpuns si l-am gasit pe Razvan.Nu am cautat prin orfelinate ci pur si simplu me-am lasat in voia sentimentelor.Am simtit ca el e copilul nostru.Nu il iubesc mai mullt pentru ca l-am adoptat ci il iubesc pentru ca e copilul nostru.Cand l-am vazut prima data primul meu gand a fost "ce tare seamana cu Bogdan ,sotul meu".
Acum suntetm fericiti si impacati, iar daca mai vin si alti copii e minunat.
Sfatul meu e sa ascultati de sentimente si sa va deschideti sufletele.Nu va impiedicati de prejudecati.Iubiti si atat!
Familia mea
Razvan
Kariris spune:
Ce bine de cele ale caror soti sunt de acord cu adoptia! Al meu nu va fi niciodata. E deja bunic si nu vrea sa se inhame la asa ceva. Si mie mi-e putin teama de adoptie dar as adopta si maine! Referitor la mostenirea genetica, ce sa spun, n-am de unde sa stiu in neamul meu si al lui ca descreierati au fost! Ceva ciudatenii am remarcat chiar eu asa ca nu as avea o garantie ca ar iesi un copil perfect normal nici daca ar fi al meu. Se pare insa ca eu voi ramane fara copil pentru ca dupa multe discutii si frumoase si mai putin frumoase tot nu vrea sa auda de adoptie! Si discutiile le port de vreo 2 ani fara nici un rezultat!
asi spune:
Lachi imi pare rau.Tu ai intr-adevar o probleme cu sotul in privinta asta.Mai incearca poate cu calm si tact il convingi daca nu si doresti asta foarte tare incearca sa adopti doar tu.
Familia mea
Razvan
Kariris spune:
Asi, eu am renuntat sa mai am discutii cu el pentru ca nici nu mai apuc bine sa deschid gura si dispare din zona, efectiv nu mai sta la discutii...iar sa adopt singura nu vad cum as putea din moment ce sunt casatorita; ar trebui sa divortez ceea ce nu vreau.
isabeluta spune:
Teama de "a adopta" un copil ma apasa si pe mine si nu este din cauza "mostenirii" copilasului sau de ce vor spune cei din jur.
Cred ca toate cele care au postat aici s-au gandit la adoptie ca la o solutie finala. Eu una nu m-am impacat cu gandul asta. Stiu ca atunci cand va va venii timpul lucrurile vor decurge de la sine, dar pana atunci..
M Oana tu ai depasit acea linie sensibila si ai pornit la drum cu dosarul adoptiei. Esti cu un pas inaintea noastra! Toate intrebarile, toate nelinistile legate de acest subiect sunt de fapt etape ce finalizeaza cu: "Sunt gata sa infiez!"
Dragostea de mama e ceva care vine natural pentru ca e scis in mostenirea noastra genetica si deriva din instinctul de perpetuare. Este printre primele lucruri invatate prin joc de copii. Nu trebuie sa ne facem griji legate de ea.
Eu una stiu ca intr-o zi voi putea sa ma impac cu gandul adoptiei, dar pana atunci trebuie sa incerc sa am copilul meu.
ilinca_tomescu spune:
asi: intr-adevar, razvan seamana foarte bine cu sotul tau. Si nu sunteti unicat. Eu cunosc direct trei familii cu copii adoptati si in toate copilul seamana cu parintii! Pe bune! Cred ca nu este numai faptul ca incepem sa semanam intre noi cand ne iubim si traim impreuna (ceea ce este de asemenea adevarat), dar ne si alegem copilul dupa asemanarea lui cu noi sau cu cei pe care ii iubim, este ceva inconstient. Se manifesta si la copii, de asemenea. Am observat la fetita unei prietene, care are 2 ani si 4 luni, ca isi alege la gradinita sa se joace foarte frumos cu copilasi care seamana un picut cu ea, si tipa si nu se intelege cu copii care sunt foarte diferiti ca aspect de ea.
lachione: nu descuraja! Eu i-am spus prima oara sotulu meu de adoptie in urma cu 7 ani! Acum 3 ani jumate inca nu il convinsesem. Dar a plecat doi ani din tara, singur, cu serviciul, si cand s-a intors era deja convins. I-am desfacut bagajele si am vazut carti despre ce inseamna sa fii tata. Si eurau si carti pentru mine cu copilul de la nastere la 6 luni, de la 6 luni la un an, etc pana se face mare. Si, surpriza-surprizelor, cea mai mare si mai frumoasa carte - despre adoptie!
danutza: dupa ce am scris ca nu poti sa il iubesti din prima, l-am intrebat si pe barbatul meu ce parere are. Si mi-a spus ca el crede ca simi ceva din prima, ca trebuie sa fie ceva, un zambet, o grimasa, o privire, care te atinge in fiinta ta. Poate nu este iubire, dar cu siguranta este ceva foarte important.
El a vazut deja copii parasiti, chiar i-a vizitat regulat si a avut o relatie cu cativa, pana nu a mai putut sa indure, de aceea cred ca stie. Imi doresc sa primesc cat mai curand atestatul si sa am ocazia sa simt si eu asta!
Kla78: si eu am auzit de cupluri care a adoptat si apoi au avut si copilul lor. Si mi-as dori sa mi se intample si mie asa! Mi-as dori sa am cat mai multi copii!
Am avut doi catei, unul de 14 ani si unul de 4 ani, au murit amandoi anl trecut la o luna diferenta, dupa o agonie care mi-a luat si aerul si sangele din vine. Si cu colliul, pe care l-am avut 14 ani, am trecut tot timpul prin probleme incepand de la un an cand a fost otravita si apoi a ramas cu probleme la ficat, am pierdut-o la mare si am gasit-o in Bucuresti dupa vreo doua luni, de pe la 9 ani nu mai auzea si se pierdea in aglomeratie din cauza asta, nu va mai spun...
A murit Ursu otravit, dupa o luna de chin, avea febra si il infasuram cu prosoape reci... si pe urma m-a apucat sa o duc pe ea la doctor. Si i-au facut analize cu ace nesterile. Si a luat o bacterie mortala. Si am carat-o in brate de doua ori pe zi la perfuzii. Si a murit. I se invarteau ochii in cap si paralizase, dar tot ma recunostea!
Imi pare rau ca am scris toate astea aici, inca nu pot sa uit ce s-a intamplat. Am plecat cu masina de la spital si nu am putut sa conduc pentru ca nu vedeam de lacrimi. Am lasat masina in drum si am plecat pe jos. Plangeam in hohote ca lumea se oprea sa incerce sa ma ajute cu ceva. Sotul meu era in Olanda si nu putea sa ma tina macar in brate.
Imi cer iertare ca v-am povestit! Mie nu imi place sa aud povesti treste, inchid televizorul daca sunt acolo, nu le citesc, ma fac ca nu le aud. E destul ca pe unele le traiesc!
Am un alt catel, un scump. Are 1 an si are o boala pe care nu a reusit nimeni sa o trateze, isi zmulge blana de mancarime si isi face rani care se infecteaza. Asta daca nu ii fac eu baie cu un sampon special de 3 ori pe sptamana si nu il ung cu anumite alifii si nu il curat in urechi de doua ori pe zi. Si asa ca asta fac. Poate voi gasi si un doctor care va stii un tratament definitiv.
Va pup!
asi spune:
Daca incepem prin a crede adoptia ca un ultim "tratament"pentru a rezolva problema infertilitatii si daca privim un copil adoptat diferit de copilul nostru biologic atunci niciodata nu vom pute fi fericiti.
Eu am momente acum cand pur si simplu uit ca nu l-am conceput eu pe fiul meu.Si poate e mai bine asa.Faptul ca nu l-ma nascut eu m-a scapat de o gramada de neplaceri cauzate de sarcina si de nastere
.
Lachi mai asteapta putin si incearca sa faceti si altceva si peste o vreme reia discutia cu calm si daca nu vrea ....asta e !Nu prea ai ce face.Cred ca ar trebui sa il rogi sa nu fie egoist si ca pentru tine inseamna mult sa ai un copil al tau.