Subconstientul o respinge - s-a terminat :(
Raspunsuri - Pagina 5
april spune:
Felicitari Rufus, esti un tata deosebit. 
Eu am raportat totul la familia mea. Binenteles ca in alte familii raportul se schimba.
Vreau sa te intreb ceva Rufus, daca nu e cu suparare: cat de des se implica fosta in activitatile fiicei ei? Dar fata nu simte lipsa mamei?
Scuze daca am fost prea insistenta
pozici
furni spune:
quote:
Si daca copilul tau nu it da sentimentul ca esti in stare sa faci orice sacrificii pt ca lui sa ii fie bine nu cred ca poti sa spui ca il iubesti cu adevarat.
A accepta sa lasi copilul acolo unde ii este mai bine este cea mai mare dovada de iubire. A renunta la prezenta lui pt. a-i oferi o viata mai buna este cel mai mare sacrificiu. Nu multe/multi sunt capabili sa-l faca. Sotia lui, DA !
O avea multe lipsuri (la sotie ma refer) dar, singurul lucru laudabil este faptul ca a ales ce-i mai bine pt. fetita.
Parerea mea.
Va pup.
april spune:
furni, eu ma refeream la sacrificii in sensul de a face tu, ca mama, totul pt a-i fi bine copilului, tau, nu sa te complaci in situatie. Adica sa te zbati nu sa stai cu manile in san, ca lasa, c-o sa-i fie mai bine cu taicasu' si eu stau, bine, mersi, si m-am scapat de griji. La asta m-am referit. Un copil inseamna responsabilitati, apoi, implicate daca l-ai vrut, nu te complace in situatia dezastroasa in care esti. Incearca sa faci mai mult.
Sper ca m-am facut inteleasa. Si credeti-ma ca sunt constienta ca sunt multi barbati care sunt mai bune "mame" decat femei, nimic nu se poate generaliza, doar ca MAMA pt mine inseamna foarte mult.
pozici
anaelle spune:
quote:
Originally posted by furni
[quote]Si daca copilul tau nu it da sentimentul ca esti in stare sa faci orice sacrificii pt ca lui sa ii fie bine nu cred ca poti sa spui ca il iubesti cu adevarat.
A accepta sa lasi copilul acolo unde ii este mai bine este cea mai mare dovada de iubire. A renunta la prezenta lui pt. a-i oferi o viata mai buna este cel mai mare sacrificiu. Nu multe/multi sunt capabili sa-l faca. Sotia lui, DA !
O avea multe lipsuri (la sotie ma refer) dar, singurul lucru laudabil este faptul ca a ales ce-i mai bine pt. fetita.
Iata ca sosii si eu...:)
Bine v-am gasit pe toti!
Furni, sunt de acord cu afirmatia facuta refertor la sacrificiu, asta in masura in care parintele "plecat" continua sa se implice in viata si dezvoltarea copilului. Spun asta pentru ca trec printr-o situatie oarecum similara:
Tatal Teodorei(puiul meu scump si drag) a ales sa-si imparta viata cu o alta femeie inca de cand avea Teo 3 luni. Nu am avut pretentii materiale de la el, l-am rugat doar sa fie prezent in viata ei atat cat va putea. Acum cand fetita mea are 5 ani si sapte luni daca ar fi sa cumulez clipele petrecute de ea in compania tatalui ei ar rezulta maxim 2 ore.
De vreo 2 luni din cauza lipsei afectiunii paterne Teo a facut "Nevroza motorie", adica are ticuri motorii si scoate sunete ciudate. Si acum vin sa va intreb pe voi parinti care va cresteti copii singuri cum pot eu o "mamica mica"( asa ii place lui Teo sa ma strige) sa alin suferinta din sufletelul copilului meu? Cum pot sa-mi inabus furia fata de acest iresponsabil care nu merita sa fie tata?
Mara
Rufus spune:
April, nu ma supara intrebarile tale. Nu ma supara nici macar momentele cand o mama (oricare ar fi ea) considera ca este unica in stare sa-si creasca copilul in conditii optime, desi am vazut si auzit multe mame care spuneau: si daca avem doar paine si margarina, tot nu-mi dau copilul; prin asta isi aratau dragostea, desi poate copilul avea si alta alternativa, mai buna.
Fosta sotie se implica atat cat poate si cat ii permite programul copilului. Din punctul meu de vedere, poate sa nu mai faca nimic, a facut destul cand a fost de acord sa-mi dea tutela.
Ioanei ii place prezenta ei, cat despre simtit lipsa...e totusi un copil.
http://community.webshots.com/user/tora97
Tonculica spune:
quote:
Originally posted by rilbuc1
Ieri am fost sa vizionez un apartament. Am fost cu valisor. La un moment dat, imi ridica mana ca sa o pun pe cea a fetei de la agentia imobiliara. S-a ras mult atunci, mai ales ca ea stia de ce caut apartament. Valisor i-a zis lui mami ce a facut acolo.
Seara, o vad ganditoare si imi zice ca abia acum la separare ne dam seama de calitati. Si a apucat-o plansul. Dar mergem fiecare pe calea lui. Chiar daca s-ar razgandi nu stiu ce garantii am ca peste x timp nu se va intampla la fel. Acum nu mai sunt atat de suparat, imi dau seama ca nu merita efortul sa merg cu ea.
Stii, intr-o relatie nu exista niciodata garantii de genul asta.
E foarte dureros un divort. Dar poate trebuie sa-ti pui problema si din punctul ei de vedere. Poate e si foarte multa frustrare din cauza bolii si faptul ca nu prea ai fost alaturi de ea in timpul asta, ea isi pune problema "singura sau in relatia asta e cam tot aia dar singura macar nu are atita stres". Stiu si eu ceva asemanator.
Ar fii poate mai bine sa asteptati macar pina la sfirsitul bolii (timp in care sa-i fii alaturi) asa cum s-a mai zis, sa nu luati o decizie ca aceasta in graba. Egourile ar trebui lasate deoparte si cintarit totul bine deoarece voi doi sinteti singurii in masura sa va dati cu parerea asupra ceea ce vreti sa fie in continuare si mai ales ceea ce mai poate fii.
Eu va doresc numai bine, oricum ar fii asta.
Dorsilia spune:
cam mult pendulezi si tu intre sentimente contradictorii...ba o iubesti si ti-e greu fara ea, ba vorbesti de divort cu detasare....Eu zic ca nici tu nu ai chef sa investesti mare lucru in relatie...pacat
Alyssa spune:
Imi pare rau pentru voi, sincer...
Divortul doare al naibii de tare si nu numai atunci cind se produce, ci doare o durere surda tot timpul... Asociez divortul cu o amputare fizica... offf... imi pare rau...
Aveti grija de copil sa nu sufere prea tare.
KUKI spune:
Poate nu sunt eu persoana cea mai potrivita nici sa judec situatia nici sa dau sfaturi, avand in vedere ca am si eu o casnicie destramata la activ, dar din tot ce am citit eu aici mi se pare ca nu ati facut tot ce se putea face sa o salvati. Ati tot analizat efectele fara a gasi cauza reala care le-a provoacat. Din cate inteleg eu, desi ti-a trecut prin minte la un moment dat, totusi nu ti-ai luat sotia de mana sa mergeti impreuna la un psiholog. Cred ca trebuia incercat si asa, inainte de a lua amandoi hortararea definitiva. Voi sunteti acum mult prea implicati in situatia asta ca sa o puteti aprecia cu obiectivitate si sa puteti gasi resursele sa o rezolvati. Poate un ajutor specializat si impartial din afara cuplului v-ar putea face sa va reconsiderati decizia.
Iulia
rilbuc1 spune:
Inca nu ne-am separat. Dar eram la 2 pasi. In ziua in care urma sa inchiriez ceva, inainte sa plec sa semnez contractul, am sunat-o sa o intreb daca e sigura ca asta vrea. Am observat cu o zi inainte semne de "retragere" si de-aia am sunat-o. La inceput a zis nu stiu apoi a zis nu. Si mi-a promis a n-spea oara ca nu mai ma jigneste si ca vrea sa ramanem impreuna. Motivul a fost ca ii era greu singura intre 4 pereti.
Acum chiar vrea sa mearga la ginecolog sa vedem daca chiar eu sunt problema. Inainte nici nu vroia sa auda de doctor. Maine mergem impreuna. Dar... viitorul nu suna bine, oricare ar fi rezultatul medical. Chiar daca doctorul va zice Ok, tot va trebui sa-mi recapat increderea in ea... Aici e dificil
Sunt cu moralul la pamant