Ortodoxism din Postul Mare in Postul Mare
Raspunsuri - Pagina 7
gandacelu spune:
din danion vasile - parintele calsitrat
pacatele preotilor
Când Iisus vru să se întoarcă în Nazaret, orașul era așa de schimbat, încât el nu-l mai recunoscu. Na za retul, în care trăise și care era altădată numai vaiete și lacrimi, era acum plin de hohote de râs și de cântece. Hristos, intrând în oraș, văzu sclavi încărcați cu flori, grăbind cu toții spre scările de marmură ale unei case construite toată din marmura albă.
Hrist intră în casă și, în fundul unei săli din jasp, văzu răsturnat pe un culcuș de purpură un om în al cărui păr nepieptănat erau încâlciți trandafiri roșii și ale cărui buze erau roșii de vin. Hrist se apropie de el, îi atinse umărul și-i zise:
Pentru ce duci această viață?
Omul se întoarse, îl recunoscu și îi răspunse:
Eram lepros și tu m-ai vindecat, de ce aș duce altă viață?...
Hristos ieși din casa aceea. În stradă văzu o femeie cu obrajii fardați și purtând veșminte colorate și în căl țări împodobite cu perle. Pe urmele ei, un om în tr-o haină în două culori pășea cu ochii plini de do rin ță. Și Hrist se apropie de omul acela, îi atinse umă rul și-i zise:
Pentru ce urmărești această femeie și o privești astfel?
Omul, întorcându-se, îl recunoscu și-i răspunse:
Eram orb și tu m-ai vindecat. Ce aș putea face acum cu vederea mea?
Și Hrist se apropie de femeie:
Calea aceasta pe care umbli tu este cea a păcatului; de ce mergi pe ea?
Femeia, recunoscându-l, îi zise râzând:
Calea pe care merg acum e dulce și tu mi-ai iertat toate păcatele.
Atunci Hrist se întristă foarte și voi să părăsească orașul acela.
Dar, ieșind din oraș, văzu în sfârșit, pe marginea unui șanț, un tânăr ce plângea. Hrist se apropie de el și, atingându-i buclele părului, îi zise:
De ce plângi, prietene?
Tânărul ridică ochii și, recunoscându-l, îi răs punse:
Eram mort și tu m-ai înviat; ce aș putea face acum cu viața mea?
Oscar Wilde*
Textul de mai sus face parte dintre acele savuroase po vești pe care le rostesc cu emfază cei care neagă faptul că rostul omului este de a merge spre rai pe calea arătată de Hristos prin Biserică. Vom explica prin ce anume se lea gă acest fel de povestiri de problema păcatelor preoților.
Mulți oameni au auzit în zilele noastre de Hristos, dar puțini trăiesc după cum ne-a învățat El. Mulți vorbesc despre Hristos, dar puțini merg pe calea mântuirii. Motivul principal este puținătatea credinței lor în Dumnezeu.
Povestirea lui Oscar Wilde este reprezentativă pentru modul în care înțeleg aceștia rostul Întrupării Fiului lui Dum nezeu. Poate că într-adevăr Hristos a vindecat le proși, a înviat morți, a iertat păcatele păcătoșilor. Și ce dacă? Câtă vreme nu a fost în stare să ne ajute să avem o viață plină de bucurii, rămâne să făurim noi înșine o astfel de viață...
Și oamenii trăiesc departe de Hristos și de Biserică. Vin la biserică de Paști și de Crăciun, pentru a lua o gură de aer duhovnicesc înainte de a se duce la petreceri festive. Oricum, nu întârzie prea mult înăuntru, de teamă ca nu cumva acest aer să le strice buna-dispoziție, transformându-i în niște credincioși de rând.
Și ce dacă Hristos a înviat morții, câtă vreme pe noi nu ne interesează acest fapt?, se întreabă aceștia. Ei pierd din vedere un lucru: că Hristos a înviat și pentru ei. Hristos îi cheamă și pe ei la mântuire.
Povestioara lui Oscar Wilde, oricât de interesantă li s-ar părea admiratorilor, suferă de o hibă: e inexactă. Adică nu respectă adevărul istoric. Fiul lui Dumnezeu nu a ve nit pe pământ nici ca să învie morții, nici ca să vindece pe cei bolnavi trupește. Ori de câte ori Hristos a făcut mi nuni, le-a făcut mai ales pentru folosul sufletesc al oamenilor. Bolnavii pe care i-a vindecat și-au schimbat viața, păcătoșii cărora le-a iertat păcatele au pus început bun mântuirii, pornind pe calea sfințeniei. Pentru asta a venit Hristos, pentru a-i sfinți pe oameni, pentru a le arăta drumul spre rai.
Minunea cea mare nu a fost că bolnavii s-au vindecat, pen tru Dumnezeu nici o vindecare nu este cu neputință, mi nunea cea mare este că păcătoșii s-au lepădat de păcate. Hristos a venit ca să-i învețe pe oameni să trăiască viața cea adevărată, viața binecuvântată de Dumnezeu.
Ucenicii lui Oscar Wilde nu vor să înțeleagă această viață. Preferă să găsească o sumedenie de motive pentru a-și justifica necredința și iubirea de patimi. Dacă viața creștină este o viață plicticoasă, o viață searbădă, de ce nu ne-am scălda în bucuriile vieții păgâne?..., se întreabă aceștia. Și se scal dă în patimi și în minciună, fericiți că au reușit să se ascundă de Hristos și să Îl păcălească pe Dumnezeu.
Unul dintre marile lor atuuri este faptul că preoții sunt păcătoși. Acest refren, care face deliciul presei, este la fel de adevărat precum formula: toate pisicile sunt negre sau toți oamenii poartă ochelari.
Nu toți preoții sunt păcătoși, așa cum nu toți oamenii poartă ochelari. Dar lor, cei pe care îi voi numi discipolii acestui veac, le place să se mintă. Cum găsesc un preot pă cătos, imediat fac mare vâlvă. Îi vânează cu aceeași râv nă cu care pe vremuri erau vânate vrăjitoarele din Salem.
Dacă păstorii sunt păcătoși, de ce să fim noi altfel?, se întreabă acești eroi ai cugetării. Ei uită că Hristos nu a spus niciodată creștinilor: Trăiți curat, așa cum trăiesc păs torii voștri. Dumnezeul Sfintelor Scripturi spune însă cu putere: Sfințiți-vă și veți fi sfinți, că Eu, Domnul Dum nezeul vostru, sfânt sunt (Levitic, 11, 44).
Aceasta este învățătura creștină pe care nu vor să o pri mească discipolii. Oricât de păcătoși ar fi preoții, credincioșii nu trebuie să se abată de la învățăturile Evangheliei.
Dar, așa cum sunt și preoți păcătoși, așa sunt și preoți cu viață sfântă. Cârtitorii le găsesc însă și acestora fantomatice defecte, pentru a nu fi nevoiți să le recunoască vir tutea: Părintele Cleopa? Dădea niște canoane imposibil de făcut. Părintele Arsenie Papacioc? A făcut închi soa re politică. Părintele Justin Pârvu? Nu e îngăduitor cu pă ca tele și slăbiciunile noastre.
Uite-așa, încet-încet, cârtitorii reușesc să se mintă până și pe ei înșiși. Bine că nu au trăit cu sute de ani în urmă, că le-ar fi găsit defecte chiar și Părinților care au intrat în Sinaxar.
Oricât de împietriți la inimă ar fi acești cârtitori și chiar dacă exagerează păcatele preoților, nu trebuie să negăm faptul că, până la un punct, au dreptate. Există și preoți nevrednici, din cauza cărora creștinii mai slabi în credință părăsesc Biserica și aleargă la secte, crezând că acolo vor găsi modele vrednice de urmat.
Există și preoți nevrednici. Chiar dacă presa exagerează de multe ori, chiar dacă adesea bârfele oamenilor nu au nici un grăunte de adevăr, există totuși și preoți nevred nici. Numai că existența lor nu e o dovadă a faptului că Biserica nu ar fi Mireasa lui Hristos. E doar o dovadă a faptului că și-au folosit în mod greșit libertatea.
Nu trebuie să uităm nici că, de multe ori, presa aruncă cu pietre chiar și în părinți cu viață curată: astfel de articole de senzație se vând ca pâinea caldă. După ce un pă rin te este acuzat de un păcat pe care nu l-a făcut, mulți îl vor judeca cu asprime. Dacă s-ar scrie o sută de articole care să lămurească adevărul, în inimile multora va rămâne totuși un semn de întrebare: De unde a apărut fumul, dacă nu e nici un foc?
Trebuie lămurită această dilemă. Mass-media constituie una dintre principalele puteri ale societății. De aceea chiar și unii oameni ai Bisericii se tem să nu fie luați în vizorul ei. Dar pentru cine Îl slujește pe Hristos, nu există motiv de teamă.
Dacă vrea, presa poate zdrobi pe oricine... Acesta este un mit fără nici un fundament. Ce poate face presa? Poate lansa o sumedenie de zvonuri neadevărate despre capii Bisericii și despre clerici. Oricât de mari ar fi minciunile lan sate, totuși ele nu ar face altceva decât să sporească sfințenia celor învinuiți pe nedrept.
Crucea prigonirii nu este nouă în istoria Bisericii. Nu a fost nevoie să apară radioul, televiziunea sau internetul pentru ca bârfele pe seama slujitorilor lui Hristos să se răs pândească cu viteza fulgerului. Numeroși sfinți au fost învinuiți de păcate pe care nu le-au făcut. Dar ei au răbdat cu smerenie această formă de martiriu nesângeros și au dobândit cununa sfințeniei. Unora dreptatea le-a fost vă dită abia după moarte. Nu de puține ori însă Dumnezeu a făcut dreptate aleșilor săi încă din timpul vieții și clevetitorii au fost făcuți de rușine.
Aș putea aminti aici faptul că Sfântul Ioan Maximo vici, marele făcător de minuni, arhiepiscopul din San Fran cisco, a ajuns în fața tribunalului civil, spre satisfac ția dușmanilor săi. Dumnezeu i-a făcut dreptate sfântului ierarh, și viclenia prigonitorilor săi a ieșit la iveală. Dacă ne-am gândi la un alt mare sfânt ierarh făcător de minuni (iată că există și ierarhi care spulberă orice zvon despre lip sa de credință a păstorilor Bisericii), și anume la Sfântul Nectarie de Eghina, putem spune că tocmai clevetirile dușmanilor săi i-au fost, într-un fel, prilej de sfințire. Prin răbdarea clevetelilor, el, care fusese izgonit din Patriarhia Alexandriei, a ajuns mai slăvit decât toți ierarhii alexandrini din vremea sa la un loc. Îndrăznesc să cred că, dacă Sfântul Nectarie ar fi trăit astăzi, s-ar fi putut face emi si uni foarte palpitante despre păcatele pe care i le-au re pro șat clevetitorii de altădată. S-ar fi putut scrie articole lungi. S-ar fi creat chiar un site special pe internet. Sfântul Nec tarie ar fi răbdat toate aceste prigoniri nedrepte, așa cum le-a răbdat și pe celelalte.
Modul în care vrăjmașul mântuirii lovește în clericii cu viață sfântă nu este nou, doar pare nou. Și, chiar dacă cei clevetiți pe nedrept suferă din cauza clevetelilor (atât pentru Sfântul Nectarie, cât și pentru Sfântul Ioan Maximo vici prigonirea a fost pricină de întristare, și nu de bucu rie), Dum nezeu îi răsplătește cu îmbelșugare pentru răb da rea cu care își poartă crucea. De aceea, o biruință vre mel nică a celor care, folosindu-se de atotputernicia mijloacelor mass-me dia, lovesc în păstorii aleși se va transforma, în timp, în biruința celor loviți.
Afirmând cu toată convingerea că unii părinți sunt în vi nuiți de păcate pe care nu le-au săvârșit nu înseamnă că neg faptul că există și preoți care păcătuiesc. Evidențele nu pot fi negate. Ar trebui ca oamenii să nu se mai smintească de căderile unor astfel de preoți. Ar trebui să meargă la pă rinți sporiți în viața duhovnicească, fără a se scârbi de cei dintâi. Părintele Sofronie de la Essex, fiind întrebat ce pot face creștinii care se smintesc de nevrednicia păstorilor lor, a răspuns: Să facă efortul de a căuta părinți cu viață curată și să îi asculte pe aceia.
De multe ori, oamenii consideră că păstorii nu sunt buni pentru că nu îi lasă să ducă o viață de compromis. Pre feră să îi părăsească pe aceștia pentru a găsi preoți mai în găduitori, care nu le cer să meargă pe calea cea îngustă a Evangheliei. Acest lucru dovedește că oamenilor le stă în fire să găsească tot felul de motive pentru a nu trăi cum învață Evanghelia.
Dacă oamenii ar iubi învățăturile Evangheliei, atunci ar merge pe calea mântuirii oricât de păcătoși ar fi preoții lor. De-a lungul istoriei Bisericii au fost mulți creștini care au avut păstori nevrednici, dar nu s-au smintit de ei și au dobândit raiul. Aceasta dovedește că, deși păstorii nu au știut să fie modele pentru cei păstoriți, Dumnezeu i-a ajutat pe cei din urmă să meargă pe calea cea îngustă. Capul Bisericii nu e nici preotul, nici episcopul, nici chiar patriarhul de la Constantinopol. Capul Bisericii e Hristos și El Însuși poartă de grijă celor credincioși, oricare ar fi piedicile cu care aceștia se confruntă. E lesne de înțeles că, acolo unde păstorul nu e model, păstoriții îl urmează în păcat. Dar Dumnezeu biruiește neputințele omenești și, acolo unde preotul nu e vrednic, credincioșii Îl pot urma pe singurul care e vrednic să le fie model: pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Cei slabi în credință ar trebui să își dea seama că nimic nu e mai important decât mântuirea. Și dacă află că vreun preot a căzut în păcat, să nu se smintească, ci să se roage pentru el. E foarte greu acest cuvânt. Dar oricine vrea să se mântuiască, trebuie să îl țină. Noi vrem să ne mântuim și în același timp vrem să ne judecăm aproapele. Dar cele două lucruri sunt contrare. Nu avem dreptul să osândim pe nimeni. În clipa în care osândim, devenim noi înșine păr tași păcatului.
Asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm păcatul. Sfinții Părinți ne învață să iubim păcătosul, oricare ar fi el, dar să nu iubim și păcatul său. Păcatul trebuie urât, indiferent cine și de ce l-ar săvârși. Păcatul este păcat, chiar dacă îl săvârșește un laic sau un preot. Să nu fim îngădui tori cu păcatul, văzând că unii păstori păcătuiesc. Fie care își va avea plata lui, după faptele sale. Și nu trebuie să ju de căm noi pe nimeni. Pe fiecare îl va judeca Însuși Dum ne zeu, la vremea cuvenită.
Nu este problema noastră de ce îngăduie Dumnezeu să păcătuiască unii preoți. Dumnezeu pe toate le vede și le răs plătește după cuviință.
Vorbele părintelui Calistrat despre căderile preoților ar putea fi considerate dure. Dar nu sunt cu nimic mai dure decât cele ale Sfinților Părinți care i-au mustrat pe preoții nevrednici. Sfântul Grigorie de Nazianz mărturisea:
Mi-a fost rușine să fiu alături de ceilalți preoți care, cu nimic mai buni decât gloata, mare lucru dacă nu chiar cu mult mai răi, intră în locurile cele preasfinte cu mâini ne spă late, cum se spune, și cu suflete necurate; care, înainte de a fi vrednici, se apropie de cele sfinte, se apucă de altar, se în ghesuie și se împing în jurul Sfintei Mese, ca și cum ar so coti că preoția nu-i chip de virtute, ci mijloc de trai, nu-i slu jire plină de răspundere, ci domnie fără îndatoriri. Și sunt aceștia la număr aproape mai mulți decât cei pe care-i păs toresc. Slabi în credință, ticăloși, cu toată strălucirea lor!*
***
Părinte Calistrat, nu este greu să observăm că, deși majoritatea românilor sunt botezați în Biserica Ortodoxă, totuși numărul celor care vin la slujbe, duminica sau în săr bători, este foarte mic. Deși ne bucurăm că s-a înmulțit nu mărul tinerilor care vin la biserică, totuși procentul celor care intră în sfintele locașuri doar la Paști și la Crăciun este foarte mare. Nici cu adulții situația nu este mai bună. S-au făcut niște calcule aproximative: dacă toate bi se ricile din București ar fi pline, în ele nu ar încăpea nici măcar a zecea parte din locuitorii Capitalei. Faptul că multe biserici din București sunt pline nu înseamnă deci că oamenii s-au apropiat brusc de Dumnezeu. Libertatea religioasă de după 89 a dat nu numai prilejul apropierii de Biserică, ci și prilejul intrării într-o multitudine de gru pări sectante. Mulți au preferat să se implice în mișcări religioase pseudocreștine sau chiar orientale. Și mai mulți însă au preferat să aibă o credință personală, căldicică, ce nu are nevoie de slujbele bisericești și care le permite să trăiască o viață pătimașă. Care credeți că sunt principalele motive care îi țin pe oameni departe de Biserică?
Biserica este într-un mare colaps spiritual. În pri mul rând, a avut loc marea ruptură de la revolu ție, când s-au deteriorat puțin principiile de formare a păstorilor în biserică. S-a intervenit ușor, prin dife ri te metode (și nu vreau să le amintesc); oricum, acestea sunt neprincipiale, nespirituale și duc la princi piul lui Simon Magul, al lui Anania și Safira, al bubosului Ghezi, care au fost urâți de Dumnezeu. Este clar că harisma Duhului Sfânt lucrează în păstori pe măsura chemării pe care au avut-o.
La ora actuală, în Biserică, principalul lucru trebuie să fie deosebita atenție a episcopilor față de preoții din episcopie; ei trebuie cu adevărat să fie condu cătorii noștri spirituali, implicați ca adevărați tați în Biserică, să știe exact și să ia aminte la cauzele pentru care suferă Biserica. Unde întâlnesc un preot be țiv, să-l elimine, unde întâlnesc un preot desfrânat, să-l elimine, unde întâlnesc un preot care-și bate joc de epar hia sau de parohia lui, să-l elimine, când un preot nu-și face datoria sau nu este la dispoziția cre din cioșilor, nu le deservește cerințele morale și spirituale, să-l elimine.
Adică să nu vii să stai cu jalba în proțap la episco pie și la secretariatele episcopiei și să nu treci peste acea bolnavă nomenclatură de douăzeci de birouri, iar episcopul să afle abia după 5-6 ani ce se întâmplă în parohia respectivă, ascultând el cu urechea o vorbă de ici sau o vorbă de colo, iar subalternii lui să mear gă pe principiul: Până la Dumnezeu, te mănân că sfinții.
Proverbul acesta are ecouri serioase în astfel de birouri...
Sfinții n-au mâncat oameni niciodată. Ei i-au ajutat pe oameni să ajungă la Dumnezeu. Așa și subalternii sau cei care sunt puși în subordinea episcopului locului trebuie necondiționat să-i aducă la cu noș tin ță orice lucru nedenaturat, așa cum este, să-l pre zinte așa cum a fost expus, nu cu părtiniri, în care tot vinovatul e cel care vine și reclamă. Pentru că pe acest fond și la acest parametru s-a ajuns la un laicat bolnav.
Nu păstorii s-au stricat, păstorii erau deja stricați, s-a stricat laicatul de tot. Și atunci preotul spune: Preasfințite, mie să-mi faci salariu, că nu mai am din ce trăi în parohie! Păi, când ai ajuns să ceri salariu Preasfințitului că nu mai ai din ce să trăiești în parohie atunci tu ești omul mort care trebuie schimbat de acolo, pentru că adevăratul preot ortodox nu va muri de foame niciodată în parohia lui. Orice om are de sfințit tărâța unui animal, de împărtășit un bolnav, de botezat un copil, de cununat o fată, de înmormântat un defunct, de făcut o sfințire, o aghiasmă, o sfeș ta nie, un Maslu, și tu dacă ai fi un preot activ și adevă rat, ai trăi cu adevărat din laptele Scripturii și din lâna oilor pe care le păstorești, fără să ai nevoie să te închini statului ca să-ți dea el nu știu ce salariu de prin cipiu de trei sau patru milioane, că ai nu știu ce diplomă sau nu știu ce capacitate luată, cu nu știu ce notă.
Tu trebuie să fii adevăratul păstor de suflete care să reînvie parohia respectivă. Biserica suferă de un co laps intelectual prin faptul că, în cei cincizeci de ani de comunism s-au promovat multe valori negati ve, care și astăzi sunt bine înrădăcinate. Dețin bani, pu tere și relații, dețin funcții clare și categorice, de ne clintit, în sate și parohii care la ora actuală încă au filii și ar trebui să aibă biserici.
Episcopul ar trebui să studieze la modul categoric fiecare parohie în parte și s-o analizeze cu credin cio șii, să vadă dacă preotul este pe cerința credincio și lor. Episcopul trebuie să știe dacă vrednicia îl mai poate lăsa pe preot în parohia respectivă; să nu conteze examenul de capacitate preoțească, dată prin trei întrebări din Dogmatică.
Puteți da măcar un exemplu care să arate la ce se poa te ajunge când preotul nu își ia în serios atribuțiile preoțești?
Am întâlnit un caz într-un sat din județul Bacău mi se pare, unde un preot, care a fost solicitat să facă o dezlegare, i-a spus persoanei respective: Ai vrăji, trebuie să te botez a doua oară, ca dracul, când vine, să nu-ți mai cunoască numele și să nu mai nimereas că vraja la tine... Și efectiv a botezat-o pe creștina res pectivă, făcând-o din Dorina, Elena, îmbrăcată în cămașă albă, cu naș de botez, cu mirungere și cu bo te zare, turnându-i apă cu capul aplecat deasupra cris telniței și tunzându-i părul exact ca la un botez normal. Sunt ferm convins că acest lucru nu a ajuns la urechea episcopului, episcopul nu știe că are ase me nea elemente rămase de pe vremea ceaușistă, când se făcea preoție comunistă cu cai de lemn.
Cum vedeți situația de atunci, comparativ cu cea de acum?
Biserica avea diferite elemente mediocre de preoție și suferea de anumite traume spirituale. Acum există atâta informație spirituală și religioasă, capacități preoțești și reciclări, tot ce vrei, și poți să-ți verifici permanent clericii. Poate este nevoie ca tineretul care s-a ridicat acum să fie pus în parohii, să fie acolo și să învețe de la cei bătrâni; dar, în același timp, să nu colecteze și greșelile care se fac. Dacă episcopul va rămâne un simplu funcționar bisericesc, slăvit de creș tini cu ocazia sfințirilor, resfințirilor de biserică, cu ocazia hramurilor, a slujbelor arhierești, nu este de ajuns. Episcopul trebuie să fie la inima poporului, pentru că, în momentul în care episcopul este în mij lo cul poporului, Hristos este în mijlocul poporului și Bi serica este în mijlocul poporului.
Ar trebui să renunțăm, trebuie neapărat renunțat la acele slogane prin care predicile preotului sfârșesc cu avem popor credincios și bun, avem popor cre din cios și evlavios, avem popor jertfelnic, avem po por răbdător.
Aceste sloganuri încearcă să acopere situația reală, arată lipsa dorinței de a privi adevărul cu ochii deschiși...
Avem nevoie și de un popor credincios, și de un po por intelectualizat, trezit și spiritualizat ortodox, avem nevoie de un popor receptiv la chemarea preotului și episcopului, avem nevoie de un popor care să nu fie receptiv la atacul sectelor, la atacurile neocreș ti ne sau la învățăturile greșite, avem nevoie de un tineret receptiv la cerințele Bisericii. Pentru ca viitorii clerici și preoți să nu mai confunde preoția cu ingineria, sau cu medicina ori cu avocatura.
Avem nevoie de un popor care să fie permanent la în demâna Bisericii, ori de câte ori este nevoie, în orice activitate filantropică și caritabilă: să fie un po por care să raționeze cui face binele, când îl face, de ce-l face, pe ce principiu și cu ce scop, iar episcopul trebuie să fie un fel de mamă spirituală a poporului, nu cineva de care nu ai voie să te atingi...
El este stăpânul. Stăpânul nu e ca o mamă? Nu i se cântă Întru mulți ani, stăpâne?, se poate întreba omul din popor. Deși în cărțile de cult grecești termenul folosit are alt sens...
În momentul în care i se cântă Întru mulți ani, stăpâne, poporul să vadă în el punctul de referință al Bisericii, ca atunci când intră sectarul în casa lui să spună așa: Tu-mi vorbești mie de Dumnezeu.... Păi, tu nu l-ai văzut pe stăpânul nostru cum arată și cine este el, cu el să stai de vorbă, să vezi el ce spune, cu mine n-ai ce să discuți, fugi de aici... Atunci ar ră mâne satul curat, biserica curată, moșia curată și țara ar rămâne curată. Nu ar mai da năvală sectele.
Dar secta vine și găsește un preot la patru sate; secta vine și găsește un preot bețiv, un preot privatizat cu magazine sau un preot care la toți creștinii le des chide cartea și le spune că au farmece, născând ast fel tot felul de curente neortodoxe; secta vine și gă sește un preot care nu i-a învățat pe credincioși ro lul Sfintei Împărtășanii la 40 de zile, al spovedaniei la 40 de zile, al părăsirii păcatelor, al prezenței în bise ri că, al Sfintei Liturghii în fiecare duminică și al rostului ei esențial în viața creștinului...
Episcopul se va mândri cu adevărat abia atunci când va avea o turmă de apostoli serioși și credincioși, care cu adevărat îl reprezintă la nivel de biseri că și la nivel de morală creștină.
Spuneți că ar trebui ca, prin vrednicia lor, preoții să fie un prilej de bucurie pentru păstorul lor. Dar preoții nu sunt și ei tot oameni? N-au dreptul să păcătuiască?
Nu. Se merge pe principiul izvorât din mentalitatea comunistă: Să faci ce te învață preotul, nu ce face el. Nu este firesc! Preotul trebuie să fie îndreptarul satului. În vremurile de demult, preotul, docto rul și avocatul erau oamenii culturii românești. Nimeni nu știa în sat decât de prefect, de preot, de doctor, de învățător. Aceștia erau oamenii în jurul cărora se alcătuia satul. Iar când era o judecată, preotul era cu Scriptura și cu crucea, medicul era și el acolo, de față, să vadă ce s-a întâmplat. Iar prefectul se sfătuia cu preotul și luau o decizie, învățătorul scria jalbele sau consemna procesele verbale, asculta ce spunea pre otul și dădea ultima decizie. Aceasta este adevă ra ta învățătură sănătoasă, din vatra românească a satului.
Întrebarea mea rămâne una singură: dacă în momentul de față nu mai avem nici medic, nici prefect, nici învățător și nici preot adevărat, ce se va întâmpla cu satul românesc?...
Există multe sate în care preoții apar numai duminica sau la sărbători și oamenii sunt lipsiți de o relație vie cu ei. Astfel de preoți se simt prea elevați pentru a locui la țară, pentru a împărtăși aceeași viață cu cei pe care îi păstoresc. Iată că, din cauza preoților navetiști, sunt sate aproape lipsite de preot...
Problema preoților navetiști... Ei singuri sunt vinovați că au ales să-și ia preotese care se tem de no roi, care nu vor la țară, ci preferă baia cu lux și con for tul, preferă să fie coafate și aranjate... Asta îi pri vește direct și personal.
Sunt totuși situații în care vina nu este a preoteselor...
Este de datoria episcopului să încerce orice mij loc de constrângere, de forțare, ca ei să trăiască în mij lo cul satului, exact cum trăiește învățătorul în mij locul clasei, pentru că nu poate el, ca navetist, să înțeleagă cerințele parohiei.
Dacă totuși trebuie să facă naveta, măcar lunea, mier curea, vinerea și duminica să fie în parohie, patru zile în care el să fie oarecum la cerința credincio su lui, lângă el. Credinciosul să știe clar: azi este marți, pă rin tele nostru nu este, are problemele lui per sonale, dar știu că miercuri dimineață va fi găsit la biroul pa rohiei, la casa parohială, unde se pot rezolva pro ble mele parohiei. Botez, Cununie, înmormântare, sfin ți re, aghiasmă, Maslu și tot ce mai este nevoie.
Considerați că tinerii sunt sensibili față de căderile preoților?
Căderea preotului, sminteala tânărului... Capacitatea redusă și incultura preotului, dezinteresul față de tânărul pe care-l are în față, modul de tratare a relației preot-ucenic sau duhovnic-creștin, acela este mai important și mai smintitor. Ați văzut că în gene ral se merge pe un principiu birocratic. Ce doriți, ce pof tiți, bine, lăsați, rezolvați, plecați, Doamne-ajută!...
Superficialitatea acestui refren nu face altceva decât să îi îndepărteze pe oameni de biserică. Oamenii au nevoie de preoți care să le înțeleagă frământările, să le înțeleagă zbu ciumul lăuntric și să îi ajute să se ridice din cădere, să ducă lupta cea bună împotriva patimilor și a poftelor, să meargă pe calea mântuirii...
Trebuie eliminat dialogul subiectivist în care noi facem o activitate care nu mai este spirituală, ci fa cem mai mult o activitate pedagogică, în care-l obiș nuim pe creștin să lase pomelnicul, și cu asta a rezolvat problema, fără a-i mai da un sfat, fără a mai cer ce ta în ce stare spirituală este, sau cât de împrăștiat sau necunoscător al lucrului pe care-l are de făcut este. Asta-l smintește pe tânăr... Nepăsarea preotului față de sufletul lui sau neimplicarea preotului în via ța lui concretă.
De exemplu, sunt cazuri când vin tineri și spun: Am fost la preot și i-am spus ce am pățit și mi-a zis: Și acum ce vrei să-ți fac eu?. Iată un răspuns care smintește. Și ce vrei să-ți fac eu? Roagă-te... Ei, cuvântul roagă-te îl știm din Sfânta Scriptură. Dar când, cum, de ce, cu ce, cât, până când sunt întrebări legate de cuvântul roagă-te, care trebuie să-mi ara te dacă voi fi sau nu ascultat de Dumnezeu ori dacă sunt pe calea pe care Dumnezeu mă poate asculta.
Oamenii comentează articolele din ziare și sunt însetați să afle cât mai multe despre păcatele preoților, consi derând că dacă preoții sunt păcătoși, au și ei dreptul să pă că tuiască. Își justifică păcatul arătând cu degetul spre preoți, nu?
Da, mi-a plăcut cum ați pus întrebarea și am să vă dau un răspuns pe măsură. Oamenii caută artico lele și tot ce se scrie despre păcatele preoților și uită să citească articolele despre păcatele lor. Dar, pen tru că ați pus o întrebare atât de interesantă, am să vă spun următorul lucru: nu trebuie să raportăm Biserica la individ.
Hristos n-a păcătuit, n-a curvit, n-a băut, n-a furat, n-a înșelat, n-a batjocorit niciodată, a dus o viață și o activitate mesianică: Cine mă vădește de păcat? A arătat că este fără de păcat, cum spune și rugăciunea: Tu singur ai purtat tot, fără de păcat fiind. În momentul în care noi suntem întrebați dacă oamenii se smintesc neapărat de păcatele preoților, trebuie să re zol văm problema astfel: oamenii să fie aceia care să-și aleagă preoții singuri în parohia lor, după vrednicia fiecăruia.
În vremea de demult, un preot nu era pus în satul respectiv pentru că așa voia el, că avea relații la episcop și acesta i-a dat parohia cutare. Nu. În vremea de demult poporul spunea: Pe cutare îl vrem preot! Așa a ajuns și Sfântul Spiridon preot și episcop în Trimitunda, așa a ajuns și Sfântul Nicolae preot în Mira Lichiei și episcop, așa a ajuns și Sfântul Ioan Gură de Aur patriarh în Constantinopol.
Oamenii uită de existența unor asemenea ierarhi cu viață sfântă. Deși am avut ierarhi sfinți, chiar făcători de minuni, și în vremuri apropiate de ale noastre: Sfântul Ioan Maximovici, arhiepiscopul care nu se sfia să meargă desculț pe străzile din San Francisco, sau Sfântul Nectarie din Eghina, care, de altfel, a și fost prigonit de clericii ne vred nici, fiind mutat disciplinar din Patriarhia Alexandriei... Oamenii preferă să îi vadă numai pe clericii nevrednici și să spună că și Biserica e nevrednică...
Poporul trebuie să țină minte că Biserica este alcătuită din totalitatea credincioșilor botezați în numele Sfintei Treimi, altoiți în butucul lui Hristos. În momentul în care ei alcătuiesc o biserică într-un sat, au un comitet parohial. Acel comitet parohial are un de legat sau mai mulți delegați care, în momentul apariției unei probleme din partea preotului lor, sunt obligați să o explice episcopului.
Iar dacă episcopul este anunțat și nu dă o mustra re, un avertisment sau o îndreptare acelui cleric pentru viciile pe care le are, poporul are libertatea de a-i elibera certificatul de pensionare, adică prin de mi sie cu convenție sau preaviz, în care să-i spună: Pă rin te, mai aveți două duminici să vă căutați parohie, pentru că noi vom merge la episcop să ne dea un pre ot care să fie pe vrednicia locului.
Dar dacă e mutat într-o altă parohie și strică și parohia aceea...
Să ajungă să-l plimbe în cel puțin douăzeci de pa rohii, până ce și episcopul va ajunge la concluzia că acel om care are permanent reclamații, nu trebuie să fie slujitor și model celor pe care-i smintește. Dacă oamenii sunt categorici și sunt bine formați duhov ni ceș te, vorbind cu episcopul față către față, la modul cel mai serios, atunci pot merge până la a închide bi se rica. Domnule, noi nu mai avem nevoie de slujba unui ticălos. Nouă să ne dați un preot tânăr, că aveți absolvenți tineri, care au nevoie să-și pună capacita tea lor preoțească în slujba Bisericii. Iar pe acesta, care smintește satul, este momeala sectelor, a ateilor, este limba bârfitorilor, este ochiul și ținta de atac a tu tu ror propagandiștilor împotriva Bisericii, vă rugăm urgent să îl luați de aici! Noi nu vrem ca satul nostru să aibă o reputație proastă din cauza preotului!
Și atunci, vă spun eu că, în mod categoric, vom ajun ge să avem preoți șomeri, care nu vor avea parohie din cauza conduitei lor și vor trebui să se reorienteze profesional, să ajungă avocați, doctori, medici, tâmplari, zidari, zugravi, salahori, faianțari...
Oamenii s-ar putea sminti să îl vadă pe preot zugră vind case... Totuși, în trecut, găsim cazuri de preoți care, pentru a se pocăi de căderile pe care le-au avut, deși erau slujitori ai altarului, au preferat să se reprofileze, să se ocu pe cu meserii obișnuite. Lumea spune că Biserica e oarbă la căderile slujitorilor ei. Dar pravilele bisericești sunt foarte aspre și foarte categorice în privința pedepselor preo ților care păcătuiesc. E adevărat însă și faptul că nu prea se mai ține cont de aceste pravile...
Nu scrie nicăieri că un preot trebuie să moară preot, cum nu scrie nicăieri că un preot trebuie să facă păcate și să slujească cu tot cu păcate... Când păcatele lui au depășit dreptatea lui Dumnezeu și mânia poporului, atunci episcopul este obligat să ia măsura administrativă, prin mustrare, avertisment, mutare, desființare, pentru că altfel se compromite el ca episcop și are o reclamă proastă. Luați de pildă, pro ble ma de la Galați când episcopul a demis direct un preot care săvârșise nu știu ce fărădelege. Episcopul pe loc, fără să mai discute, fără să mai facă consilii și povești, a luat decizia definitivă și a trimis automat alt preot. Nu e chiar atât de greu.
Dar unii ierarhi au rețineri față de o atitudine atât de directă...
Cine să se teamă de o atitudine directă? Ce spu ne Sfântul Ioan Gură de Aur? Mai bine să putre zeas că în pântecele maicii sale decât să se nască cel care va ajunge preot nevrednic.
Ce măsuri ar trebui luate în privința preoților care fac păcate mari?
Deocamdată episcopul locului sau chiriarhul fie cărei eparhii trebuie să-și cunoască într-un opis toate parohiile și toți preoții, să aibă un caiet în care să consemneze slăbiciunea sau vrednicia fiecărui preot. El, ca părinte și ca econom al fiecărei eparhii, trebuie să știe permanent când trebuie să dea sfatul părintesc, doar de aceea poartă cârja și mitra arhi e reas că, are putere de a reprezenta pe Hristos și de a lua decizii în numele lui Hristos: Tu să fii cuminte, să fii atent să nu faci așa... El este unicul în măsură să-l îndrepte; nu poate o instanță de judecată lumeas că să rezolve o problemă de instanță preoțească.
Sunt mireni care, plini de mânie, vin și spun că preo ții ar trebui judecați în tribunale... Dar pentru preoții care păcătuiesc există instanțe bisericești. Și uneori nici nu este nevoie să se ajungă la aceste instanțe, sunt pro bleme care intră în competența episcopului...
Nu poate o instanță să vină să spună de ce a pus preotul o taxă la botez? Nu poate să vină o instanță judecătorească să-l judece pe preot de ce e aspru în biserică sau de ce-și bate joc de credincioși. Asta e numai de datoria spirituală și morală a episco pului care are consistoriul lui personal, format din oameni care au o anumită autoritate morală, nu sunt ca cei pe care-i judecă, pentru că, altfel, n-ai făcut nimic: corb la corb nu-și scoate ochii și întunericul nu se ames tecă cu lumina.
Nu puțini sunt cei care se smintesc de taxele impuse în anumite biserici... Tarifele pentru înmormântări, pentru botezuri sunt prea mari și oamenii nu pot face față. Chiar dacă birul, atât la botez cât și la înmormântare, ți se ia o singură dată...
Protopopul sau episcopul locului pot cădea de comun acord, ca în orice instituție de domeniu public unde se vorbește de o finanțare. Avem parohii de gra dul I, de gradul II, de gradul III. În parohia de gradul I, 30% din credincioși sunt bogați, 20% săraci, 10% umiliți, lipiți pământului. Și poate exista un articol local de lege, pus de episcopul locului, în care să se spună că preotul este obligat să boteze gratis copiii oamenilor săraci, să îngroape gratis oamenii săraci, să cunune gratis oamenii săraci sau să ia jumătate din taxă. Sau un articol care să spună că rămâne la la ti tudinea credinciosului cât va dărui el din proprie ini țiativă preotului sau bisericii, fără ca preotul să cârtească, să ceară sau să mărească o anumită taxă.
Ați vorbit despre faptul că episcopul poate să-l ajute pe preot să se îndrepte. Există posibilitatea de îndreptare? Pentru că oamenii sunt convinși că preoții căzuți nu se pot ridica. Îi arată cu degetul, ca și cum ar fi osândiți la iad.
Acum, trebuie să înțelegem următorul lucru: sunt căderi și căderi, patimi și patimi. De exemplu, nu o să putem să condamnăm un preot că este mai as pru sau mai categoric ori mai rece față de credincioșii săi. Nu o să poți condamna un preot pentru că a întârziat la slujbă. Nu o să poți condamna un preot pentru că a întârziat la o cununie, că a refuzat să facă cuiva o ierurgie exact în ziua în care a vrut acela, el având alt program.
Sunt nenumărate motive de reclamație, dar cele mai multe reclamații sunt întemeiate pe un singur lucru: viața morală a preotului, care ar trebui să fie în pa rohie modelul absolut. Acolo ar trebui să intervină epis copul categoric, în anumite situații: n-ai să-mi lași tu mie într-o parohie să facă Liturghie un preot care desfrânează, ci automat îl vei înlocui, pentru că deja te compromiți tu, ca episcop, prin subalternul tău pe care-l ai și care te reprezintă acolo, dacă el face asemenea lucruri. Dacă rămân oameni neîngropați, oa meni neîmpărtășiți, bolnavi neîmpărtășiți, muribunzi neîmpărtășiți, atunci oamenii pot să se răzvră teas că împotriva preotului făcându-i reclamație la eparhie.
Dacă apare o patimă din asta minoră, lăcomie sau beție, la fel, trebuie să intervii: fie îl legi să nu mai bea, fie îl obligi să nu mai facă anumite abuzuri. Sunt vicii și patimi personale pe care și le rezolvă el cu episcopul, atunci când se spo vedește în cadru intim. În general, enoria se leagă de păcatele preotului care sunt făcute în ochiul public, fără scrupul și fără ru șine. Adică păcatele vătămătoare ochiului social. Aco lo, episcopul trebuie să intervină categoric.
Unde sunt probleme personale, care nu se vădesc și nu afectează cadrul parohiei, acolo nu mai au trea bă credincioșii. Că el vrea să mănânce mai mult sau e mai puturos, asta îl privește direct și personal. Va da socoteală după cuvântul psalmistului: Blestemat este cel ce face lucrul Domnului cu îndărătnicie...
mami de ileana (4 iulie 2002) si ioachim (25 nov. 2004) - i-am tuns!
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=41659" target="_blank">ajutati-l pe mihaita!
gandacelu spune:
tot danion:
8 aprilie 1993
M-am întrebat multă vreme: de ce păcătuiesc preoții? Lista lor de păcate este largă: de la păcatul lăcomiei, de care sunt cuprinși foarte mulți, până la nerespectarea predaniilor bisericești. Preoții nu au voie să ia bani pe spo ve danie; și totuși unii iau. Ar trebui ca preoții să nu fu me ze; și totuși unii fumează, îndrăznind să se ascundă sub pretextul că Sfinții Părinți nu au dat canoane împotriva fumatului.
De ce păcătuiesc preoții? Asta este o întrebare foarte importantă. În primul rând, nu păcătuiesc toți, ba chiar unii duc viață sfântă. De ce păcătuiesc unii preoți? Răs pun sul pe care îl am în minte, deși nu l-am auzit de la nimeni, este că păcătuiesc tocmai pentru că Dumnezeu le dă această libertate. Adică Dumnezeu nu a vrut să le răpeas că preoților darul libertății.
Catolicii cred că atunci când papa vorbește de la amvon e infailibil, nu poate greși. Adică e un fel de robot teleghidat de Dumnezeu. Dar ideea aceasta este puerilă. Au fost papi care au zis tot felul de prostii de la amvon și acesta este cel mai bun argument că ideea infailibilității este gre și tă. Și au avut parte catolicii ăștia de papi care de care mai infailibili. Desfrânatul Borgia era la fel de infailibil de la amvon cum era și în pat.
Dumnezeu ar fi putut să îi transforme pe toți preoții în roboți asceți, lipsiți de patimi dar și de virtuți. Dar Dum ne zeu a vrut ca slujitorii săi să Îl slujească în deplină li bertate: altfel, i-ar fi lipsit din start de posibilitatea de a câștiga cununa sfințeniei.
Dumnezeu vrea ca toți clericii să fie sfinți, așa cum vrea ca toți credincioșii să fie sfinți. Dar, atunci când cle ri cii nu sunt la înălțime, vina este a lor și nu a lui Dumne zeu. Zicea cineva că un copil rău este dovada unui eșec al părinților, că părinții poartă mare parte din responsabilitatea acestui eșec.
La fel este în cazul preoților. Ei nu au picat de pe altă pla netă, ci sunt oameni ca noi. Sunt oameni dintre noi. Ei sunt roadele și, într-un fel, oglinda mediului în care au crescut. Când un tânăr ajunge preot în satul în care a co pilărit și oamenii văd că e nevrednic, ar trebui să îi mustre conștiința: ei l-au pregătit să devină așa.
Bine, nu e numai influența mediului; din sate cu viață religioasă destul de timidă au ieșit preoți deosebiți, iar din sate în care viața duhovnicească a fost mai înaltă, au ră să rit preoți cărora le stătea mai bine ca și chelneri sau ca vân zători de tutun. Și-au ratat cariera. Oricum, la oraș e mult mai ușor să îl arăți cu degetul pe preot: nu îți poți da seama că și tu ești de vină pentru că el nu e așa cum trebuie.
Preoții au de dus o luptă grea ca să păstorească turma. Tot ascultând la spovedanie păcatele oamenilor și aflând toate ticăloșiile din lume, cei mai slabi cad și ei în păcate asemănătoare. Dacă membrii unei parohii ar fi dornici să ducă o viață mai sporită duhovnicește, atunci preotul ar găsi în elanul lor puterea de a fi el însuși o persoană mai înduhovnicită. Dar când membrii parohiei nu au în cap decât cum să împace virtutea cu păcatul, utilul cu plăcutul, preotul este tras înapoi.
De fapt, cei care îi bârfesc pe preoți o fac mai ales pentru că și ei trăiesc în păcate și li se pare că dacă și preoții păcătuiesc, atunci propriile lor păcate sunt mai ușor de tre cut cu vederea. Așa cred că se explică isteria celor care nu mai știu cum să arunce cu noroi în preoți.
Până la sfârșitul lumii, Dumnezeu va avea propriile Sale vase alese, va avea slujitorii Săi care vor păstra ne stinsă flacăra dreptei-credințe.
Doamne, alungă de la mine toate gândurile de judecată pe care, din prostia mea, le-am avut împotriva slujitorilor tăi. Scoate la lumină nevinovăția celor năpăstuiți pe nedrept, iar pe cei care au căzut în oarecare patimi, cură țeș te-i după mare mila Ta, spre lauda Bisericii Tale și ruși na rea celor care îi clevetesc. Amin!*
mami de ileana (4 iulie 2002) si ioachim (25 nov. 2004) - i-am tuns!
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=41659" target="_blank">ajutati-l pe mihaita!
Elena spune:
Anca 
, multumesc frumos pentru citate, recunosc ca nu am acum timpul sa le citesc, sunt prea lungi si in plus sunt si diacriticele care apar aiurea, daca ai putea sa faci tu un rezumat ar fi EXCELENT !!!
Eu am citit doua minute, asa printre randuri si am dat de pasajul asta:
Unde întâlnesc un preot be țiv, să-l elimine, unde întâlnesc un preot desfrânat, să-l elimine, unde întâlnesc un preot care-și bate joc de epar hia sau de parohia lui, să-l elimine, când un preot nu-și face datoria sau nu este la dispoziția cre din cioșilor, nu le deservește cerințele morale și spirituale, să-l elimine.
si io din asta inteleg ca intr-un fel parintele Danion spune ceea ce si eu am spus, ca acel preot NU este vrednic sa-i slujeasca Domnului si ca Dumnezeu NU ARE CUM SA LUCREZE PRINTR-UN ASEMENEA OM ! Pentru ca altfel, de ce sa-l elimine ??? daca Harul Domnului este peste el in continuare si el slujeste cu sfintenie lui Dumnezeu, atunci de ce sa-i mai elimine pe sus-numitii preoti ??
_
"Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cand trebuie." (La Bruyere)
conchita spune:
quote:
Originally posted by Elena
Anca
vai, ce pacat, Elena, fa-ti neaparat timp si citeste-l, sunt invataturi vizionare si reformatoare (adica sa ne intoarcem la adevarata randuiala, la adevarata credinta). de asemenea preoti avem nevoie, care sa aiba curajul sa spuna adevarul si sa nu cedeze relativismului epocii ("toata lumea are dreptate/ exista miliarde de adevaruri") de dragul de a da bine la media si popor.
incerc sa iti fac un rezumat, dar numai si numai din dorinta de a te starni sa-l citesti integral tu singurica pentru ca nu vreau sa-ti rapesc bucuria pe care ti-ar aduce-o in suflet cuvintele parintelui. mie mi-a luminat si mai mult dimineata asta superba.
Parintele argumenteaza impotriva ideei moderne ca Hristos a facut minuni degeaba in vietile leprosului, orbului, prostituatei, etc, pentru ca viata pe care le-a redat-o, adica spalata de pacate, ar deveni lipsita de sens si saraca daca ei ar ramane pe calea aratata de Iisus - cum sugereaza o parabola scrisa de Oscar Wilde. apoi, face o critica a situatiei actuale in Ro in ce priveste Biserica si credinta oamenilor, aratand clar ca exista preoti departati de calea dreapta - si explica asta prin efectele pe care le-au avut schimbarile post-revolutionare intr-o comunitate care era deja cazuta din credinta(birocratie excesiva, coruptie, preoti ramasi de pe vremea comunismului, episcopi fara initiativa)- si explicand cum vine cu ipocrizia mireanului care da vina pe preotul pacatos pentru propria lipsa de vointa de se mantui - si zice ca au fost nenumarate vremuri in istorie cand popoarele au avut pastori pacatosi si totusi oamenii s-au mantuit pentru ca nu si-au pierdut credinta in Dumnezeu. explica si rolul media in crearea vanatorii de vrajitoare la adresa tututor preotilor ortodocsi - actiune care a scazut si mai mult apropierea romanului de biserica. dar mai spune si ca preotii (fara pacat) vanati ar trebui sa nu se teama de prigoana, vezi Fericirile.
raspunde si dilemei tale legate de duhovnicii pacatosi, zicand ca trebuie sa continuam sa-i iubim ca pe aproapele, fara sa le iubim insa pacatele si sa le consideram drept circumstante atenuante pentru propria slabiciune. si ca nu e in dreptul nostru de a-i judeca, si ca datoria noastra e sa cautam un preot care ramane pe calea dreapta, si ca sa nu lasam pacatele unui preot sa ne sminteasca pentru ca Iisus este pastorul Bisericii, nu episcopul, nu duhovnicul. plus de asta, ca model trebuie sa il luam pe Iisus, cel fara de pacat, nu fiinta umana pacatoasa. faptul ca un preot pacatuieste nu este o scuza pentru ca noi sa pacatuim. caci nu in fata preotului aparem la Judecata de Apoi, ci in fata lui Iisus, deci ca el trebuie sa incercam sa fim. mai diferentiaza si intre pacatele duhovnicului- care ne privesc pe noi, ca pastoriti, si care nu.
solutia schimbarii in RO e tineretul, zice parintele, tinerii ar trebui sa intre in biserici si sa-i invete pe cei batrani, mai ales ca bisericile au ramas neschimbate sub patronajul mediocrilor ramasi din comunism ca functionari bisericesti mai degraba, nu ca pastori spirituali, interesati in principal de foloase materiale si mai deloc de mantuirea enoriasilor. plus de asta, propune sa se revina la vechea randuiala, cand satul isi alegea preotul, nu era numit si impus comunitatii ca acum cand avem sate intregi fara preoti, pentru ca acestia nu vor sa locuiasca la tara. propune o reorganizare generala a BOR, cu preoti trimisi in somaj care ar face bine sa se reprofileze, chiar indeamna crestinii mai degraba sa inchida Bisericile, in loc sa accepte printre ei un parinte pacatos. mai bine te momesc cu un pasaj absolut vizionar, l-as pune in rama, atata de bine descrie unde sta salvarea poporului roman, fara sa indemne la indobitocire cum gresit arunca rauvoitorii cu pietre in Biserica, ci la desteptare (inclusiv intelectuala, wow :)):
Avem nevoie si de un popor credincios, si de un poppor intelectualizat, trezit si spiritualizat ortodox, avem nevoie de un popor receptiv la chemarea preotului si episcopului, avem nevoie de un popor care să nu fie receptiv la atacul sectelor, la atacurile neocrestine sau la invataturile gresite, avem nevoie de un tineret receptiv la cerintele Bisericii. Pentru ca viitorii clerici si preoti sa nu mai confunde preotia cu ingineria, sau cu medicina ori cu avocatura.
si mi-a placut mult o reteta adecvata de raspuns celor care te sacaie cu adevarurile lor ciuntite, o pun si pe-asta in rama, cu gandul la Sf. Gheorghe in lupta cu balaurul, adica la curaj :)) :
"Tu-mi vorbesti mie de Dumnezeu.... Pai, tu nu l-ai văzut pe stapanul nostru cum arata si cine este el, cu el sa stai de vorba, sa vezi el ce spune, cu mine n-ai ce sa discuti, fugi de aici..." Atunci ar ramane satul curat, biserica curata, mosia curata si tara ar rămâne curata. Nu ar mai da navala sectele.
Elena, fa-ti timp si citeste-l neaparat, merita!
Gandacicu, multam de dar
Sabina spune:
dragele mele, va iubesc mult mult mult
am fost duminica la parintele gherontie...i-am zis ca noi nu prea mergem la biserica(eram cu sofia)si n-a zis nimic la inceput..da a luat 10 mii si i-a dat sofiei, "sa ai de bomboane"
dupa care mi-a spus: ne rugam in continuare ,da?
ideea e....nu ce mi- zis sau nu, ci ca eram extrem de stanjenita, acolo vin oameni cu acatiste si cu bani in mana, eu eram ca din codru, o luasem pe sofia si pe la 11 am, ajuns si noi la slujba
,si eram extrem de inhibata ca nu stiu ce si cum se face.
da mi-a trecut tare repede acolo!
si o mica victorie, Sofia a stat foarte cuminte la miruit! I-a placut!
in rest...voi vorbiti aicisa vorbe mari...io tocmai l-am terminat de citit pe Calistrat, mi-a placut mult de tot.
mie mi-a zis duhovnicul asa: de orgoliu si lene sufera oricine! Sunt pacatele cel mai usor de intrat in sufletul nostru.Asa ca lupta cu ele e pana la moarte.Tot timpul mai exista o treapta de urcat.
Adriana, care mai e situatia?
amuleta, astept e-mail de la tata cu medicatia mamei.cand am vazut-o era imperceptibil umflata in 2 locuri ce incadrau vertical tampla.cred ca cel pe baza de cortizon era medrol,a luat 10 zile
Sabina si
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia GalagiaCea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
Elena spune:
Ana, multzam fain pentru rezumat ! am sa incerc sa-l citesc cand o sa am timp !
Din pacate nu imi raspunde la ce am intrebat eu :((
pentru ca
quote:
raspunde si dilemei tale legate de duhovnicii pacatosi, zicand ca trebuie sa continuam sa-i iubim ca pe aproapele, fara sa le iubim insa pacatele si sa le consideram drept circumstante atenuante pentru propria slabiciune. si ca nu e in dreptul nostru de a-i judeca, si ca datoria noastra e sa cautam un preot care ramane pe calea dreapta, si ca sa nu lasam pacatele unui preot sa ne sminteasca pentru ca Iisus este pastorul Bisericii, nu episcopul, nu duhovnicul. plus de asta, ca model trebuie sa il luam pe Iisus, cel fara de pacat, nu fiinta umana pacatoasa. faptul ca un preot pacatuieste nu este o scuza pentru ca noi sa pacatuim. caci nu in fata preotului aparem la Judecata de Apoi, ci in fata lui Iisus, deci ca el trebuie sa incercam sa fim. mai diferentiaza si intre pacatele duhovnicului- care ne privesc pe noi, ca pastoriti, si care nu.
eu nu despre lucrurile astea am intrebat ! :(( altfel, nu pot decat sa fiu INTRUTOTUL DE ACORD cu ce scrie el aici !! NU am spus niciodata ALTFEL ! nu am spus ca daca preotul pacatuieste asta e o scuza ca sa pacatuim si noi. NO WAY !!! si apoi bineinteles ca in fatza lui Iisus vom aparea la Judecata, nu in fatza vreunui om oricat de sfant ar fi el !!
Eu mai degraba din pasajul pe care l-am scris in postarea mea de dinainte + acesta, scris de tine:
quote:
propune o reorganizare generala a BOR, cu preoti trimisi in somaj care ar face bine sa se reprofileze, chiar indeamna crestinii mai degraba sa inchida Bisericile, in loc sa accepte printre ei un parinte pacatos.
am inteles ca el spune ca un asemenea preot pacatos este nevrednic de a sluji Celui Sfant, inseamna ca s-a facut nevrednic nu numai in fatza oamenilor ci si in fatza lui Dumnezeu,inseamna ca nu mai poate sluji Domnului si oamenilor, cu tot ce inseamna aceastaslujire, inclusiv iertarea pacatelor !
Eu asa am inteles.....
_
"Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cand trebuie." (La Bruyere)
Sabina spune:
conchi, am scris in acelasi timp!!!
Sabina si
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia GalagiaCea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
gandacelu spune:
citit ce zice Pr. Calistrat despre rugaciune!...
e o adevarata revelatie!
(cine vrea cartea, sa dea pm cu adresa mail)
mami de ileana (4 iulie 2002) si ioachim (25 nov. 2004) - i-am tuns!
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=41659" target="_blank">ajutati-l pe mihaita!
conchita spune:
quote:
Originally posted by Elena
eu nu despre lucrurile astea am intrebat ! :(( altfel, nu pot decat sa fiu INTRUTOTUL DE ACORD cu ce scrie el aici !! NU am spus niciodata ALTFEL ! nu am spus ca daca preotul pacatuieste asta e o scuza ca sa pacatuim si noi. NO WAY !!! si apoi bineinteles ca in fatza lui Iisus vom aparea la Judecata, nu in fatza vreunui om oricat de sfant ar fi el !!
Elena scumpa, ala era rezumatul, nu raspunsul la toate dilemele tale. mi s-a parut ca prima parte raspundea la discutia noastra cu judecata, nimic mai mult. stiu ca esti de acord cu el, n-am avut nici o indoiala. repet, e doar rezumatul spuselor sale, nu lega tot ce zice de discutia noastra particulara.:)
quote:
am inteles ca el spune ca un asemenea preot pacatos este nevrednic de a sluji Celui Sfant, inseamna ca s-a facut nevrednic nu numai in fatza oamenilor ci si in fatza lui Dumnezeu,inseamna ca nu mai poate sluji Domnului si oamenilor, cu tot ce inseamna aceastaslujire, inclusiv iertarea pacatelor !
Eu asa am inteles.....
cam asa se intelege, da. personal, raman la parerea mea ca mireanul de rand ca mine, adica incepator, nu poate afla cum si cand ii retrage Dumnezeu darul duhovniciei unui preot pacatos ca sa-i zicem noi duhovnicului respectiv: gata, de azi, te anunt oficial, ti s-a retras darul, deci nu ma mai spovedesc la tine. zice Parintele ca pacatul lacomiei de mancare si al lenei, la duhovnic, nu-s pacate care ne privesc pe noi. alte pacate mai mari, da, ne privesc si daca aflam de ele, e bine sa renuntam la duhovnicul respectiv. dar cum pastoritul nu prea are cum sa afle ce pacate face duhovnicul (daca face), raman la concluzia initiala ca logic e sa continuam cu spovedania in loc sa ne inchipuim tot felul, ca si cu drobul de sare, atata vreme cat nu avem dovezi. ca si daca ar fi sa fie un parinte pacatos, dar noi sa nu stim asta si sa-l pastram ca indrumator, eu cred ca Dumnezeu mai degraba s-ar ingriji de noi sa fim iertati, chiar si prin intermediul respectivului, decat sa ne refuze noua iertarea pentru ca nu stiu ce cu parintele. nu stiu cum e, poate gresesc, dar mie asa imi suna logic. Elena, eu in Ro am avut norocul de un duhovnic painea lui Dumnezeu, nu alta. daca ar fi venit cineva la mine cu barfa despre preotul respectiv, i-as fi dat cu flit secunda doi, caci e imposibil sa nu stii tu ce fel de om e duhovnicul tau pana la urma, nu? daca e vas stricat, cum zici tu, in primul rand ca nu ai fi ajuns la el, ar fi avut Dumnezeu grija.
quote:
"Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cand trebuie." (La Bruyere)
ce-mi place semnatura ta, mai ca imi vine sa ti-o fur :))
Sabinaaaaaaa, muah muzicelule, sa-ti fie de bine timpul petrecut la biserica, pupici Galagiutei ca a stat cuminte. te dadusem disparuta
Sabina spune:
anaaaaaaa, is si pe mess!!!
Sabina si
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia GalagiaCea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.