Mircea Eliade

dyana spune:

quote:

---

Originally posted by cataghe

quote:

---

Originally posted by dyana

Vreau si eu istoria religiilor, dar dupa Gaudeamus.
Insa cred ca ar costa foarte mult si nu stiu unde as gasi.

Diana

---

Dyana, pot sa iti trimit eu Istoria religiilor in varianta electronica. Daca o vrei, da-mi un PM cu adresa de mail.

_
"The reports on my death are greatly exaggerated." (Mark Twain)

---

Multumesc frumos Cataghe. Ti-am trimis un PM.


Diana

dyana spune:

Mist, multumesc frumos pentru articol, chiar acuma il citesc si apoi ma apuc detreaba.

Fetelor din America, eu ma uit in fiecare Duminica la emisiunea Lumea Credintei, si legat de romani care au trait si traiesc in USA, si ne fac noua cinste, romanilor, este un pictor

Petre Botezatu , care realizeaza niste icoane superbe, americani din orasul in care sta, care nu sunt ortodocsi, ii cumpara icoanele, sunt vrajiti de ce face el.

"Today, commissions for religious art are extremely limited, said Petru Botezatu, the Romanian artist commissioned to paint murals and frescos for Samford's Beeson Divinity School Chapel. Botezatu stayed in Birmingham after completing work at the chapel and opened Raphael Galleries in Homewood.

"There are no commissions, and so, there are no artists," Botezatu said. He said few artists are trained in traditional cathedral-style art because few churches want the paintings. "

http://adventbirmingham.com/articles.asp?ID=987

http://artamerica.com/a5s/botezatu.shtml

asta e off topic, putem continua in alt subiect

Americanii ne cunosc deci si sub o alta fatza.

Alinax spune:

si mie imi place foarte mult Eliade...cea mai noua carte a lui citita este "Tinerete fara de tinerete" care mi-a placut foarte foarte mult

ii povesteam sotului meu cartea si mi-a spus ca ar trebui sa se faca un film dupa ea atat deste de interesanta si dupa vreo cateva zile auzim la radio ca regizorul Francis Ford Copola vine in romania sa faca filmul Tinerete fara de tinerete dupa romanul lui Eliade

abi8a asteptam sa apara si filmul....dar a fost interesant ca am citit-o chiar acum si ne-a si placut atat de mult

ramonai spune:

Eliade este scriitorul meu preferat pe care l-am descoperit cand eram in liceu, dar din pacate nu am mai citit ceva scris de el de vreo doi ani. Imi place foarte mult proza fantastica. Mare parte din ce a scris e foarte dificil (spre exemplu din Secretul doctorului Honigberger au fost multe lucruri pe care nu le-am inteles), ca sa le poti intelege trebuie sa ai o cultura foarte foarte vasta, trebuie sa cunosti filosofie, simbolistica, mitologie, miturile Indiei antice, etc. E bine ca ati deschis subiectul asta aici, poate e timpul sa ma apuc din nou de el, sau sa ma apuc sa citesc altceva care sa ma ajute sa inteleg mai bine cartile lui (lumile paralele, levitatia, mitul labirintului ). Stiu ca a scris o carte introductiva, sa zic asa, stie cineva care e?

dyana spune:

Eu acuma citesc "Jurnalul" lui Mihail Sebastian, care sa stiti ca a tinut destul de mult la Mircea Eliade, si pot vedea cum il percepea un prieten ca Mihail Sebastian, pe Eliade, foarte interesant.

Dupa asta, o sa mai caut sigur o carte de Mircea Eliade.

"Mircea Eliade - personalitate complexă a culturii române

Cunoscut și apreciat pe toate meridianele, Mircea Eliade - savantul și scriitorul - a creat o operă caracteristică printr-un profund umanism. Personalitate enciclopedică de tip renascentist, el face parte din familia spirituală a lui Dimitrie Cantemir, B. P. Hasdeu, N. Iorga. Istoric al religiilor, orientalist , etnolog, sociolog, folclorist, eseist, nuvelist, romancier, dramaturg, memorialist - iată câteva dintre multiplele laturi ale activității sale.
I. Istoric al religiilor
Primele preocupări de istorie a religiilor datează din 1925-1926, când Eliade publică recenzii și articole în revistele vremii. Budismul, orfismul, taoismul, tantrismul, ortodoxia sunt dezbătute sub diferite aspecte înainte de plecarea în India (noiembrie 1928). Aprofundarea și sistematizarea problemelor de specialitate au devenit posibile și necesare începând cu toamna anului 1933, după ce a fost numit suplinitor al catedrei de logică și metafizică a Universității din București.
Tratatul de istoria religiilor, apărut la Paris în 1949, este o operă de “morfologie”, în care faptele sunt studiate la propria lor scară. Eliade considera istoria religiilor o disciplină totală, având tangențe cu istoria, fenomenologia, psihologia, sociologia, etnologia, antropologia, filozofia istoriei, estetica, lingvistica, etimologia, literatura. Printre cuvintele-cheie din studiile științifice ale lui Mircea Eliade se află, alături de mituri, rituri, simboluri și expresia sacrul și profanul. Acestea sunt două modalități de existență a omului în istorie, cărora le-a și consacrat o monografie. Sacralitatea se manifestă peste tot, atât în lumea animală, cât și în cea vegetală, fiind camuflată în profan. Formele și mijloacele acestei manifestări diferă de la popor la popor și de la epocă la epocă. Tratatul de istoria religiilor este o operă de profundă erudiție, cu sute de trimiteri, cu o bibliografie exhaustivă. Oricine a parcurs paginile acestei cărți și-a dat seama că are în față o scriere în care viziunea personală a autorului domină uriașul material documentar.
II. Orientalistul
Orientalistica, alături de istoria religiilor, a fascinat adolescența și tinerețea lui Mircea Eliade. Lupta împotriva somnului și exercițiile de educare a voinței din ultimii ani de liceu și primii ani de studenție, dorința de a-și depăși condiția reprezintă punctul de plecare al interesului pentru tehnicile yoga. Cartea care-i aduce notorietate în lumea științifică europeană și americană e Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne(1936). În acest tratat, Eliade a insistat asupra a ceea ce îl atrăgea în mod deosebit: tantrismul și diferitele forme de yoga populară, așa cum le întâlnea în legende și folclor. Aceste aspecte fuseseră neglijate atât de savanții occidentali, cât și de cei autohtoni. “Descopeream în textele tantrice că India nu era pe de-a-ntregul ascetică, idealistă și pesimistă. Exista o tradiție întreagă care accepta viața și timpul; nu le considera nici iluzii, nici izvor de suferință încarnată ca singur fel de a fi în lume, în care libertatea absolută poate fi cucerită. De pe atunci înțelesesem deja că India nu cunoscuse numai dorința de libertate, ci și setea de libertate; crezuse în existența unei prezențe beatifice și autohtone, aici pe pământ și în Timp.”(Memorii)
III. Folcloristul
Lucrările majore de folcloristică a lui Eliade sunt: Folclorul ca instrument de cunoaștere (1937), Comentarii la legenda Meșterului Manole (1943) și De la Zalmoxis la Gengis-Han (1970). În cea din urmă prezintă cele mai importante tradiții mitologice și creații folclorice ale românilor. Strălucitelor interpretări ale Mioriței și Meșterului Manole li se adaugă analiza mitului cosmogonic popular românesc, cel al descălecatului și cultului mătrăgunei. Studiile de sinteză au fost anticipate de ample analize, urmărind variate aspecte ale folcloristicii: origini, istoric, interpretare, culegeri, traduceri, studii comparate, surse de inspirație pentru literatura cultă. Articolele și tratatele lui Mircea Eliade condamnă diletantismul și impostura, îmbină armonios sinteza, erudiția cu accesibilitatea. Deși nu-i displace eseul, improvizația spumoasă, fără plan, contactul direct cu textul constituie o cerință de bază a hermeneuticii* sale. Este evidențiată și demonstrată genialitatea folclorului românesc, în comparație cu manifestările similare ale altor popoare, în strălucite pagini de analiză pe text. Erudiția, temeinica documentare, precizia, rigoarea și originalitatea caracterizează contribuțiile lui Mircea Eliade prin care folclorul românesc se integrează în mod firesc în universalitate.
IV. Eseist
Eliade a selectat o mică parte din cele peste o mie de eseuri ale sale, publicându-le în trei volume: Oceanografie(1934), Fragmentariu(1939) și Insula lui Euthanasius(1943). Remarcăm varietatea tematică a problemelor dezbătute: filozofie a culturii, sociologie, etnologie, lingvistică, etimologie, teorie a literaturii. Sunt prezentați scriitori și filosofi, discutându-se opere din literatura spaniolă, italiană, engleză, franceză și română. Cele mai des întâlnite nume din spiritualitatea românească sunt: Eminescu, Hasdeu, Iorga, Pârvan și Blaga. Una dintre ideile obsedante ale esteticii interbelice a lui Mircea Eliade este încrederea nestrămutată în destinul excepțional al României, în fertilitatea sa spirituală. Efervescența noastră culturală este comparată cu sterilitatea din Franța, Italia sau Spania. Aceste contestări nu sunt făcute de un diletant demagog, ci de unul dintre cei mai avizați cunoscători ai literaturii universale, autor, încă de pe atunci, al câtorva pătrunzătoare analize asupra spiritualității occidentale, clasice și moderne.
O dominantă a spiritualității românești asupra căreia atrage atenția Mircea Eliade este prezența vie, permanentă a istoriei. Această dominantă culturală românească încă de la începuturile ei, de la Dimitrie Cantemir. Îngemănarea dintre specificul național, și cel universal, continuitatea filonului românesc de-a lungul veacurilor și creația populară ca permanent izvor al culturii noastre în muzică, plastică, literatură - iată dominantele spiritualității românești în viziunea lui Mircea Eliade.
V. Romancier, nuvelist
Primul roman, Isabel și apele diavolului(1930) apare în timp ce autorul se alfa în India. Celebritatea scriitorului se datorează romanului autobiografic Maitreyi(1933). Romanul imediat următor, Întoarcerea din rai (1934) îi prezintă pe tinerii propriei generații - fără ideal și fără certitudini - în miezul evenimentelor sociale din 1932-1933. Folosind tehnica monologului interior, autorul plasează acțiunea la cafeneaua Corso, în redacția unui ziar și la uzinele Grivița, în timpul grevei. Romanul se încheie cu sinuciderea personajului principal, Paul Anicet, care-și pusese întrebarea dacă un bărbat poate iubi, în același timp și cu aceeași intensitate, două femei. Aparent o continuare a romanului Huliganii, frescă socială de o deosebită autenticitate și complexitate, care-și are propria sa autonomie. Scriitorul renunță la tehnica monologului interior, deși e convins că noua modalitate e infinit mai facilă. Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri, mai ales în Bucureștii anilor 1931-1934. Personajele sunt, în marea majoritate, tineri între 18 și 25 de ani, având în ei ceva din nihilismul eroilor lui Dostoevski. Nonconformiști, cu o uriașă încredere în ei, considerând problemele de sexologie esențiale, cred că lumea începe cu ei. Plini de contradicții, nu le pasă de prieteni sau de propria familie, nu-și respectă cuvântul dat, nu au nici milă, nici complexe. Cartea pune în discuție problema conflictului dintre generații și a destrămării familiei. Crearea unor personaje viabile, care se comportă și discută dezinvolt într-o societate zugrăvită cu fervoare - iată unul dintre meritele principale ale cărții.
În Domnișoara Christina(1936) și Șarpele(1937) fantasticul are profunde rădăcini în folclorul românesc. Nuntă în cer(1938) e o fascinantă poveste de dragoste, considerată după aproape un jumătate de veac de la apariție (1984) cel mai bun roman străin publicat în Italia. Scrisă în limba română între 1949 și 1954, Noaptea de Sânziene a apărut în traducere franceză în 1955 sub titlul For#234;t interdite. Ulterior, a fost tipărită și în românește, într-un tiraj redus, la Paris, în 1971. În țară cartea nu a putut să apară decât după decembrie 1989. Amplă frescă social-istorică, cu numeroase personaje, Noaptea de Sânziene a fost socotită de autor drept capodoperă a sa. Acțiunea se petrece în 1936 și 1948, cu întoarceri firești în timp. Cadrul romanului e cel românesc. Apar fugar și peisaje din Anglia, Portugalia și Franța. Prezența țării noastre e însă obsedantă, iar atmosfera epocii e de o autenticitate unică. Romanul prezintă magistral teroarea rebeliunii legionare și vremurile tulburi postbelice. Lichelismul, oportunismul și cameleonismul câtorva personaje apar în aqua forte, iar grotescul și insolitul nu lipsesc. Noaptea de Sânziene conține și elemente fantastice, stranii, introduse în mod firesc în țesătura realistă. Romanul pune problema “ieșirii din timp”. Eroul ar fi vrut ca, pentru el, timpul să se oprească în loc.
Nuvelistica fantastică reprezintă un alt fascinant capitol, începând cu lucrările scrise în 1940 (Nopțile la Serampore și Secretul doctorului Honigberger) și sfârșind cu proza ultimelor patru decenii de viață, când au apărut capodoperele La țigănci(1959) și Pe strada Mântuleasa(1967).
În memorialistică, Mircea Eliade sintetizează drumul propriei sale vieți: “Traiectoria mea biografică și culturală: București, Calcutta, Lisabona, Paris, Chicago. Numai după epoca de activitate intensă și frenetică de la 1933 la 1940, aveam dreptul să mă «detașez» de momentul românesc și să încep să mă gândesc să scriu pentru un public mai vast și dintr-o perspectivă universală”.

gabirus spune:

In liceu am parcurs cam toata partea de beletristica, apoi in facultate am parcurs studiile de istorie a religiilor si mi-au fost carti de capatai, inclusiv pentru licenta. El este cel care m-a facut sa inteleg esenta unui ritual. In acest sens recomand "Drumul" spre centru".
La fel recomand si cartile discipolului sau, I.P. Culianu.

POZE