mamici de adolescente
Raspunsuri - Pagina 4
lilach spune:
andreutzaa (poate Andra?)
Daca doresti pot sa discut cu tine pe pm.Si pe fiica mea cea mare o cheama Andra. Deci ...astept...
"Un sfirsit e un inceput..."
ella&com.
andreutzaa spune:
pai..eu am 17..mama are 39..ideea e k am incercat sa vorbesc cu ea,dar niciodata nu ma asculta,niciodata nu vrea sau nu poate sa-mi explice...
bine..k nu sunt o retardata din aia sa nu am habar..cred k stiu kiar mai multe decat ea despre viata sexuala and stuff..dar ceea ce ma doare e k nu vrea sa vb cu mine..poate ii e rusine..noi niciodata nu am fost foarte apropiate..ms mult lilach..mi-ar face placere sa vorbim..
anatolia spune:
Mie imi place sa cred despre mine ca sunt intelegatoare si am o relatie buna cu fiicele mele...dar...vad de la o vreme ca ...nu stiu parca nu au incredere in mine...de ex.vand ma apropiu de calculator, invariabil isi inchid toate ferestrele de mess...si cateodata si messengerul, ma rog ca sa nu vad eu cu cine vb.....Nu spionez...dar, kiar ma supara kestia asta...Au deja aproape 13 ani, dar inca nu prieten, desi mie, personal mi s-ar parea putin cam prea devreme, si ma gandesc cand vor avea pe cineva oare cum voi reactiona...?Repet, chiar vreau sa fiu prietena cu fetele, nu stiu daca imi si reuseste....
alinaxeni spune:
Anatolia,mie chiar mi s-ar parea ciudat daca fata mea ar face asa.Oricum in privinta internetului ar fi bine sa fii mai atenta. Sunt o gramada de ciudati care vb. pe messenger si e bine sa fim atente.
Bine ar fi sa ai o discutie cu ele sa inteleaga ca le vrei binele si ca nu ai nimic impotriva sa aiba prieteni.
Eu am reusit sa ajung cu fata mea la o intelegere,ea sa-mi spuna tot iar eu sa nu o cert si sa discutam deschis indiferent de subiect.
Sa stii ca a dat rezultate neasteptat de bune,acum am un copil care vine si-mi spune o gramada de lucruri iar eu sunt mereu prinsa in offsaid cand vad ce repede creste.Ea rade de mine de fiecare data.Oricum ea simte deruta asta a mea ca si cand ea m-ar ajuta ea pe mine si nu eu pe ea.Vad ca are mare incredere in mine.
E tare amuzant.
alina
Madi spune:
Maggy, poate te ajuta si experienta mea din adolescenta...Nici eu nu prea vorbeam cu mama, cel putin nu chestiuni intime, pentru ca de fiecare data cand incercam, mama, in dorinta ei de a ma proteja, imi dadea sfaturi, intotdeauna sfaturi. Iar eu cautam atunci doar intelegere si sa ma asculte. Pe la 18 ani m-am indragostit teribil si am suferit enorm. Mama m-a simtit si imi spunea ca "nu merita, ca nu e singurul baiat si ca o sa imi treaca". In adancul sufletului meu, eu stiam asta. Insa atunci mie mi-ar fi trebuit doar un umar pe care sa plang. Sper ca intelegi ce spun...Stiu ca mama era foarte bine intentionata, insa eu vroiam pe cineva care sa ma inteleaga si sa ma asculte, sa rezoneze cu starile mele de atunci. Prietenele mele reuseau asta. Si de aceea preferam sa vorbesc cu ele despre aceste lucruri. In acelasi timp sufeream in tacere ca nu pot vorbi cu mama, pentru ca aveam impresia ca nu ma intelege. Comunicarea noastra s-a mai imbunatatit dupa ce am plecat de acasa si m-am casatorit. Insa si acum tendinta ei de a ma proteja o face ca atunci cand ii povestesc sa ma sfatuiasca.
In privinta invatatului, nu stiu ce sa iti spun. Mie mi-au insuflat ai mei, inca de mica, dorinta de a invata, asa ca, in privinta asta, nu am avut probleme.
Eu inca nu am copii, imi doresc foarte mult, dar sper ca atunci cand voi avea sa tin minte ce ma deranja pe mine in relatia cu mama si sa incerc sa nu fac aceleasi greseli, tot din dorinta de a proteja.
be_yourself spune:
...nici la mine mama nu are nici cea mai vaga idee despre viata mea personala...nu pt ca i-as ascunde eu ceva, ci pt ca nu intreaba niciodata nimic...probabil considera ca daca ei nu i se pare 16 ani o varsta potrivita pt a avea un prieten,atunci sigur nu am
...dar sa nu intelegeti ca ar fi vreo incuiata, ba chiar este asistenta medicala, a lucrat in strainatate,ma lasa sa merg la petreceri
,si totusi lipseste ceva
...mi-a zis odata ca e prea devreme sa sufar de la varsta asta,dar de ce trebuie neaparat sa sufar? nu sunt tipul de persoana care sa se implice foarte mult si caruia sa-i devina indispensabila o persoana...doar ca ea nu stie asta
...si eu inchid toate ferestrele de pe mess cand intra ea, mai ales ca se aseaza in spatele scaunului si incearca sa prinda ceva din conversatie...ca si cum eu as trage cu urechea cand vorbeste ea la telefon
dar asta e ,m-am obisnuit cu situatia si ma descurc si fara ajutorul ei in privinta asta...cand va vrea amanunte eu sunt disponibila
goodmomy24 spune:
buna fetelor am si eu o fetita de 16 ani si am crezut ca numai mie mi se intampla asta,dar dupa cum am vazut nu este asa.si eu vorbeam cu ea foarte mult pana in clasa a 8 a,dar decand e la liceu s-a schimbat foarte mult.doua zile suntem prietene 3 ne certam.am incercat sa fiu prietena cu ea sa vorbim deschis,dar de cele mai multe ori nu suntem de acord una cu cealalta.este un copil talentat mai ales la limbi straine invata destul de bine desi stie ca poate mai mult .are si un prieten dar mai mult is despartiti decat impreuna.am vazut ca toata lumea este de parere ca ei trebuie sa dea cu capul de grinda de sus ca sa isi dea seama de greseli.dar daca greseala pe care o fac nu mai poate fi indreptata eu la asta ma gandesc in fiecare zi.daca se apuca de droguri,daca incepe sa bea,daca....daca ....si iar daca.......?
atunci ce facem? eu de exemplu o las destul de libera dar nu stiu daca si prea multa libertate e buna.imi spunea intr-o zi ca ea ar prefera sa nu ii fiu mama ci prietena.(n-am stiut ce sa-i raspund)stiu ca de cele mai multe ori gresesc dar nu vreau sa pateasca ceva de care mai tarziu sa-i para rau.
cati
eliane spune:
Dragele mele mamici si fete cuminti,
Sunt si eu mama unei adolescente de 12 ani si jumatate si in acelasi timp sunt nespus de dornica sa invat de la altii despre calea cea mai buna de a trece, mama si copil, prin aceasta perioada atit de intensa a vietii. Am pornit de la ideea ca trebuie sa-i fiu fetei mele o buna prietena, o confidenta si mai ales o persoana care sa o sustina de fiecare data cand are o problema. Nu mi-e usor deloc, mi-a fost destul de greu sa abordez subiecte legate de sexualitate, dezvoltare, relatii cu baietii, dar nu regret deloc ca am facut acest lucru din timp. Am inceput sa discutam de pe la 10 ani, pentru ca am observat ca in jurul ei acest subiect fusese abordat de colegele ei. I-am cumparat carti cu explicatii potrivite virstei ei, am discutat la rindul meu cu Nini despre cum trebuie sa decurga relatiile cu baietii, despre imaturitatea acestora la virsta pubertatii. Deocamdata totul merge foarte bine, dar cand vad ca multe mamici se pling de schimbarea copiilor lor, ma tem uneori ca si copilul meu s-ar putea schimba, ar deveni introvertit. Cum au reactionat copiii vostri la discutiile legate de relatiile sexuale? Ce credeti voi ca vor fetele de la noi, cu trecerea timpului?
Natalis spune:
Am 17 ani. Am citit mai toate raspunsurile mamelor si fetelor de pe aici. In primul rand as vrea sa va intreb pe voi mamele, daca stiti ce este aceea o prietenie. Mai ales o prietenie cu copiii vostri. Mie mi se pare ca nu este prietenie ce incercati voi, ci mai degraba un fel de "intrat pe sub piele" copilului pentru a descoperi eventualele probleme si a-l putea certa sau indeparta de ceea ce voua vi se pare nepotrivit, apoi se revine la statutul de mama, pentru ca atunci cand iar se aude o alarma, sa reluati tehnica cu prietenia si sa o tineti tot asa. Ori sunteti cu adevarat prietene cu copiii vostri, ori sunteti mame. Este o diferenta. Incercarea asta de a amesteca 2 feluri de comportament va poate zapaci odraslele mai mult decat erau inainte. Ce vreau sa spun este ca sa zicem in momentul acesta discutati calm si prietenos cu fiica despre baiatul de la scoala de care ii place, iar in momentul urmator tipati la ea pentru ca a uitat sa isi faca curat in camera. Ce sa aleaga copilul din aceste reactii ? Ce sa creada ? Ca in unele momente ii sunteti cel mai bun prieten si persoana careia sa poate confesiona, iar in momentul urmator un fel de ofiter SS care vrea sa ii fie indeplinite ordinele fara drept de apel Ideea este ca daca amestecati prietenia cu maternitatea trebuie sa o faceti cu mare, mare grija.
O alta problema des intalnita ar fi prietenii la varste fragede, gen 11-12 ani. Nu va temeti, totul este platonic. Totul este trecator la varsta asta ,asemeni unui roi de fluturi. Peste 2 saptamani nici nu isi mai aduc aminte numele baiatului dupa care au plans poate seri la rand.
Deceptia in viata ( in general) exista pretutindeni si la orice varsta. Pentru un copil de 3 ani caruia i-a fost stricata jucaria preferata de un altul, evenimetul reprezinta o deceptie. Pentru o eleva de 12 ani faptul ca nu a mai fost salutata pe coridor de baiatul pe care il place, reprezinta tot o deceptie. Pentru o adolescenta care a iubit un baiat ( da l-a iubit, exista dragoste si la varsta asta ) timp de cateva luni, poate chiar ani si s-a despartit de el, a luat nastere o deceptie. Deceptia nu este ceva rau in sine, este o forma de intarire si de calire a sentimentelor. Degeaba incercati sa va feriti acum copiii de aceste deceptii. Fara sa stiti ( si o sa va para un paradox) le faceti un rau. Le puneti piedici in procesul de maturizare. OK, toate laudele pentru mamicile care isi sfatuiesc copiii si apoi ii lasa sa decida - asta este cea mai buna metoda ( pe care a aplicat-o si mama la mine si a functionat de minune). Era un exemplu intr-un slide show facut in power point: o persoana incearca sa ajute un fluture sa iasa din cocon, fara sa stie ca acest ajutor ii este fatal fluturelui. Efortul pe care acesta trebuie sa il depuna pentru a se elibera din cocon face ca in intreg corpul sa fie eliberata o substanta care avea sa ii dea puterea de a zbura, fara de acea substanta fluturele murea, neputand sa zboare. Asta va spun: lasati copiii sa iasa singuri din cocon. Fiti prezente cand zboara pentru prima oara si aratati-le aleea cu cele mai multe flori...mai aveam de zis o gramada de lucruri ,dar trebuie sa plec. Voi reveni cu alte idei ce mi s-au ivit in minte. Pana atunci, astept parerile voastre.
Orice sut in fund e un pas inainte.
morgane spune:
Buna ziua, doamnelor mamici.
Fetita mea abia a implinit 12 ani si este indragostita lulea de un baietel din clasa. Tacit, insa, el habar nu are. Sufera in tacere si se crede neatragatoare pt ca acest baietel no sesizeaza din grupul de fetite populare din clasa. Eu sunt foarte ocupata profesional, dar imi fac timp sa ascult pasul ei, insa nu suficient, mi-e dat sa aud. Fotografia lui "carliont" este inramata in camera ei si am sfatuit-o sa stea de vorba cu el. "Vai de mine, daca sesizeaza cineva?" In cele din urma i-a scris o scrisoare pe care a postat-o la inceputul saptamanii. Acum pazeste cutia de scrisori, cu emotii. Mi se pare ca e "mica" de asemeanea sentimente complexe si nu vreau sa sufere, bietul copil. De cate ori se va mai ndrgosti in viata ... Cum imi pot ajuta copilul? Nu este nici foarte comunicativa, si isi alege gresit prietene. Este foarte dificila in legarea de prietenii si in ultimul timp neglijeaza si scoala.... Grea e meseria de parinte, dar si plina de bucurii. salutari