Ana, tu te referi ce pasi trebuie sa urmeze cineva venit/revenit la credinta impins si ajutat de la spate sau la cineva care abia indrazneste sa ia urcusul in piept?
Eu (ce-mi mai place sa vorbesc de mine...ufff)daca ma simt impinsa si vreau nu vreau merg pe cale, in mare parte e grija celui de ma impinge sa ma conduca gentil, caci ma numesc ou gata sa ma sparg.
Dar daca decizia de a veni/reveni la credinta imi apartine asa as face (desi nu am facut asa).Mi-as curata casa sufletului prin spovedanie si apoi cea in care imi odihnesc stapanul asta prost,trupul.Il rog pe parinte sa vina sa-mi sfinteasca casa si ce binecuvintare cind vine...Apoi mi-l fac prieten si fac ascultare.Adica il las pe el sa vorbeasca desi e greu cu gura asta sparta.Sa merg singura fara duhovnic...unde?Eu nu as putea singura.Repet,eu.Intilnirea de duminica cu Dumnezeu la biserica e balsamul ce-mi netezeste calea inca o saptamana.Duhovnicul te ajuta cu rugaciunile si nu numai .
Biblia se citeste in genunchi la coltul cu icoane, unde candela e felinar mereu aprins iar Maica Domnului ma mingaie bland cu privirea,cu drag de 'a intelege si iubi' si nu cu pretindere de 'a sti citi'.
E posibil sa fie un indreptar dar eu imi cer iertare ca nu stiu de el ca sa iti spun.Am scris ce mi-a spus mintea asta pacatoasa.Iarta daca nu e bun.
Doamne ajuta-ne si lumineaza-ne pasii,
Joanna
Credinta e un risc al ratiunii; dar nicidecum o anulare, ci, dimpotriva o iluminare a ei.
Parintele Arsenie Boca
am dechis aici partea a doua: http://desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=49956
mamica de trei copilasi : Nectarie Ioan (5 ian. 2005), Elena (21 mai 2003)si Antim (27 sept. 2001)