Ortodoxism din Postul Mare in Postul Mare

antoioana spune:

Pentru toate fetele: .
Cu drag,
anto

...ce-ntamplare cu mine Anto, ce minune cu ei Ioana si Stefan...

star33 spune:

Sabina, ma bucur mult pentru voi ! Sa dea Domnul sa va gasiti linistea si sa-l odihneasca pe socrul tau !

Mihiashiro, foarte frumoase cuvintele tale ! Si eu vad postul ca pe o lupta cu noi insine : infranare de la mancare, stapanire atunci cand cineva ne face sa tipam la el, stapanire atunci cand suntem nedreptatiti. Si, cum citeam undeva : sa primim toate - si rele si bune - ca de la Dumnezeu. Poate, asa, reusim sa le induram mai usor si sa vedem in fiecare necaz sau suparare o noua scara catre Cer...teoria suna bine, mai greu e cu practica

daro26 spune:

Mihiashiro, e adevarat ce ai spus tu despre post, in sensul ca nu trebuie limitat doar la o abtinere de la anumite alimente. Dar unii ar putea spune ca daca nu se pot infrana de la a cicali, a vorbi urat despre cineva, sau de la alte pacate atunci nu mai are rost sa posteasca. Am intalnit persoane care se justifica astfel. Asta e cealalta extrema in care nu trebuie sa cadem. Postul alimentar trebuie privit ca un mijloc si atat. Dar din moment ce e recomandat de Sfintii Parinti, trebuie tinut, bineinteles, dupa puterea fiecaruia si sfatul duhovnicului.

Eu zic ca e bine sa dam de pomana, sa ne inchininam, chiar daca mai apoi gresim intr-un fel sau altul. Poate chiar inchinaciunea, sau pomana data - daca sunt facute din inima, nu formal, ne vor ajuta sa ne limpezim sufletul, sa ne dam seama de greselile noastre, sa ne para rau, sa ne spovedim.

Sigur ca tu vorbeai de formalismul in biserica, asa ca nu te contrazic prin ceea ce scriu. Dar consider ca trebuie sa incercam sa facem binele pe cat putem si cu smerenie chiar daca stim ca suntem pacatosi, ca nu putem sa ne departam de obisnuintele noastre rele desi ne dorim asta.
O picatura de apa cazand regulat pe o piatra in acelasi loc, in catva timp va face o gropita, iar daca va continua sa curga mult timp ca putea chiar sa sparga piatra, sa o rupa in doua. Asa si o rugaciune, chiar scurta, dar facuta regulat (des), cu smerenie,(sau un bine facut cuiva, o vorba buna) poate sa sparga impietrirea inimii cauzata de pacat. Nu mai stiu unde am citit asta, dar mi-a placut mult. Iertati-ma ca am redat-o inexact, din amintire, dar sper sa se inteleaga...

Conteaza nu atat cate fapte bune am facut in viata, ci inima cu care le-am facut, de ce le-am facut... Ca asa e bine, ca asa e traditia, ca sa nu mergem in iad, ca sa implinim porunca lui Dumnezeu sau pentru ca pur si simplu iubindu-L pe Dumnezeu asa ne-a indemnat inima, sa facem un bine cu bucurie si cu smerenie?
Dar stim ca faptele bune nu sunt numai cele exterioare. O mare fapta buna, un mare dar este a constientiza propriile nostre pacate si a veni cu ele in fata lui Dumnezeu rugandu-L sa ne ierte. Un parinte spunea "mantuieste-te tu si alti o mie se vor mantui langa tine".

M-am intins cam mult la scris si nu stiu daca am fost foarte clara. Nu sunt in masura sa dau sfaturi, am scris ca pentru mine.

Va pup si va urez spor in cele bune!

P.S. Sabina, Dumnezeu sa va ajute in continuare! Ma bucur pentru decizia voastra.

joanna spune:

Dragele mele,ce mai faceti?Pe unde va lumineaza Dumnezeu pasii?
Sabina ,credinta voastra va ajuta.Rugaciunile noastre sunt mici si ceea ce Domnul nostru face e pentru credinta celui numit in rugaciune.
Mihaela(mihiasiro,gresesc?),frumos ar mai fi sa fim fara de pacat.E tare greu de descoperit formalismul in biserica si nu numai pentru ca tu nu poti stii inima omului.Doar Bunul Dumnezeu stie asta.Si femeia care se cearta ,si cea care se uita la ciorapul celeilalte, si cea care critica au slabiciuni.Eu pledez pentru dragoste si intelegere in privinta lor.Cel putin pacatele mele mari nu ma lasa sa le critic pacatele lor mici(cearta,barfa,vorbitul in biserica,atat de frumos practicat uneori..) Dumnezeu e dragoste,e inima curata,bunatate(si am spus atat de putin).Sa ne rugam si pentru cei ce ne cearta ca tare bine ne fac.Ne mai dau jos de pe piedestatul pe care ne-am ridicatSa nu ma intelegeti gresit,nu sunt deacord cu cearta ('vorba dulce mult aduce' e deviza mea)dar daca ea ne este adresata sa o luam ca pe o binecuvintare desi nu e usor.
M-am cam pierdut...de fapt vroiam sa va intreb cum interactionati cu rudele(frati,parinti ,verisorisi ,matusi si ..chiar prieteni) care sunt 'ortodoxe pasive'daca ma lasati sa le numesc asa.Cum le ajutati sa iasa din pasivitate,sa vibreze alaturi de voi?
Doamne ajuta,

Joanna

Credinta e un risc al ratiunii; dar nicidecum o anulare, ci, dimpotriva o iluminare a ei.

Parintele Arsenie Boca

star33 spune:

quote:

---

Originally posted by joanna

M-am cam pierdut...de fapt vroiam sa va intreb cum interactionati cu rudele(frati,parinti ,verisorisi ,matusi si ..chiar prieteni) care sunt 'ortodoxe pasive'daca ma lasati sa le numesc asa.Cum le ajutati sa iasa din pasivitate,sa vibreze alaturi de voi?

---

Eu am in jurul meu putine persoane care "vibreaza" alaturi de mine, printre ele fiind mama si tata. Pentru restul rudelor sunt o ciudata oarecum, care merge duminica la biserica sau care posteste. Iar cu prietenii nici nu am ce sa vorbesc despre subiectul credinta, ca as fi si mai ciudat privita. Ce sa zic, un prieten de al meu se ascunde in dulap cand vine preotul la ei in casa (si nu este un copil, cum s-ar crede, ci un om matur!). Asa ca...

Chiar pot spune ca duc lipsa de oameni cu care sa merg impreuna pe calea credintei. Insa incerc sa le impartasesc din fericirea mea de a citi o carte a Pr. Arsenie, sau de a merge intr-un pelerinaj...poate, poate se aprind si ei de dragoste pentru Dumnezeu...sau, cine stie, eu ma inalt pe mine insumi crezand ca fac mare lucru daca merg la biserica, iar cei din jurul meu sunt mult mai credinciosi in inima lor!!

Insa stiu un lucru: de cand am plecat pe o cale mai apropiata de Dumnezeu, am mai multe ispite, ganduri rele, piedici si imi pun o serie de intrebari relativ la cum ma comport cu ceilalti...e mult mai grea acesta cale decat cea a indiferentei mele de inainte

Vianne spune:

Joanna, Star, eu chiar am in jurul meu prieteni care rezoneaza cu mine din punctul asta de vedere. Sigur, nu a fost asa dintotdeauna... S-au cernut si prietenii in timp... Iar cei cativa care nu rezoneaza intru totul imi stiu punctul de vederea si ma inteleg.
Pe una din prietenele mele bune am cunoscut-o cand am fost in primul pelerinaj la Prislop.
recunosc, sunt f norocoasa in privinta prietenilor si ii multumesc lui Dumnezeu...
Star, sigur ca aceasta cale nu e usoara dar, asa cum stii si tu, merita din plin. O sa ajungi la un moment dat sa nu te mai intereseze cand cineva spune despre tine ca esti ciudata. Este IMPOSIBIL sa placi la toata lumea.

Pace in suflet si prieteni adevarati langa voi

amuleta spune:

Star33, calatoria de una singura e mai palpitanta si mai rapida.

adriana spune:

quote:

---

Originally posted by amuleta

Star33, calatoria de una singura e mai palpitanta si mai rapida.

---

Sunt de acord, dar macar camaradul meu de viata sa-mi fie alaturi

bagoiu spune:

Fetelor dragi, am fost si eu candva pe aici, daca va ma amintiti...
Nici nu v-am spus Hristos a inviat!
Am fost plecata o vreme, apoi nu am avut internet, apoi nu am avut timp. De fapt, asta e problema mea cea mare: nu am timp deloc, deloc. Poate va mai amintiti ca am trei copilasi care ma tin mereu in priza si cu greu reusesc sa mai fac si altceva in afara de pipi, papa, nani etc. De doua saptamani am o femeie insa care ma ajuta cateva ore pe zi. E mare lucru, mai ales ca e o femeie din biserica, vorbim aceeasi limba, nu mi-e teama ca ii poate influenta negativ pe copii. Dimpotriva. Am mai incercat vreo doua pana acum, iar acum mi-e frica ca o sa o pierd si peste asta, numai pentru ca ne intelegem asa de bine si sa nu avem vreo ispita.
Va citesc mereu si sunt alaturi de voi. Ma ajutati cu "scrierile" voastre, desi eu am multi prieteni care rezoneaza la fel ca mine, dar si voi imi sunteti dragi.
Si iar va las repede ca s+a sculat cel mic si cere tzitzi.

Irina

conchita spune:

care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmeze cineva venit/revenit la credinta? exista asa ca un calendar, program, indrumar - cum incepi, ce rugaciuni spui in functie de gradui de dificultate (ca exista si rugaciuni mai grele), care anume slujbe la biserica sunt recomandate pentru "incepatori" etc? ce ati recomanda voi in materie de program de (re)initiere?

si pana la urma cum e mai bine, singur sau cu indrumator (duhovnic, prieten de aceeasi credinta) si care sunt riscurile posibile in ambele cazuri?

cu mare drag de voi, va doresc un uichend fericit.

p.s. si cum se citeste Biblia? incepand cu prima pagina, fara sa sari niciuna pana la sfarsit?