am si eu nevoie de un sfat...

Buna tuturor,

Deschid acest subiect pentru a va intreba pe voi, cei care ati adoptat sau care doriti sa adoptati daca v-ati confruntat si voi la randul vostru cu prejudecati si daca cei din jur, in momentul in care au aflat despre decizia voastra, v-au tratat de parca erati nebuni. Eu si sotul meu suntem dintre acele cupluri care au hotarat sa adopte fara sa faca nici un fel de tratamente de fertilitate, am mai scris despre mine anul trecut, cred ca subiectul este arhivat. Oricum, ideea este ca noi, nu stim din ce cauze, nu putem avea copii. Clinic suntem sanatosi dar nu am facut nici un fel de investigatii de fetilitate si nici nu ne intereseaza sa facem. Noi vrem sa adoptam, pur si simplu, sa dam o sansa unui suflet abandonat (si mai tarziu altuia, pentru ca vrem doi copilasi, poate chiar trei) sa aiba un viitor mai bun. Ideea este ca putini sunt cei care ne inteleg, toti ne trateaza de parca am fi nebuni, de uneori ma intreb daca chiar nu suntem.
Azi vorbeam cu colegii mei, ipotetic, despre adoptie, eram in pauza de masa cu colegi de ai mei, 4 casatoriti si 3 cu copii, iar restul necasatoriti, pana in 30 de ani! Puteti crede ca toti mi-au sarit in cap si mi-au zis ca adoptia e o prostie si ca nu poti sa iei copilul altuia ca iti da in cap. La fel si al vostru poate sa va omoare! le-am zis eu, dar degeaba! Si sunt oameni care au facut facultati umaniste, se presupune ca trebuie sa aiba mintea deschisa dar ma rog, ei nu si nu ca adoptia e o prostie si ca ei vor copilul lor! Va dati seama ca eu nu am apucat sa le zic ca vreau si eu sa adopt, nici nu am avut cand, pentru ca au zis ca numai cretinii adopta! Am venit foarte dezamagita acasa si eram foarte suparata, tot timpul m-am intrebat daca nu sunt eu nebuna! Eu nu pot vedea viata cum o vad ei si nu pot vedea intr-un pui de om un obiect sau "copilul altuia"! In momentul in care il voi tine in brtate, va deveni copilul meu, eu il voi educa si voi avea grija de el! Oricum, am fost dezamagita sa vad atata ostilitate, rautate si egoism la niste oameni pe care ii respectam si care in plus se presupune ca sunt profesori si trebuie sa ii invete pe altii!
Nu pot sa cred ca exista atatea prejudecati si ca oamenii nu sunt pregatiti sa iubeasca neconditionat si cu inima deschisa!!!!!!
Noi vrem sa incepem procedurile de adoptie prin decembrie.
Asa ca mi-ar fi de mare folos daca mi-ati spune daca si voi ati trectu prin asa ceva sau am doar eu ghinionul asta! Multumesc mult de tot!
Anda



toujours optimiste

Briantis spune:

draga Anda,
Transmite-le colegilor tai ca a adopta nu e nici o nebunie si nici o prostie. E un lucru poate dificil la început, dar care, mai apoi se transformă în ceva ce nu poti explica cu nici o limba de pe acest pamant.
Mai multe va afla cine va încerca. La rvdr!

ana maria spune:

Eu nu am adoptat dar am fost la un pas de a o face. Am acum bebeluhul nascut de mine si ma gandesc ca pe al doilea copil sa-l adopt (prima si singura mea sarcina a fost foarte dificila, cu nastere prematura si foarte probabil si a doua va fi la fel si nu risc).
Pot sa-ti spun ceva din experienta mea proaspata de parinte: marea dragoste vine pe masura ce petreci mult timp cu copilul tau, din fiecare clipa petrecuta impreuna cu el. Sunt convinsa ca poti sa iubesti la fel de mult copilul adoptat iar experientele prin care trci ca parinte iti intaresc legatura cu copilashul.
Decizia e a ta, nu apleca urechea la ceilalti si nu uita ca tu iti educi copilul!!!

Ana Maria si bebe Victor Stefan (15 12 2004)

Succes si s-auzim numai de bine!!!

carmens spune:

Draga Pisoi, in nici un caz nu o vad pe Otilia mea ca fiind copilul altcuiva, este copilul meu, daruit de Dumnezeu, care s-a nascut pentru noi. Este adevarat ca a intrat in viata noastra altfel decat modul traditional dar tocmai asta o face mai deosebita.
Din fericire eu nu am avut probleme cu prietenii, toti s-au bucurat pentru noi. Poate or mai fi care comenteaza pe la spate dar, sincer, nu ma intereseaza. Totul se rezuma la noi, la familia noastra.
Cat despre faptul ca ar putea fi bolnav, cine ne garanteaza ca acel copil nascut de tine va fi sanatos. Sau ca iti "va da in cap", asta tine doar de educatie, asa cum iti educi copilul asa il ai. Hai sa fim seriosi, doar nu se nasc cu vreo gena care sa-i determine sa faca asa ceva.
Daca voi sunteti hotarati sa adoptati, singurul meu sfat este sa mergeti pe calea pe care ati ales-o fara sa va pese de ce spun cei din jur. In fond, este vorba de viata vostra , de ce v-ar pasa de ce spun altii ?
Tot ce pot sa-ti spun, acum dupa aproape sapte luni de cand Otilia a intrat in viata noastra, este ca viata a capatat un nou sens pentru noi. Suntem super fericiti si, nu in ultimul rand, foarte iubiti. Nimic nu se poate compara cu acel zambet cu care suntem intampinati cand venim acasa, cu acea imbratisare tandra, cu acel sentiment pe care il simti cand puiul tau iti zice " MAMA".
Iti urez mult succes, indiferent de decizia pe care o veti lua.





carmen
http://pg.photos.yahoo.com/ph/serban_grigoras/my_photos

Briantis spune:

Era prea tarziu aseara ca sa-ti raspund mai pe larg .Cu riscul de a te supara iti spun ca ,colegii tai sunt cam ingusti la minte .Numai astfel de oameni pot sa puna etichete pe altii care fac ceva ce ei nu inteleg .
Parerea mea e ca nu trebuie sa-ti pese de parerea lor .Daca iti pasa asa de mult ,poate ca nu esti pregatita sa faci pasul asta .
La intrebarea care ai pus-o n-am cum sa-ti raspund pentru ca noi nu am cerut parerea celor din jur .Celor apropiati le-am spus ca adoptam si gata .Parerea ta si a sotului tau sunt importante.

liliana csaki spune:

Pisoi, fetele care ti-au raspuns deja au spus totul. De prejudecati te vei lovi mereu, indiferent ca e vorba de copii adoptati sau de alte subiecte. A alege sa ai un copil, indiferent de cale, cred ca e o decizie de cuplu, nu trebuie sa ceri parerea nimanui. Doar voi doi stiti daca va doriti sau nu, iar daca raspunsul vostru e pozitiv, parerea celorlati nu mai conteaza. Care crezi ca ar fi reactia celor din jur daca ai avea un copil natural dar care sa aiba o boala care sa "se vada"? Sigur aceleasi prejudecati. Asa ca nu pune la suflet si stiu ca suna radical, dar nu cere sfatul celor ce n-au trecut prin asa ceva, le e greu sa inteleaga, sau poate nci nu vor.
Noi cand ne-am hotarat sa adoptam, n-am spus nimanui, nici macar familiilor, cand am avut-o pe Laura acasa i-am sunat pe toti si le-am spus ca avem o fetita. Poate a fost socant pt. ei dar au trecut repede peste. Prietenii, chiar si cei mai buni au fost usor reticenti, unii au spus-o altii nu, dar s-a simtit in atitudine. Si ce daca? E viata noastra, decizia noastra si nu suntem obligati sa dam socoteala nimanui. Restul tine de educatie. Eu stiu si familii care au avut probleme cu copiii naturali, au fugit de-acasa, au furat din casa dar si copii adoptati care azi sunt la casele lor, au facut scoala si sunt bine. Exemple bune si mai putin bune sunt si de-o parte si de cealalta. Mereu am spus ca, dupa parerea mea, mediul e determinant, copiii devin ceea ce noi adultii ii facem sa devina.
Iti doresc sa aveti intelepciunea sa luati decizia cea mai buna pt. voi si pe care sa n-o regretati indiferent de parerea celor din jur.

Pozele noastre
Poze noi

aissa spune:

Voi urmati-va sufletul. Daca inima va spune ca asta e calea nu va uitati in jur. Nu conteaza nimic din ce spun ceilalti daca inima voastra nu are indoieli. Lumea e uneori cu ochelari de cal....noi suntem mai presus de asta. Minune mai mare decat atunci cand ti se aseaza la piept copilul si il vezi ca pentru el esti lumea nu exista. Nu ezita din cauza colegilor!

Cristina si Alexandra (30.09.2004)

qsar spune:

Pisoi,

S-a spus deja cam tot ce era de spus. Este adevarat ca exista o groaza de prejudecati legate de adoptie; poate nu in familie sau in cercul de apropiati, dar... Fireste, ai postat intrebarea aici, la aceasta sectiune, asa ca vei primi cu siguranta numai raspunsuri pozitive pentru ca noi am trecut cu tancul :)) peste prejudecati si ne-am vazut de visele noastre care, in buna parte s-au implinit (sau sunt pe cale sa se implineasca). Daca ai fi pus intrebarea la o alta sectiune, sigur-sigur ai fi primit si raspunsuri mai putin incurajatoare.
Sfat? Daca sunteti hotarati urmati-va visul si gata! Orice-ar spune sau ar crede altii.

Fericire!
Q

valiburu spune:

Draga pisoi, sunt de acord cu ce au spusfetele inaintea mea. Cred ca toti pe la spate suntem vorbiti la inceput si poate si mai tarziu. Si noi tocmai am depus dosarul pt atestat, iar cand am spus ca vrem sa adoptam un copil celor dragi 90% au fost incantati de idee. Din acestia se cunostea ca 75% se bucurau din inima, iar restul dadeau incurajari ca sa nu fie penibili pe moment. Chiar de numirea acestui forum este incurajatoare, iar eu la randul meu am fost incurajata de cele scrise aici.
Unii oameni nu pot intelege anumite lucruri. Vorbesc din invidie, di egoism f. putini din dragoste. Multi s-au trezit cu pruncii peste noapte si nici macar nu constientizeaza ca sunt un dar de la Dumnezeu. Iata ca Dumnezeu da daruri si prin alte metode ca sa-i faca fericiti sau sa ne faca fericiti.
Succes in ceea ce veti face

pisoi3 spune:

Fetelor, multumesc din inima pentru raspunsurile si pentru incurajarile voastre, ma ajuta foarte mult sa stiu ca pe desprecopii.com exista o comunitate ca a noastre si ca ne sprijinim si ne ajutam intre noi. Multumesc foarte, foarte mult pentru tot ceea ce mi-ati scris, dupa cum ati spus si voi prejudecati vor exista, si trebuie sa trecem peste ele. Iar in ceea ce priveste educatia unui copil, dupa cum spunea si Liliana, totul tine de educatia pe care noi, adultii le-o dam copiilor. Briantis, ai dreptate cand spui ca ai mei colegi sunt ingusti la minte (si sa stii ca nu ma supar deloc ca le-ai spus asa, multumesc ca mi-ai deschis ochii si mi-ai dat termenul care li se potriveste cu adevarat!), eu nu ma asteptam la asa ceva, mai ales pentru ca mi se pareau ok, asta e, e ceea ce ei gandesc si nu pot face nimic (de fapt nici nu ma intereseaza sa fac!) pentru a le schimba conceptiile, nici macar nu merita sa imi dau osteneala! Ana Maria, multumesc pentru ceea ce mi-ai spus referitor la dragostea care vine pe masura ce stai cu copilasul tau, cum toata lumea in jurul meu imi povestea de instinctul matern etc. care se dezvolta cand il simti miscand in burtica, acum tu ca si toate fetele m-ati lamurit ca un bebe e un dar de la Dumnezeu, cum spunea Valiburu. Qsar, multumesc mult pentru tot ceea ce mi-ai spus referitor la a-mi urma visul, ceea ce vom face negresit chiar daca va trebui sa trecem "cu tancul peste prejudecati" cum bine ai spus. Aissa, iti multumesc din suflet pentru raspuns si pentru ceea ce mi-ai spus referitor la momentele in care il tii pe bebe la piept si devii totul pentru el. Carmens, iti multumesc mult ca mi-ai povestit despre Otilia si despre ceea ce mi-ai spus referitor la momentul in care sufletelul de langa tine iti spune mama.
Simt ca am inima atat de plina de iubire incat pot iubi neconditionat, chiar daca bebe e al meu sau nu, ceea ce zic cei din jur nu va putea sa ma faca sa ma razgandesc, sotul meu (cu care am vorbit azi la telefon) mi-a spus ca el nu are de gand sa dea socoteala nimanui pentru ceea ce face, prin urmare celor carora nu le convine sa facem noi, nu au decat sa barfeasca pentru ca oricum gura lumii nu o inchide decat pamantul. Dar nu poate sa nu ma doara sufletul gandindu-ma ca sunt copii care nu vor cunoaste niciodata ceea ce inseamna un camin si niste parinti iubitori si toate astea din cauza unor prejudecati stupide! As vrea sa pot sa fac mai mult si sa ii conving pe cei din jurul meu ca un suflet nevinovat nu are nici o vina ca parintii lui l-au abandonat si ca el nu are nevoie decat de dragoste si de sustinere!
Ma simt atat de senina si de relaxata dupa ce am citit raspunsurile voastre incat stiu ca nimeni si nimic nu ma mai poate intoarce din drum. Imediat ce sotul meu va reveni in tara, vom incepe procedurile de adoptie, nu conteaza daca bebe pe care il vom adopta va fi o fetita sau un baietel, sanatosi sa fie!
Culmea e ca Occidentul este pro adoptie, toti oamenii pe care eu i-am intalnit in strainatate sunt intru totul de acord cu adoptia, fie ca au sau nu copii adoptati! Asta arata multe in ceea ce priveste mentalitatile de la noi din tara si modul in care oamenii isi percep semenii!
Fetelor, va multumesc inca o data, mult, mult de tot pentru faptul ca imi sunteti alaturi si ca mi-ati dedicat putin din timpul vostru pentru a-mi raspunde la subiect!
Pupici,
Anda

toujours optimiste

valiburu spune:

La sfatul unei prietene psiholog ,la o ora de Dirigentie,i-am intrebat pe bebelusii mei de 12 ani ce parere au despre adoptie si cum ar reactiona daca un coleg le-ar spune ca este adoptat.Raspunsurile aun fost secretizate fara a-si divulga identitatea.Au reactionat pozitiv,cu exceptia catorva baietei care mi-au spus ca ar pleca de acasa,dar cand m-au vazut dezamagita,au luat hartia inapoi si mi-au spus ca si-ar iubi parintii adoptivi.O fetita mi-a dat un raspuns de nota 10:ar fi si mai fericita ca are doua mame.
Deocamdata nu am curajul sa discut cu elevii de clasa a 12-a,dar ar fi interesant sa ii testez.Numai bine si poate te-ai mai inveselit.