am si eu nevoie de un sfat...

Rozi spune:

Interesant experiment! Oare raspunsurile ar diferi daca ar fi intrebati: "daca v-ar spune parintii", in loc de "daca v-ar spune un coleg". Impactul cred ca ar fi mai mare, s-ar gandi efectiv la parintii lor, nu la un coleg "generic". Sau ar fi traumatizant pt ei? De ce a ales prietena ta astfel intrebarea?

Sa mai stai cu noi!

Victoras (24.08.2004)

valiburu spune:

Rozi,prima intrebare a fost cum ar reactiona daca ar afla ca sunt adoptati,iar a doua a vizat integrarea lor in colectivitate.Astea au fost intrebarile mele si nu ale psihologului,pentru a nu-si da seama de intentiile mele.Oricum,o fetita a venit la sfarsitul orei si mi-a spus ca ar trebui sa-i spun copilului la o varsta mica ca este adoptat.Va tin la curent cu micile mele experimente.

pisoi3 spune:

Salut tuturor

Vali, interesant experimentul tau, astept cu nerabdare sa ma tii la curent in legatura cu ce se mai intampla. Inca o data, multumesc mult tuturor pentru raspunsurile voastre. Vali, sa stii ca ma simt mult mai bine acum dupa ce mi-ai povestit cum ai vorbit cu copilasii de la tine din clasa si dupa ce am vazut ca reactiile copiilor au fost pozitive. Interesanta si reactia fetitei care ti-a spus ca ar trebui sa i se spuna copilului la o varsta mica ca a fost adoptat si eu cred ca ar accepta mai usor de la o varsta mica si s-ar obisnui mai repede cu ideea. Citeam undeva, nu mai imi amintesc unde, ca ar trebui sa li se prezinte faptul ca sunt adoptati ca in povesti, unde copilul ar fi personajul principal si i s-ar intampla ca adevaratii lui parinti (care l-au iubit foarte mult) sa nu il poata creste, atunci el ar fi dat altor parinti care l-ar iubi foarte mult si care pot sa il creasca.
Astept cu nerabdare, banuiesc ca si celelalte fete la fel, sa ne tii la curent cu experimentele tale. Multumesc de sustinere, eu deja ma simt mult mai bine , sunt plina de entuziasm si deja imi dau seama ca depinde doar de mine sa fiu fericita si sa respect decizia pe care am luat-o, prin urmare am decis sa va urmez sfatul vostru, fetelor, si sa nu mai imi pese. Pana la urma nu intereseaza pe nimeni ce fac eu, asa ca nu mai pun nimic la suflet. Abia astept sa incep procedurile de adoptie si sa am si eu bebelusul meu. Hai ca trebuie sa fug ca am o sedinta.
Pupici si sa auzim numai de bine.
Anda

toujours optimiste

Rufus spune:

Niciodata nu am intampinat o reactie negativa, sau macar ciudata, vis-a-vis de adoptia fetei mele; poate ca am avut noroc. De aceea sunt tot mai mirat cand aud de reactii de genul celor descrise de voi. Una este sa nu doresti sa adopti, alta este sa blamezi pe cei care o fac.
Eu am uitat de mult ca fata mea este "altfel", aici mai vorbesc cu voi; ce-i drept, antenele mele sunt ridicate non-stop, pentru a-mi proteja copilul.
Creste in batatura mea si este al meu!

http://community.webshots.com/user/tora97

dannyd spune:

Buna Anda,

Mai adaug si eu ceva, daca mai era nevoie ;)
Rufus, acelasi lucru si la mine. majoritatea oamenilor au reactionat, cumva emotionati si asa, cumva admirativ: Vai ce fapta buna, vai ce pomana v-ati facut, ce curaj aveti. Asta suna frumos, dar in urechile mele suna ca si cand as fi primit cadou un Porsche si toata lumea s-ar minuna ce chestie mare am facut ca l-am luat :)

Oricum, lasa-i pe colegi, poate ca ei sunt onesti si vor sa te scape de belele, dar nu ei iti vor da un rost in viata mai tarziu, nu ei iti vor da acea caldura speciala care ti-o ofera copii, nu ei iti vor schimba perspectiva asupra lumii si a vietii intr-un fel pe care nu-l credeai si nu l-ai fi inteles altfel...

Si iti mai spun ceva, as zice eu semnificativ. Ei vorbesc acum despre cineva abstract, despre un copil strain, necunoscut. Cand il vei adopta va fi cu totul altceva. Mai bine zis cu totul altcineva. Va fi copilul tau! Nu oricine, nu "un copil fara parinti", nu "un copil abandonat" ci Maia, Vladut, Mirela, Raluca, George... al tau. Ei vor intelege asta, fi sigura!

Succes mult,
Dan