Unde se întâlnesc oamenii?

Paler - proza

Undeva,in urma noastra,exista o insula,unde pasarile tipa ca la
inceputurile lumii,unde oamenii invata primele cuvinte si unde,o femeie deseneaza,cu degetul pe nisip,conturul umbrei iubitului ei.
Undeva,in urma noastra,trebuie sa existe o insula,unde trebuie sa existe o apa limpede in care sa-mi pot privi chipul linistita,fara sa fiu nevoita sa surad,....uitand ceea ce m-a facut vinovata fata de altii si fata de mineinsami.
Dar oare unde este aceasta insula,daca nu in noi insine? Unde este
fericirea,daca nu in mainile noastre?
Concluzia este ca,dupa atatea secole si dupa atatea greseli,nu
trebuie sa cautam fericirea decat in mainile noastre.Si daca intr-o dimineata, niste pasari bete de soare vor zbura deasupra tarmului,si daca intr-o zi valurile vor lasa pe nisip niste urme ciudate,iar oamenii.....oamenii nu vor spune decat ca: "intr-o dimineata niste pasari bete de soare zburau deasupra tarmului si ca intr-o zi valurile au lasat pe nisip niste urme ciudate"...atunci,poate abia atunci,o vom regasi pe Venus din Milo recapatandu-si unul dintre cele doua brate pierdute pentru a desena pe nisip conturul umbrei iubitului ei,iubitul contur al umbrei iubitului ei,iubitul contur al iubitei umbre a iubitului ei....
...chiar si fara sa stie ce este arta."

Cine nu iarta, distruge puntea pe care trebuie sa treaca el insusi.

conchita spune:

Adusca, uf, ma speriasem ca iti apartine textul :))
sper sa nu te superi daca iti spun si parerea mea, ca mi se pare o insailare fara cap si coada. ca sa dau doar un exemplu, cand zice in penultimul paragraf ca el atribuie abuziv calitatea de "vorbitori" oamenilor din jur, fara sa aiba dovada. faptul ca foloseste cuvinte de rezonanta stiintifica, gen "postulez", ma face sa il judec cu masura stiintifica. prin urmare, experimentul prin care se verifica o ipoteza nu necesita testarea tuturor membrilor dintr-o specie ca sa se postuleze o anumita caracteristica. deci, cu lalescu, e de ajuns sa postuleze empiric faptul ca el vorbeste, cat si multumea oamenilor pe care i-a auzit vorbind pana in acel moment din viata lui, ca sa afirme fara frica ccc ca si vecinii sunt vorbitori.

apoi, nu stiu de unde vanitatea de a pretinde sa cunosti tot ce se intampla in casele altora, inclusiv daca "grohaie" (bleah!)?

plus, aberatia aia cu chinezul care nu e om si cu linia dintre neom si om...uof,uof, e frumos a scrie versuri.

-----------------------
Nu exista libertate in ignoranta. (manual american)

adusca spune:

Conchita:) , poate ai dreptate, cu unele lucruri n-am fost nici eu de acord.....de ce l-am postat insa? Pentru ca mi-a placut ideea de la care a pornit si la care a ajuns.

"Mă gândesc câteodată că oamenii sunt niste fiinte bizare. Trăim în gânduri, în sentimente...? unii ar spune că trăim în trăiri, zâmbind. Nu stiu de ce mă întreb unde este omul între toate lucrurile pe care le cunoastem. Unde ne întâlnim noi?"

"Deci ... unde este linia între neom si om? Când încep să simt umanitatea unui om? As vrea să stiu unde se întâlnesc oamenii."

Poate nu a reusit sa redea cel mai bine ce gandea, ideea e frumoasa insa..

Am sa pun in loc un fragment scris de Octavian Paler.

Cine nu iarta, distruge puntea pe care trebuie sa treaca el insusi.

adusca spune:

'Neata fetili,
mi-a placut mult filmuletzul asta! ce poate sa faca un
om din nisip;)

http://media.ebaumsworld.com/sandsicaf.wmv

Uimitor!


Cine nu iarta, distruge puntea pe care trebuie sa treaca el insusi.

Mia. spune:

Mie imi place f mult cum scrie Octavian Paler!Am si citit multe carti de ale lui...par example "Viata pe un peron"...E nascut in zodia Racului si e deci un tip care simte acut ...totul..

www.lucavasile.go.ro" target="_blank">Poze

Adela99 spune:

adusca ai editat textul initial la care conchita facea referire in mesajul ei si acum pare cum ca ea isi da cu parerea in privinta textului lu Paler (chiar daca si tu cu un mesaj mai jos faci referire tot la textul initial), cand ea de fapt se refera la www.lalescu.ro/chichi/anonimus/intalnire.htm" target="_blank">unde sunt povestile ... ?

cine nu a vazut primul text nu prea intelege mare lucru

adusca spune:

Nu asta a fost scopul meu, sa va induc in eroare, imi cer scuze daca asa s-a intamplat, am reflectat mai mult la ce-a zis Conchita, si tinand cont de specificul rubricii "Cuvinte pentru minte, inima si suflet" am vrut sa fie ceva frumos. Deasemenea am mentionat ca am schimbat textul.

quote:

---

Originally posted by adusca


Am sa pun in loc un fragment scris de Octavian Paler.

---

Cine nu iarta, distruge puntea pe care trebuie sa treaca el insusi.

adusca spune:

Cronica cinematografica de exceptie !

Navigand pe un forum...recunosc, am fost impresionata de calitatea
descriptiva de-o elocventa rarissim intalnita la o cronica.
Mi s-a parut cu totul deosebita profunzimea unei legaturi emotionale
pe care si-o creeaza cu ecranul...cu tot ceea ce se petrece acolo
sau langa el, in sala....si mai ales cum filmul ii capteaza si in
acelasi timp ii organizeaza haosul acestei vieti.


"Ca si războiul - o problemă prea serioasă pentru a o lăsa pe seama
generalilor - cinematograful e o chestiune prea intimă pe care nu ti-
o vor rezolva nici criticii, nici istoricii sau dascălii de teorie.
Niciodată n-ai să întelegi cum se face un scenariu dacă n-ai
asteptat o fată, o femeie, jumătate de oră, la intrarea unui cinema.

Filmul se învată cu iubite pentru care tremuri dacă vin sau nu, dacă
le lasă mama, dacă au putut s-o mintă, dacă 331 le-a venit la timp,
dacă în autobuz nu s-au răzgîndit, un întreg film trebuie să
preceadă orice film, fie Potemkin sau Mongolii sau Dacii.
O fată punctuală te învată alt film decît o casierită de la
Alimentara căreia nu i-a venit colega să-i predea cassa, asa
că "iartă-mă, iartă-mă, data viitoare voi veni exact". Filmele care
încep cu "iartă-mă!" sînt fundamental altele decît cele care vin
cu "să vezi ce mi s-a întîmplat".

Există iubite, există asteptări, există nuante, orice estetică
cinematografică este o istorie a nuantelor în asteptări, intrări si
iesiri. Cele mai severe filme - de la Bergman la Bresson - sînt
vulnerabile la răsuflarea agitată din acest motto neorealist: "Iartă-
mă, dar nu am putut scăpa mai repede".

Există o istorie a filmului învătată cu o logodnică, si o alta
studiată cu o colegă de birou, si o cu totul alta înteleasă lîngă o
femeie după care ai alergat toată viata, asteptînd-o în toate gările
litoralului să se decidă la un "believe me". Istoria gustului meu
cinematografic este istoria amorurilor mele. Fără această
frivolitate - care nu e decît o adîncime a vietii, o cută a ei - nu
există cultură, cum niciodată nu vei pricepe Miorita fără Moftul
român, Proust fără Dumas-tatăl, Mahler fără Johann Strauss, Freud
fără witz-uri si vise.

Pe urmă, există miscarea interioară în întuneric, în timp, în
spatiu, tinînd de rotatia Pămîntului, pînă vă găsiti locul, pe
dibuite sau nu, febrili sau calmi, iarna sau vara, cu paltoanele pe
genunchi sau doar cu un fulgarin subtire, sau cu o sticlă de
untdelemn la picioare - un întreg ciclu Fred Astaire la Cinematecă,
l-am văzut dimineată, cu o gospodină care nu-si permitea alte ore,
tatăl ei fiind paralizat si acceptînd numai orele pietei - după care
filmele se vor împărti, conform stadiului în care te afli: idilice,
reci, în flux sau reflux, fără nădejde, nostime sau - într-o altă
încrengătură - existentiale: înainte sau după o despărtire, înainte
sau după concediu, la întoarcerea sau la plecarea spre gară, înainte
sau după căsătorie. Precum există un cinema ante sau post-belic, tot
astfel există povestea filmului ante sau post-marital, după cum un
alt sistem cuprinde filmul politic bazat pe opiniile politice ale
celei de lîngă tine: filme la care ea te roagă "să plecăm, nu suport
lagărele", altele nu suportă războiul în general, doar războiul de
secesiune cu baluri aristocratice, convinse că după fiecare bătălie
urmează un vals cu Rhett Butler,din filmul politic derivînd filmele
gestuale, unde pun mai toate western-urile la care, cînd începea să
se tragă, o femeie inaccesibilă - pînă în acea clipă - îsi înfigea
unghiile în bratul meu, sau Libelula, o comedie sovietică, primul
film la care m-am dus cu o femeie măritată, amîndoi stînd
neclintiti, într-o supremă probă a pudorii, sau Blow-Up, cu aceeasi,
peste cîtiva ani de tăcere, la care, într-un instinct comun, am
căutat ultimul rînd de bănci, în sălita de la "Union", un criteriu
esential în miscarea interioară a unui film gestual fiind grija de a
nu deranja pe cei din spate. Sînt filme - între tine si ea - care nu
ajung pînă aici.

Sînt filmele - nemuritoare, pentru mine - la care intri pentru
ultima oară, ca să te certi definitiv: Fragii sălbatici si Tati, My
fair Lady (unde ura ei față de tine se extinde si asupra lui Audrey
Hepburn...) sau La chienne al lui Renoir (care-i confirmă egoismul
meu...). Nici o istorie a filmului nu le leagă.

Toate istoriile filmului, pe genuri si genii, rămîn literă moartă
fără o clasificare venită din interiorul povestilor noastre de
dragoste si tatonare; nu o vei găsi nici în teatru, nici în muzeu.
Doar cinema-ul are forta si apăsarea acestei impurităti în
receptare, mîndria de a-si asuma această soartă, măreata si obscura
si sfînta sa impuritate urmînd a-l face etern hulit, dar imperisabil
în fascinatie.

Dar, în toată această istorie drăgăstoasă a cinema-ului, filmele
cele mai subtile rămîn acelea de după film, exact cum în amor
hotărîtoare nu e îmbrătișarea, ci ceea ce-i urmează: elanul sau
plictisul, bucuria sau tristetea. Asa sînt filmele după care nici ea
nu vrea să audă de nimic, filmele după care urmează o groaznică
analiză a firului în patru, fără de iluzii, filmele drumului pînă la
lift după care "te caut mîine" si cele după care nu ne mai căutăm o
săptămînă si cele după care abia deschizi umbrela sau îti tremură
mîna potrivind cheia în yale, ca după Hiroshima, mon amour al cărui
strigăt: "Devorează-mă! Deformează-mă!" rămîne esential pentru
această schită de istorie personală a filmului"

Radu Cosasu

Tin sa va spun ca am zambit de multe ori pe parcursul acestor
randuri.
Mi-ar placea sa cunosc personajul Radu Cosasu.
Oare nu in asta consta talentul...in a-i face pe oamenii ce nu te-au
vazut niciodata...sa-si doreasca a te cunoaste personal.
Cred ca asta inseamna ca mesajul tau si-a atins tinta:)


Cine nu iarta, distruge puntea pe care trebuie sa treaca el insusi.

adusca spune:

Povestea unei carti
"Cred ca orice artist trebuie sa petreaca o saptamana
intr-un ospiciu"

"Poetul Dan Mircea Cipariu e cunoscut de o buna parte a
lumii noastre culturale drept un personaj nastrusnic,
mereu pus pe sotii, ce anima multe dintre intalnirile
literare de pe la noi. Ultima sa nazbatie este una
livresca si imbraca forma unei carti, "Sunt eu Maria
Petrarca Rilke. Adevarata biografie a Mariei Dante
Spinoza", a carei poveste o scoate in evidenta - ea a
fost scrisa dupa ce poetul a locuit timp de o
saptamana in salonul 13 al Spitalului de Psihiatrie
din Voila. Dar cum a ajuns poetul la ospiciu? "Prin
anul 2000, in timp ce stateam la o masa cu cativa
prieteni, a venit la mine un individ in mana cu ultima
mea carte, sustinand ca el a scris-o si ca mai are
acasa vreo 200 de exemplare. Am fost uimit de
impertinenta lui, dar ulterior mi-am dat seama ca e o
gluma. Era directorul economic al spitalului din
Voila. El mi-a povestit ca a dat cartea unor pacienti
care, dupa ce au citit-o, au sustinut ca ei au
scris-o. De atunci am inceput sa fiu fascinat de ceea
ce cred nebunii despre texte. Mai ales ca si noi,
oamenii asa-zisi normali, avem tendinta sa ne atribuim
textele care ne plac. Dupa trei ani, directorul s-a
sinucis pe calea ferata." Cartea nu a fost
planificata, de la bun inceput in forma actuala, Dan
Mircea Cipariu intentionand sa scrie un alt volum. "La
ospiciu am plecat sa scriu un roman despre o pacienta,
Ileana Constantinescu, fiica fostului presedinte al
Academiei, Miron Constantinescu. La 19 ani ea isi
omorase mama, care a surprins-o facand sex cu
prietenul ei. A fost internata la Voila si a trait
aici pana in 2003, cand s-a sinucis pe calea ferata.
Am vrut sa aflu mai mult despre viata acestei femei."
A rezultat insa o carte despre biografii subiective,
ce are la baza exercitiile de "scriere creativa" si
"terapie prin arta" pe care Cipariu si prietenul sau,
artistul plastic Mihai Zgondoiu, le-au facut cu
pacientii. "Mi-am structurat exercitiile pe doua
planuri, un prim plan constituie un comentariu al
textelor scrise in spital si un alt plan in care am
pus pacientii sa scrie despre cele doua personaje.
Fireste, fiecare a scris despre el. Am plecat de la
aceste fise cu textele pacientilor si am scris cartea
sub dicteu automat. Am incercat sa acopar nevoia de
insolit si puritate, care sa reformeze literatura
romana pentru a deveni o literatura calofila. Cei mai
multi vorbesc despre marginali fara sa fi stat la
nebuni. Eu care am stat la nebuni am scris un manifest
calofil, ca reactie la manifeste de felul celui
fracturist." Saptamana petrecuta de Cipariu in
ospiciul de la Voila nu a fost insa nici pe departe
usoara. "Sa ma ierte domnul director al spitalului,
daca nu as fi baut cantitati mari de alcool eu si
Zgondoiu, pacientii cu care am facut exercitii de
scriere creativa ne-ar fi rapit energia pana la un
grad puternic de dementa. Dupa vreo doua zile,
Zgondoiu spunea ca se simte deocheat. Eu am ras de el,
dar a doua zi am simtit ca cei cu care lucram erau
"rapitori de energie". Ma durea in cosul pieptului, ma
durea capul si aveam o acuta stare de voma. Numai
faptul ca am baut m-a ajutat sa scap de acest rau
fizic si psihic. Am vrut sa stam doua saptamani, dar
am rezistat numai una. Ne-a fost frica sa nu fim
contaminati de nebunie." S-ar putea spune ca
experienta ospiciului, traita de Cipariu, i-a schimbat
viziunea asupra lucrurilor: "Cred ca orice artist care
vrea sa afle mai mult despre sine trebuie sa petreaca
macar o saptamana intr-un ospiciu. Cu siguranta nu ar
mai scrie pornografic sau despre tot felul de alte
experiente marginale."
Gheorghita Aurelian ION


Cine nu iarta, distruge puntea pe care trebuie sa treaca el insusi.

viorela hoff spune:

Andusca, superb filmul!
Este oare frumoasa poveste a lui Adam si Eva? Si muzica e minunata, nu credeam ca poate fi asa de frumoasa muzica japoneza!
Ma face sa visez, iar astazi, parca am fost mai buna cu toti si cu mine insami!
iti multumesc Andusca!
Vio

"Binecuvantati copii si animalele"
http://community.webshots.com/user/famhoff

adusca spune:

Poveste

"Era odata o insula, unde traiau toate sentimentele si valorile
umane:
Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea. Intr-o zi
sentimentele fura anuntate ca insula sta sa se scufunde, asa ca isi
pregatira navele si plecara. Doar Iubirea ramase pana in ultimul
moment.
Cand insula fu pe punctul sa se scufunde, Iubirea decise sa ceara
ajutor.
Bogatia trecu pe langa Iubire cu o barca luxoasa si Iubirea ii zise:
- Bogatie, ma poti lua cu tine?
- Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc
pentru tine.
Iubirea atunci se hotari sa ceara ajutorul Orgoliului care trecea
pe-acolo intr-o superba nava:
- Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?
- Nu te pot ajuta, Iubire - raspunse Orgoliul - aici e totul perfect,
mi-ai putea strica nava.
Atunci Iubirea intreba Tristetea, care trecea pe langa el:
- Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!
- Oh Iubire - raspunse Tristetea - sunt atat de trista incat trebuie
sa stau singura.
Chiar si Buna Dispozitie trecu pe langa Iubire, dar era atat de
multumita, incat nu auzi ca o striga.
Dintr-o data o voce spuse:
- Vino Iubire, te iau cu mine!
Era un batran cel care vorbise. Iubirea se simti atat de
recunoscatoare si plina de bucurie,incat uita sa il intrebe pe batran
cum il cheama.
Cand sosira pe tarm, batranul pleca. Iubirea isi dadu seama cat de
mult ii datora si intreba Cunoasterea:
- Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?
- Era Timpul - raspunse Cunoasterea.
- Timpul? - se intreba Iubirea - Dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoasterea, plina de intelepciune, ii raspunse:
- Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e
Dragostea in viata...."

Cu dragoste, Adina


Cine nu iarta, distruge puntea pe care trebuie sa treaca el insusi.