Depresia post-natala

Raspunsuri - Pagina 4

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Helen spune:

Leta, iti doresc sa ai putere si sa treci peste starile astea.. e pacat sa nu fi fericita alaturi de fetita ta si de intreaga familie.. Sunt atatea rele pe lume dar daca facem o obsesie din ele, unde ajungem? Trebuie sa luam viata asa cum e si sa ne bucuram de ea... Sincer, bebele te va face extrem de fericita si nici nu vei putea sa te gandesti la lucruri rele in ceea ce o priveste.

Copiii sunt cea mai mare implinire in viata noastra; cand sunt f mici, pe luna ce trece nici nu vei mai avea timp sa te mai gandesti la prostii si ai sa te bucuri de fiecare zambet si progres pe care il va face. Dar ptr. asta trebuie sa depasesti criza asta, si parerea mea ti-am spus-o mai sus... Ai putea vorbi mai intai (de fapt ar fi f indicat) cu ginecologul despre starea ta pshica sa vezi ce zice ...ptr ca nu este de gluma...

Multa bafta iti doresc si sa fie totul bine!

Helen siDan Cosmin (21 Ianuarie 2004)
Albumul nostru
Albumul comun cu bb-ii de ian-febr 2004

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns kikimi spune:

buna leta,
uite si eu am peste 30 de ani si eu am gemeni, nu doar unul. si eu am trecut si trec prin crizele tale, si eu am spaimele mele,eu zic ca apar depresiile si inainte si dupa. ca sa-ti spun cel mai urat gest pe care l-am facut am fost cand vorbeam cu mama mea la telefon- care este de o finete si un bun simt iesit din comun si care nu ti-ar spune niciodata nici "da-te mai incolo" -si in timp ce ma lamentam la ea mi-a spus ceva, inofensiv, crede-ma si i-am spus ca ei ii e usor sa stea pe margine si sa faca galerie si am inchis telefonul... am plans dupa aceea de draci ca nici mama nu ma intelege nu ca mi-a partu rau de ceea ce i-am spus mamei mele. cu sotul meu am avut iarasi dispute, iar el un "finut" a plecat de acasa ca sa ma linistesc singurica si sa nu ne certam. eu cred ca tu stai prea mult singura ca si mine de altfel, dar pe mine macar ma mai ajuta sotul, nu stiu daca constient sau nu , dar ma mai suna si-mi da cate un subiect la care sa ma gandesc. eu personal de aceea am avut problemele astea ca am stat si stau acasa singura zile intregi. plang din orice, uite mai devreme am plans de exemplu cand m-am uitat la interviul cu mutu.(mie care mi se 'falfaie' de el). eu si inainte cand simteam ca ma depasesc problemele ma refulam in ceva pentru mine, egoist si rautacios, numit shopping, dar acum nu mai pot merge sa caut haine noi si atunci am fost la croitoreasa.
ai nevoie de o schimbare, fa ceva bun pentru tine, doar pentru tine. eu incerc cu disperare si imi reuseste. sunt zile in care am sufletul plin de bucurie. uite astazi ploua si stau in casa, un motiv sa-mi de-a lacrimile si sa ma ingrijorez ca n-am sa duc sarcina pana la capat(asta dupa mutu)... dar m-a sunat sotul care mi-a promis o tura de CORA, Carrefour, sau Obor sa vedem hainute pentru fetite( adica eu si "dansa" - d-na care ii tine in gazda pe aia micii pana vin pe lume) adica chilotei ...si sa ma gandesc care e mai bun pentru asta... si ce prefer... si uite asa mi-am mai ocupat mintea si cu altceva decat sa stau si sa-mi plang de mila... nu stiu cum o sa ma descurc pana la capat dar deocamdata tine asa... cat nu stiu, dar au trecut deja 1,5 luni.
nu stiu daca te-am ajutat dar macar sa stii ca nu esti singura care sta si-si linge ranile si-si pange de mila ...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Leta spune:

Iti multumesc mult, Kikimi, pentru mesaj; la fel si voua, celorlalte fete.
Kikimi, singurul lucru care imi da cit de cit speranta este ca poate dupa nastere voi scapa de aceste ginduri - care efectiv ma ucid incet (sotul meu spunea intr-o seara neputincios: "ma uit la tine cum te stingi incet-incet si nu stiu ce as putea sa mai fac"). Dar nici aceasta certitudine nu o am, nu sint sigura ca imi v trece dupa nastere cum, de asemenea, am impresia ca nu mai ajung intreaga pina la nastere...mai sint 2 luni pina atunci, adica o eternitate.
Unii imi spun ca nu eram pregatita sa devin mama - dar eu ma pregatesc de 2 ani, mi-am facut toate analizele inainte si nimic pe lume nu-mi doream mai mult decit sa fac un bebe. Si iata ca visul cel frumos a devenit de fapt un cumplit cosmar - toate durerile de pe lumea asta (violentze fizice si emotionale, singuratati, frustrari) le-am luat asupra mea si le proiectez asupra copilei mele...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns kikimi spune:

astazi am ajuns la doctorita mea care s-a speriat de mine, plangeam f. tare de nici nu ma opream. stii ce mi-a spus: "daca imi mai plangi asa cu spume sa stii ca n-ai sa ajungi la termen, ai sa nasti inainte si n-o sa aiba copii tai timp sa se dezvolte normal si ai sa ai alte probleme si atunci am sa te vad cum ai sa plangi". si mi-a mai spus sa caut cauza in alta parte, nu in spaimele sarcinii si sa vad ce ma supara asa tare " ca doar nu te-ai gasit tu sa inventezi acu o noua boala si daca acum esti asa, pai cum ai sa fii dupa aceea?" a fost o dulcica si mi-a mai dat de gandit.
tu ai fost la echo? cate ti-ai facut? ai vorbit cu doctorul tau? mai incearca diverse metode si nu te da batuta si mai ales roaga-ti omuletul de langa tine sa te ajute si el ca-mi inchipui ca nici el nu e "tata oamenilor calmi si binedispusi" si-mi mai inchipui ca exista ceva care sa-ti alimenteze starea asta. in concluzie, imi pare rau ca nu te pot ajut mai mult si cred ca e cazul sa cauti un doctor. ai grija de tine poate fi si de la lipsa si aici nu te poate ajuta chiar nimeni adica sa nu dai bani pe doctori.
succes si tine-ma la curent.
p.s. oricum tu ca si brand manager tre' sa ai o imaginatie taaare bogata, BRRR nici nu vreau sa ma gandesc ... sper ca ti-am smuls un zambet!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns marcuali spune:

Leta, sunt mamica de baietel, Theodor, are 8 luni si din anumite perspective te inteleg foarte bine. Inca din timpul lunii a 2-a de sarcina au inceput sa ma roada cam aceleasi temeri: cum sa imi protejez copilul de lumea asta rea, de toate cate se intampla, daca se va naste cu o malformatie, daca se va imbolnavi, ce se va intampla daca eu voi muri etc. Tu ai scris mai amanuntit asupra temerilor tale pentru ca le traiesti in momentele astea, eu am inceput SA LE UIT. Da, Da, dupa ce-am nascut (prin cezariana) am avut un sentiment urias ()de usurare, COPILUL MEU ERA FRUMOS SI SANATOS. Ma simteam implinita si responsabila, ma simteam femeie poate pentru prima data, devenita mama - asta in primele 10 zile. Apoi, iar au inceput cosmarurile, ce ma fac eu, cum sa il protejez pe Theo, aveam senzatia ca numai eu pot sa stiu ce se petrece cu el si doar eu sunt responsabila de tot ce i se intampla. Dupa saptamani de chin, cu ajutorul oglinzii si a unei prietene foarte bune am inteles ceva pretios: noi, mamele ne iubim copiii mai mult decat pe noi, uneori pentru ca transferam in ei tot ceea ce am pierdut de-a lungul vietii. Dar, vezi tu, ei n-au gresit cu nimic ca sa poata duce o greutate asa de mare. Fiecare se naste cu calea lui, insotit de parinti , bunici sau de nimeni. Mama poate sa isi insoteasca puiul de-a lungul periplului experiential,dar ar fi potrivit sa nu se interpuna printe experientele copilului.Este normal sa ne temem atunci cand ne confruntam cu o problema reala, sa incercam sa il protejam cat mai mult pe copil.Sentimentul neputintei l-a avut si sotul meu, mi-am dat seama atunci cand l-am vazut pentru prima data ca isi face cruce in fata unei biseric, fiind in brate cu Theo. Daca exista un Dumnezeu, atunci eu sunt sigura ca le-a oranduit pe toate, si daca este sa se intample ceva, poate ca noi trebuie sa invatam ceva din asta.
Eu sper ca tu si bebeul tau sa fiti sanatosi si sa va bucurati unul de altul. Chiar in clipa asta bebelusul tau are nevoie sa te simta aproape, de tine depinde confortul lui fizic, dar mai ales psihic. Increderea pe care i-o dai in perioada asta si in cea imediat dupa nastere sunt definitorii pentru dezvoltarea lui ca fiinta umana. Acorda-i o sansa copilasului tau, nu il incarca cu trairi negative, cand va fi timpul vei sti sa te descurci.
sa aveti grija de voi,
marcuali&

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns malina_mircu spune:

fetelor cintind ce scrieti, ma gandesc ca eu nu sunt deprimata.

este normal ca in timpul sarcinii sa-ti faci ganduri despre cum o sa fie copilul daca o sa fie sanatos sau nu, dar eu stii ce am facut? m-am rugat la Dumnezeu sa fie bine si am avut convingerea ca o sa fie bine, ca altfel nu as fi avut puterea sa merg mai departe.

asa este si dupa ce nasti trebuie sa-ti iei imina in dinti si sa speri ca totul va fi bine. Si sa nu protejezi copilul in exces, el trebuie sa-si duca ce-i este scris asa cum trebuie sa o faca fiecare dintre noi. O lupta-i viata deci te lupta. nu ca nu constientizez si eu cate belele sunt pe lumea asta si ce nebuna este, dar... trebuie sa punem binele inainte. Copii nostri o sa fie norocosi, sanatosi.

oricum dupa ce am scapat de chestiunea rosie mi-au mai trecut si piticii de pe creier.

pupici
Malina siDanutz (5 aprilie 2004) www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=35266" target="_blank"> povestea nasterii

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns malina_mircu spune:

leta bucurate de linistea si ragazul pe care il ai acum, ca nu te mai intalnesti cu ele dupa (si stiu ca nu crezi decat dupa ce constati de una singura). nici nu stii ce rasfat si ce liniste pierzi acum ca esti gravida.

cred ca intensitatea depresiei tine de fiecare persoana, de cat de optimista pesimista esti ca fire. eu pana la 4 luni nu puteam sa vad ce minune am adus pe lume,desi toata lumea zicea asa. imi venea sa zic mineune pt voi ca va bucurati de el, nu de mine ca ma chinui cu toate cele. dar adevarul era distorsionat de mintea mea. dar bine ca totul trece.

pupici
Malina siDanutz (5 aprilie 2004) www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=35266" target="_blank"> povestea nasterii

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns kikimi spune:

buna leta,
am revenit, uita-te putin la acest articol poate te va ajuta.

http://reclamaaaaaaaaa/articole.php?s=1&art=5&PHPSESSID=4fc64710798f66987f1de5e4bc4dde80

sper sa poti lua adresa.
pupici si ai grija de tine si bb.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Leta spune:

...Kikimi, nu pot vedea articolul, nu functioneaza link-ul... . Te rog, spune-mi in ce site il gasesc, la ce sectiune...Ma straduiesc sa am grija mare de bebelusa - pe linga temerile pentru viitorul ei in lumea asta de nimic, plina de mitocanie, acum imi fac si probleme ca starea mea o va afecta foarte tare. Chiar am si postat un subiect pe aceasta tema la Clinica Virtuala.

Malina, cred ca ai dreptate, asa mi-au spus toate prietenele care deja au copii - mi-au zis sa ma bucur de sarcina, ca dupa aceea incepe cu adevarat greul. Dar cind am asemenea spaime, cind nu pot sa ma uit in jurul meu fara sa vad durere, nu pot sa nu-mi doresc sa treaca mai repede. Stiu ca dupa ce voi naste nu se vor rezolva problemele - violenta fizica, verbala si emotionala nu vor disparea, barbatii vor continua sa insele femeile si sa le trateze ca pe niste obiecte, elevii vor continua sa fumeze si sa se drogheze chiar daca au doar 12-13 ani etc. - dar ma gindesc ca, vazind copilul, avindu-l in brate si fiind nevoita sa ii dedic toata atentia, nu voi mai avea timp sa ma gindesc la rele; sper ca voi fi destul de obosita incit sa nu ma pot concentra decit asupra bebelusei. Ciudat, nu? Eu astept epuizarea de dupa nastere ca pe o pirghie salvatoare...

Marcuali, ai spus foarte frumos acele lucruri si la nivel rational realizez ca ai perfecta dreptate. Dar ce ne facem cind emotiile sint mult deasupra rationalului?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns marcuali spune:

Draga Leta, de multe ori emotiile sunt deasupra rationalului, fie ca ne place sau nu, ca recunoastem asta sau nu. Asta pentru ca mai intai de toate simtim, iar noi - femeile ne jucam mai mult cu trairile, afectele si emotiile noastre. Ideea este sa cautam in adancul emotiilor noastre si sa aflam ce ne determina sa rationam astfel. Pentru ca, draga mea, tu rationezi si interpretezi toate acele ganduri negative plecand de la o emotie (sau mai multe) negative pe care candva le-ai trait.E clar ca ti-ai infaptuit un scenariu mai putin pozitiv asupra soartei bebelusei tale, iti dai seama ca nu e tocmai drept si potrivit pentru ea, dar nu stii cum sa scapi. Inceputul e promitator, pentru ca ai constietizat si simpla ta intrebare pe acest forum e un inceput bun in rezolvarea problemei. Acum tu trebuie sa te gandesti cand a pornit totul, si cu ce asociezi aceste trairi. Poate daca te intorci un pic in trecutul tau descoperi ca ai mai trait asemenea emotii. Introspectia te va ajuta. Te-ai gandit sa apelezi la ajutorul unui psihoterapeut?


marcuali

Mergi la inceput