Start sau stop?
Start sau stop? | Autor: OanaP
Buna,
Va urmaresc de ceva timp pe forum si dat fiindca mi-ati creat impresia de mamici reale, nu virtuale (cum ar fi unii doctori cnd vorbesti cu ei)am capatat curajul de a va prezenta dilema mea.
In august implinesc 31 ani. In general sunt o persoana orientata mai mult catre cariera decat spre familie.
Sunt casatorita de aproape 1 an si nu sunt prea incantata de a avea un copil, la fel si sotul meu, deocamdata.
Ca familie, am realizat amandoi ca dupa varsta de 30 ani incep a creste anumite riscuri de boala - atat pentru potentiala mama (adica eu, in cazul in care optam pentru a nu a avea un copil), cat si pentru copil (in cazul in care opteam pentru a avea un copil), ca atare am cazut la "intelegere" sa demaram "proiectul Gigi" incepand cu luna iunie 2005.
Problema este ca sunt un pic confuza in raportul rational/emotional:
- rational prefer sa concepem copilul incepand cu iunie 2005;
- emotional sunt tematoare ca nu voi face situatiei, dat fiind ca am o fire perfectionista si cu greu renunt la diminuarea standardelor.
Toate aceste lucruri se desfasoara in contextul in care:
- sotul a trecut intr-un an de zile de la "hai sa avem un copil cat mai repede" la "hai sa il avem cat mai incolo cu putinta" cu motivatia ca nu se simte in stare si ar mai vrea sa se distreze;
- nu pot pune prea mare baza in sot in ceea ce priveste ajutorul in gospodarie si este obositor (mai mult emotional) sa fiu sefa si acasa si la serviciu;
- anul viitor pare a fi un an optim pentru a concepe un copil, din punct de vedere al carierei mele, la care nu vreau sa renunt;
- in incercarile mele de a ma documenta, am cumparat mai multe carti care mai mult mi-au indus panica decat sa ma ajute;
- incercand sa vad care este reactia mea fata de copii, pe cei cu care am intrat in contact i-am considerat mai mult ca un fel de jucarie vie.
Ce ma sfatuiti sa fac? Este cazul sa contactez medicul specialist sau este o situatie normala? Cu cine am mai stat de vorba, mi-au spus ca totul o sa vina de la sine atat timp cat voi pune suflet in ce fac, dar nu prea ma multumeste un astfel de raspuns.
Cu un pic de disperare si speranta,
Oana
Raspunsuri
Andrada spune:
quote:
Initial creeata de OanaP
si nu sunt prea incantata de a avea un copil, la fel si sotul meu, deocamdata.
Inteleg ca singura graba este data de ceasul biologic...
Eu ti-as pune citeva intrebari:
1)Cum va arata viata ta in 5 ani in cazul in care ai avea copil si apoi in cazul in care n-ai avea copil?
2) De ce ai VREA sa ai copil?
3) De ce NU AI VREA sa ai copil?
4) Cum privesti cuplurile fara copii si cum le privesti pe cele cu copii (care stil de viata ti s-ar potrivi)
5) Daca nu ar exista presiunea societatii sau a virstei ai opta sa ai copil?
6) Daca ai fi chiar acum insarcinata l-ai pastra?
7) Vei putea renunta la cariera daca grija pentru copil ti-o va cere?
Inteleg ca ti-e frica de regrete. Simplu pus, daca n-ai copil si-l vroiai dar a trecut virsta, suferi numai tu, daca insa ai copil si nu-l vroiai, sufera doi (si tu si copilul).
A
L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele
bebitzu spune:
parerea mea este sa incercati sa aveti un copil numai si numai atunci cand veti fi siguri ca doriti din tot sufletul acest lucru.un copil il poti avea pana la 40 ani daca vrei.daca tu crezi ca anul acesta este prolific carierei, nu incerca numai pentru ca a-ti stabilit de comun acord o data.lasa sa vina totul de la sine.bafta.
joe spune:
quote:
Initial creeata de OanaP
- incercand sa vad care este reactia mea fata de copii, pe cei cu care am intrat in contact i-am considerat mai mult ca un fel de jucarie vie.
Ce ma sfatuiti sa fac? Este cazul sa contactez medicul specialist sau ...
Cu un pic de disperare si speranta,
Oana
Cand o sa gasesti un medic specialist pentru "teama" - te rog sa ma anunti si pe mine!
Nu iti dai seama de cum va fi reactia ta la copilul tau nici daca te muti intr-o maternitate sau in vreo gradinita (maternitatea insa o gasesc mai potrivita!).
Eu nu o sa iti spun sa nu programezi copilul - pentru ca in anumite limite asa am facut si eu - dar tu mai ai putin si alegi si ziua in care sa ramai gravida - "aaa, sa nu fie in joia aia - ca a doua zi am sedinta, trebuie sa fiu odihnita!"
La 31 de ani inca iti mai poti permite linistita 2-3 ani in care sa amani maternitatea - asa ca ia-o incet - mi-a placut mult faza cu "iunie 2005" - ca si cand ai ramane insarcinata instant!
Lasa cartile deocamdata - mai bine rasfoieste forumul - recomand calduros Nasterea pe glob - considera-le reportaje de la fata locului si mai ales - relaxeaza-te! Cand va fii momentul -vei stii!!
Parerea mea!
Sobo spune:
Bine ai venit pe acest forum! Sper sa te simti ca intr-o familie, ceea ce si este!
Noi eram casatoriti de 9 ani si ma apropiam de 30. Si noi ne-am pus aceleasi intrebari. Principala noastra problema era legata de partea materiala, parca ni se parea ca desi aveam o locuinta si servicii bune, tot nu putem sa-i asiguram tot ce doream unui copil. Priveam in jurul meu alti tineri, unii dintre ei fara locuinta lor, fara un serviciu stabil niciunul dintre ei si totusi se incumetau sa faca copii, poate si cate doi.
Cred ca, de fapt, nu-l doream inca suficient. Si apropo, nu pot zice nici ca ne distram foarte tare, pur si simplu mai trecea un an din viata noastra. Copiii nu-mi placeau in mod deosebit, chiar unii dintre ei ma enervau ca erau "obraznici" sotul era si mai nehotarat.
Intr-un final ne-am hotarat ca e momentul, desi nu pot sa zic ca eram innebunita. Am zis ca oricum vrem un copil, si daca e sa-l facem acum ar cam fi momentul.
Ei bine, din momentul in care ramai insarcinata si mai ales din momentul in care-l ti prima oara in brate (asta e valabil si pentru tata) prioritatile tale se schimba. Copilul trece pe primul loc , iar toate celelelte (incluiv propria persoana ) trec undeva pe locurile 10,11.... E o senzatie greu de descris in cuvinte. Degeaba imi spunea lumea ca asa va fi, nu-ti poti imagina sentimentul. Din acel moment esti parinte pentru intreaga ta viata: cu griji, cu bucuri si iarasi griji.
Ceea ce ti-am povestit nu este pentru a te convinge ca asta trebuie sa fie decizia ta, am vrut sa intelegi ca si altii au luat greu aceasta decizie. Cu cat esti mai constient si mai analitic cu atat studiezi problema din mai multe unghiuri. Asta este bine. Un copil nu trebuie facut asa la vitza. De fapt decizi asupra unei vieti asa ca e normal sa intorci problema pe toate partile.
Indiferent ce decizie o sa iei, eu iti urez multa bafta!
mamicaluitheo spune:
Draga mea intr-o astfel de situatie nimeni nu-ti poate spune ce sa faci........cert este ca viata este pustie fara un pui de om langa tine...........
inteleg cand spui cariera pe primul plan, dar...........totusi.......cu siguranta ca o sa fi mama buna si iti vein indragi copilul chiar din primele secunde ale vietii lui.
eu iti doresc multa putere si CURAJ!
si nu in ultimul rand bine ai venit in marea familie DESPRE COPII.
cu drag andreea mami de theo si de florin
http://community.webshots.com/user/mamicaluitheo
tora97 spune:
cindva, cu multi ani in urma, prin 94 parca ma casatoream.. ideea mea de baza era "nu copiilor" Pur si simplu nu doream sa am un copil, niciodata. Imi placeau oarecum, dar de la distanta.. conform vorbei ca cine are sa i traiasca cine nu sa nu si doreasca
Nu aveam o situatie materiala excelenta, imi iubeam sotul si eram fericita cu el, de ce sa mi complic viata?
la sfirsitul lui 96 am hotarit de comun acord sa intrerup anticonceptionalele, dar sa continuam a ne feri. Cu toata "fereala" inevitabilul s a produs, ei din acel moment atitudinea mea s a schimbat la 180 grade.. nu spun ca nu aveam si eu temerile mele, sint normale, dar m am indragostit pur si simplu de noua viata ce crestea in burtica mea.. multe se schimba dupa ce vin aceste minunici pe lume!!!!!
http://community.webshots.com/user/tora97
"da aripi unui copil, dar lasa l sa invete singur sa zboare" Marquez
geut spune:
Nu vreau sa fiu rea, dar am o intrebare: pe voi nu va innebuneste atata analiza? Cum o sa fie daca, ce-o sa fac, ce n-o sa fac... Sincer, cred ca va complicati prea tare. Voi mai aveti timp sa si traiti sau stati numai sa analizati totul?
Rugati-va la Dumnezeu sa va dea un copil sanatos, care va veni atunci cand trebuie sa vina.
Daca stai sa te gandesti la momentul oportun pentru a avea un copil, momentul acela nu vine niciodata. Trebuie sa-ti cumperi casa, apoi mobila, apoi sa schimbi masina; anul asta nu e bine ca am treburi importante la serviciu; la anul mergem in concediu in Egipt, niciodata nu e timp pentru un copil.
Eu am doi copii pentru care-i multumesc lui Dumnezeu, nu i-am dorit chiar in momentul in care-au venit, dar s-au rezolvat toate, desi mi-am pierdut serviciul de 2 ori, cand am ramas insarcinata. Dar mi-am gasit apoi ceva si mai bun.
Un copil e un dar de la Dumnezeu. Nu asteptati sa impliniti 50 de ani ca sa va dati seama ca va plictisiti unul de altul si ca viata voastra nu are nici un sens. Cand ai copii trebuie sa lupti pentru ei; daca esti singur, vine un moment in care te lipsesti de orice, in care nu poti sa mai lupti, pentru ca n-ai motiv.
Scuza-ma daca te-am suparat, am scris doar ceea ce gandesc.
ellaalba spune:
Draga mea Oana,
daca ai ajuns pe acest site ai gresit!!!!
Pe aici bantuie un virus!!!
Daca ai intrat l-ai luat si nu vad pentru ce sa-ti mai pui atatea intrebari!
Pai cine e pe site se viruseaza...de dorinta de a avea copii.
Asa ca intrarea aici e semnul ca tu ai luat deja hotararea.
Lasa ca va fi bine...si bebe va fi sanatos.
Acum la modul serios...si io sunt o carierista...dar intrebarea e pentru ce? Pentru ce sa te zbati, sa muncesti zi si noapte? Ce ramane dupa noi, daca e s-o luam metafizic? Poate ramane o casa, un copac sau un copil. Poporul asta are o filosofie de viata tare buna: e OM cine-a facut o casa, a sadit un pom si a facut un copil!
Eu simt ca esti pe drumul cel bun!
Curaj...miracolul e in puterea ta...nu te vitregi de adevaratul sens al vietii!
Lali spune:
Draga Oana,
Nu stiu sa te consiliez pentru ca nu sunt vreo specialista. Pot numai sa iti impartasesc din experienta mea si poate ca experientele diferite ale celor de pe acest minunat site te vor ghida oarecum spre decizia care trebuie sa fie numai a voastra.
Si eu sunt o femeie interesata de cariera. Suntem casatoriti de 5 ani si impreuna de 7. Primul lucru de care ne-am preocupat amandoi a fost cariera. Am inceput de la 0 si dupa 6 ani de munca pe branci pot spune ca avem in sfarsit ceea ce ne-am dorit pe plan profesional. Evident, copii nu au fost o prioritate, ba chiar ma crizam daca uitam sa ma protejez.... pana acum trei ani cand am hotarat ca e momentul, exact cum spui tu, gata din decembrie prestam. Mare ne-a fost dezamagirea cand dupa 1, 2, 3,... 6 luni nimic.... am inceput sa fiu stresata ( eu, sotul meu inca spunea ca mai avem timp...), dupa 1 an am fost la doctor, totul OK, din nou la prestat... si tot asa 3 ani in care stresul s-a accentuat si am inceput sa simt tot mai acut ca succesele pe plan profesional nu sunt suficiente pentru a ma implini ca om. Minunea s-a intamplat in sfarsit si in ianuarie 2005 voi fi mamica.
Sunt convinsa ca voi reusi sa imi pastrez si cariera si ca un copil completeaza o femeie si nu o impiedica sa se realizeze. Deocamdata toate gandurile mele se indreapta spre bebele meu si asa cum nu am crezut, el vine clar pe primul plan si cariera pe al doilea. E ceva natural, cred ca hormonii de sarcina ne schimba putin si modul de gandire..... Aaaaa si taticul este super incantat.....
Numai ganduri bune si va doresc ca decizia pe care o luati sa fie cea care sa va faca fericiti !
Lali si licuriciul ei 17+
Dr. Anca, Municipal
ankalaura spune:
Eu nu sunt deloc de acord!
In primul rand, un copil nu ar trebui sa fie o "intamplare", un "evitabil care se procude", ca sa mai vezi tu "dupa" daca te face sa te schimbi sau nu. Intotdeauna am considerat ca tot ceea ce e legat de scoala, de examene, de cariera (ca sa o iau cronologic...), le rezolvi, daca POTI. Depinde de tine si trebuie sa vrei. O familie insa, un copil, iubire, asta nu mai faci la comanda. Asta trebuie sa vina din suflet, si cand le gasesti, trebuie sa le apreciezi ca pe un dar de pret! Nu sa faci"comert", schimb, intre cariera si copil!
Si noi avem cariere, muncim cel putin 10 ore pe zi, sotul meu si sambata. Si totusi, copilul nostru este COMOARA cea mai de pret, este sufletul nostru. Am VRUT sa avem acest copil, simteam o presiune in suflet, l-am facut din dragoste, in fiecare zi de sarcina ma mai imbogateasm cu un sentiment! De trei saptamani nu mai e cu noi, e la mama, dar lucrul acesta se va schima peste doua saptamani. Fara ea, este casa goala. Este prea liniste. Nu ne gasim locul! In fiecare zi de sarcina, o mangaiam, ii vorbeam. De cand este si ea pe lume, ma gandesc in fiecare zi la primul zambet al ei, la primul dintisor, la primul pas, la prima carte, la prima vizita la circ sau la teatrul de papusi... Unele s-au intamplat deja, altele vor veni, si le astept cu sufletul la gura.
Nu am facut acest copil, pentru ca era "momentul", varsta, nu am pus in cumpana cariera, timpul, distractia! Am facut amandoi sacrificii, ne ajutam reciproc si crestem copilul impreuna pentru ca ne iubim si ne respectam, suntem cot la cot in fiecare zi. Si tot ceea ce am realizat, am facut impreuna iar copilul ne-a motivat cel mai mult. Acum avem casa, masina, ma rog, ce ne trebuie, si suntem fericiti pentru familia naostra, nu pentru banii pe care ii castigam. Si eu sunt sefa la serviciu, sunt sefa si acasa cand e cazul, daca vrei o paralela.... Sotul meu, este si el sef la serviciu, si acasa cand e cazul. E adevarat, nu am mai fost in coendiu, nici la discoteca, am pierdut "distractia"...
Un singur lucru vreau sa spun tuturor: daca nu doriti un copil cu adevarat, vedeti-va de treaba!
Anca si papusica Eliza (26.august.03)