Cine gresete?

Lami spune:

"Lami, mai am o intrebare: are vreun motiv anume sa fie impotriva viitorului tau sotz? sau singurul motiv e ca vei locui departe? si-ar fi dorit vreun ginere mai bogat, sau mai altfel? sau de ce sunt impotriva?"

Da lorelai are 'motive' dar nu tin de situatia materiala, ci de caracterul lui, spune ca e un tip dur si il uraste pentru faptul ca a ajuns sa ma schimbe si pe mine sa fiu insensibila la problemele lor.
Isi permite sa il jigneasca urat de tot fara sa-l cunoasca!
Spune ca e fasonat si se uita de sus cand le povesteste si el cum isi imagineaza el ca vrea sa fie la nunta noastra(fara plicuri cu bani si fara oameni care n-au nici o placere sa vina sa ne vada si nu o fac decat din obligatie) ii spunea ca ar vrea sa fie doar rudele si prietenii apropiati care s-ar bucura pentru casatoria noastra!
I-a spus ca vrem sa facem "nunta fara dar" si a sarit in sus ca arsa spunand ca ce vrem noi sa facem e "pomana"!

De fapt el este un tip drept care, a gresit comportandu-se sincer fara sa-si ascunda opiniile vis-a-vis de ei. Adica nu prea i-a 'gadilat'!
Ei s-au simtit nebagati in seama si s-au suparat.
Dar o sa le treaca lor cu timpul.

cl spune:

Lami, nu-i lasa sa-ti strice bucuria. Ei sunt un pic mai posesivi si mai gelosi. Nu au nici un drept sa-ti programeze viata. Voi vedeti-va de drumul vostru, asa este normal. Daca o sa poti asculta cu atentie slujba de la cununie (, daca n-o sa plutesti si n-o sa fii cu capul in nori, ceea ce nu prea cred, probabil ca n-o sa auzi nimic), o sa vezi ca preotul o sa spuna ceva in genul asta.
Parintilor le va trece pana la urma, o sa vezi.
Va doresc Casa de Piatra si sa fiti fericiti!

Claudia

lexara spune:

lami,
nu lasa indoiala sa te sfasie. daca tu crezi ca omul de langa tine este jumatatea ta gaseste-ti puterea de a trece peste carcoteli. nu va lasati influentati. el va intelege ca sunt parintii tai si ii va ierta: doar nu se insoara cu ei!

Dena spune:

Parintii nu sunt un specimen usor de inteles. Eu cred ca toti, indiferent cat de buni sunt, trec printr-o criza cand "le pleaca puii din cuib" asa cum spunea o colega a noastra mai sus. Din nefericire (si vreau sa nu uit asta pe atunci cand voi fi in aceeasi situatie) ei considera (ft probabil in mod involuntar) copii ca fiind un "ceva" al lor, parte integranta din viata lor. Le apartin. E greu cand pierzi ceva ce iti apartine. M-am suparat tare rau cand, fiind intrebat care este cea mai importanta persoana din viata sa, sotul meu a raspuns "sotia mea". Am facut o criza, l-am facut iresponsabil... cum??? Copilul este cea mai importanta persoana din viata unui om neindoielnic. El mi-a spus calm " copil este ft important intr-o viata de om,dar el este un pasager de 18-20 de ani prin viata respectivului om. De murit mori in bratele partenerului de viata. El e parte din tine." Dumnezeu sa ma ierte, ca desi inteleg teoretic, imi e greu sa traiesc teoria asta. (Caci vorba aceea "practica ne omoara"). Da. Copilul nu iti apartine, este un alt individ, tu faci doar un voluntariat de placere dar nu ii decizi viata si nu ai dreptul sa il obligi sa traiasca prin tine sau tu prin el... El are idealurile si gusturile lui,care se pare ca de cele mai multe ori sunt diferite de ale tale. Ca parinti tb sa intelegem asta din timp, altfel riscam sa provocam dureri (noua insine sau copiilor) fara neaparat a avea asta in intentie.
Nu ii judeca pe parinti (nu e usor, incerc si eu desi nu prea-mi iese). Traieste-ti propria viata si incearca sa iti faci datoria de om cum se cuvine. Daca parintii nu au capacitatea de a intelege anumite lucruri nu e vina ta, e doar nefericirea lor. Multi dintre ei au marea arta sa-si blackmail-easca copii.
Cineva mi-a spus candva (cand ma plangeam de parintii mei):"Fii tu mai buna! Lasa vorbele, arata ca poti fi un parinte mai bun decat ei si va fi suficient acolo sus." De atunci, cand sufar din cauza unor remarci sau decizii ale parintilor, altele decat cele pe care eu le-as considera firesti in situatia data, ma opresc,inchid ochii, trag adanc aer in piept si ascult din nou vocea acelei persoane ... lucreaza. Ma linistesc subit si il rog pe D-zeu sa ne aiba pe toti in paza si sa ne lumineze calea si mintea.


Denisa si bebica din burtica - 24 sapt.
"Nu ai pierdut daca ai cazut. Vei fi invins cu adevarat daca nu te ridici." G.Funakoshi

cami30 spune:

Lami, o vorba spune asa " prietenii ti-i alegi singur insa parintzii ti-i da Dumnezeu" asa ca multe nu se pot face. Sunt ai tai buni sau rai, ca poti ajunge la o intelegere cu ei sau nu.. ideea este sa nu-ti afecteze relatia si sa nu intre in viatza ta personala pe care tocmai o incepi..
Povestea mea cu singura ruda pe care o mai am , mama, e foarte dureroasa.. Acum 3 ani cand am plecat de acasa indragostita de un barbat pe care nu-l cunosteam bine , departe de ea, sa-mi incep o noua viatza in urma unui divortz ingrozitor.. mama a explodat. Mai bine de doi ani a facut tot ce i-a stat in putintza sa ma determine sa ma intorc acasa,langa ea: scrisori , telefoane, apelative de genul "nenorocitul ala, animalul ala..." refuzul de a-mi da mie hainele si cateva carti de care aveam nevoie, urlete, sarit la bataie... etc...
De vreo jumatate de an.. si-a mai revenit.. si cred ca a inceput sa aiba remuscari vizavi de previziunile ei in ce privea viata mea alaturi de cel pe care il iubeam.
Acum doua saptamani ne-am casatorit. Evident, am considerat ca e mai bine sa nu-i spun. Sotzul meu mi-a explicat clar ca nu are ce discuta cu mama mea, o respecta ca e mama mea, o va ajuta cand va fi nevoie dar nu vrea sa vorbeasca cu ea si nici nu va merge vreodata cu mine in vizita acolo sa " ne impacam".
Mama pe de alta parte a turbat in clipa in care a aflat ca nu ne-am casatorit si ca nu i-am spus inainte. Se astepta sa mergem cu jalba in protzam si sa uitam toate relele de ni le-a facut. Eu am iertat chiar daca n-am uitat pentru ca e mama, desi mi-a mancat 3 ani din viatza in care puteam sa fiu fericita si linistita daca m-ar si sustinut macar moral nu material, sau macar daca nu s-ar fi bagat in alegerea de am facut-o. Am stat 0 ora la telefon in care a plans continuu amintindu-mi de cate a facut ea pentru mien si cum am putut sa-i fac asta si sa nu-i spun , ca ea e mama si chiar daca a facut si a dres ea nu mi-a dorit niciodata raul... N-am avut ce sa-i spun si nici curajul sa-i marturisesc ca va avea muuuuuuult de asteptat pana cand sotul meu ii va calca pragul ( daca totusi se va indupleca vreodata).
Imagineaza=ti ca sunt undeva la mijloc. E mama.. si cu toate cate mi-a facut , si credeti-ma ca mi-a facut muuulte, tot mi-e mila de ea si ma doare sufletul ca e singura acolo si departe , dar... ma gandesc si la mine. Am muncit mult, am luat=o de la zero, de la tacamuri de unica folosintza, muncind ingrozitor de mult pentru a putea in trei ani sa avem aproape tot ce ne-am dorit. Si mi-e bine si asa vreau sa ramana chiar daca in inima mea am o durere.
Sotzul meu are dreptate in felul lui.. pe de alta parte mama e singura si e batrana..
Iubeste-ti parintii dar nu-i lasa sa-ti intre in viatza ta. Impune-te in fatza lor daca poti. EU nu am putut sa bat cu pumnul in masa..
Daca vor sa te ajute, o fac neconditionat.. daca nu.. nu le cere ajutorul...

cami

slakje spune:

Cami, Cami!!!!! Felicitari si Casa de Piatra!
Domnul cu tine!
Sa fii fericita!

PS: Nu vreau sa ma laud dar citindu-va postarile imi dau seama ce parintzi super calumea am eu!
Sa le dea Dumnezeu sanatate! Am niste parintzi! SUPER!

quote:

---

Originally posted by cami30

Lami, o vorba spune asa " prietenii ti-i alegi singur insa parintzii ti-i da Dumnezeu" asa ca multe nu se pot face. Sunt ai tai buni sau rai, ca poti ajunge la o intelegere cu ei sau nu.. ideea este sa nu-ti afecteze relatia si sa nu intre in viatza ta personala pe care tocmai o incepi..
Povestea mea cu singura ruda pe care o mai am , mama, e foarte dureroasa.. Acum 3 ani cand am plecat de acasa indragostita de un barbat pe care nu-l cunosteam bine , departe de ea, sa-mi incep o noua viatza in urma unui divortz ingrozitor.. mama a explodat. Mai bine de doi ani a facut tot ce i-a stat in putintza sa ma determine sa ma intorc acasa,langa ea: scrisori , telefoane, apelative de genul "nenorocitul ala, animalul ala..." refuzul de a-mi da mie hainele si cateva carti de care aveam nevoie, urlete, sarit la bataie... etc...
De vreo jumatate de an.. si-a mai revenit.. si cred ca a inceput sa aiba remuscari vizavi de previziunile ei in ce privea viata mea alaturi de cel pe care il iubeam.
Acum doua saptamani ne-am casatorit. Evident, am considerat ca e mai bine sa nu-i spun. Sotzul meu mi-a explicat clar ca nu are ce discuta cu mama mea, o respecta ca e mama mea, o va ajuta cand va fi nevoie dar nu vrea sa vorbeasca cu ea si nici nu va merge vreodata cu mine in vizita acolo sa " ne impacam".
Mama pe de alta parte a turbat in clipa in care a aflat ca nu ne-am casatorit si ca nu i-am spus inainte. Se astepta sa mergem cu jalba in protzam si sa uitam toate relele de ni le-a facut. Eu am iertat chiar daca n-am uitat pentru ca e mama, desi mi-a mancat 3 ani din viatza in care puteam sa fiu fericita si linistita daca m-ar si sustinut macar moral nu material, sau macar daca nu s-ar fi bagat in alegerea de am facut-o. Am stat 0 ora la telefon in care a plans continuu amintindu-mi de cate a facut ea pentru mien si cum am putut sa-i fac asta si sa nu-i spun , ca ea e mama si chiar daca a facut si a dres ea nu mi-a dorit niciodata raul... N-am avut ce sa-i spun si nici curajul sa-i marturisesc ca va avea muuuuuuult de asteptat pana cand sotul meu ii va calca pragul ( daca totusi se va indupleca vreodata).
Imagineaza=ti ca sunt undeva la mijloc. E mama.. si cu toate cate mi-a facut , si credeti-ma ca mi-a facut muuulte, tot mi-e mila de ea si ma doare sufletul ca e singura acolo si departe , dar... ma gandesc si la mine. Am muncit mult, am luat=o de la zero, de la tacamuri de unica folosintza, muncind ingrozitor de mult pentru a putea in trei ani sa avem aproape tot ce ne-am dorit. Si mi-e bine si asa vreau sa ramana chiar daca in inima mea am o durere.
Sotzul meu are dreptate in felul lui.. pe de alta parte mama e singura si e batrana..
Iubeste-ti parintii dar nu-i lasa sa-ti intre in viatza ta. Impune-te in fatza lor daca poti. EU nu am putut sa bat cu pumnul in masa..
Daca vor sa te ajute, o fac neconditionat.. daca nu.. nu le cere ajutorul...

cami

---

Lami spune:

Sa fii fericita Cami!

Fetelor va multumesc pentru incurajari!
Trebuie sa recunosc ca nu-mi pare rau ca am deschis topic-ul asta desi am avut mari retineri.
Mi-au fost de mare ajutor postarile voastre si am reusit sa-mi conturez o idee despre ceea ce se intampla de fapt acum, ca e doar un simptom al unor parinti posesivi, care nu prea e normal dar care din pacate se intampla.
La inceput am fost foarte trista si n-am putut accepta ideea ca mama mea imi vorbeste asa de dur si am tras concluzia ca o intereseaza mai mult de ea decat de mine.
Apoi mi-am dat seama ca se agata de orice ca sa ma reintorc acasa... toate pretextele din lume le inventa!
Sunt sigura ca odata cu nunta o sa -si dea seama ca nu mai are ce face si o sa se linisteasca.

Ca si tine Cami, nu pot da cu pumnul in masa, dar pot sa fiu ferma si hotarata in fata lor.
Inainte ma impresionau cu lacrimile ...si imi venea si mie sa plang ... dar nu stiu ce plangeam... .

Ce ma roade acu' e ca tre sa merg(em) cu socrii pe la ei sa se cunoasca . Sper ca totul o sa se desfasoare normal si n-o sa iasa cu incaieraturi.
Daca e sa se incordeze dicutiile ... ca sunt sigura ca maica-mea n-s sa se abtina sa arunce cu vorbe si priviri rautacioase... cred ca trebe sa plecam imediat... nu?

lexara spune:

ar trebui avertizati viitorii tai socri ca ai niste parinti posesivi ca sa se evite o situatie neplacuta. si mai mult de atat eu cred ca. chiar tu ar trebui sa le spui. sper sa te intelegi bine si cu ei!

Nora spune:

Nu, Lami, nu trebuie sa plecati imediat! trebuie sa vorbesti cu socrii tai inainte, cum a zis si Lexara! Incearca sa vorbesti si cu mama ta, ca de la femeie la femeie si aranjati impreuna aceata intalnire. Daca s-ar lasa cu scandal, toata viitoarea relatie intre cuscrii va fi compromisa. Si asa nu se vor vedea prea des, macar o data pot sa se poarte decent. Imi amintesc cum a fost cand au venit socrii mei sa "ma ceara". Asa stanjenitor si deloc natural... Dar ai mei au fost super-domni si gazde bune si am trecut si peste asta.

E greu cu parintii, dar si lor le e greu, ce sa le facem... Dar noi suntem mai in putere si mai cerebrali si trebuie sa-i ajutam si pe ei! Incearca sa fi tu "purtatorul steagului alb". Nu cred ca vei regreta!

Succes!

Nora, mamica lui Andrei-Mihai(20aprilie 1999) si a lui Victor-Alexandru(12 iulie 2001)
poze noi la http://community.webshots.com/user/NoraCosmin

Lami spune:

Ma inteleg chiar bine cu socrii, o mai iau ei cateodata pe aratura ... dar ii inteleg de fiecare data, nu orice femeie pleaca din propria-i casa sa stea cu mama ca sa-si lase copii sa stea linistiti.
Probabil ca si-au cam pus si ei intrebari in legatura cu relatia mea cu ai mei daca nu i-au vazut pana acum pe la noi dar ... au ramas in suspans.
Sunt foarte bine intentionati in ceea ce priveste relatia noastra si ne sprijina in tot ce facem.
Ai mei sunt la polul opus, nu ne sprijina cu nimic, mai rau ne fac!
Am facut gresala sa le spun alor mei ca ma inteleg foarte bine cu ei si i-a apucat gelozia ... in loc sa se bucure.
O sa incerc sa le vorbesc putin socrilor dar cred ca au inteles si ei.
Acu' daca sunt oameni inteligenti tac din gura.