Cine gresete?

Exista femei, mamici si sotii care au inteligenta si rabdarea de a fi exact asa cum trebuie atat pentru ele insele cat si pentru cei din viata lor.
Insa din pacate mai sunt si femei care nu au inteligenta necesara sau nu vor sa se gandeasca prea mult la ceea ce fac in viata.


De ceva timp (de cand m-am hotarat sa-mi vad de viata mea) m-am mutat cu serviciul din orasul in care locuiam cu parintii.
Sunt dezamagita si suparata ca de atunci lucrurile s-au schimbat intre mine si ai mei. Distanta ne-a indepartat foarte mult.
De ceva timp am inceput o noua viata, am intalnit pe cineva si ne-am facut o famile.
De acum timpul si atentia mea s-a indreptat catre familia mea mai putin insa am intervenit in viata alor mei.
De atunci mai tot timpul mama mea cosidera de cuviinta sa ma supere si sa-mi reproseze ca nu ma mai intereseaza de ei si ca m-am schimbat total ca nu mai sunt ceea ce eram inainte si ca nu mai ascult de ei.
Stau cu orele la telefon si-mi bat capul sa priceapa ca ma intereseaza de ei dar ca as vrea sa ma inteleaga si pe mine ca trebuie sa fiu responsabila cu noua famile, eventual sa incerce sa ma ajute ea pe mine ca tot am pornit pe un drum in viata.
Mi-e rau cand ma gandesc ca nici nu-i trece prin cap sa stie ce fac, cum ma descurc sau daca ar putea sa ma ajute cu ceva.
Nu ar fi vorba de un ajutor material, ma refer la un sprijin moral, o vorba buna.
Ma intristeaza sa ma gandesc ca nu stie unde stau si se incapataneaza sa stea acolo si sa dea din gura in loc sa zica ca vrea sa vina sa ma vada.
Eu m-am mutat cu iubitul meu ... desi stiam ca nu-s prea e acord, le-am spus si la momentul respectiv nu au zis nimic dar acum imi reposeaza ca am facut-o.
Acum, se apropie nunta dar, aceeasi impresie imi lasa ca nu o intereseaza de mine.
As fi vrut si eu sa ma bucur cu ea de rochia de mireasa sa imi dea sfaturi despre nunta si sa-mi mai dezvaluie din experienta ei de o viata. Cer prea mult?
Gresesc cumva?
Daca ati trecut prin asa ceva sau aveti idee cam ce inseamna astept sfaturile voastre.

Nora spune:

Din ce spui tu, eu inteleg ca ai tai gresesc. Dar nu ne putem judeca parintii, trebuie sa-i ajutam atunci cand au nevoie, asa cum si ei ne-au ajutat mereu. Pentur ei e un moment greu cand puiul zboara din cuib( ca sa folosesc un cliseu) si, uneori, devin egoisti, se gandesc mai mult la ce pierd prin plecarea copilului si mai putin la bucuria acestuia.

Parintii mei sunt oameni minunati si n-as fi crezut niciodata sa-i vad carcotasi in ceea ce-i priveste pe ginerii lor( sotul meu si al sorei mele), dar iata ca sunt. Au fost multe dispute, explicatii, suferinte. Relatia noastra e una buna in continuare, dar stiu ca se uita mai mult la partea goala a paharului decat la cea plina. N-am ce sa fac, ma obisnuiesc si eu si nu mai pun la suflet...

Revenind la tine, sigur ca nunta ta e foarte importanta, sigur ca trebuie sa te bucuri impreuna cu parintii tai de asta, nu ceri deloc prea mult. Mai incearca! Viziteaza-i impreuna cu viiotul tau sot, reaminteste-le ca-i iubesti la fel de mult, etc, etc

Amintirile de la nunta raman toata viata, e bine sa fie frumoase. Eu iti doresc succes si Casa de piatra!

Nora, mamica lui Andrei-Mihai(20aprilie 1999) si a lui Victor-Alexandru(12 iulie 2001)
poze noi la http://community.webshots.com/user/NoraCosmin

lorelei_19 spune:

Lami, fa cum itzi spune inima si lasa-i pe parintzi, c-or sa le treaca. N-ai greshit cu nimic si nu trebuie sa te justifici in fatza nimanui- nici macar a parintzilor ca te casatoresti si de ce acorzi mai multa atentzie familiei: e firesc, e mersul lucrurilor si daca nu te intzeleg, or sa intzeleaga mai tarziu. Asta e, nu le putem avea pe toate imediat. Pas cu pas o sa se intoarca. Asta daca te iubesc cu adevarat!
Itzi doresc multa fericire, casa de piatra, si bucura-te de clipele minunate care te asteapta, si mai ales buucra-te de noua viatza alaturi de cel pe care-l iubesti. Restul sunt lucurui trecatoare...

Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

"Daca dragoste nu e, nimic nu e".

lumit spune:

Lami draga,eu te-as sfatui sa faci tot posibilul sa lamuresti lucrurile cu ai tai.Ar fi mai bine sa discutati fata in fata,nu prin telefon.Fa-le o vizita,impreuna cu prietenul,nu astepta sa vina ei la tine.Eu cred ca atunci cand te vor vedea se vor mai "inmuia".Inarmeaza-te cu diplomatie si rabdare!Daca insa nu poti sa-i scoti acum dintr-ale lor, atunci nu ai decat sa accepti lucrurile.Timpul le rezolva pe toate!
Eu am niste parinti minunati,multumesc lui Dumnezeu,care m-au sustinut intotdeauna,cu care am comunicat intotdeauna foarte bine.Am avut insa "de tras"cu socrii.Acum,dupa mai multe"runde"de intrevederi,simt ca relatia s-a imbunatatit considerabil.
Iti urez multa bafta,o nunta frumoasa si casa de piatra!
Luminita

lexara spune:

Lami, am avut perioade din viata cand am stat singura si mi-am lins ranile. Acum sunt cu cineva si mama e foarte suparata daca nu o sun in fiecare zi, daca nu ii spun cand plecam de acasa si unde plecam. Chiar daca am avut multe discutii cu ea si am incercat sa ii explic ca la 43 de ani sunt femeie in toata firea si nu mai trebuie sa dau socoteala parintilor ce fac (cu toate ca in adolescenta eram lasata de capul meu)tot nu o scot la capat cu ea. Sa nu ma intelegi gresit: am grija de ei, ma interesez de sanatatea lor, ii ajut cu bani, dar am facut greseala sa-i permit sa intre prea mult in sufletul meu. Sora mea a pus o limita si se pare ca mama e nevoita sa o respecte chiar daca nu ii place. Fa-ti parintii sa inteleaga ca esti un om in toata firea care si-a luat viata in maini! Succes! Poate tu ai mai multa sansa.

lexara

Lami spune:

Nora chiar asa e, sunt carcotasi, inainte nu erau asa. Ma intelegeam foarte bine cu ei si cam faceam ce spuneau ei . Sora-mea insa, are delimitat spatiul ei si de fiecare data se implica pana la un anumit punct, asa a fost mereu.

lumit am mers acasa de mai multe ori si am vorbit cu ei si le-am explicat cum stau lucrurile dar fara nici un rezultat.
Parca sunt disperati cand isi dau seama ca nu mai au nici un fel de control asupra mea. Acu' pe ultima suta ... pana la nunta incearca orice.

lorelei_19 si eu sper ca odata ce timpul o sa treaca sa se schimbe si felul in care gandesc.

lexara eu am 27 de ani, iau lectii de la sora-mea care are 25, ma feresc cat pot sa le dau explicatii prea detaliate.
De cate ori sun acasa ma inarmez cu rabdare si sunt pregatita sa-mi iau bobarnace desi n-ar trebui sa fie asa.
Sotu' cand ma vede ... s-a obisnuit deja si ... ma intreba "iar vrei sa-ti strici ziua" acum evit sa mai sun cand e si el prin preajma ... nu vreau sa auda si el bombanelile mama-mi. ce e mai nasol e ca il scot vinovat si pe el de ce se inampla.
El n-are nici o vina dar asta or sa inteleaga ei mai tarziu.

Va multumesc la toate pentru urari!
Cum sa fac sa nu ma apuce plansul sau nervii la nunta??
Numa' bine!

lorelei_19 spune:

Lami, nu te lasa terorizata de ei! n-are sens! bucura-te de evenimentul care urmeaza, de ce trebuie sa fii trista? vrei sa-ti aduci aminte lacrimile sau fericirea de a fi in sfarsit cu trup si suflet oficial langa cel pe care-l iubesti???? tu ti-ai facut datoria, e randul lor. capul sus si razi, ce motiv mai bun itzi trebuie?? eu una am fost chiar singura la cununie- eram in Elvetia si eram doar cu parintzii sotzului si cu prieteni de-ai lui. Mi-a fost sufletul greu sa n-am pe nimeni din partea mea, dar m-am consolat repede cand mi-am vazut iubitul sotz alaturi. Sunt cazuri si cazuri in viatza. Sora ta cu siguranta o sa vina, si toate celelalte neamuri, si pana la urma, daca sunt oameni normali, or sa vina si ei. Daca nu, e vina lor!

Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

"Daca dragoste nu e, nimic nu e".

Irimell spune:

Exista o vorba care spune multe: "Pe copii nu ii faci pentru tine, ci pentru ei insisi." Din pacate, exista parinti care gindesc exact contrariul...Dar nu e de disperat, Lami...Cu timpul, parintii tai se vor obisnui cu gindul ca ai familia ta si ca esti responsabila pentru ceea ce vei face in viata. Cu diplomatie si un pic de rabdare, eu zic ca le poti arata cat de fericita esti si ca ii iubesti in continuare.

Pastreaza fortele pentru evenimentul care vine si sa te bucuri la maxim de el. Iti doresc multa fericire si liniste interioara!

Casa de piatra!!!

petra spune:

Lami, nu gresesti deloc, ci doar parintii tai sunt un pic mai posesivi si acum un pic gelosi, pentru ca ai iesit de sub aripa lor, fapt ce ei o privesc ca pe o neascultare, o parasire.
Faptul ca ai stat cu eu destul de multa vreme pana acum si acum te concentrezi la familia ta, ii face pe ei sa se simta abandonati de fiica lor. Inca nu au fost pregatiti pentru ziua cand fiica lor paseste in viata pe drumul ales de ea nu de ei. Or sa le treaca, mai greu sau mai usor dar ve-i vedea ca se vor obisnui cu faptul ca drumul tau este cel langa familia ta.
Ei trebuie sa inteleaga ca un copil pleaca de langa parinti si daca nu vor sa inteleaga din prima sa se gandeasca la un ex. din natura: cati pui stau cu pasarile mame in cuib??
Cu rabdare si dragoste ii poti face sa inteleaga ca nu au pierdut o fata ci au mai castigat un baiat(pe sotul sau prietenul tau) si inca vor mai avea de castigat.
Succes si nervi buni in aceasta incercare!

Lami spune:

Cateodata, ma fac sa uit si nici nu mai pot sa ma bucur de evenimentele care au loc in viata noastra de famile din cauza grijilor.
Asta a sesizat-o si sotiorul meu care mereu imi spune ca ii e teama sa nu ma distrug stand asa in depresie.
Nu prea pot sa stau indiferenta cand mama-mea imi plange in telefon spunand-mi ca si eu si sor-mea i-am abandonat acolo si nu mai vrem sa stim de ei. Sper sa nu vorbesc cu pacate dar acum imi pare ca un santaj sentimental ceea ce fac ei.

lorelei_19 spune:

Lami, mai am o intrebare: are vreun motiv anume sa fie impotriva viitorului tau sotz? sau singurul motiv e ca vei locui departe? si-ar fi dorit vreun ginere mai bogat, sau mai altfel? sau de ce sunt impotriva?

Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

"Daca dragoste nu e, nimic nu e".