Luptand cu depresia

Dragele mele prietene virtuale,

Iar sunt in dificultatea firmularii subiectului de fata, care ar fi mai potrivit sa fie un soi de epilog la ce postasem acum aproape cu un an in urma. Acum insa simt ca nu pot sa ma lungesc prea tare in analize, destul e ca ma framanta pe mine zi si noapte. Vreau sa va cer sprijinul si ajutorul moral in propria mea reabilitare ca om, femeie si sotie. Depresia se refera la subsemnata, si folosesc termenul ca o autodiagnosticare a unei stari perpetue de suferinta psihica. Imi cer iertare Celui de Sus daca in orbirea provocata de ce cred eu ca este suferinta am sa-l maniu si am sa par nerecunoscatoare.
Am facut o tentativa de psihoterapie insa la data respectiva inca mai aveam puterea sa ma duc singura (sotul meu nu m-a putut urma din motive puternice personale), acum insa ma simt prea slabita sa fac fata verbal unei sedinte (nu sunt capabila de elocinta si de fapt nu sunt in stare de prea multe decat de lacrimi fluvii, la ce bun sa mai dau si banii pe propriile mele lacrimi, nu?). Telegrafic pentru cei care sunt in ceata: sunt la sfarsitul celui de-al doilea an de casnicie, intr-o relatie care avea de toate la inceput mai putin viata intima. Sotul meu da vina pe nivelul de stres acumulat din cauza serviciului si a trecerii la o viata in doi. Eu in tot acest timp am ajuns unde sunt, dupa multe incercari esuate de a face tot ce e omeneste posibil sa remediez situatia. La ora actuala eu descopar ca sentimentele mele fata de el s-au schimbat, desi ale lui s-au consolidat, mi-am pierdut increderea in el si in viitorul nostru impreuna, as vrea sa plec sa ma pot elucida si eventual trata insa abia am reusit sa ma angajez. Contrar parerilor umanime, in cazul meu nu functioneaza dictonul ca imi trebuie ocupatie ca sa nu ma mai gandesc la dezastrul din casnicia mea. Dimpotriva, e mai rau.El-sufera si el, eu sunt viata lui si fara mine nu poate trai, acum este el 100 % committed sa lupte insa nu mai sunt eu. Spune ca simte ca atarna o secure deasupra capului lui cu amenintarea ca-l pot parasi la orice ora. Psihic sunt zob si problema mea cea mai mare este ca-l invinuesc de esecul nostru, de faptul ca nu a vrut sa mergem impreuna la terapie de cuplu cand eu inca mai aveam putere de lupta si speranta, de fapt nu vrea sa mearga nici acum, e ceva fobie la mijloc, pe scut il invinuiesc pentru depresia in care am cazut. Va rog nu ma intrebati de sentimente mele fata de el, e greu sa dau un raspuns in starea mea, va cer doar sprijinul pana voi putea sa ma duc eu insami la psihoterapie. Daca mai sunt printre voi care s-au luptat cu depresia la un moment dat din viata lor, le rog in mod special sa-mi scrie.

Va multumesc si-mi cer scuze pentru lipsa de elocinta.

scarmanus

Adela99 spune:

Draga mea, nu cred ca multi sunt scutiti de depresii - mai mici, mai mari, mai de scurta durata, mai de lunga. Unii nici macar nu-si dau seama ca au trecut printr-o depresie decat dupa ce au iesit din ea... Deci, am trecut si eu prin depresiile mele care m-au si ajutat. Prima am avut-o dupa divort, cand ma simteam total epuizata, obosita, sfarsita, nu aveam chef de nimic, nu faceam nimic, decat stricul necesar (servici si acasa doar absolut stricul necesar,avand un copil). Cand el a plecat in vacanta cu tatal lui, am fost o luna singura-singurica, ma plictiseam, dar nu catadicseam sa fac ceva (fiind si eu in concediu), nici nu mergeam sa cumpar paine, doar dupa indemnuri de ore intregi. Am incercat cu puzzle, pofta de citit mi-a disparut cu desavarsire; stateam ca o leguma ... ma analizam pe mine si viata mea, faceam liste cu tot felul - de la ce imi placea mai demult cand eram sanatoasa, ce ma facea sa rad, ce mi-as dori (faceam liste, e mult spus - incercam , pentru ca foaia ramanea alba) Dupa o perioada m-am gandit ca ar trebui sa-mi permit sa trec prin asta, fara sa ma chinui sa ies din ea ... dar pana cand...
N-as putea sa-ti spun ce m-a facut ca treptat sa-mi scot nasul la suprafata apei in care ma afundasem inainte, poate instinctul de supravietuire, sigur- fiul meu si poate si faptul ca dupa ce le-am disecat pe toate cate erau de disecat si inca ceva pe deasupra, am ajuns la o concluzie, decizie, chiar si fara sa o constientizez.
Acum nu stiu daca randurile mele, te vor ajuta
Chestia cu "unul hais si altul cea" dintre voi, o recunosc, undeva la un alt subiect am mai scris ca eu incepusem sa cred ca aveam bioritmuri diferite. Nu cred bineinteles ca asta a fost ci doar reactii intarziate la reactia celuilalt, din partea amandorura.
Cam atat despre mine...
Eu zic ca e bine sa scrii, cred ca scrisul linisteste si ajuta ... deci scrie... te citesc si sunt alaturi de tine.

BellaDonna spune:

Dragele mele,
mult SOARE si SPORT
cel putin pe mine ma ajuta cand sant deprimata, ma duc la sala si fac ori aerobic, yoga sau pilates si incerc sa stau la soare cel putin 30 de minute , incearca si tu si poate incet vei vedea o schimbarre

Nu e usor a lupta cu depresia si eu incerc acum sa descopar lucruri care imi fac placere , aproape ca am ajuns sa nu imi mai placa nimic dar nu imi pierd speranta si nadejdea in Domnul! iar cand sant foarte deprimata incerc sa ma joc cu fetita mea cea scumpa doar de 3 anisori de fapt 4 acusica , uf ce repede trece timpul!!

din parte mea

scarmanus spune:

Scumpele mele,

Am sa incerc si cu scrisul. Variantele mentionate de tine BellaDonna le-am incercat in forme usoare de depresie, pe care hai sa recunoastem ca toata lumea le are. Dar alea sunt pui mici pe langa pustiul din mine. Incerc si acum sa stau in soare sa ma incarc de energie, ma duc pe jos si vin tot pe jos de la serviciu, insa efectul nu mai e acelasi cum era odinioara.
Adela, am sperat si eu ca o sa treaca cumva de la sine, de fapt asta spera cred si sotul meu, sa ma fac iar abordabila de la sine oarecum, insa nu se intampla, dimpotriva, pe zi ce trece se casca haul si mai mare. Grozavia nu este, sa zicem, sa te imbolnavesti de depresie, ci sa treci singur prin ea, sa fii inconjurat de straini, sa nu ai familia aproape de tine, nici prieteni, pe nimeni in care sa te confesezi, sa te mai eliberezi din povara. Plang foarte mult, nu neaparat cu noima, insa ca mijloc de eliberare, ceea ce-l imbolnaveste pe sotul meu, insa nu am ce face, atat mi-a mai ramas. Sotul meu este de partea mea, asta imi tot spune, ca e alaturi de mine si ma sprijina. Il cred, insa caldura ce o emite eu nu o mai simt, nici apropierea lui de mine. Toate se pierd undeva intr-un abis si eu nu mai percep decat pustiul dintre noi. As vrea tare mult sa ma ia pur si simplu de mana si sa-mi spuna ca nu ma mai poate vedea distrugandu-ma asa, ca mergem oriunde numai sa primim ajutor. Insa asa ceva nu se intampla, fiindca este si el deprimat dar fiindca nu poate sa mearga la psiholog nu va cere ajutor niciodata. Asadar suntem intr-un fel condamnati, el introvertit eu invers, ne exprimam emotiile in moduri si timpuri complet paralele.
Va multumesc ca sunteti alaturi de mine.

scarmanus

Adela99 spune:

Nu ai posibilitatea sa mergi in Romania pe o saptamana-doua, singura? (adica fara el).
Cred ca te-ar ajuta.

Mirunda spune:

Off, draga mea...im pare rau, eu nu ti-am raspuns acum un an, nu stiam prea bine cum as fi putut sa te ajut...
Te-ai gandit vreodata, cum ar fi , o vreme, fara el langa tine? Tu il invinuiesti pe el de depresia ta, spui tu...In cazul asta nici macar nu mai e importat care e adevarul, daca tu asa simti...de ce nu incercati, o vreme, sa zicem o luna-sau doua, sa stati separati? Vei vedea asa, cum iti merge...DACA ti-e dor de el...DACA iti lipseste...DACA il mai iubesti...E tare greu, te cred, mai ales ca nu ai un puiuc, dupa cum am inteles...daca l-ai avea, ai avea un motor imens, care nu ti-ar da timp si ragaz sa te gandesti la tine si starea ta...asa, nu il ai, si este si mai greu. Dar pe de alta pare, eu zic ca e mai bine ca nu il ai, ar fi suferit si el langa tine...Dar sa sti, eu stiu, sunt convinsa, ca fiecare criza prin care trecem, este si o sansa pentru noi, si din ea, iesim mai puternici si, mai ales, am mai invatat ceva teribil de important pentru noi...Te-ai gandit vreodata (numai tu, in sufletul tau, nu trebuie sa ne zici si noua...), DE CE ti s-au intamplat toate astea TIE? Oare poti citi, undeva, intre aceste intamplari, ...vreun rost, vreun sens? Ce mesaj au toate astea pentru tine? Ce ar trebui tu sa inveti din astea?
Sper ca nu am fost prea alambicata, si tu ai inteles ce vreau sa spun...Sigur ca ar fi tare bine sa faci sport, sa iesi cu prietenii, sa incerci sa iti faci mici placeri, ma rog, ar fi 1001 de sfaturi pe aceasta tema...DACA simti ca ai puterea sa o faci...

Eu citindu-te, m-am gandit ca o vreme, numai tu cu gandurile si dorintele tale, fara cel pe care il invinuiesti de nefericirea ta permanent langa tine, iti vei clarifica gandurile si sentimentele...Poate vei vedea ca ii iubesti, asa cum este el, cu aceasta enorma hiba a lui (si cred ca cele mai multe dintre noi pot sa iti inteleaga nemultumirea...), si...ai sa poti sa il ierti! Sau poate vei vedea ca nu il mai iubesti, ca viata ta poate capata si un alt sens...Nu stiu...dar cred ca asteptarea asta pasiva, nu duce la nimic bun...de cele mai putine ori lucrurile se rezolva de la sine, atunci cand ne macina nemultumiri ATAT de adanci...

Cu drag, si sunt alaturi de tine,
Mirunda

"Copilului tau, atunci cand este mic, sa ii daruiesti radacini, atunci cand este mare, aripi".

Julie spune:

Draga Scarmanus,
La psihiatru ai fost? Ti-a fost pus un diagnostic de catre un medic? Pe langa psihoterapie (care uneori, singura, nu e suficienta, in caz de depresie) ti-a fost prescris si un tratament medicamentos? Stiu ca exista o gramada de retineri fata de asa ceva si un car de prejudecati, insa te-ai gandit la aceasta varianta?
J.

camiT spune:

Oooooooooh, ce de sugestii! Psihoterapie, psihiatru, plimbari in aer liber, scris, citit, separare pentru o perioada. Se vede clar ca fetele sunt alaturi de tine draga mea, si incearca sa te ajute. Ce de oameni minunati.
Draga mea, nu-mi place sa aud ca plangi si ca suferi. Din ce ai scris tu am inteles ca tu crezi cu adevarat ca un psihoterapeut te poate ajuta dar ca sotul tau nu vre sa te insoteasca. Si atunci tu il invinuiesti ca nu vrea sa faca cum vrei tu. El simte altfel legat de modul in care tu vezi rezolvarea. Normal, suntem oameni si suntem diferiti. Gandim diferit, simtim diferit dar vad ceva ce exista in relatia ta si anume ca sotul te iubeste. Oho, mare lucru si ar trebui sa fi foarte fericita. Simt si cred ca si tu il iubesti dar din cauza ca el nu e dispus( poate are motivele lui) sa faca cum vrei tu singura te indepartezi de el si iti ascunzi sentimentele undeva ahaaaaaa departe. Sunt sigura ca e o reactie specific umana dar crede-ma ca nu este singura. Tu alegi sa faci asa si te inchizi in tine. Incearca sa privesti situatia prin care treci cu intelepciune. Crezi ca poti? Eu sunt sigura ca da.
Din spusele tale nu am reusit sa-L vad pe D-zeu. Unde este El in viata ta? Te-ai suparat cumva si pe El?
Ei draga mea, pe mine m-au ajutat foarte mult rugaciunile atunci cand am trecut prin depresie. Am constientizat ca nimeni nu ma poate ajuta in afara de D-zeu si atunci am venit inaintea lui in rugaciune, I-am spus tot ce am pe suflet, ce simt si de ce sufar asa de mult. Am stat de vorba cu El. Am vazut in Domnul un psihoterapeut si crede-ma El este cel mai bun doctor pentru orice problema am avea. Deschide-ti inima inaintea Lui, in camaruta ta atunci cand esti singura, si o sa vezi cat de minunat lucreaza D-zeu si mai ales cat de repede te poate vindeca.
Si asi mai adauga ceva daca imi permiti si anume,nu te indeparta de cel care te iubeste, de sotul tau ci invata sa-l accepti asa cum este si ajuta-l( prin comunicare, si nu prin taierea comunicarii) sa
vada ca ai nevoie de sprijinul lui si mai ales sa vada ca si tu il iubesti. Stai de vorba cu sotul tau si spunei ce simti si ce-ti doresti si apoi asculta ce vrea sa-ti spuna el fara sa te impotrivesti.
D-zeu ne iubeste mult, pe noi toti, si El uraste despartirea si daca Il aveti pe El in casnicia voastra atunci nu ai de ce sa te temi caci totul va fi bine.
Sa auzim numai de bine si pana atunci te pupicim.

Cami si bebeul David

ciufulici spune:

Draga Scarmanus, cineva spunea, "unde e dragoste multa e si cearta multa".

Cred ca solutia problemei e in tine, trebuie sa lupti cum bine ai spus.
Aruncandu-te in oceanul de lacrimi, bratele de fier ale singuratatii te vor stange si mai rau. Nu e tocmai o solutie buna, incearca sa il accepti pe sotul tau asa cum este el. Trebuie sa te agati cu orice de viata si sa lupti. Metodele sunt la indemana oricui, alegerea e a fiecaruia. Nu cred ca familia si prietenii te pot ajuta mai mult decat tu si sotul tau. Daca vrei sa crezi in ceva fie el si un Dumnezeu cum spunea cineva mai sus incearca. Viata in doi uneori e un examen greu de invins dar nu imposibil.
Acolo unde o usa se inchide exista in totdeauna o fereastra deschisa fii sigura de asta. Soarele straluceste pentru toti la fel trebuie sa vrei sa il vezi stralucind. Curaj, nu lasa timpul sa treaca pe langa tine.

Cu drag Ciufulici

cl spune:

Scarmanus, , iti cunosc povestea. Mi-aduc aminte de prima ta postare, de anul trecut. Am sa-ti spun ce cred, chiar daca o sa ti se para dur. Faptul ca el refuza sa mergeti impreuna la terapie, nu este bine! Daca nu va face asta, nu prea cred ca veti ramane impreuna pe viata, oricata terapie ai face tu! Daca vreti o viata impreuna, mergeti impreuna la terapia de cuplu.

Claudia

delsim spune:

Da, sunt de acord cu Claudia. Nu inteleg, daca are empatie fata de suferinta ta, daca vede cum te framanti si ii pasa, de ce nu face pasul asta cu psihoterapia, nu pentru el, ca pentru el inteleg ca nu poate, dar pentru tine si pentru dragostea si casnicia voastra.Nu inteleg ce crede, ca o sa treci tu si peste asta, ca o sa-ti revi si totul o sa fie bine? Bine pentru el , poate. Aveati o problema mare care nu s-a rezolvat,probabil, tu ai devenit depresiva, te-ai indepartat si mai mult....pana cand? Oare nu ar fi timpul sa se trezeasca si sa lupte si el alaturi de tine? Daca ii pasa , realmente de ce nu trece peste orgoliu, prejudecata, sau ce o fi si de ce nu vrea sa faca psihoterapie?
Sunt sigura ca o sa-ti revii, tu esti mai puternica decat el.Fa cum te-au sfatuit fetele , gaseste-ti preocupari pentru sufletul tau, vino acasa la cei dragi, plimba-te, i-ati o vacanta departe de toate astea. Sunt convinsa ca vei depasi starea in care te afli.
Numai ca: degeaba tratezi efectul , daca nu tratezi cauza. Adica: degeaba rezolvi tu starea asta , daca problemele dintre voi persista.
Ce-o sa faci pe termen lung?
Eu cred ca lipsa lui de colaborare si neputinta lui , te-a adus in starea asta. Iarta-ma ca sunt poate dura la adresa sotului tau, dar eu cred ca un om indragostit face orice, face totul pentru dragostea lui si trece chiar si peste el insusi pentru asta.
Imbratisari, Delia