Barbatul care a vazut nasterea mai are chef de...?
Raspunsuri - Pagina 11
allya spune:
LAURA draga, impinsul poate dura ore nu doar minute... (max 3-4 ore, dar destul de des la primipare 2 ore...) iar cand are loc expulzia tu crezi ca el dupa ce a fost langa tine va vrea sa piarda chiar momentul culminant cel mai important si cel pt care tu te-ai chinuit si el s-a chinuit pe langa tine?... si inca ceva poti cere o oglinda sa vezi capul si tot ce se intampla si poti si sa pui mana pe capul copilului, mie imi pare tare rau ca am pierdut acest moment (am avut cezariana de urgenta) si nu l-as fi lipsit pe sotul meu de asta pt nimic in lume! stiu ca esti ferma pe pozitie dar lasa-l pe el sa aprecieze ce poate vedea si ce nu, daca nu face fata va merge afara singur.
pupici si nastere usoara!
Adela P spune:
Allya, mi-ai luat vorbele din gura, si eu tot asta am vrut sa-i spun Laurei, cele cateva "minute" ale expulziei la mine au durat 2 ore. Si nu inseamana ca daca incepi sa impingi iese imediat sau faci progres de fiecare data. De multe ori impingi si nu ai destula forta. Si Doamne ce bine e sa ai pe cine sa strangi de mana, sa ai cine sa te incurajeze, sa-ti numere durata contractiei, sa-ti spuna cat ai mai progresat, sa simti efectiv ca ai acea persoana care e 100 % implicata emotional, sufleteste si care efectiv traieste totul prin prisma sintirilor tale. Pana la mometul "impinsului" e efectiv floare la ureche daca ai epidurala si conteaza mai putin daca e sotul prezent, insa ultima parte ai cea mai mare nevoie de suportul lui moral cel putin. Si sa-ti mai spun ceva, Laura, eu sunt foarte pudica de felul meu, insa in momentele acelea cea mai mica grija a mea a fost cine ma vede. Putea tot spitalul sa vina din partea mea, tot ce voiam era sa pot sa am forta sa imping.
Adela
http://community.webshots.com/user/adela23_1999
PaulaM spune:
Sper sa ma incadrez in subiect. Se implinesc azi 2 ani de cind s-a nascut Maria – fetita sorei mele. Am stat cu ea cind a nascut de la inceput pina la sfirsit…. M-a pufnit plinsul cind am vazut-o pe Maria prima data!!!!! Nu cred ca pot descrie ceea ce am simtit .
Cind au luat-o sa ii curete nasul si sa ii asprire secretile respective m-am dus dupa ea – sor-mea urla sa stau cu ea ….
Am iesit din sala de nasteri si m-am indreptat entuziasmata spre parintii nostrii si cumnatul meu… dar iar m-a pufnit plinsul si am reusit cu greu sa le spun ca au o nepoata, respective o fiica de 4,3 kg!!!
Daca mai au chef “dupa”? Cred ca da…. Si cred ca este un lucru despre care isi vor povesti intotdeauna cu emotie.
buli spune:
mi-au dat lacrimile cind am vazut pozele. eu am incercat sa nasc natural, dar n-a mers si a trebuit sa fac cezariana. 
asa ca m-am ales si cu durerile si cu operatia.
Anca si bebitza Matei (data nasterii - 1 ianuarie 2004)
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=5392&cid=2525
elara spune:
Nu mai am rabdare sa citesc tot pana sa-mi spun si eu parerea ( dar voi citi dupa ). Si asta fiindca pana cum, adica duap 3 pagini citite nimeni nu a spus ceva anume, ceva ce imi pare cel mai important. Asta am auzit-o la cineva mai demult dar si eu gandesc la fel desi inca nu am copii si nici insarcinata nu sunt: copilul nu l-am facut cu degetul! 
. Si, as adauga eu, nici cu mama, sora, nasa, doctorul asistenat sau mai stiu eu cine e pe-acolo, deeeeeeeeeciiiiiiTOCMAI TATAL SA LIPSEASCA?
Adica........vine pe lume copilul NOSTRU si TATAL sa nu fie de fata?
Nici nu concep si i-am spus-o si lui si stie ca nu va avea scapare cand va veni momentul, desi nu a zis ca nu ar vrea doar ca e cam fricos. Ca de altfel mai tuturor barbatilor (care nu-s doctori ) ii e teama de sange, ace, in genere cam de tot ce inseamna notiunea de spital. Dar la cat e de curios ... nu m-as mira sa vrea sa vada tot desi eu cred ca as prefera sa nu se uite "chiar acolo". Eu am asistat la o nastere (la o buna prietena) si am stat langa capul ei iar pe coapse avea un "camp steril" ( ca asa i se zice, dar e ca un cearceaf ) si nu se vedea nimic, desi e si ea destul de mica de statura, ca tot zicea o fata despre faptul ca e distanta mica, de la cap la 'locul cu pricina" .
Asa ca ...... solutii exista si nu vad de ce m-as priva tocmai de sprijinul lui, de suportul lui moral, caci NIMENI nu va simti ACEEASI EMOTIE ca a mea in acel moment miraculos DECAT EL.
Nu cred ca mai e cazul sa explic si de ce. 
"Ataseaza-te de cei care te pot face mai bun, primeste pe cei pe care, la randul tau, ii poti face mai buni."
Seneca
ruxi spune:
Foarte frumoase pozele. M-au emotionat extraordinar!!!
Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 7 luni
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA
Marox spune:
Stiti ce? Am observat ca, in general, toate mamicile au acceptat ca sotul sa fie prezent la nastere, nici una nu l-a trimis afara in timpul travaliului. In timp ce viitoarele mamici cocheteaza cu ideea asta (in fine, nu toate, doar citeva!). Tare as vrea, Lauraa, sa ne spui dupa nastere cum a fost...mai avem rabdare citeva saptamini!
Parerea mea e ca in cazul nasterii copilului tatal trebuie sa ia hotarirea daca sa asiste sau nu, este ceva foarte important in viata lui, de ce sa decida altcineva pentru el?!!
Si inca ceva: sotul meu a fost prezent pina aproape de sfirsit, a stat la capul meu, deci nu a vazut mai nimic. Insa atunci cind doctorul a decis utilizarea forcepsului pt ca aveam bazinul prea ingust, pe el l-au trimis afara. Mi-a zis ca au fost cele mai groaznice momente, ma auzea cum gemeam si ziceam ca nu mai pot impinge si faptul ca nu vedea ce se intimpla il termina. Noroc ca n-a durat prea mult.
try spune:
Nici eu nu-mi inchipui sa nu fie cu mine acolo. Mai toate dintre noi consideram ca in privinta pastrarii unui copil sau efectuarii unui avort trebuie sa fie luata o parere in 2. Nu vad de ce ar fi o problema ca el sa participe si la nastere. Suntem noi romancele mai putin obisnuite cu ideea asta si de-aia sunt unele dintre noi cu reticente.
Pe mine ma intereseaza chiar mai putin parerea lui, mi se pare normal sa fie acolo si va trebui sa inteleaga acest lucru. In momentele acelea nu ce vrea el e important, ci ceea ce vreau eu, ca doar eu am dus si voi duce greul aducerii pe lume al acestui copilas. Macar efortul asta il poate face si el.
Si al meu e mai sensibil la tot ce tine de spital, operatii, sange, dar cred ca cel mai tare il sperie tipetele. Mie-mi placea la nebunie sa ma uit pe discovery health la nasteri (acum sincer m-am plictisit, am vazut atatea ca nu mai e nimic nou pana mi s-o intampla mie), insa pe el il enervau. Nu-i placea cum tipa femeiele-alea. In general nu-i place sa auda oameni vaitandu-se. Dar, inca o data, ma preocupa mai putin starea lui de atunci, ei sunt cei ce trebuie sa aiba intelegere fata de noi, nu noi fata de ei.
Si mai cred ca faptul ca ei pot fi partasi la eveniment ii va ajuta sa stabileasca o relatie afectiva mult mai usor si mai rapid cu noul membru al familiei.
Legat de perioada de dupa: sotul meu deja zice ca-s din ce in ce mai frumoasa. L-am intrebat de ce i se pare. Si mi-a zis pentru ca esti insarcinata, adica pentru ca o sa fiu viitoare mamica. El incearca sa ma protejeze tot timpul, cateodata e chiar exagerat: nu mai sta asa ca-l presezi pe bebe, nu te screme prea tare, nu apasa etc. Nu-mi fac nici cea mai mica problema de ce-o sa urmeze dupa, ne cunoastem foarte bine unul pe altul si stiu ca bebeul ne va apropia si mai mult. Exista foarte multe modalitati de a-ti exprima dragostea fata de persoana iubita. A face dragoste e doar una din ele. Nu poti reduce iubirea si afectiunea fata de o persoana doar la ipostaza nasterii. Sotul tau te-a cunoscut in alte 10.000 de ipostaze, sunt alti ani si alte intamplari in spate mult mai numeroase care reprezinta baza iubirii. Poate ca nu-i placuta pentru orice barbat privelistea din timpul nasterii (hei, viata-i presarata cu astfel de momente mai putin placute sau usor de privit), dar sunt sigura ca daca exista iubire ea n-are cum sa fie afectata de aceste imagini. Uitam noi, cele care trecem prin astfel de momente, d-apoi ei care-s doar sustinatori sau spectatori.
Daca tu nu te simti confortabil, atunci ce sa zic, lasa-l afara. Sunt totusi putini soti care ar tine cu tot dinadinsul sa fie acolo si s-ar supara daca ar fi lasati afara. Multi dintre ei o fac pentru ca stiu ca ne ajuta pe noi si dintr-un soi de curiozitate, dar nu toti au curiozitatile astea.
Iar pozele mi s-au parut super, nu mi s-a parut nimic exagerat sau oripilant (e adevarat ca nu am teama de sange etc., chiar am o curiozitate deosebita fata de lumea medicala, fata de interventiile chirurgicale, he, he, he, poate mi-am ratat cariera). Nici nu mi-am imaginat vreodata ca poate sa iasa bebe printr-o pitulice mica si delicata, e absolut normal sa fie asa. La tv nu arata zona, de regula e blurata, vezi doar zbuciumul acelor femei, pasii nasterii etc. si totdeauna am fost curioasa sa vad efectiv cum iese bebe.
10 sapt DNP 1 nov.
Nedda spune:
Try, ai dreptate!
Nici eu nu cred ca relatia cu sotul meu sa se schimbe cumva numai pentru ca o sa vada cum nasc. El ma iubeste pentru un milion de alte lucruri.
Si mai cred ca aici e vorba mai mult de pudoarea femeilor de care n-ar mai trebui sa tinem cont cand nastem, ca oricum nu putem.
Hai sa va zic eu cazul meu: am avut DPN-ul pe 25 martie, adica acum doua saptamani si sotul meu stia ca in acea perioada va pleca din oras trebuind sa-si programeze niste interviuri. Si a incercat sa le programeze in asa fel incat sa stea acasa doua saptamani inainte de DPN si doua dupa, noi crezand ca se va naste copilul in timpul acesta si el va putea sa fie cu mine sa ma ajute.
Cum fetita noastra nu s-a nascut nici azi, cine credeti ca se agita de mama focului, chiar mai tare decat mine?? Tatal ei. Tocmai pentru ca ii e teama ca n-o sa fie prezent.
Din fericire, maine cand sunt chemata la spital pentru inducerea nasterii sotul va fi acasa si cum as putea eu sa-l scot afara, sa astepte pe hol cand el e mai nerabdator si mai agitat decat mine??
Altfel, sigur ca in caz de forta majora as putea sa nasc si singura (numai cu doctorii si asistentele) dar sunt convinsa ca sotul isi are rolul lui acolo si VREAU sa fie parte activa a nasterii fetitei noastre.
narcisa spune:
La prima sarcina l-am nascut pe Patrick natural si sotul meu a fost cu mine de la inceput pina la sfirsit, a avut voie sa taie si cordonul ombilical si mi-a fost tare bine. Daca ma uit acum in urma a fost singura lui sansa poate sa asiste la o nastere, caci a doua nastere s-a terminat cu cezariana de urgenta si anestezie generala, deci n-a mai putut sa asiste la nasterea lui Vivien. Si in urma socului de la adoua nastere nu voi mai avea curajul niciodata sa optez pentru o nastere naturala. Si am avut in acele momente mare nevoie se suportul lui psihic. Relatia noastra nu s-a schimbat in nici un fel poate ca ne-a unit si mai mult si el a fost tare mindru ca a putut sa asiste la nasterea lui Patrick si sa ma sustina psihic.
toate cele bune
narcisa x 