Dereglari de somn ale bebelusului

Cafea spune:

Carmen, eu cred (desi stiu ca nu toti sunt de acord cu ideea) ca rutina ii face bine unui copil. Ma refer la o structura a zilei, nu o rutina stricta, cu ochii pe ceas tot timpul. O regresie puternica a somnului (pe care noi am resimtit-o din plin) este chiar in jur de 9 luni.

Eu ti-as sugera sa incepi cu un program de culcare fix, adica de ex stabilesti ca la 20-21 e ora de culcare, baita, in pijama si ultimul alaptat se face in camera lui, in liniste si fara lumina puternica. Apoi la culcare. E posibil sa dureze cateva saptamani, dar cu timpul isi va regla ritmul, desi la inceput poate vei sta in camera lui si 2 ore incercand sa il adormi. Apoi, odata stabilita ora de culcare, se va regla si rutina din timpul zilei, daca vrei (stiu mamici care nu au o rutina, altele cu program fix pt bebei, depinde si de tine si de bebe).

Mai poti incerca sa ii dai si un animal de plus care sa ii fie obiect de atasament. Adica sa ii iei pe amandoi in brate, si ii lasi apoi si animalutul in pat.

Laura25 spune:

Nu vreau sa fac o pledoarie pt dormit cu copilul, dar ma intreb (ca imi vine sa ma intreb...): cate dintre voi aveti un animalut de plus cu care dormiti si care dintre voi preferati sa simtiti in loc de plush bratul sau spatele sotului lipit de voi? De ce copilul trebuie invatat cu paturica si animalutul de plus ca obiecte de atasament, in timp ce noi, adultii trebuie (sau simtim nevoia si incercam sa ne satisfacem nevoia ) sa avem un suflet si un corp cald langa noi noaptea? De ce nevoiea de atasament a copilului nu o pot satisface parintii, asa cum si-o satisfac lor, prin apropiere fizica? De ce nu poate fi mama si tata 'plusul de atasament' al copilului, daca cel mic manifesta nevoia de atasament?

Ilinca_M. spune:

Fiica-mea e mai tare, intr-o vreme a dormit si cu mine si cu vreo 5 plusuri pe langa ea, atata atasament avea ea de oferit, hehe!

inbox spune:

Laura mi-am pus si eu intrebarea asta, dar am zis sa nu starnesc lumea pe aici, asta fiindca m-a apucat o tristete cand spunea cineva cat de linistit este copilul care doarme cu jucaria in brate...

Citeam intr-o carte ( cred ca tot cea din care a citat si ela), ca in primele luni de viata copilul crede ca este parte din corpul mamei, nu face diferenta, a sta mama departe de el este ca si o mutilare...Timpul pentru un copil trece altfel, ceea ce pentru noi inseamna o ora pentru el este enorm de mult...

irinabobe spune:

laura tu nu ai vazut ca s-a dat explicatia ceva mai sus? parintii trebuie sa fie odihniti pentru multitudinea de treburi ce ii asteapta a doua zi...asa ca musai copilu trebuie sa nu fie obositor si sa ceara noaptea de mancare sau sa incalece parintele care a doua zi ar trebui sa dea cu sapa in gradina cu legume...

carmencat spune:

hihi
cand eram numai eu si sot si cainii si stateam la apartament... eram toti gramada
el imi zicea ca eu sunt vinovata ca ii invat in pat cu noi
dar... unde dormeau cainii cand eu eram plecata in delegatie? pe perna mea, fireste
si imi spunea mustacind cand ma intorceam ca nah, le-a fost dor de mine si nici lui nu ii place sa doarma singur
si vice-versa

ce dor imi e de vremurile alea... si cat de bine dormeam...

carmencat spune:

A mea doarme in camera ei, in patul ei, cu jucarii de plus
ca asa doarme ea si asa ii e bine.

Uneori imi spune, mami stai cu mine in seara asta? Da, mami stau.
Dupa 10 min incepe sa se foiasca. Daca nu ma simt, imi zice ea: maaaamiiiii cred ca te striga tati! Eu nu cred, nu am auzit. Mai sta ce mai sta... maaaaamiiiii stii, sunt fetita mare acum. Da, mami, asa e. Esti fetita mare. Hai sa dormim. Mami, te rog, du-te la tine in camera. Nu am loc!!
Patul are 1.10m latime, deci incapem amandoua lejer, daca ar vrea.
Are 3 ani jumate acum.

Doamne cat de repede cresc... parca mai ieri era o mogaldeata mirosind a lapte...

carmencat spune:

Anii astia de bebelusie, chiar daca sunt grei, cu oboseala si nesomnul si plansul si dintii si tot, stiti si voi, sunt unici. Si ei atat de mici si atat de dependenti de tine si atat parte din tine... Cand sunt mici de tot esti prea obosit si speriat si panicat sa savurezi, iti aduci aminte mai apoi cand sunt destul de mari... clipesti de cateva ori si gata, sunt prea repede mari si independenti... cum imi zicea mie cineva odata referitor la o dorinta a mea... blestemul dorintei implinite...

alyx spune:

Asta mi se pare o rautate gratuita si fara nici un sens.

Fiecare are propria rezistenta la oboseala, efort, etc. Unii sunt mai rezistenti,altii mai putin rezistenti. Asta nu inseamna ca nu sunt sau nu pot fi parinti buni. Oricat ar parea de ciudat, unele mame chiar au nevoie de odihna.

Asta am inteles-o cel mai bine atunci cand, in drum spre servici, era sa accidentez cu masina un netot care traversa aiurea dar pe care nu l-am vazut decat in ultimul moment, ca nu ma puteam concentra la condus pentru ca dormisem doar 3 ore in noaptea aceea (avusese fi-miu o noapte mai agitata).

As putea sa mai povestesc si alte episoade legate tot de oboseala, dar ma opresc aici.

Deci hai sa nu mai criticam motivele fiecaruia doar asa de dragul de a scrie pe forum.

x_ggg spune:

Probabil nu ma incadrez, al meu a fost alaptat la cerere pana la..2 ani si 10 luni! Ooo da, a supt si noaptea de n ori..pana i-au dat toti dintii si toate maselele si a inceput sa doarma legat. Asa de fapt, am si incheiat capitolul alaptare, lin si fara dureri emotionale.

Da, nu a dormit mai mult de 3-4 ore legate pana spre 3 ani, automat nici eu, dar fiind langa mine in pat zau daca ma simteam epuizata. Ba d ela 2 ani am inceput si munca si nu am avut probleme.

Sa mai zic ca acum are 3 ani si 4 luni si tot se mai trezeste macar 1 data pe noapte pentru pipi / apa sau mai des cand e bolnavior..si tot nu sunt rupta in freza de oboseala. Adica, ma gandesc ca dupa atatia ani de dormit intrerupt, nah, as lua-o pe campii... dar nu simt oboseala, e langa mine, adormim imediat inapoi, nu stiu, uneori poate nici nu ne trezeam bine.

Drogatul de el, pana la 2 ani si 10 luni, adormea cu tzatza, si culmea, daca ziua eram la munca cand dormea de pranz adormea si fara.

Concluzia: noua ne-a fost bine asa, dormim inca impreuna(soc si groaza), si in momentul in care renunti la idei fixe de crestere, atunci devine cel mai usor.

Sa nu credeti ca nu am incercat sa il fac sa doarma in patut (asta pana pe la 3 luni), dar sa il las sa urle, si mai ales sa stiu ca e de foame? Acu, serios, cum poti sa suporti acele tipete de bebelus? Eu ii bagam tzatza in gura si ce liniste era...