Am nevoie de ajutor

izabela88 spune:

eu am impresia ca mama ta se impune in fata ta,in legatura cu cresterea si educarea copilasului tau...iar tu te simti acelasi copil-marioneta, inutil,controlat si criticat la fiecare pas,care,chiar daca are un bb de nota 10,simte ca nu-i suficient ca sa-si multumeasca mamica.
sfatul meu-multumeste-i frumos pentru ajutorul acordat si trimite-o acasa.

ingrid2907 spune:

lasa gandurile negre. Moartea nu e o solutie. Copilul tau trebuie sa-si cunoasca mama ..nu sa vada o poza. Ai realizat enorm. Vine primavara...gata cu statul in casa ...bebe incepe sa-ti zambeasca :)...ai aici pe forum o gramada de oameni care iti intind maini de ajutor.

ela_04 spune:

Ar fi bine daca cineva de specialitate ar putea sa-i dea cateva sfaturi macar...
capul sus fata! fa-ti un dus...un ceai... ce crezi tu ca te linisteste de obicei si asteapta ca precis va veni si un raspuns pt tine...
undeva acolo sus cineva te iubeste...stiu eu

carmencat spune:

Sunt perfect de acord cu caress, iti trebuie ajutor medical urgent. Nu neglija, nu amana. Se repara cu medicamente.
Sunt de acord si cu parerea izabelei, si eu cred ca te-ai descurca mult mai bine fara mama ta.

ela_04 spune:

Carmencat, banuiesc ca pe mama a luato in ideea de a o mai ajuta. Baietelul ei a fost cam ca al meu... a urlat zi si noapte de cand au venit acasa. Kytana are multe nopti ne dormite, probabil ca nici de mancat nu mananca cine stie ce de frica sa nu faca colici bb... inca alapteaza...
Cel putin asta era situatia cand eram si eu la odisee...

ela_04 spune:

Acum am citit la copilul captiv....dap. naspa.
au dreptate fetele mai bine acasa la ea. desi cred ca usor nu o sa fie..

ioana spune:

Decat sa ai drept ajutor in cresterea copilului o persoana trista, posomorata, care l-a luat pe nu in brate, mai bine lipsa... Doar voi 3 (mama tata, copilul), oricat ar parea de greu, este de 1000 de ori mai bine.

Alizee spune:

Este doar o perfida depresie post partum. Mergi la medicul de familie, apoi la un psihiatru bun. Fa o vizita si la endocrinologie. Tulburarile hormonale dau si stari depresive.



allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

Kytana spune:

Va multumesc de raspunsuri.

Imi este foarte greu sa fac ceea ce spuneti. Daca o trimit inapoi, o trimit la moarte. Acasa nu avem pe nimeni, are deja 65 de ani, daca Doamne fereste, i se intampla ceva nici nu am cum sa aflu. Plus, asa a fost crescuta si ea, nu a vrut sa fie o mama rea. Oricum a fost, tot ce a facut, a facut-o pentru mine. Cateodata nu manca ea ca sa imi dea mie. Nu pot sa o parasesc acum.

Revin la ce am zis mai devreme, nu stiu daca este vina ei pentru ca eu nu stiu ce sa fac cu viata mea. Mereu m-am intrebat de ce m-am nascut. Eu nu gasesc un scop in viata asta. Nu ma pot bucura de nimic. Nimic nu ma face sa zambesc. Nici in excursii, nicaieri...

Nu stiu daca puteti intelege ceea ce simt.

adi2003 spune:

Am citit de cateva ori mesajele tale. Intr-un fel m-au rascolit.

Nu cred ca exista o reteta universala de a-ti invinge fricile. Si sigur nu se intampla peste noapte...si nici de la un an la altul.
Mie mi-au trebuit o gramada de ani sa treaca ca sa schimb ceva in bine, in felul meu de a fi. Si singura tot nu cred ca as fi reusit. Conteaza sa ai o persoana pozitiva in apropiere sau una cu care sa poti vorbi oricand/orice, care sa incerce sa iti explice acolo unde gandesti gresit (cu toate ca uneori poti sa fii convinsa ca ceea ce spui e perfect adevarat din punctul tau de vedere...insa realitatea...e alta) Cineva din exterior, care iti inspira incredere, iti poate deschide ochii, va vedea dincolo de negrul sau gri-ul care iti iese tie in fata si prin abilitatea sa va putea sa te aduca la liman.
M-as bucura sa cred ca poate chiar sotul tau sa fie acea persoana care sa comunice atat de bine cu tine, incat sa reusesti ca zi de zi sa inaintezi, sa te autodepasesti pe tine si temerile tale. Insa conteaza ca acea persoana sa aiba multa rabdare cu tine si multa intelepciune.
Insa trebuie sa constientizezi ca schimbarea e doar la tine.
Ca nimeni nu face pasi in locul tau. Cel mult iti da un sfat/te imbarbateaza sau te "scutura" atunci cand trebuie. Si toate ca sa-ti fie mai bine.
Stiu ca uneori e al naibii de greu si sa iti deschizi gura in public, (daca de felul tau esti tacuta) daca de mica n-a avut cine sa-ti insufle nici cel mai mic dram de curaj. Daca n-ai iesit in lume, daca mama a fost mereu in umbra ta.
Insa doar incercand putin cate putin in fiecare zi, poti face pasi. Si mai ales sa ai o atitudine pozitiva in fata noului.
Multe fete au zis ca e o depresie postnatala, poate ca e, dar eu simt, din ceea ce povestesti, ca multe din temerile tale isi au originea in trecut, in copilaria si adolescenta ta. Si alea-s cel mai greu de "vindecat".
Mama te domina si acum? Din cate am citit e tot cu tine. Cine a luat decizia sa fie si acolo tot cu voi? Era neaparat necesar?
Mama trebuie sa-ti fie prietena, dar nu pe capul tau/vostru tot timpul. Adica sa ajungi tu sa-i spui ceea ce doresti sa-i impartasesti, nu sa fie oarecum in spatele vostru tot timpul, sa stie minut de minut totul. Aici mi se pare ca va ia din intimitate. Eu cel putin asa m-as simti.

Dar revenind la starea ta.....nu lasa ziua sa treaca fara sa gasesti ceva frumos in ea. Gaseste-ti refugiul in ceva. Ai un copilas? Bucura-te de el, e un dar minunat de care poti sa fii mandra, ai o floare in geam? Ud-o si priveste-o cu drag. Admir-o! Faci ceva pentru tine? Incearca...
Ia-ti puiul si du-te la o plimbare cu el, intr-un parc. Nu lasa gandurile negre sa te copleseasca. Traieste clipa...caci viata se scurge, se duce.....cu fiecare zi care trece.
Nu-ti pune propriile bariere in fata (cum am facut si eu ani la randul) nu evita situatiile de care ti-e frica. Incearca sa le infrunti. Daca vei ajunge la cea mai mica reusita, aceasta va fi imboldul tau de acum incolo. Crede-ma. Si data viitoare va fi un pic mai usor cand te izbesti cu o sitiatie noua.
Uneori ne punem mental o gramada de bariere, insa in fapt stim mult mai bine si suntem in stare de mai multe. Dar nu constientizam.

Schimbarea e doar in noi. Lasa obisnuintele deoparte. Cauta sa faci ceva nou si ai sa vezi cum se schimba totul.