Despre integrarea in scoli si societate(2)

Chuny spune:

Vreau neaparat sa închei anul asta cu un mesaj plin de speranta. Marturisesc ca discutia legata de copiii cu dizabilitati mi-a lasat un gust atat de amar la început.

Inca nu am înteles cum de e tolerata instigarea la discriminare, mi se pare atât de trist sa trebuiasca sa explicam ceva ce ar trebui sa fie atât de firesc ( avem toti loc sub soare, cu conditia sa ne lasam în pace unii pe altii si sa dam o sansa fiecaruia), am fost atât de trista sa constat ca unele persoane simt placere sa arunce si ele câte o piatra acolo, chit ca n-au de-a face cu persoane cu dizabilitati si am fost trista sa constat cât de multe persoane sunt adeptele discriminarii mascate sub diferite pretexte.

Am plecat pt 3 zile in vizita la prieteni si familie, apoi am recitit ultimele discutii si pot sa spun ca mi-a revenit zâmbetul pe buze. Multumesc din suflet doamnelor care aici si in celalat topic au luat apararea drepturilor copiiilor cu dizabilitati, au explicat cu rabdare si sustinut mamele "speciale". Si in viata de zi cu zi proportiile sunt aceleasi, daca majoritatea ar vrea sa stea cât mai departe de noi, exista procentul ala mic de oameni care ne privesc cu inima deschisa si ne sustin. Ei sunt cei datorita carora putem supravietui. Locul lor e in gala celor mai iubiti, dar gala mea e aici .

Cum am mai spus si in topicul cu zmeura, nu putem astepta de la societate sa se schimbe singura, uneori trebuie sa fortam schimbarea pt ca altfel nu se poate.

As face o paralela cu fumatul in spatiile publice. El a fost interzis acum câtiva ani in Franta. Desigur ca nimeni nu era pregatit, s-a protestat, s-a strigat ca e o incalcare a libertatii cetateanului etc. Ei, si? Acum putem merge cu copiii in orice restaurant si cafenea, nu mai suntem obligati sa fumam pasiv, iar cine doreste sa fumeze, e liber sa o faca, dar in aer liber. Daca am fi asteptat ca fumatorii sa se gândeasca si la cei pe care ii obliga sa le suporte fumul, am fi asteptat secole degeaba.

Asa e si cu integrarea persoanelor cu dizabilitati. Societatea nu va fi niciodata pregatita, se vor cauta in permanenta scuze, dar copiii nostri nu au timp sa astepte. Si in multe tari schimbarea s-a produs datorita mobilizarii parintilor, în primul rând.

Putem începe prin a face ceea ce este necesar, apoi facem TOT ceea ce e posibil pt toti copiii nostri, si vom sfârsi prin a realiza si ceea ce parea imposibil de realizat fara sa ne dam seama când si cum. Facând nimic, nu vom realiza nimic. Dar eu, personal, nu îmi permit sa nu actionez si nici sa tolerez discriminarea sau incitarea la discriminare, indiferent de motivele invocate. Si multumesc din suflet celor care au înteles asta. LA MULTI ANI !

Iar doamnelor cu suflet frumos de aici (Sper sa va gasesc cumva si pe Fb.)

columbiana spune:

Imi amintesc ca prima data cind am intilnit persoane cu handicap in scolile publice, in clase normale (suna tare aiurea normal, aici se spune (classe reguličre) era in 2004, la ceva curs de limba aici, intr-un colegiu. erau ados cu SD, o 'gasca' de vreo 3-4, plini de verva, veseli, draguti, intr-un colegiu destul de exigent....sosita in 2003 din Romania am facut ochii mari:((.

Aici exista integrarea in multe etape, feluri, adaptata la specificul copilului.

sunt scoli speciale si ele sunt de diferite profile:
centru de autism bilingv in care sunt toate tipurile de copii de autism, mai ales cei mai afecati;
centru/colegiu privat de copii speciali cu diferite tipuri de handicap dar cu retard intelectual usor sau deloc
clase speciale integrate in scoli normale
copii din clasele speciale ce frecventeaza in anumite zile anumite materii cu clasele normale
copii integrati in clase normale, cu acompaniator, mai multi grupati la acelasi acompaniator, sau fara

Asta e in scoli. Pentru autism terapia se suporta de stat, dar e foarte greu sa ajungi in sistem, sa ai diagnosticul (la spitale sunt timpi de asteptare pina la un an). Noi am avut doua zile/saptamina intr-o gradinita speciala, unde se aplica un complex de tarapii comportamentale si senzoriale, foarte dotata. pe linga asta am platit ABA doi ani. Apoi am continuat cu sporturi si alte metode, unele ne-sablonate, mai bine zis ne-am adapatat noi comportamentul la copil intr-un fel care sa-l sustina in dezvoltare si integrare.
Diagnosticul e pus de o comisie intreaga de profesionali din diferite domenii adiacente (psiholog, pediatru specializat, etc, erau cinci persoane acolo cind am primit diagnosticul)

despre perceptia societatii o sa revin.

pina atunci va spun LA MULTI ANI, si pentru toate fetele care si-au adus contributia la topicul asta. participarea unora a fost o supriza frumoasa, altii n-au dezamagit, ca de obicei


http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

BESTUTZA spune:

Da,sunt. Pentru copii mediul e foarte important,e unul din factorii dezvoltarii...Copiii oricum observa foarte bine si comunica direct ceea ce gandesc.Copiii care nu sunt atentionati ca exista si alte tipuri de manifestari tind sa se amuze sau sa-i imite pentru a fi si ei in centrul atentiei.

Din cei 3 copii,2 mi se par a fi cu tulburari de comportament.Daca nu e componenta organica,neurologica,psihica, de fff multe ori gasim o educatie deficitara.Aceasta se manifesta prin lipsa de reguli , o dominare a parintelui de catre copil.

Unii parinti cred in sinea lor ca atitudinea rebela-orginala,spun ei,nu trebuie tulburata pentru ca asa se formeaza invingatorul de maine.Sigur, in exterior atitudinea ferma a parintelui in reprimarea unui comportament neacceptat de majoritate se face cu un ton abia auzit insotit de un zambet de acceptare ..ma rog nu mai explic,d-l Goe intr-o varianta mult mai avansata si mult mai periculoasa.

Parintii se fac ca nu observa agresiunile fizice sau verbale, le catalogheaza "copilarii",se amuza in copilaria mica de "reusitele copilului .. Nu vorbim de orele de joaca cand alergatul ,leapsa sau joaca de-a inchisaorea implica contact fizic.

Cand il dai si de la 8 ani fara 2 luni in clasa I, implineste 9 ani la inceputul clasei a II, ce opozitie pot avea copii mai mici si "incorsetati" cu reguli...Ce impact au adultii din jur pe care i-a pus la punct de mic? Si doamna intra in aceeasi categorie "mustrabila".

Celalat copil copiaza de pe tabla, de fapt deseneaza literele.Problemele apar la transcriere.Cand li se da o lucrare Exercitiile gresite sunt trecute pe caiet,iar baietelul meu imi spune ca X a avut de scris toata lucrarea.

Ori eu ce pot sa cred despre parintii respectivi, care desi au fost informati ca exista un profesor de sprijin in scoala cu care ar putea sa se lucreze pe program individualizat,refuza?

La ce ii serveste copilului ca sta fizic in clasa?Socializeaza, e integrat? Cum il privesc copiii? Sunt convinsa ca daca de la 2 cuvinte silabisite ar citi coerent o propozitie, ar fi o surpriza pentru toti, doamna l-ar incuraja. 4 ore zilnic s-ar putea folosi in beneficiul lor, in terapie comportamntala sau cognitiva, nu asistand la ore de sport,desen, engleza COMUNE. In acest timp nu sunt stimulatiindividual, nu se antreneaza atentia, rabdarea, comunicarea,domeniile lor deficitare...

Sigur e mult de vorbit si Ana a facut o prezentare foarte clara a modalitatilor de integrare care la noi inca nu se cunosc...

O sa revin !Pan atunci,tuturor un an plin,plin de de toate!!

nelia spune:

Am scris acum doua zile un subiect amplu despre ceea ce stiu si vad ca se face aici pentru integrare, in general, si in special pentru oamenii cu diverse dizabilitati. Incluziunea e putin abordata si aici, insa exista multe eforturi de a face cit mai mult posibil pentru toti. Insa nu l-am postat pentru ca mi s-a parut ca nu are rost. Il voi relua, pentru ca acum vad rostul, merita sa schimbam impresii, sa schimbam cunostinte, sa invatam unii de la altii, caci avem multe de invatat, pe multe planuri. Mai ales, ca aici, in Canada, a gasi un punct comun, de echilibru, e si mai greu datorita multiplelor si complexelor diferente care exista in toate sferele, incepind cu cultura si terminind cu educatia.

Toate adevarurile au fost intii ridiculizate, apoi, dupa ce au cistigat teren, s-a rezistat la ele si lupta s-a dus printr-o opozitie puternica, insa in final toate au ajuns sa fie considerate ca si cum au fost dintotdeauna ceva evident. N-am spus-o eu, a spus-o Schopenhauer, nu pun link, caci... e evident ca avea mare dreptate.

Nota: EVIDÉNT = Care este atât de clar incit nu mai trebuie dovedit; vadit, neindoielnic.

Deci, astazi, la trecerea dintre ani, imi doresc sa ajunga evidente cit mai multe dintre aceste adevaruri! Si voua si familiilor voastre va doresc si ceea ce imi doresc mie si familiei mele: sanatate, fizica si psihica, pina la urma ramine totusi cea mai importanta!

Selene_Bunny spune:

Cu riscul ca interventia mea sa fie considerata inoportuna... Daca, in interactiunile voastre sociale de pana acum, ati aflat si/sau ati aplicat cu succes sfaturi potrivite pentru a canaliza incapatanarea si respinsul regulilor, dorinta de leadership intr-o directie pozitiva, sunt interesata sa le citesc.

Unele lucruri le aplic deja, insa informatii suplimentare nu strica.

Multumesc.

Va doresc multa sanatate, putere si curaj.

arminad spune:

[quote]Ori eu ce pot sa cred despre parintii respectivi, care desi au fost informati ca exista un profesor de sprijin in scoala cu care ar putea sa se lucreze pe program individualizat,refuza?[/quote

Cred ca merita discutat si de ce multi parinti nu spun la scoala ca are copilul o problema. De cate ori nu am citit ca e mai bine ca scoala sa nu stie ca Gigel are ADHD sau altceva pentru ca ii va fii mult mai rau.

Selene_Bunny spune:

Referitor la ADHD, de cand se poate diagnostica, de la ce varsta? Nu pentru mine intreb, ci pentru ca bunica mea il suspecteaza pe verisorul Dariei mele, in varsta de 3 ani si jumatate, de asa ceva, iar ce o deranjeaza e ca parintii nu iau niciun fel de masuri, din contra, rad si il incurajeaza sa continue cu... agitatia continua.

Nu vreau sa starnesc dispute sau sa jignesc cu ce am intrebat, nici eu nu cunosc bine ce anume presupune ADHD-ul, am doar informatii superficiale.

Chuny spune:

Selene, te rog sa deschizi un subiect nou pe tema asta.

Madanic spune:

Copii speciali au si ei un potential si pot aduce o contribuite societatii, dar asta numai daca intelegem sa ii aducem in randul nostru.
Din pacate sistemul romanesc de educatie este foarte inapoiat si in ceea ce priveste copii obisnuiti. Abuzul descris in cazul Bereanda, este de foarte multe ori directionat si spre copii obisnuiti. Abuzul nu este scuzabil in NICI UN FEL.
Nu am copil cu necesitati speciale si deci pot intelege doar o mica parte din ceea ce are de infruntat un parinte in situatia asta, dar sunt de parere ca sistemul existent de invatamant trebuie sa se schimbe. Invatatorii si profesorii actuali au foarte putina informatie despre afectiuni ca SD, ADHD, Asperger, si stiu 0 la capitolul tehnici de invatare a copiilor speciali.
Predarea se face la fel ca la copii obisnuiti si tot greul cade pe copil si pe parinte aducand apoi la situatia descrisa.
Pe langa lipsa de specializare a profesorului/invatatorului mai este si suprapopularea claselor. Daca ai in clasa 25-30 de elevi, e greu sa reusesti sa dai atentie fiecaruia in parte, ori asta e rau si pentru copii fara necesitati speciale.
Trist, dar realitatea e ca in sistemul de educatie romanesc nu s-a mai investit nimic de ani buni de zile. Este locul din care este intotdeauna usor de taiat pentru ca rezultatele nu se vad imediat.

andre_ea spune:

Ba inca le mai pun si bete in roate, neincurajandu-i in nici un fel sau dandu-le calificative mai mici decat merita pentru ca au deja o eticheta.