Despre integrarea in scoli si societate(2)

bird70 spune:

Cred ca nu m-am facut inteleasa. Ideea era ca nu interzicerea obiectelor va rezolva problema de atitudine ci educatia. Nu cred ca un copil cu probleme de atitudine se va schimba daca trebuie sa-si lase iphone-ul acasa.

Rufus spune:

bird, ti-am raspunsa strict la nelamurirea ta ("Chestia asta cu opulenta cu care sfideaza profesorii nu o inteleg").
Nu comentez utilitatea Iphone-lui la scoala si cum anume influienteaza asta problemele de atitudine. Nu ca n-as avea o parere, dar nu asta era in intentia mea.

Rufus, Tora si iadele

olympia spune:

Sunt racita cobza si din ameteala am trimis raspunsul doar cu discutiile anterioare, asa ca scriu acum. Eu nu cred ca un copil trebuie incorsetat de reguli pentru a fi ok cu ceilalti. Eu cred ca el trebuie invatat sa tina seama de sentimentele si reactiile celorlalti pentru a relationa armonios. Asta e de fapt problema si cu dl Goe pe stil nou si cu cei ce fac parada cu telefoanele sau hainele de firma. Una e sa le ai si sa le porti si alta e sa ii desconsideri pe cei ce nu si le permit. Daca la fiica-mea in clasa a patra sunt si copii care se falesc cu obiecte scumpe, la fecior (a unspea) problema n-a existat decat tot in primara si la alta scoala.
Cand un copil aude in familie ca haina, casa, masina sunt grozave, scumpe si nu si le permit toti amaratii asta ii va fi atitudinea si la scoala. Daca parintii au si alte valori mai importante decat cele materiale, le vor transmite automat copilului.
Problema e de fapt agresivitatea.
Am vazut copii agresivi cu parinti cu venituri modeste dar atat de obtuzi si de focusati pe catalog si cu ochii numai pe capra vecinului, incat facusera din copil canalul tuturor frustrarilor personale si-l pocneau pentru calificativul B ca de ce nu-i FB, pentru ca si-a murdarit haina, sau a indoit caietul, practic pentru orice. Copilul respectiv e la fel de bataus si de insensibil fata de ceilalti ca si dl Goe pe stil nou. In plus paraste, tese intrigi si minte de te lasa masca. Deh, si-a construit propriile aparari, ca-i mereu la mijloc.

olympia spune:

Spunea cineva ca nu toti parintii anunta diagnosticul la scoala. Cred ca-i corect sa fie alegerea lor daca fac sau nu asta. Fetita mea are un coleg care in clasa intai nu vorbea si nu se juca cu nimeni, nu privea pe nimeni in ochi, raspunsurile in clasa le dadea numai la urechea doamnei si aproape cu ochii in lacrimi, alteori refuza sa vorbeasca, era terorizat de zomotele puternice si de tipete, se ascundea sub banca. Nu stiu daca era timiditate extrema sau sunt ceva note autiste acolo. La multe ore, mai ales cele de abilitati, desen dadea impresia ca doar asista, cum zicea Bestutza. cam asa a tinut-o cam doi ani. In scris s-a descurcat din ce in ce mai bine si in scurt timp a inceput sa aiba cele mai bune rezultate la toate concursurile scolare. Acum, e campionul clasei la concursuri, raspunde si te priveste in ochi si chiar initiaza el dialogul, in schimb la joaca cu ceilalti inca nu se arunca. In cazul lui expunerea la programul clasei s-a completat cu mult lucru acasa si obtinand rezultate a capatat si incredere si s-a deschis cum nici nu-mi inchipuiam ca ar fi posibil.

Deceneus spune:

Educatia nu-i doar verbala. Se face educatie si prin comportament, si o fapta poate face cat o mie de cuvinte.

In scoala exista competitie.
Un elev slab la invatatura poate sa fie tentat sa-si umileasca colegii aratand ce iphone scump are.
Un copil se poate simti frustrat ca nu are lucruri pe care si le permit alti colegi, si de aici poate lua nastere o "racire" a relatiilor dintre elevi, si formare de "bisericute".

De ce nu se duc copii la gradinita cu jucariile scumpe de acasa?
Pentru ca daca le-ar duce ar trebui sa le imparta cu ceilalti ca sa nu dea nastere la dipute.
Nici la scoala nu sunt cu mult mai maturi.
Nu-i recomandabil sa lasi competitia libera, pentru ca se deterioreaza relatiile interumane.

mamica11 spune:

La multi ani tuturor.
Am deschis DC ul pentru a spune la multi ani fetelor de la topicul unde scriu de obicei si am aruncat un ochi si aici.

Doi dintre cei 4 copii ai mei au in clasa copii cu special needs de aceea mi-am permis sa intervin.De fapt vag banuiesc eu ca si al treilea copil al meu are de anul trecut un copil cu nevoi particulare la el in clasa. Spun "banuiesc" pentru ca efectiv am uitat de fiecare data cand am fost la scoala sa intreb invatatoarea despre asta, avand multe de intrebat despre al meu . Insa din cate imi povesteste Alexandru asa cred.
Ceea ce vreau sa va spun este sa nu va temeti, noi gandim cu totul altfel fiindca am fost crescuti sa gandim in acest fel.
Copiii mei ce au fost de la inceput in contact, nu isi pun nici o intrebare de exemplu. Pur si simplu spun : mama, doamna noua de engleza nu se poate intelege cu Andreeas, noi (colegii) tot incercam sa -i explicam cum trebuie sa -i raspunda la intrebari dar ea credem toti ca e "cam nepasatoare" pentru ca nu pricepe. Tot timpul raspunde pe langa. NU pricepe ca lui Andreea trebuie sa-i raspunzi exact, dar exact la ceea ce intreaba el " etc. Ceea ce vreau sa spun este ca acesti copii ce de 6 ani sunt cu el in clasa deci au crescut asa vor interactiona mult mai bine si in societate cand vor fi fata in fata cu un alt Andreeas decat doamna de engleza de exemplu care pur si simplu nu a avut aceasta experienta la momentul respectiv.
Asa ca mine de exemplu. Eu sunt pur si simplu depasita cand am musafiri cu copii de acest fel insa copiii mei sunt OK tot timpul. Si uneori chiar ii aud: este ca si Y , nu ca si X. Adica, ei deja stiu si vad anumite manifestari ale diferitelor situatii.Si reactioneaza instinctiv ceea ce la mine zau ca nu e cazul.Asta in mod sigur ii va ajuta in viitor pentru a scuti timp in diverse situatii.

2013 sa va aduca doar bucurii va doresc tututror.

olympia spune:

Deceneus, un copil posesor de iphone poate sa invete foarte bine sau foarte prost si in ambele cazuri poate sau nu sa se laude cu achizitia lui. Eu mi-am invatat copiii sa nu se simta umiliti. Mereu poti intalni pe cineva cu mai multi bani, cu mai mult succes, cu o aparenta fizica mai placuta sau cu o performanta superioara intr-un domeniu si asta nu te stirbeste si nu te micsoreaza pe tine cu nimic.

AgnesLuca spune:

La multi ani !
Ma bucur mult ca incepem anul impreuna !
Chuny, Nelia, ati scris niste mesaje care mi-au mers la suflet, la fel cred si eu si pentru asta sunt aici (chiar daca vorba cuiva, furtuna de aici ne-a adus mai aproape si prin alte parti). Orice schimbare intr-un om sau intr-un grup de oameni aduce tulburare si sunt convinsa ca, desi unii nu o vor recunoaste deschis, discutiile sfirsitului de an au lasat urme in sens pozitiv, iar schimbarile se vor vedea in timp.

Acuma sa explic de ce l-am dezaprobat pe Deceneus ; in discutia legata de situatia materiala a profesorilor vis-a-vis de aroganta (unor) elevi sunt de partea lui Bird si consider ca cele doua n-au nimic in comun- si aici ma refer la relatia profesor-elev pe care aceste doua aspecte nu ar trebui sa o influenteze deloc (problema legata de statutul profesorului in societate e alta mincare de peste pe care nu o discut aici).
Eu pornesc de la ideea ca orice om este motivat in viata in principal de dorinta de a fi recunoscut de semenii lui; de a fii recunoscut pentru ceea ce ESTE el ca persoana, de a fi vazut in INTERIORUL lui, de a putea intra in legaturi POZITIVE cu ceilalti oameni. Aroganta este de fapt o masca, a celui care ascunde durerea din interior si face parada cu exteriorul. Pentru ca relatia profesor-elev este una asimetrica, ma astept ca profesorul sa aiba maturitatea si capacitatea sa treaca de acest zid. De exemplu, verbalizind propriile sentimente "Stii, de cite ori iti vad i-phonul imi amintesc ca salariul meu este tare mic, as avea nevoie de vreo X salarii si X luni in care sa nu maninc nimic ca sa-mi cumpar si eu unul, da acum hai sa trecem la oile noastre..." Profesorul e om si el, are dreptul la sentimente, chiar negative cum ar fi invidia, numai ca trebuie sa aiba capacitatea ca acestea sa nu afecteze relatia lui umana cu elevul; in felul descris mai sus, el muta atentia de la exterior (partea materiala, statutul social) spre interior (relatia interumana, de la persoana la persoana) si ii da sansa elevului sa se deschida si el.

Acuma revenind la Deceneus, trec si io la exemplele de la gradintia. La fiica-mea copiii chiar au voie sa duca jucarii de-acasa, nimeni nu-i obliga sa le imparta cu altii, sunt ale lor si ceilalti copii trebuie sa respecte asta. Nu stiu cum se face insa ca, atunci cind ii luam pe copii de la gradi, jucariile respective sunt fie la garderoba, unde le depun proprietarii benevol, fie zac aruncate prin grupa sau se joaca alt copil cu ele. De ce ? Pentru ca niciunui copil nu-i face placere sa se joace de unul singur ore in sir cu jucaria lui, deci dupa putin timp, in functie de firea copilului si/sau contextul general, situatia se rezolva de la sine.

In legatura cu concurenta intre copii, exista si aici, ca si in cazul agresivitatii, o concurenta naturala care-i pozitiva; din pacate insa, in lumea noastra unde se practica darwinismul social, scinteia asta de concurenta este transformata de cele mai multe ori intr-un foc urias, care mistuie totul in jurul lui. Pina la urma copiilor chiar le ajunge sa stie ca sunt buni la ceva, vorba fiica-mi care-i zicea ieri prietenului ei "Da, tu esti mai mare (la virsta), da io sunt mai inalta". Problema e cu cei care, ca si Oachi (Maria-Mirabela) cred ca nu sunt buni la nimic.



Edit: Nu stiu daca se intelege bine ce-am vrut sa spun, ideea e ca profesorul trebuie sa fie autentic si capabil sa-si comunice sentimentele in relatia cu elevul. Ce am pus eu in ghilimele ca zice profesorul ar fi doar un exemplu, e doar o varianta, adica ce mi-am inchipuit eu ca ar putea simti profesorul legat de "sfidarea" venita din partea elevului. Chiar n-as vrea sa deturnez discutia spre disecarea situatiei sociale a dascalilor, cum am zis si mai sus

columbiana spune:

Mamica11, cred ca tocmai aici e secretul, in ceea ce ai scris: doar intrind in contact cu persoanele cu nevoi speciale, iesind din propriul glob de sticla, plin de prejudecati, intelegem ca respectivii '' nu musca'', handicapul nu se molipseste, si ca putem convietui cu totii.
Am vazut aici ceva ce in Romania inca pare de domeniul fantasticului: e plin de adolescenti de 14-18 ani ce lucreaza vara in centrele de copii speciali. bine ca aici toti tinerii lucreaza vara, dar sunt invatati de mici cu contactul cu acesti copii, pentru ca ii au in clasa, in parc, in vecini, la locul de joaca, etc. Si o fac cu entuziasmul tineretii, cu inima deschisa, asa cum doar ei stiu.
Am avut copilul intr-un an la o tabara de vara pentru copii speciali; monitorii erau toti elevi de secundara5+colegii (16-18 ani), si erau atit de rabdatori, entuziasti, si cu un comportament admirabili cu copiii.
Ajunsi adulti, vor avea alte orizonturi si alta intelegere pentru viata, dupa astfel de experiente. si nu era nimic fortat acolo, ar fi putut foarte bine sa lucreze la piscine publice, stranduri, magazine, etc...peste tot sunt locuri de munca pentru studenti vara.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

nelia spune:

In primul rind, La multi ani!

Ei eu merg cam tot pe ideea lui Bird, nu pentru ca te contrazic pe tine sau pe Rufus, insa nu vad o legatura intre cele doua aspecte. Adica legatura poate exista, dar e pe undeva falsa, e o constructie care e departe totusi de esenta fiintei umane, pentru ca intr-o lume bine construita inca de cind ne sint copiii mici, nu cred ca o competitie lasata libera poate distruge relatiile interumane, dimpotriva... Problema, si aici se poate sa aveti dreptate, apare atunci cind competitia intre fiintele umane, cea care si ca agresivitatea naturala, poate fi pozitiva, este pornita de la principii gresite de educatie. Pina la urma, tot la educatie ajungem.

Nu e doar pentru Romania valabil, si aici se intimpla lucruri neplacute din acest punct de vedere, si cred ca peste tot in lume. Oameni si oameni sint peste tot, eu nu sint de acord sa lasi principiile educatiei solide si sanatoase la o parte, numai pentru ca in locul care traiesti exista o tendinta generala care nu-ti place. Pentru ca, in general, tot de la principii gresite de educatie pornesc astfel de comportamente. Si imi permit sa spun ca pleaca de la adulti, nu de la copii, eu am vazut copii la gradinita care impart tot ce duc sau deloc, insa nu sint ogligati... dar daca vad ca ramini singuri sa se joace cu jucaria adusa, o arunca si tot compania copiilor o aleg, chiar daca se joaca cu un nasture sau o cutie de carton.

Aici sint multi copii care au de toate acasa, iau si la scoala ce au si totul poate fi si este in regula. Ce-mi place este ca relatiile dintre copii, ca si cele dintre parinti, nu pornesc de la ce au oamenii acasa sau prin buzunare sau de la firmele de la care isi iau hainele. Sigur ca exista si persoane pentru care acest lucru e foarte important, dar sint si multe altele pentru care sint importante alte lucruri.

Intre timp a scris Agnes mai bine ce voiam sa spun... si sint de acord cu ea, mai ales in privinta a ceea ce crede fiecare ca poate face, vezi Oachi... felul in care ne respectam si credem in noi (multi dintre adultii generatiei mele au mari probleme cu acest lucru pentru ca dezvoltarea si educatia lor s-a facut pe principii total gresite, e multa munca acolo sa iesi la suprafata) ne conduce in felul in care ii ajutam pe copii sa creada in ei si sa se respecte.