Despre integrarea in scoli si societate(2)

columbiana spune:

Aqai,

depinde de virsta copiilor. ce nu observa pina la 7-8 ani, incep apoi sa observe. Fiu'meu observa tot, cind, cum, de ce se comporta ceilalti cu el, se corecteaza si pliaza din mers. Face erori, realizeaza singur, ma intreaba cum sa le corecteze, incepe sa devina anxios daca copiii vor uita de 'isprava' lui sau nu...; el e propriul critic, se analizeaza mereu, si incearca sa se plieze la clasa, sa fie acceptat.

Ultima ingrijorare e ca l-a tras unul de limba daca-i place vreo fata din clasa, si el a recunoscut ca-i place o fata; acum ma tot intreaba daca vor face glume ceilalti pe tema asta cind se intoarce, eu ii explic ca copiii au si uitat intre timp (sper sa fie asa)

Iar diferentele lui, desi, crede-ma ca sunt tare sensibile, sunt observate rapid de ceilalti colegi din clasa; pina li s-a explicat colegilor despre diagnosticul lui, l-au respins. apoi l-au acceptat ca si coleg...dar prieteni nu are; e ok, eu ma bucur ca-l respecta si nu-l sicaneaza sau izoleaza, numai ca nu-i foarte simplu sa-i explici asta, cind el 'experimenteaza' pe pielea lui.


http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

Aqai spune:

Ana, da, uite nu m-am gandit ca vor incepe dupa o varsta. noi suntem inca in intervalul mic.

dar sincer eu inca mai am credinta asta ca in mod consecvent in timp anumite diferente sunt acceptate ca ceva firesc, vor ramane asa si in viitor. Da' sa recunosc ca asta e idealul meu de societate in care sa creasca copiii, fiindca pana la urma, vai mie cate au invatat la scoala de la colegi dincolo de ceea ce ii invat eu ...

mai vroiam sa spun ceva de programa scolara. dupa parerea mea copiii pot beneficia de metode alternative de predare. Un copil dislexic, de ex, s-ar putea mai simti confortabil in scoala daca ar avea o lectie inregistrata (vs citire) sau o redare orala (vs. scriere). Nu spun ca nu trebuie sa invete sa scrie/ citeasca, doar ca aceste procese sunt un efort de lunga durata si un astfel de copil are nevoie probabil de cativa ani buni de exercitiu sa invete sa scrie/ citeasca fluent. Iar atata vreme cat invatarea/ evaluarea sunt preponderent scrise/citite are mari sanse sa ramana in urma si sa ajunga "shut down learner"

si cand spun confortabil, aici ma refer la faptul ca pentru un astfel de copil, cititul poate fi literalmente un chin. o experienta normala pt unii pt el este un efort permanent.

DianaNews spune:

Nu vreau sa te contrazic, dar eu am experimentat o alta realitate, din pacate, care la momentul respectiv m-a socat e drept.
Tu spui, cu dreptate, "Un copil neantrenat sa vada diferentele", dar din pacate copiii ajung sa fie antrenati foarte devreme.
Anul trecut, baietelul meu avea patru ani, a inceput ultimul an de gradinita intr-o gradinita noua, nu a avut probleme de integrare, doar a schimbat 3 in trei ani dar asta e o alta poveste.
Spre inceputul anului, prin septembrie, au avut o zi in care au trebuit sa se costumeze, el si-a luat un costum de pilot de curse, preferatul lui. De Halloween, deci la o luna si un pic diferenta, a imbracat acelasi costum, foarte mandru si incantat, ca de fiecare data de altfel cand il purta. A intrat in sala de clasa iar eu am ramas un pic in dreptul usii sa-i admir si pe colegii lui in costume, dar destul de retrasa ca ei sa nu ma vada. Un baietel, imbracat intr-un costum superb de pirat, ziceai ca e din ceva recuzita de film si nu costum de Halloween, se apropie de al meu, il masoara din cap pana in picioare si ii spune " Hei, ai venit cu acelasi costum ca la balul mascat" pe un ton vadit intrigat, cum este posibil sa nu aiba alt costum. Eu am ramas masca, am stat o clipa sa derulez in cap daca ce spune pustiul e adevarat (abia imi amintesc cu ce m-am imbracat eu ieri :) si deja il vedeam pe al meu copil care e sensibil ca o fata, ca o sa plece capul si o sa se retraga ranit. Din fericire, de data aceea nu a fost asa, a facut si el un pas si i-a raspuns colegului "M-am imbracat tot cu costumul asta pentru ca este favoritul meu" si i-a intors spatele.
Dar nu despre al meu copil voiam sa vorbesc in particular, ci despre faptul ca au un spirit de observatie si critic foarte dezvoltat inca de mici si stiu sa se foloseasca deja de armele astea invizibile ca sa raneasca. Si daca efectul asupra unui copil sensibil l-am vazut, nu vreau sa stiu efectul asupra unui copil special.
Incidentul nu a fost izolat. In repetate randuri Victor venea acasa si-mi spunea ce i-a mai spus colegul, intrebandu-ma daca am fost in Africa (pentru ca mama lui A a fost), sau daca o sa mergem vreodata in vacanta nu stiu pe unde pentru ca A a fost.
Si toate astea au avut un efect de bumerang, pentru ca Victor a invatat sa riposteze oarecum in acelasi fel, si asta fara ca noi sa realizam. Am aflat la ziua lui, cand a invitat la noi acasa cativa colegi (nu si pe A). Unul din baieti a venit cu mama care ne-a intrebat daca suntem impatimiti ai camping-ului pentru ca baiatul ei i-a tot povestit despre aventurile lui Victor la camping si ca i-a innebunit ca vrea si el. Pe scurt, pana la ziua lui V. singura experienta de camping a lui a fost un weekend in cort in curtea din spatele casei.
Poate ca par copilarii, eu asa le-am si considerat, dar sunt sigura ca daca A. l-ar vedea pe V. din ce masina se da jos, sigur ar exista un comentariu pe tema asta. La 5 ani !!!!

nelia spune:

Nu contrazic nimic din ce spui, Madanic, pentru ca stiu ca ai dreptate, asta e situatia, educatia in Romania este la pamint si stiu ca ce ai spus tu acolo e real si exista in scolile din Romania.

Insa, trebuie sa vorbim putin si de partea cealalta a monedei, ca tot de la adulti pleaca. In timp ce educatia e la pamint si nu baga nimeni bani in ea, profesorii nu vad materiale pedagogice cu anii, calculatoare nu sint etc., se fac sedinte cu parintii si se discuta de atit de multi bani dati pe clase cum eu nu am vazut nicaieri aici: cu parchet de lux pe jos, cu banci noi pe care le schimba an de an sau la fiecare citiva ani, cu smartboard, cu geamuri termopan, cu televizor ultimul racnet, nu mai spun de cadourile date invatatoarelor... toate acestea trec mult dincolo de pragul imaginatiei mele. Si toate acele concursuri, multe dintre ele private si fara rost din punctul meu de vedere, care maninca inutil banii parintilor si energia copiilor... Serbarile cu costume din ce in ce mai scumpe si lista e lunga! E asa un paradox in ceea ce se intimpla in scolile din Romania, caci la ele vreau sa ma opresc.

Daca parintii ar lasa toate aceste lucruri lipsite de importanta si s-ar aduna sa ceara drepturile copiilor lor, o reforma reala in invatamintul romanesc... sau, daca altfel nu se poate, sa stringa bani si sa ii investeasca altfel, intr-o educatie de calitate... Sa stii ca aici sint multe comunitati care au investit in scoli atunci cind lucrurile nu mergeau bine si nu erau bani prea multi alocati educatiei.

Am scris asta pentru ca atunci cind bagi atit de multi bani intr-o clasa si investesti in invatatoarea respectiva, cind iti vine unul mai altfel sau din alta clasa sau de la alta scoala sau a caror parinti nu au cum sa faca fata cerintelor celorlalti parinti sau nu vor (caci am cunoscut si dintre acestia si li se spune cum, nu vrei sa investesti bani in copil? pai, nu sint in copil, sint in orice, dar nu in educatia copilului) il privesti ca pe un intrus, ce mai cauta si asta aici, unde eu am investit atitia bani, nu vreau sa se foloseasca si altul de ei...

In clasa la fetele mele sint 22 la clasa a II-a si 32 la clasa a VI-a. Tot in clasa a VI-a la nepoata mea sint 34, deci nu vad o diferenta chiar atit de mare.

Si nu cred ca invatatorii au pregatire sa lucreze cu copii cu nevoi speciale, probabil au, asa cum am avut si eu, un curs sau doua in care trec in revista toate tulburarile, cu descrierea lor, cu metode de interventie, dar la un nivel general, sa stie fiecare la ce sa se astepte (nu e chiar atit de greu sa fie bagat asa ceva in programa, daca exista cerinte si presiuni in acest sens). In scolile publice in general lucrurile stau cum spunea Ana, adica exista citiva specialisti pe scoala, plus acei acompaniatori pentru copiii care au nevoie. Insa nu cred ca exista ceea ce descria Agnes si care mie imi suna tare bine si pentru copiii mei, pentru copii in general, nu numai pentru cei cu nevoi speciale.

nelia spune:

nicavica, am citit mesajul tau si sint foarte impresionata. Sper sa aveti taria sa mergeti mai departe ca si pina acum!

Aqai, ba eu cred ca observa, copiii observa tot. As putea spune ca sint niste observatori de mina intii, nu le scapa nimic, dar absolut nimic. Important nu e ca observa, ci cum percep ceea ce observa. Si aici intervine scopul educatiei si rolul adultilor apropiati este foarte important si ii influenteaza.

bird70 spune:

Cum adica nu se complica? Ce au de ales? Asta este jobul si trebuie facut. Iti imaginezi ca eu pot sa refuz un pacient pentru ca mi se pare dificil sau ma gandesc ca imi va crea probleme? NU pot. Am DATORIA sa ma ocup de toti la fel, chiar daca unii sunt draguti si sunt o placere sa ai de-a face cu ei, altii dificili si morocanosi iar altii de-a dreptul asociali. Odata ce am acceptat jobul, am acceptat ca asta vine cu jobul, e parte din munca mea.

Nu inteleg asta cu salariul e mic asa ca pot sa-mi bag picioarele . Si daca te porti urat si nepasator, daca neglijezi, iti creste salariul? Dupa ce ca nu ai bani nu ai nici macar putina mandrie cu ceea ce faci. Satisfactia profesionala nu este deloc recunoscuta in Romania, doar banii .

bird70 spune:

NUUUUUU....nu este asa!!!!
Uite eu imi gasesc job maine, azi daca vreau, in alta parte pe acelasi salar si probabil cu mai putina munca. Nu asta ma opreste sa abuzez pacientii sau sa ma port urat cu ei, sa-i neglijez. RESPECTUL de sine ma opreste sa ma port urat cu cineva, mandria profesionala.

Stiu, ai sa-mi spui ca eu vorbesc din cauza ca am salar bun. Dar daca eu decid ca azi ma duc la lucru, atunci ma duc si imi fac jobul la un standard de care pot sa fiu mandra. Cand plec de la lucru vreau sa simt ca am facut tot ce am putut pentru fiecare pacient cu care am avut de-a face. Un zambet nu ma costa nimic, o replica politicoasa, o atitudine binevoitoare si dornica de a ajuta. Chiar daca sunt zile cand plec extenuata de la lucru, probabil ma simt mai bine psihic decat cineva care trage mata de coada si se vaicareste non-stop pe acelasi salar.

coracora spune:

Bird, tu nu pari a intelege relatia de cauzalitate intre lipsa acuta si permanentizata (!!) a banilor cu care se confrunta unele categorii profesionale in Romania si respectiv prestatia lor la locul de munca.
Zambetul acela care intr-adevar, nu costa nimic, nu-l poti oferi prea lesne atunci cand ti-e mintea cotropita de probleme de ordin financiar. Sunt oameni cu credite, oameni al caror partener si-a pierdut serviciul de luni bune, oameni, adulti in toata firea care inca locuiesc cu parintii pentru ca perspectiva cumpararii propriului apartament este una inexistenta, etc, exemplele pot continua la nesfarsit.
Acesti oameni au si ei mandrie profesionala, crede-ma, insa la un moment dat aceasta mandrie nu mai e de ajuns pentru a-si exercita meseria la mare arta + cu zambetul pe buze.
In teorie, da, toate ar trebuie sa fie asa cum spui tu, si poate ca sunt - in Australia, insa in Romania situatia e cu totul alta.

AgnesLuca spune:

nicavica
ai ajuns exact la concluzia specialistilor - se spune doar ca parintii sunt cei mai buni specialisti cind vine vorba de copilul lor, nu ?- si anume ca pentru integrare e nevoie de colaborare multiprofesionala, de o retea de diversi specialisi care sa schimbe informatii intre ei !

Iti doresc multa putere si pentru scoala, pina atunci te mai odihnesti putin, si, daca-i nevoie, o iei de la capat

AgnesLuca spune:

As vrea sa completez ceea ce scria Nelia legat de parinti, si anume ca aici majoritatea scolilor alternative (Montessori, Waldorf, Freie Aktive Schule, Demokratische Schule, samd) sunt initiative ale parintilor. In functie de venit, parintii platesc lunar o taxa (nu e foarte mare pt ca scoala primeste si subventie de la stat, maxim 350 Euro la scoala unde vreau eu s-o dau pe fiica-mea cind ne vine vremea) si in plus parintii se implica in diverse activitati (reparatii, curatenie generala, activitati la ore sau ateliere, etc)