Despre integrarea in scoli si societate(2)
Raspunsuri - Pagina 14
filofteia spune:
Nicavica 
eu sunt convinsa ca te vei descurca si la scoala. Esti o mama puternica si ai atitudinea potrivita. In loc sa stai sa-ti plangi de mila, razbati .
| Citat: |
| citat din mesajul lui Deceneus Cand ai salariu foarte mic si te gandest isa schimbi job-ul, iti permiti sa pui plasture pe gura unui copil mai vorbaret, pentru ca daca pierzi postul gasesti un alt post de vanzator sau taximetrist unde castigi cel putin la fel ca in invatamant. Daca ar avea un salariu bunicel si veniturile ar fi suplimentate pentru copii cu probleme, atunci nu si-ar mai permite sa le puna plasture pe gura pentru ca ar risca sa poiarda bonusul si postul si miza ar fi mai mare. |
Nici eu nu sunt de acord cu asta. Si am un exemplu concret, profesorul de informatica al copilului. Un profesor extrem de implicat, care face ore suplimentare pe gratis cu copiii si are rezultate pe masura. O persoana care a venit din mediul privat si va pleca in mediul privat. Este o persoana foarte deschisa si inimoasa, care a motivat prezenta in invatamant cu necesitatea de a avea timp pentru copiii proprii... si a mi-a spus ca daca tot este aici, el vrea sa lase in urma ceva. Se mandreste cu elevii lui.
olympia spune:
"Si nu cred ca invatatorii au pregatire sa lucreze cu copii cu nevoi speciale, probabil au, asa cum am avut si eu, un curs sau doua in care trec in revista toate tulburarile, cu descrierea lor, cu metode de interventie, dar la un nivel general, sa stie fiecare la ce sa se astepte (nu e chiar atit de greu sa fie bagat asa ceva in programa, daca exista cerinte si presiuni in acest sens)."
Nelia, mi-a atras atentia partea asta din mesajul tau.
Poate ca daca educatoarele intalnite de Nicavica ar fi facut un astfel de curs, alta ar fi fost reactia lor.
Mentalitatea asta cu un copil normal ce devine greu de controlat, are o zi proasta si cam atat, iar un copil special care face asta, e asa pentru ca "asa sunt astia", trebuie desfiintata cumva.
Nicavica, desi pentru voi a fost tare greu 
, macar in gradinita aceea ati deschis un drum. Intalnirea cu Matei a schimbat in bine un om si asta va face diferenta pentru toti copilasii altfel pe care-i va intalni!
nicavica spune:
Va multumesc pt incurajari si aprecieri,dar am cea mai buna motivatie din lume:copilul meu! Ca orice alta mama..
Apropos,de copiii care observa diferentele ,o fac ,si o fac de la varste mici in jur de 4 anisori,din ce am intalnit eu:"ca Matei are ochii oblici,ca Matei seamana cu baietelul de la "dansez pt tine"....etc" Aici,intervine adultul, si astea-s ocaziile care trebuiesc materializate constructiv....Copii erau contrariati,ca nu vorbeste,dar dupa ce adultul(educatoarea/eu) a explicat la modul simplu situatia...s-au linistit..
Matei are in clasa si alti colegi care nu vorbesc:o fetita cu 6 luni mai mare si un baietel mai mic cu 2 luni si nu s-au mai facut atatea valuri ca la venirea lui M, pt ca nici adultii n-au facut-o...Comportamentul adultilor e copiat in totalitate de copii. A avut anul trecut in clasa un baietel mai mic decat el cu vreo 5 luni,si era f agresiv, a muscat 2 copii(pana la sange),si pe unul l-a lovit la cap cand i-a aruncat cu ceva dur,si a facut cucui urat...Ei,Matei s-a impacat f bine cu baiatul ala(de fapt baietelul ala numai cu M nu era agresiv),a fost singura data cand l-am vazut ca statea la masa si facea acelasi puzzel(incastru de lemn),si-l tinea prieteneste dupa gat...Acum numai este in grupa cu el,l-au mutat parintii,iar educatoarea rasufla usurata....Cred ca o gradinita fara psiholog si logoped n-ar trebui sa existe....Si n-o spun din cauza lui M...Sunt o groaza de alte comportamente care ar trebui discutate cu un psiholog.Ar trebui ca un psiholog sa poata participa la clasa de cateva ori pe luna,ar ajuta si educatoarea si ar observa mai bine copii...
Regret ca nu exista waldorf in GL,exista doar step-by-step,spre care ne-a indrumat si dr NPI,dar inca nu-s convinsa...Sistemul nostru e rigid si pt copii normali,de la 3 ani sa stea la masa si sa faca diverse fise,mi se pare exagerare si ingradirea copilului....Cel putin asa cred eu...La varsta la care invata prin joaca,si trebuie sa-i dai libertate sa se exprime prin joaca...eu i-am spus si educatoarei,nu pun accent pe cunostintele lui scolare,cat pe cele sociale; sa se joace cat mai mult si de preferat cu colegii lui...Pt cele scolare ma are pe mine acasa,doar pt el..dar regulile unei colectivitati se invata acolo,eu nu pot interveni dupa ce s-a intamplat "ceva",ca nu-s acolo....Iar pt faptul ca unii sunt mai agresivi,ca-i nesocotesc cerintele,ca nu se poarta cu colegii frumos...Pt asta e ea acolo,sa-i educe...Sa se adapteze la reguli si sa invete sa-si respecte colegii...ca daca le-am face toata educatia noi,i-am tine acasa....
Lumea se schimba,oamenii se schimba....O mamica ,asta vara s-a luat de mine,ca prea stau dupa fundul lui M,si-l dojenesc,cand el se descurca f bine singur...Faceam toate astea(recunosc) si din cauza ca-mi era frica sa nu apara vreo situatie intre copii,si sa iasa altele...Deci si presiunea din partea celor din jur isi pune amprenta pe educatia pe care i-o dau lui M...
Cand l-am dus la gradi,mai era un copil cu autism ,care venea de 2 ori pe saptamana cate 2 ore,cu bunica lui,care statea cu el(dupa o luna a renuntat)...La noi nu s-a inteles ca faptul ca-i esti mama,tata,bunic nu-i egal cu cadru specializat..Iar la gradinita nu se acorda insotitor ,de la scoala incolo,unde exista recomandari..Daca s-ar fi putut acorda unul la gradi ,as fi optat pt el,pt ca nu cred ca educatoarea il poate supraveghea non-stop(cu toate ca nu-i cazul)...La noi s-au facut legile,fara a include si nevoia de personal suplimentara...aici e buba cea mai mare!
Vad ca lucrurile si conceptiile se schimba,dar as fi preferat sa-l nasc pe M cu SD,peste vreo 10 ani,ca sa-i fie mai bine
AgnesLuca spune:
Nicavica, ai niste conceptii foarte sanatoase, asa e, la virsta prescolara copilul nu invata stind la masuta. In plus copiii au "teme de dezvoltare" care-i preocupa si carora li se dedica prin activitatile lor. Este chiar contraproductiv sa-i abati de la ceea ce ii preocupa pe ei la un moment dat. Desigur, copiilor trebuie sa li se faca sugestii si trebuie sa aiba un mediu care sa-i stimuleze, insa trebuie sa li se acorde si libertatea de a decide si a alege singuri. Un copil care se dezvolta armonios, va alege singur la vremea potrivita sa se intereseze pentru toata paleta de ocupatii tipice virstei. Daca un copil nu se ocupa, pe termen lung insa, cu un anumit tip de activitate deloc, atunci ceva nu e in regula si trebuie observat unde-i problema.
Si da, exista pericolul ca tu sa-l prea cocolosesti pe M al tau si ca asta sa-i dauneze. Incearca sa te gindesti la asta si, din cind in cind sa te retragi un pas in spate. Am observat din ce ai scris tu ca esti constienta de problema asta, voiam deci doar sa-ti confirm asta.
paulinio spune:
Nicavica... pai e nevoie de parinti ca tine pentru a schimba sistemul si perceptia societatii.
Nu intervin prea mult pentru ca e un domeniu necunoscut pentru mine.
Adaug doar ca am observat si eu un fel de "nu stiu cum sa-i spun",,, supra-preventie din partea supraveghetorilor copiilor speciali.
Ne-am intalnit si noi de cateva ori in parc cu copii cu SD. L-am lasat pe baiat liber sa interactioneze, fara sa-i spun sau sa-l indrum in vreun fel. Parintii copiilor veneau si interveneau in a-mi "proteja" copilul...si de obicei se ducea toata "joaca" lor. Nu zic, poate stiau ei ceva manifestari... dar eu eram dispusa sa-i las sa relationeze ei, sa se descopere ei... Probabil ca erau si ei patiti cu parinti de tot felul.
Exceptand cazurile rare ale intalnirilor cu acesti copii, n-am avut ocazia de a relationa regulat. Sunt convinsa ca abordarea ambilor "parteneri" este foarte improtanta.
In rest... eu citeam inainte de sarbatori un topic al oanei_p despre dificultatile pe care le intampina la scoala in clasa I... mi s-a parut foarte util.
Copii catre pot fi integrati trebuie sa fie integrati... si trebuie cu totii sa muncim la asta. Societatea e diversa... nu toate frunzele unui pom sunt perfecte dar fiecare are un rol al sau.
Editez pentru un alt fir epic: salariul profesorilor si profesionalismul. am fost profesor suplinitor un an... stiu cum e. Orice ai lucra trebuie sa=ti gasesti tu un punct de echilibru intre ceea ce oferi si asteptari. Fie ca asteptarile sunt materiale sau spirituale. Daca nu-ti mai aduce satisfactii, trebuie sa schimbi ceva... SA te complaci nu e o scuza.
Radu-Mamii Andrei (4ni si o luna mare) + 
20+
mihaela77O spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui paulinio Nicavica... pai e nevoie de parinti ca tine pentru a schimba sistemul si perceptia societatii. Radu-Mamii Andrei (4ni si o luna mare) + 20+ |
of,din pacate,e nevoie de multi parinti ca Nicavica,pt a schimba ceva!caci,dupa cum bine stim,cu o floare nu se face primavara!
Respectele mele,Nicavica!
MIHAELA
DE 
ANDREEA(03.04.1997) SI 
MIHAITA(25.09.2003)Prietenii lui Mos Craciun
TOMBOLA-Spiritul Craciunului
A&M
Viata...
mihaela77O spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui paulinio Ne-am intalnit si noi de cateva ori in parc cu copii cu SD. L-am lasat pe baiat liber sa interactioneze, fara sa-i spun sau sa-l indrum in vreun fel. Parintii copiilor veneau si interveneau in a-mi "proteja" copilul...si de obicei se ducea toata "joaca" lor. Nu zic, poate stiau ei ceva manifestari... dar eu eram dispusa sa-i las sa relationeze ei, sa se descopere ei... Probabil ca erau si ei patiti cu parinti de tot felul. Radu-Mamii Andrei (4ni si o luna mare) + 20+ |
exact asa reactionez si eu cu Mihai,incerc sa protejez ceilalti copii sau mai bine zis,cred sa ma protejez pe mine de reactia parintilor,desi Mihai,nu-i agresiv deloc si-i plac tare mult copiii,dar din nefericire,prea putini parinti gandesc ca tine,paulinio!
MIHAELA
DE ANDREEA(03.04.1997) SI MIHAITA(25.09.2003)Prietenii lui Mos Craciun
TOMBOLA-Spiritul Craciunului
A&M
Viata...
nelia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui coracora Bird, tu nu pari a intelege relatia de cauzalitate intre lipsa acuta si permanentizata (!!) a banilor cu care se confrunta unele categorii profesionale in Romania si respectiv prestatia lor la locul de munca. Zambetul acela care intr-adevar, nu costa nimic, nu-l poti oferi prea lesne atunci cand ti-e mintea cotropita de probleme de ordin financiar. Sunt oameni cu credite, oameni al caror partener si-a pierdut serviciul de luni bune, oameni, adulti in toata firea care inca locuiesc cu parintii pentru ca perspectiva cumpararii propriului apartament este una inexistenta, etc, exemplele pot continua la nesfarsit. Acesti oameni au si ei mandrie profesionala, crede-ma, insa la un moment dat aceasta mandrie nu mai e de ajuns pentru a-si exercita meseria la mare arta + cu zambetul pe buze. In teorie, da, toate ar trebuie sa fie asa cum spui tu, si poate ca sunt - in Australia, insa in Romania situatia e cu totul alta. |
Si se pare ca tu nu intelegi ca nu poti lega profesia de problemele tale personale, chiar daca acestia sint banii. Si nu e doar in teorie, ci e intr-o practica in care respectul fata de cei din jur este mai mare decit contul din banca sau suma din buzunar. Si ca sa respecti pe cei din jur, trebuie sa te respecti pe tine, am mai spus asta. Pina la urma de aici pleacata totul, de la respectul de sine. Sa-ti fi ales o meserie in care lucrezi cu oamenii, cu oameni de tot felul, in care sa formezi copii si sa conditionezi zimbetul cu care ii intimpini, bunaovointa cu care ii asculti, ii consulti sau le predati, respectul pentru ei, de salariul cu care esti platit si de venitul de care dispui ca sa-ti duci viata, asta mi se pare lipsa de orice nu numai de mindrie profesionala. In practica, nu in teorie...
nelia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui olympia "Si nu cred ca invatatorii au pregatire sa lucreze cu copii cu nevoi speciale, probabil au, asa cum am avut si eu, un curs sau doua in care trec in revista toate tulburarile, cu descrierea lor, cu metode de interventie, dar la un nivel general, sa stie fiecare la ce sa se astepte (nu e chiar atit de greu sa fie bagat asa ceva in programa, daca exista cerinte si presiuni in acest sens)." Nelia, mi-a atras atentia partea asta din mesajul tau. Poate ca daca educatoarele intalnite de Nicavica ar fi facut un astfel de curs, alta ar fi fost reactia lor. Mentalitatea asta cu un copil normal ce devine greu de controlat, are o zi proasta si cam atat, iar un copil special care face asta, e asa pentru ca "asa sunt astia", trebuie desfiintata cumva. Nicavica, desi pentru voi a fost tare greu , macar in gradinita aceea ati deschis un drum. Intalnirea cu Matei a schimbat in bine un om si asta va face diferenta pentru toti copilasii altfel pe care-i va intalni! |
Sint convinsa de acest lucru. Inainte de aceste cursuri pe care le-am avut, plus lecturile necesare sau suplimentare pentru ele, nu stiam nici eu mare lucru despre toate aceste diagnostice si despre oamenii care se confrunta cu ele. De unde sa stiu? In Romania erau tinuti bine ascunsi, in scoli speciale sau in familii, nu ii vedeai nici in parcuri, nici in scoli, nici la doctor... Cind am venit aici, am avut un soc, pe linga multitudinea de culori de piele, de stiluri de imbracaminte din toate colturile lumii, de limbi... mi s-au parut atit de multi copii si oameni cu dizabilitati, atit de multi oameni care clar nu stateau prea bine la cap, dar erau liberi pe strada, vorbeau singuri, mergeau si isi luau cafeaua de dimienata ca orice om, unii chiar mergeau la munca... incit am zis ca ceva nu e in regula. Sigur ca eram suspicioasa si daca nu suspicioasa, sigur nu stiam cum sa reactionez, ce sa zic, cum sa ma comport, caci ce nu ai invatat niciodata, nu ai de unde sa stii...
Treptat, m-am mai informat, am intrat in contact cu ei, am observat ce fac ceilalti, cum se comporta, am inceput sa invat. Uman nu am avut niciodata probleme, caci si asta e important, nici in familia mea desi nu am vazut caci n-a fost cazul sa vad deschidere spre diferenta la modul asta ca aici, nu am vazut nici etichetari sau respingeri sau cuvinte care sa-mi influentat gindirea si simtirea in sens negativ fata de diferenta, dimpotriva...
Am facut mult benevolat in locurile in care erau copiii mei, unde erau parinti din toate colturile lumii si cu copii, atit, copii. Si asa, treptat, invatind in primul rind de la copii, de la felul in care percep ei diferenta, indiferent de natura acesteia, observind pe multi dintre parintii deschisi la minte si la suflet de aici (caci nu sint toti nici aici) am invatat si noi parintii crescuti 'altfel' multe lucruri.
Si totusi, cind am ajuns la aceste cursuri despre care vorbeam, obligatorii in programul meu, desi credeam ca deja stiu multe, mi-am dat seama ca nu stiam nimic.
Pentru ca interactionam cu ei in viata de zi cu zi, dar de pe o pozitie oarecum neutra, care nu-mi cerea prea mult, decit sa-i iau asa acum sint si sa ajut acolo unde pot sa ajut asa cum ma lasam ajutata acolo unde aveam nevoie. Insa, atunci cind incepi sa afli, sa intelegi, iti dai seama cit de ignorant esti si ei sint linga tine, la doi pasi... si in aceeasi societate, comunitate in are traiesti tu, ei se lupta pentru fiecare mic progres facut... sau se pierd pe drum pentru ca nu sint capabili sa o faca si nu au pe cineva care sa-i sustina, isi agraveaza conditia si vietile lor devin un chin, desi, poate, ar fi putut sa fie altfel pentru ei, in ciuda bolii pe care o au - cum spunea Chuny, sint copii care au parinti puternici si care lupta, dar ce te faci cu atitia multi altii care nu au si care nu au avut niciodata?
Din momentul in care intelegi acest lucru, nu mai ai cum sa nu vezi realitatea asa cum este ea si nu asa cum ti-o imaginai ca este. Deci, eu nu cred ca profesorii de aici sint pregatiti pentru a lucra cu copii cu nevoi speciale, nici doctorii si nimeni dintre cei care lucreaza cu oamenii. Insa, sint educati de mici in acest sens, uman vreau sa spun, au intrat de mici in contact cu realitatea, i-au vazut, i-au luat asa cum sint, copii ca si ei, cu nevoi pe care ei nu le au, dar pot ajuta la satisfacerea lor... apoi, daca ajung sa studieze in aceasta directie si mai au si citeva cursuri care le arata cam ceea ce exista si ce se face... este de ajuns sa poti actiona in consecinta intr-o clasa in care sint copii cu tot felul de nevoi. Si unde te simti depasit, apelezi specialistii care sint formati numai pentru asta, si ei vor sti sa lucreze cu familia, cu copilul, impreuna sau separat, cu alti specialisti... si uite asa, dintr-o colaborare intre toti, copilul respectiv are sanse egale in scoala, in viata si sigur ca evolutia lui va fi alta decit daca nu s-ar intimpla aceste lucruri.
Si inca mai sint atit de multe de facut, atit de multe lucruri de invatat, de educat... niciodata nu e suficient, intotdeauna e loc de si mai bine si mai uman.
Madanic spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nelia Nu contrazic nimic din ce spui, Madanic, pentru ca stiu ca ai dreptate, asta e situatia, educatia in Romania este la pamint si stiu ca ce ai spus tu acolo e real si exista in scolile din Romania. Insa, trebuie sa vorbim putin si de partea cealalta a monedei, ca tot de la adulti pleaca. In timp ce educatia e la pamint si nu baga nimeni bani in ea, profesorii nu vad materiale pedagogice cu anii, calculatoare nu sint etc., se fac sedinte cu parintii si se discuta de atit de multi bani dati pe clase cum eu nu am vazut nicaieri aici: cu parchet de lux pe jos, cu banci noi pe care le schimba an de an sau la fiecare citiva ani, cu smartboard, cu geamuri termopan, cu televizor ultimul racnet, nu mai spun de cadourile date invatatoarelor... toate acestea trec mult dincolo de pragul imaginatiei mele. Si toate acele concursuri, multe dintre ele private si fara rost din punctul meu de vedere, care maninca inutil banii parintilor si energia copiilor... Serbarile cu costume din ce in ce mai scumpe si lista e lunga! E asa un paradox in ceea ce se intimpla in scolile din Romania, caci la ele vreau sa ma opresc. Daca parintii ar lasa toate aceste lucruri lipsite de importanta si s-ar aduna sa ceara drepturile copiilor lor, o reforma reala in invatamintul romanesc... sau, daca altfel nu se poate, sa stringa bani si sa ii investeasca altfel, intr-o educatie de calitate... Sa stii ca aici sint multe comunitati care au investit in scoli atunci cind lucrurile nu mergeau bine si nu erau bani prea multi alocati educatiei. Am scris asta pentru ca atunci cind bagi atit de multi bani intr-o clasa si investesti in invatatoarea respectiva, cind iti vine unul mai altfel sau din alta clasa sau de la alta scoala sau a caror parinti nu au cum sa faca fata cerintelor celorlalti parinti sau nu vor (caci am cunoscut si dintre acestia si li se spune cum, nu vrei sa investesti bani in copil? pai, nu sint in copil, sint in orice, dar nu in educatia copilului) il privesti ca pe un intrus, ce mai cauta si asta aici, unde eu am investit atitia bani, nu vreau sa se foloseasca si altul de ei... In clasa la fetele mele sint 22 la clasa a II-a si 32 la clasa a VI-a. Tot in clasa a VI-a la nepoata mea sint 34, deci nu vad o diferenta chiar atit de mare. Si nu cred ca invatatorii au pregatire sa lucreze cu copii cu nevoi speciale, probabil au, asa cum am avut si eu, un curs sau doua in care trec in revista toate tulburarile, cu descrierea lor, cu metode de interventie, dar la un nivel general, sa stie fiecare la ce sa se astepte (nu e chiar atit de greu sa fie bagat asa ceva in programa, daca exista cerinte si presiuni in acest sens). In scolile publice in general lucrurile stau cum spunea Ana, adica exista citiva specialisti pe scoala, plus acei acompaniatori pentru copiii care au nevoie. Insa nu cred ca exista ceea ce descria Agnes si care mie imi suna tare bine si pentru copiii mei, pentru copii in general, nu numai pentru cei cu nevoi speciale. Cornelia Natura nu se dezminte. Chiar si pe drum drept, sarpele tot numai în serpentina merge. (L. Blaga) |
Off-topic
Unde ai vazut tu scolile alea in Romania, cu parchet de lux si ce ai mai descris acolo? La TV unde sunt prezentate numai scolile de fite?
Scola generala unde lucreaza mama mea se chinuie an de an sa-si obtina avizul sanitar (de altfel obligatoriu), parchet nou n-au mai vazut de 20 de ani si se chinuie sa faca rost de material sa-l trateze de la an la an sa nu se strice cumva. Bancile sunt eternele pupitre peticite de atata folosinta, laboratoarele sunt de decor nu mai au dotari noi de pe vremea lui Ceausescu. Calculatoare? Am povestit mai sus, 6 second-hand Pentium 456 cu monitoare vechi de 14 inch primite donatie dupa indelungi memorandumuri scrise la x firme (ca iti vine sa crezi sau nu asta intra in atributiile unui profesor).
Fond de scoala sau de clasa nu mai exista, profesorii nu au voie sa ceara bani de la parinti (o parte din parinti se uitau crucis anyway cand venea vorba de asta, de parca mergea in buzunarul dirigintelui nu pnetru scoala/clasa copilului lor).
Scoala pe care o descriu este imaginea majoritatii scolilor din Romania. Putine scoli sunt dotate, reparate si ele in majoritate sunt in mijlocul oraselor mari si sunt "foarte bine cotate" ergo toti parintii fac flotant pe zona aia sa dea odraslele acolo, dar au locuri limitate si cine are ghinion are ghinion.
Statul nu sustine financiar scolile nici la minimum minimorum, si scoala nu poate cere ajutor de la parinti ca e ilegal.
On-topic
Mentalitatea egocentrista care ne duce de rapa in general este problema. "Investesc" in clasa copilului meu. Dar ce ar fii daca am dona bani scolii care ne educa odraslele? Ce ar fii daca ne-am gandii sa le donam carti pentru biblioteca? De ce ar fii doar pentru copilul meu, de ce nu pentru toti? Ce are daca alt copil se bucura de donatia mea? Poate ceva voluntariat la curatenie sau reparatii?