Intrebare...

In primul rand imi cer scuze ptr. titlu, dar sunt neinspirata :)

Aseara am vazut un documentar pe Discovery Science despre cum spatiul e ca un material si (ce nu pricep eu) ptr. ca Terra e planeta cu masa, "scufunda" putin acest 'material', ceea ce face ca luna sa se invarta in jurul pamantului. (Aceasta teorie contrazice teoria conform careia luna se invarte in jurul pamantului datorita gravitatiei pamantului). Ce nu inteleg eu, e cum de luna nu 'cade' de pe traiectorie, sa se loveasca de polul sud al pamantului... ce o tine pe traiectorie??? Probabil e o intrebare tampita, dar tare as vrea sa aflu raspunsul...

Multumesc.

marius spune:

Desi nu sunt de specialitate si nici nu am inteles aceasta noua teorie insa inchipuindu-mi ce scrii tu asa spune ca asemeni fortei de gravitatie unde se intalneste cuplul de forte actiune si reactiune probabil si in aceasta noua viziune exista tot un cuplu de forte similare.
Acuma daca am spus tampenii aveti voie sa radeti eu deja zambesc.
Poate sunt altii in dommeniu pe aici.

Victoria_mami spune:

Marius, nici eu nu-s de specialitate. Dar ma intreb si eu, ca tot omu'...

Eu ma gandesc ca dintr-un fel de inertie inca e pe traiectorie si datorita faptului ca luna se invarte (inca) cu aceeasi viteza. Dar, oare, e posibil ca luna sa incetineasca (la fel ca si planeta noastra) si cand pierde din viteza sa 'alunece' spre polul sud? Si daca asta s-ar intampla, oare, ar lovi pamantul in minute sau in milioane de ani, adica s-ar apropia de pamant un cm. pe an (cifra din burta, evident) sau ar cadea spre pamant ca un meteor?

Si, mergand pe acceasi idee si stim deja ca pamantul pierde viteza, e posibil ca peste milioane de ani Terra sa alunece si sa se izbeasca de Soare???


Inca o intrebare: ce anume face planetele sa se invarta in jurul propriei axe? Adica, daca teoria cu 'spatiul-material e adevarata, parca pot intelege de ce se invart planetele in jurul propriei axe; e ca si cum am impinge o minge (o facem sa urmeze un cerc, nu stiu cum sa explic ) pe covor/iarba si, evident, din cauza ca se freaca de iarba/covor se invarte in jurul propriei axe, in timp ce se invarte in cerc in jurul unui punct de mijloc...


PS: a inteles cineva ceva?

Victoria_mami spune:

Marius, eu sigur nu rad... la ce subiect am deschis eu, intrebarile pe care le-am pus si felul in care (nu) stiu sa explic ce am in cap, nu as fi in masura sa rad.

Pai si care-s fortele?

Victoria_mami spune:

Pfuai, ca am intrat mai rau in ceata! M-a pus nu'sh cine sa citesc depre quantum physics ma gandeam ca gasesc explicatia si am dat de teoria lui Bohr despre Quantum Leap!!! Nici aceasta teorie nu are mai mult sens decat Big Bang sau black matter (cred ca asa ii zice)... desi se pare ca sunt teorii acceptate de fizicisti, pur si simplu (cred) ptr. faptul ca nu au alte explicatii si asa le 'da la numar'... of, ca nu inteleg nimic!

capcaunul spune:

Legile fizicii lumilor diferite de lumea pe care o vedem si o simtim direct sunt foarte diferite de experienta noastra directa. Lumea noastra este lumea marimilor care se masoara in metri, milimetri sau kilometri, in secunde, zile sau ani. In cai putere, watti si kilowatti, calorii, amperi si miliamperi, volti, milivolti si sute de volti.
Fenomenele la scara nanometrilor, femptosecundelor, anilor lumina, milioanelor de ani, electron-voltilor, miligradelor sau miilor de grade kelvin, terawattilor sau picoamperilor sunt atat de diferite de experienta comuna incat par ciudate, paradoxale, imposibile, trasnite, miraculoase, greu de digerat unuia cineva care nu cunoaste si mai ales nu intelege legile fizicii la scarile microcosmosului si cosmosului.

Asta a fost introducerea.
Acum sa trecem la subiect!

Teoria generala a gravitatiei este extrem de greu de inteles. Pentru ca implica patru dimensiuni, spatiu neeuclidian (riemannian), analiza tensoriala, dar mai ales pentru ca nu ne putem imagina cum arata spatiul cvadridimensional, cum se curbeaza spatiul tridimensional sau cum timpul si spatiul sunt interschimbabile. Intelegerea acestora implica intelegerea unor legi si teorii matematice avansate. Numai cine patrunde intelesul acestora va striga Evrika, si va intra in cercul exclusivist al celor ce inteleg (dar care nu mai pot fi intelesi de cei din jur ).

Toate analogiile prezente in literatura de popularizare sunt limitate, iar cei care le fac avertizeaza cititorul asupra acestor limitari.

Una din cele mai populare analogii in fizica populara este cea a curburii spatiului tridimensional cu a spatiului bidimensional. Curbura spatiului bidimensional poate fi vizualizata, dar cea a spatiului tridimensional - nu! Este nevoie de matematica pentru a face saltul de la bi la tri.

Si acum incerc sa explic cum sa faceti saltul necesar.

A. Curbura in spatiul bidimensional
(desenata in toata cartile de popularizare a teoriei lui Einstein)
Imaginati-va un locuitor al planului bidimensional. Nu exista pentru el decat doua dimensiuni pe folia de polietilena al carei louitor este. Se poate misca in ce directie vrea pe folie, dar nu poate sari de pe folie. Pe folie punem o moneda grea. Noi, privitorii din spatiul tridimensional, vom VEDEA ca folia (elastica) se curbeaza, ca moneda se afunda apasand folia. Dar locuitorul bidimensional nu are cum sa vada curbura, pentru ca el nu poate sa-si ridice ochii deasupra foliei, neexistand un deasupra pentru el. Singurul lucru pe care-l poate face este sa mearga in linie dreapta pe langa moneda si sa masoare distanta parcursa. La masuratoare ii va iesi ca distanta dintre doua puncte este mai lunga in prezenta monedei decat in absenta ei. Ceea ce inseamna ca moneda lungeste cumva distanta; desi linia este dreapta pe folia lui bidimensionala (cu sau fara moneda, linia tot dreapta ramane pentru el), ea este curba in spatiul tridimensional in prezenta monedei. Repet insa: pentru el NU EXISTA o cale mai scurta intre cele doua puncte! Calea cea mai scurta este cea pe care el o vede dreapta, si orice alta cale de pe folia bidimensionala e mai lunga. Ca sa parcurga o distanta mai scurta intre cele doua puncte ar trebui sa iasa din folia lui bidimensionala si sa parcurga linia dreapta tridimensionala! Dar din lumea lui este imposibil sa iasa!

B. Curbura in spatiul tridimensional
Pamantul curbeaza spatiul tridimensional. Dar asta nu inseamna ca se afunda intr-un plan, precum moneda in exemplul anterior, ci se afunda in el insusi! Adica in acelasi timp se afunda si spre polul nord, si spre polul sud, si spre ecuator, si spre Bucuresti, si spre orice alt punct al globului. Cel mai tare se afunda spre centrul pamantului. O fiinta suprainteligenta care ar putea privi in spatiul cvadridimensional (spatiu-timp) ar vedea cum spatiul tridimensional se curbeaza in cel cvadrimensional precum folia bidimensionala in spatiul tridimensional. Dar noi nu avem cum sa iesim din spatiul nostru tridimensional ca sa observam acest lucru.
Putem insa sa masuram aceasta curbura! Mergand in linie dreapta intre doua puncte din spatiu vom masura o distanta mai mare daca pamantul e prin preajma (si inca si mai mare daca e soarele prin preajma. Daca e o gaura neagra in vecinatate distanta masurata este muuuult mai mare.) decat daca in preajma nu este niciun obiect spatial. Pentru noi linia dreapta va fi cea mai scurta cale intre cele doua puncte, si este calea pe care o parcurge lumina! Dar pentru fiinta supranaturala care vede in patru dimensiuni linia nu va fi dreapta! El vede o cale mai scurta, dar calea asta mai scurta presupune iesirea din spatiul tridimensional, ceea ce pentru noi este imposibil si inimaginabil.

Aceste masuratori se pot face folosind lumina. Laserul de exemplu, sau lumina ce vine de departe, de la stele. Lumina parcurge intotdeauna o linie dreapta in spatiul tridimensional. Cum se face atunci ca o stea care este in spatele soarelui se vede in timpul unei eclipse? Se vede datorita curburii spatiului. Linia parcursa de lumina este curbata in spatiul cvadridimensional. Daca va imaginati insa ca linia dreapta (cea care e dreapta in geometria euclidiana) intre observatorul de pe pamant si acea stea ar fi mai scurta decat calea pe care a parcurs-o lumina (cale ce pare curba in geometria euclidiana) VA INSELATI! Calea dreapta imaginata de voi este in realitate mai lunga! O linie cu adevarat dreapta (deci mai scurta) exista doar in a patra dimesiune. Noi suntem insa prizonierii lumii tridimesionale.



PS. beren v-ar fi raspuns mai bine.

marius spune:

Interesanta teorie.

Victoria_mami spune:

WOW! Capcaunule,
Stii ce e interesant? Ca am inteles!!! Am inteles TOT ce explici despre curburile in spatii bi- si tri-dimensionale, insa va trebui sa recitesc cu mai multa atentie ce ai explicat despre spatiul cvadridimensional. Sau crezi ca imi poti explica curbura spatiului cvadridimensional mai simplu?

nadaflorilor spune:

gravitationale....

Victoria_mami spune:

NU! Mai citeste o data, Marius vorbea de altceva.

capcaunul spune:

Despre gravitatie este vorba si teoria generala a relativitatii, pe care Einstein a formulat-o in 1915.
Einstein a avut geniala idee de a pune semnul egal intre campul gravitational si geometria spatiului. Geometria spatiului este modulata de masa prezenta in spatiu.