Demotivarea la job
Raspunsuri - Pagina 3
columbiana spune:
Blackgirl,
cred ca la partea cu zimbitul nu ai ce face; oamenii aia nu-s vinovati efectiv; eu cind merg la medic inseamna ca am ceva, o problema de sanatate, mai grava sau nu; de obicei sunt destul de preocupata, sa-mi mai vina sa suport acreala cuiva; eu sunt rabdatoare, calma, si zimbesc, desi poate noaptea trecuta n-am dormit cu gindul la diagnostic, sigur nu intr-un cabinet incruntindu-ma la dr, sa n-o faca nici el.
spun si pe partea cealalta, am un job in care e multa tensiune si antagonism la intilnirile cu partenerii, si eu sunt sub lupa; daca nu ma simt capabila sa ma stapinesc, sa ramin calma chiar cind celalalt ridica vocea sau ma jigneste, mai bine amin intilnirea pina sunt capabila s-o fac. nu am de ales; d'aia suntem `profesionali` sa ne comportam ca atare. sa fi profesional nu inseamna sa rinjesti sau hihi-haha cum am citit pe aici, nici pe departe.
Apoi cu cumparatul pe banii tai, nu mi se pare normal; eu le-as spune cu calm cit costa tratamentul x sau y, daca e posibil de dinainte de a=; aplica; numai daca nu cumva cindva, cei care asteapta sa platesti tu ti-au facut vreun cadou, vreo atentie pe care tu le-ai acceptat; pentru ca daca e asa, pacientul isi spune in sinea lui `las' ca are de unde, cum a primit de la mine, cine-stie cit primeste`; d'aia e bine sa fie relatia corecta de ambele parti, ca pina la urma pentru un serviciu minor asteptarile sunt ireale si tu pierzi (n-o spun ca judecata, nu e vorba de mita aici ci de cum ajunge pacientul la astfel de pretentii de obicei).
Ca te birfeste cu colega? nici n-ar trebui sa bagi in seama asa ceva, in nici un caz sa ajungi sa discuti subiectul cu alt pacient; tu esti medicul, pus acolo sa-si exercite o meserie, nu vecina de peste gard;
Iar asistenta...cu cit ar fi mai botoasa/mofturoasa, cu atit i-as da mai multe sarcini...sa-i sara obiceiul; prea multe familiarisme strica.
In rest sunt de acord cu Marina. nu esti mos craciun, e un business acolo si punct.
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759
columbiana spune:
Legat de restul aspectelor, cu nespalatul; si asta trebuie spus, dar intr-o forma ce nu jigneste; nu-i spui omului; nu te-ai spalat; ci `igiena e extrem de importanta in prevenirea bolilor`, etc;
noua ni se explica mereu la munca faptul ca trebuie sa ne concentram pe fapte si nu pe judecati; nu ai voie sa emiti nici o judecata (ex: `nu-ti ingrijesti copilul pentru ca il hranesti cu biberon`, ci ` studiile arata ca laptele de mama e foarte sanatos pentru copil, si previne, etc``)
Ideea e ca totul trebuie spus, dar forma in care se face conteaza;
la fel cu programarile; eu mi-as fi cerut scuze pentru intirziere (26 km nu poti spune ca-i naveta, in nici un caz), si le-as fi atras si lor atentia cind nu-si respecta programarile, cu rugamintea sa faca eforturi sa se incadreze in programari pentru ca-mi fac mie probleme)
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759
Selene_Bunny spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui blackgirl0 Dana (ch-dana), de plecat se poate absolut oricand. Pt mine provocarea nu este de-a pleca afara, ci de-a ramane in tara sa-mi fac meseria.  Selene, exact, si mie mi s-a luat de comportament frumos si respectuos cand eu platesc copilului vaccinul din banii mei, iar mama sta la barfe cu colega mea, alt medic, care intamplator (sau nu) este o  recunoscuta (mi-a baut chiar si spirtul din sala de tratamente  ) No, si colega asta incepe sa discrediteze alti colegi, pe motiv ca ea-i mai veche in meserie si in localitate. Si eu sunt aia fraiera care sufera ca nu am curaj sa o confrunt si ca nu vreau sa-mi stric atmosfera de Sarbatori. Deja sunt un butoi de pulbere, astept sa ma mai calmez...Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil! |
Exista si chestii mai nasoale decat discreditarea colegilor.
Selene_Bunny spune:
blackule, jegul e prezent si in alte zone ale tarii. :D Mai fac haz de necaz cu cumnata, cand imi mai povesteste cate o "aventura" de-asta.
Carra spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui blackgirl0 Simt ca sunt pe marginea unei depresii, incerc sa ma lupt cu ea, dar imi este din ce in ce mai greu. Nu am voie sa ma simt rau, cum s-a simtit ca am o perioada mai proasta au inceput reprosurile si criticile pacientilor, ca nu mai sunt suficient de draguta si atenta, ca am inceput sa imi pierd rabdarea (indreptatit spun eu, insa este greu cu (auto)educatia, stiu...). Acasa pb s-au rezolvat, chiar nu am motive de suparare, insa am ajuns sa vin demotivata la munca. Ma supara si faptul ca oamenii sunt necistiti, ma mint in fata si parca am parte de dezamagire peste dezamagire. Nu are rost sa intru in detalii, sunt mai multe pb si parca s-au acumulat fara sa vreau, toata lumea trage de mine si nu am cum sa ma impart in atatea directii (in cate mi-as dori sa pot). Si inerent, ajung sa dezamagesc si eu la randul meu caci nu pot/nu stiu/nu vreau sa spun NU, cred ca pot sa le fac pe toate, insa se pare ca nu. Deci, de unde sa mai gasesc eu motive de bucurie in munca? Si nu, pt faptul ca zambesc nu primesc complimente, dar cand nu zambesc primesc reprosuri. P.S. Nu este cazul de partea financiara a muncii, cu asta m-am resemnat de mult.  Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil! |
Draga mea Blackgirl, uite, eu iti scriu de pe marginea prapastiei. Spun asta fiindca eu am pierdut TOT ce ai tu: familia. Te rog sa ma crezi ca, atata vreme cat ii ai pe cei dragi alaturi, AI TOATA BOGATIA DIN LUME. Eu nu ii mai am, dar mi-as da toti anii vietii mele ca sa-i mai am o zi. Atat. Cand ii aveam, nu ma framantam pentru nimic legat de serviciu, fiindca stiam ca viata mea incepea cand ajungeam acasa, la cei pe care ii iubeam mai presus de orice - in primul rand, sotul meu. Te rog, pune-i pe cei dragi pe primul loc in viata si sentimentele tale - sot, copii, habar n-am cine (vorbesc si eu), cei pe care ii iubesti cel mai mult. In rest... fa-ti datoria de onoare si atat. Fara sacrificii intuile si exagerate.
Iarta-ma ca sunt asa de directa sau dura, dar daca vei auzi la stirile locale de o sinucidere in Brasov, eu voi fi aceea - fiindca am pierdut tot ce aveam mai de pret pe lume. Tu nu trebuie sa treci prin asa ceva. Nimeni nu trebuie sa treaca prin asa ceva.
Fii tare, deoarece ai pentru cine sa lupti. Eu iti tin pumniii.
Brasovul este un oras minunat cu oameni faini. Lasa-i sa te ajute!
ddana spune:
Carra... pfuai, greu e sa iti scriu asa, as fi vrut sa ai PM activat.
Forumul asta e plin de oameni faini, asa cum ai spus tu despre Brasov. Lasa-i sa te ajute
marius spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Carra Draga mea Blackgirl, uite, eu iti scriu de pe marginea prapastiei. Spun asta fiindca eu am pierdut TOT ce ai tu: familia. Te rog sa ma crezi ca, atata vreme cat ii ai pe cei dragi alaturi, AI TOATA BOGATIA DIN LUME. Eu nu ii mai am, dar mi-as da toti anii vietii mele ca sa-i mai am o zi. Atat. Cand ii aveam, nu ma framantam pentru nimic legat de serviciu, fiindca stiam ca viata mea incepea cand ajungeam acasa, la cei pe care ii iubeam mai presus de orice - in primul rand, sotul meu. Te rog, pune-i pe cei dragi pe primul loc in viata si sentimentele tale - sot, copii, habar n-am cine (vorbesc si eu), cei pe care ii iubesti cel mai mult. In rest... fa-ti datoria de onoare si atat. Fara sacrificii intuile si exagerate. Iarta-ma ca sunt asa de directa sau dura, dar daca vei auzi la stirile locale de o sinucidere in Brasov, eu voi fi aceea - fiindca am pierdut tot ce aveam mai de pret pe lume. Tu nu trebuie sa treci prin asa ceva. Nimeni nu trebuie sa treaca prin asa ceva. Fii tare, deoarece ai pentru cine sa lupti. Eu iti tin pumniii. Brasovul este un oras minunat cu oameni faini. Lasa-i sa te ajute! |
Orice sot sau sotie dincolo de sentimentele care pot sa existe a fost este si ramane o persoana care s-a intersectat cu viata noastra. S-a intamplat sa fie si a ramas sau nu a ramas dupa caz. Nu ne-am nascut cu sotul sau sotia alaturi, nu este mama nu este tata nu este fratele sau sora, este o persoana. Exact la fel suntem si noi. O persoana. Si daca in general avem vrem nu vrem experienta mortii tatalui si mamei noastre, uneori a fratilor sau surorilor ori mai dramatic a propriilor copii oare am putea spune ca viata noastra s-a terminat? Ca am pierdut tot? Nu vreau sa dau un astfel de raspuns insa pentru mine cel putin viata nu se termina asa. Ca uneori ne construim o astfel de stare, ca sufletul ne copleseste cu emotiile lui, ca ploua in fata ochilor desi este doar noros e clar ca exista astfel de stari. Nu pot fi negate. Avem insa posibilitati reale. Avem posibilitatea de a ne afunda singuri sau avem posibilitatea de a ne ridica singuri. Ambele optiuni ne apartin. Decizia de asemenea.
blackgirl0 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Carra Iarta-ma ca sunt asa de directa sau dura, dar daca vei auzi la stirile locale de o sinucidere in Brasov, eu voi fi aceea - fiindca am pierdut tot ce aveam mai de pret pe lume. Tu nu trebuie sa treci prin asa ceva. Nimeni nu trebuie sa treaca prin asa ceva. Fii tare, deoarece ai pentru cine sa lupti. Eu iti tin pumniii. Brasovul este un oras minunat cu oameni faini. Lasa-i sa te ajute! |
Carra, sunt... fara cuvinte!
Sper, sper din tot sufletul sa nu faci absolut nimic implacabil, fara intoarcere. 
Am inrosit concluzia ta, este minunata si, cred, si foarte adevarata. Si daca vrei sa te mai intalnesti/imprietenesti cu un om din Brasov (aproape) fain , da un semn de viata! Nu ai voie sa te simti asa!
Selene_Bunny spune:
Spunea cineva ca barfa nu conteaza. Ba da, conteaza, si inca mult. Mai ales daca vorbim de mediul rural, unde imaginea despre cine esti, cum arati, cum te imbraci, cum te porti te precede. O sa ziceti ca si la oras exista barfa. Exista, nu zic ca nu, dar in mediul rural e... cumva altfel.
Cumnata mea inca era in faza de amenajare a cabinetului, nici nu isi incepuse activitatea, si lumea deja vorbea ca "o sa ne vina o doctorita urataaaaaa..." Credeti ca n-au venit sa verifice cat anume de urata e? O-ho. Ii comentau si stilul vestimentar, nu numai zambetul, pe unde merge ea, se fac uneori noroaie, plus ca merge la pacienti acasa (domicilii), no, tzupa-tzupa prin noroaie cu pantofi cu toc, ca ghetele/cizmele nu dadeau bine la profesie si imagine.
blackgirl0 spune:
Selene, daca ar fi vb doar de barfa pacientilor, as avea si eu insutit sa barfesc despre ei. Dar nu ma intereseaza, nu le judec viata, pe mine ma intereseaza strict cand interactionez cu ei. Insa aruncatul de noroi de catre colega da, ma doare, caci am scos-o din rahat la propriu de nenumarete ori cand zacea in cabinet in propria voma si eu o acoperam in fata pacientilor ei. Si acum, cand are un moment de trezire (de cateva luni, nu am mai simtit-o ametita) sa te crezi brusc cea-mai-cea si sa faci fanfaronada in fata pacientilor in garzi, ca ce tratamente primiti si ca ce medic de familie aveti (si nu sunt singura vizata, nici nu tine cont pe cine denigreaza) asta-i prea de tot. Ma gandesc serios sa o inregistrez/filmez cand o mai prind in offsaid (ca nu cred ca o tine momentul de trezire bahica prea mult) si asta este! Nu-mi place sa procedez asa, dar macar nu stau ca mamaliga (cum ma simt acum).
P.S. Eu niciodata nu mi-am pus pantofi cu toc sau imbracaminte de Doamne ajuta pe mine. La munca ma imbrac cum imi cade mie bine: blugi, cizme/ghete de anduranta, haine groase, geaca anti vant, pulovere cat mai lejere. Eu nu ma apuc sa comentez vestimentatia nimanui. La oras, tb sa recunosc, ca altfel se tin colegele mele. Insa ele nu fac domicilii in padure, la cantoane si in diverse catune ca mine.