Demotivarea la job

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 4

dana vio spune:

Eu cred ca esti suparata si poate, nemultumita. Este ceva ce te deranjeaza si acolo stii ca deocamdata nu ai ce face si atunci te reversi in alta parte. In cazuri de-asta oricine ce ar zice nu-ti va conveni. Si eu fac asa, , azi de-exemplu sunt ca si tine si ma enerveaza teribil clientii care azi si-au adus aminte ca le trebuie neaparat nu-stiu-ce inainte de Craciun! De parca noi n-avem Craciun, trebuie sa tinem oamenii la serviciu sambata si duminica ptr comanda lui XsiY. Imi tot ploua si-mi tot ninge, dar eu am colege dragute si le-am avertizat ca azi sunt pe-dos. Si vin, saracele, se uita la mine ca la leu lasa comenzile pe marginea biroului si
Tu nu esti demotivata la munca, esti doar suparata.
Invata sa spui NU, oricui.

Carra , o mare imbratisare.

Alexandra Maria
14.12.2007

Selene_Bunny spune:

blackule, nu pot sa spun decat ca e invidie si mancatorie mare. Unii sunt colegi, altii sunt "colegi".

Plus ca... sa te fereasca sfantu' cand intri in hora (ghearele) birocratiei medicale.

olympia spune:

Trateaza separat problemele pe care le ai, nu le lua la pachet chiar daca toate-s la job.
Las-o pe colega sa barfeasca, la fel cum te-ar barfi de pilda vecina de palier, sau alti oameni cu care nici nu vorbesti. Partea cu bautura e altceva, poate ea s-a oprit acum tocmai ca realizeaza ca-si pierde pacientii, implicit painea, din cauza alcoolului. Numai ca o lupta pe ascuns pe pacienti ai putea avea si cu o alta colega ce nu are nicio treaba cu bautura si aia ar avea mai multe sanse sa-i castige.
Pacientii cu lipsa de igiena sunt o problema separata, de fapt nici ei nu-s toti asa din aceleasi cauze. Unii n-au poate conditii acasa, cei batrani poate n-au pe cineva sa-i ajute, sunt si oameni care au de ales intre a da mai multi bani pe paine, caldura sau detergent, unii se tem mai tare de-o raceala decat de-o infectie a pielii, altii asa au pomenit, o baie pe saptamana, ca mai mult nu-i nevoie. Ii atentionezi cu tact in functie de situatie.
Cei ce pretind gratuitati la care nu au dreptul, sunt o alta problema la care numai tu stii raspunsul corect, cat se poate si cat nu, ce hartii le poti cere pentru a nu fi nevoita sa suporti mai tarziu tu costurile.
Pune fiecare problema in cutiuta ei vei gasi raspunsul potrivit.

Carra spune:

Fetelor, multumesc mult pentru cuvintele voastre frumoase, dar subiectul este al lui Blackgirl si asa trebuie sa ramana.

Blackgirl, fetele ti-au dat sfaturi foarte bune. Sper sa gasesti calea cea mai potrivita pentru tine si familia ta. Iti multumesc, la randul meu.

Carra spune:

Citat:

citat din mesajul lui marius

Citat:

citat din mesajul lui Carra

Draga mea Blackgirl, uite, eu iti scriu de pe marginea prapastiei. Spun asta fiindca eu am pierdut TOT ce ai tu: familia. Te rog sa ma crezi ca, atata vreme cat ii ai pe cei dragi alaturi, AI TOATA BOGATIA DIN LUME. Eu nu ii mai am, dar mi-as da toti anii vietii mele ca sa-i mai am o zi. Atat. Cand ii aveam, nu ma framantam pentru nimic legat de serviciu, fiindca stiam ca viata mea incepea cand ajungeam acasa, la cei pe care ii iubeam mai presus de orice - in primul rand, sotul meu. Te rog, pune-i pe cei dragi pe primul loc in viata si sentimentele tale - sot, copii, habar n-am cine (vorbesc si eu), cei pe care ii iubesti cel mai mult. In rest... fa-ti datoria de onoare si atat. Fara sacrificii intuile si exagerate.

Iarta-ma ca sunt asa de directa sau dura, dar daca vei auzi la stirile locale de o sinucidere in Brasov, eu voi fi aceea - fiindca am pierdut tot ce aveam mai de pret pe lume. Tu nu trebuie sa treci prin asa ceva. Nimeni nu trebuie sa treaca prin asa ceva.

Fii tare, deoarece ai pentru cine sa lupti. Eu iti tin pumniii.

Brasovul este un oras minunat cu oameni faini. Lasa-i sa te ajute!

Orice sot sau sotie dincolo de sentimentele care pot sa existe a fost este si ramane o persoana care s-a intersectat cu viata noastra. S-a intamplat sa fie si a ramas sau nu a ramas dupa caz. Nu ne-am nascut cu sotul sau sotia alaturi, nu este mama nu este tata nu este fratele sau sora, este o persoana. Exact la fel suntem si noi. O persoana. Si daca in general avem vrem nu vrem experienta mortii tatalui si mamei noastre, uneori a fratilor sau surorilor ori mai dramatic a propriilor copii oare am putea spune ca viata noastra s-a terminat? Ca am pierdut tot? Nu vreau sa dau un astfel de raspuns insa pentru mine cel putin viata nu se termina asa. Ca uneori ne construim o astfel de stare, ca sufletul ne copleseste cu emotiile lui, ca ploua in fata ochilor desi este doar noros e clar ca exista astfel de stari. Nu pot fi negate. Avem insa posibilitati reale. Avem posibilitatea de a ne afunda singuri sau avem posibilitatea de a ne ridica singuri. Ambele optiuni ne apartin. Decizia de asemenea.

Marius, eu iti respect parerile si de multe ori ti-am dat dreptate in ceea ce ai raspuns la diferite subiecte. Ce am subliniat, insa, e foarte, foarte trist si TOTAL neadevarat si neaplicabil in cazul meu. Cand TU (nu tu, personal, Marius, ma refer in general) esti cel/cea in cauza, toate principiile si convingerile ti se dau peste cap. INAINTE, ti-as fi aprobat mesajul 100%. Acum, din pacate, nu pot spune decat ca sunt doar ...vorbe. Nu te supara, te rog.

PS: Promit ca aceasta este ultima mea interventie la acest subiect, care - repet - este al lui Blackgirl, careia ii cer scuze pentru intruziune.

marius spune:

E o senzatie. Acorda-ti timp suficient de lung si ai sa vezi singura ca incet incet ... se schimba.
Nu trebuie sa imi dai dreptate nu sunt centrul adevarului. Incearca. Daca peste 3 luni nu vezi nici o schimbare... dar stiu ca asa va fi.
Daca te ajuta putem discuta PM. Am sa fiu foarte atent la ce-mi vei spune. Desigur discutia va fi 100% confidentiala. Dar doar si numai doar daca tu vrei asta.

columbiana spune:

foarte off topic, literatura, si realitatea abunda de exemple de soti ce n-au supravietuit unul fara celalalt, iubiti ce s-au sinucis dupa pierderea perechii; n-am auzit in schimb nici un caz de suicid la moartea tatalui/mamei/sorei/fratelui; oricit e de dureros, mergem inainte; cind iti pierzi insa perechea, daca a fost dragoste adevarata, cred ca treci prin iad; e bine sa fii puternic, sa-ti continui destinul, dar uite ca uneori e tare greu.

Carra

Citat:

citat din mesajul lui marius

Citat:

Orice sot sau sotie dincolo de sentimentele care pot sa existe a fost este si ramane o persoana care s-a intersectat cu viata noastra. S-a intamplat sa fie si a ramas sau nu a ramas dupa caz. Nu ne-am nascut cu sotul sau sotia alaturi, nu este mama nu este tata nu este fratele sau sora, este o persoana. Exact la fel suntem si noi. O persoana. Si daca in general avem vrem nu vrem experienta mortii tatalui si mamei noastre, uneori a fratilor sau surorilor ori mai dramatic a propriilor copii oare am putea spune ca viata noastra s-a terminat? Ca am pierdut tot? Nu vreau sa dau un astfel de raspuns insa pentru mine cel putin viata nu se termina asa. Ca uneori ne construim o astfel de stare, ca sufletul ne copleseste cu emotiile lui, ca ploua in fata ochilor desi este doar noros e clar ca exista astfel de stari. Nu pot fi negate. Avem insa posibilitati reale. Avem posibilitatea de a ne afunda singuri sau avem posibilitatea de a ne ridica singuri. Ambele optiuni ne apartin. Decizia de asemenea.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

marius spune:

Da este adevarat si asta pentru ca noi ne construim si mai ales ne amplificam drama si nu pentru ca nu ar putea fi altfel. Ai subliniat corect rareori vom auzi de suicid cand ne mor parintii desi ei ne-au facut si crescut. Rareori cand ne mor fratii sau surorile desi cu ei am crescut si ne-am jucat si ne-am impartit totul. Rareori cand ne mor proprii copii desi durerea este infinita mai sfasietoare si nu o data am putea auzi spunand un parinte "de ce nu m-ai luat pe mine in schimb?" In schimb daca pleaca o persoana aparuta la un moment dat in viata noastra fara dificultate poate doar prin hazardul vietii si a concursului de imprejurari se intampla ceva. Insa acest ceva este deja personal, personalizat si centralizat. Apare acel ego. Eu. Centrarea atentiei si a problemelor se orienteaza centrat spre propria persoana. Incet, incet apare victima. Eu. Iar rezolvarea asa cum este ea vazuta ca o solutie salvatoare este extrem de eterogena. Insa invariabil apare centrarea persoanei. In fine...

columbiana spune:

o, chiar nu vreau sa stric subiectul lui blackgirl, dar tema e extrem de interesanta.

Marius,

nu ne sinucidem din cauza mortii familiei sau fratilor pentru ca ei nu sunt jumatatile noastre; cu parintii (ca si cu copiii) ne intersectam vietile pentru o perioada, apoi ne despartim destinele; bine ca in paralel suntem aproape, dar nu interpelam, nu influentam si nu modificam semnificativ viata lor prin actele noastre. de aceea avem puterea sa mergem mai departe, cu ei in suflet.

cu perechea insa...cum se spune la biserica " si a unit Dumnezeu femeia cu barbatul (ma rog, acum poate fi alta ecuatie aici, nu conteaza), pentru ca sa devina una, si nimic sa nu-i desparta" (citez aproximativ, nu sunt foarte in tema)
deci perechea noastra si noi formam "una", de la unirea fizica, la cea psihica, si ne ducem zilele impreuna. e normal sa raminem desirati dupa pierderea celuilalt, a ramas doar jumatatea universului nostru, adica "eul". cred ca suferinta demonstreaza tocmai lipsa egocentrului, demonstreaza iubirea, uniunea cu celalalt.

Pierderea copiilor in schimb, e altceva. nici macar n-am putere sa ma gindesc, cred ca e dincolo de suportabil; si sunt destui parinti ce si=au luat zilele, s-au stins efectiv de "inima rea", dupa stfel de dureri

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759