Demotivarea la job

marius spune:

Am experienta in cei 45 de ani ai mei sa vad multe (poate prea multe) situatii reale care nu concorda cu imaginea descrisa de tine. Ceea ce desigur nu exclude absolut deloc ca si ce ai spus tu sa existe in realitate. Insa tocmai pentru ca exista toate variantele eu sunt mult mai atent la detalii.
Chestia cu jumatatea mea este posibila si precis (mai) si exista.
Ma intereseaza cealalta parte. Unde jumatatea mea a devenit in cel mai bun caz o gluma de prost gust. Si daca ar fi doar o guma de prost gust si ar ramane o gluma de prost gust inca ar fi bine pentru ca oamenii reusesc prin nu stiu ce minune sa faca uneori haz de necaz. Astea sunt cazuri fericite. Dar, exista un maaaare DAR, ce pot sa faca cei care sunt ingenunchiati? Ce naiba pot sa fac cei care si-au dat sufletul pe tava, ce naiba pot sa mai faca cei care au crezut din tot sufletul si au pierdut? Pot sa stea, pot sa gandeasca, pot sa lase timpul sa ii ajute, si ideal pot sa aiba sansa unei cicatrizari. Poate nu a uneia definitiva, cred ca nici nu ar fi bine tocmai pentru a nu uita de tot, pentru a nu-si mai vinde si a doua oara sufletul minunat intr-un loc pierdut de sansa. Dar au nevoie de aer. Au nevoie de realitate, au nevoie de liniste, au nevoie de posibilitatea de a vorbi deschis, au nevoie de maaare incredere si de mare stima de recastigat fata de sine. Au nevoie de respect. De propriul respect. Au nevoie de o poteca, de o cale. Pentru ca au pierdut acest drum si asta fara voia lor.
Complicat?

kariguld spune:

ieri am vrut sa-i raspund lui blackgirl, dar din lipsa de timp nu am facut-o. acum citesc aici ce-a scris Carra.

Carra, tu ai multe motive sa traiesti. indiferent ce ti s-a intamplat, viata ta nu trebuie curmata de tine. oricat de multe ai pierdut, tu inca traiesti. of, nu stiu sa manuiesc cuvintele si nici nu-mi place s-o fac, dar as vrea mult sa te gandesti la cateva motive ptr care merita sa mergi mai departe. motive banale, puerile chiar. si sa le scri pe o hartie si sa le citesti in fiecare zi.
as vrea sa ne dai de veste ca esti inca cu noi si ca vrei sa ramai aici.


blackgirl, oricand poti avea un nou start in viata. nu accepta sa traiseti in stres si forme de compromis doar ca sa le fie altora bine.
stiu ca fiecare suntem diferiti si ne stabilim teluri in viata, dar ca una care am facut cateva schimbari majore in viata, cu noi inceputuri, cred ca oricine poate daca isi doreste cu adevarat sa schimbe ceva in bine in propria viata.

columbiana spune:

Marius, eu vorbeam de despartirea finala, cea care ne asteapta pe toti; am pierdut un prieten bun acum un an, durerea sotiei lui..e palpabila, e crunta, o simt prin telefon de cite ori vorbim; la ei ma gindeam...si la ce scria Carra; si cred ca si eu as trece pe acolo.
e altceva cind cei doi efectiv pornesc pe drumuri diferite, la ce te referi tu...atunci da, celalalt devine neimportant, un episod de viata. si cel ranit se poate aduna din cioburi si merge mai departe. adica ar trebui sa poata merge, pentru ca nu se merita sa ramina blocat in suferinta.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

marius spune:

In toate, dar absolut toate situatiile, exista drum de mers inainte.

anda141 spune:

blackgirl0 , te inteleg ca esti suparata, si ca pacientii sunt pretentiosi, insa tu trebuie sa ramai profesionista .Imi pare rau ca suna mai dur, dar asta este, eu ca pacient cu bun simt ce sunt ,nu sunt vinovata pentru frustrarile tale ca sa ma tratezi in scarba cum spunea Xio . (Ma bucur ca nu i-am fost si nu ii sunt pacient ). Daca nu iti convine, pleci, eu sunt pentru acest principiu. Nu e nimeni de vina ca eu sunt nesuferita, plictisita, demotivata si ca ma barfesc colegele. Ti-ai ales aceasta meserie, ti-ai asumat-o, fa-o cat mai bine . Si eu am cateodata motive de suparare si nemultumire, dar niciodata nu mi le revars asupra colegilor, si mai mult decat atat, nu imi fac meseria in functie de cat de multumita/nemultumita sunt. Dau maximum indiferent de conditii, iar daca nu mai suport , prefer sa imi dau demisia in mod civilizat cu treburile terminate si bine puse la punct si las pe altul cu mai multa rabdare.
Asa ca , sfatul meu este ori sa pleci in alta parte si sa faci ceva ce iti place , ori sa te motivezi singura . Oamenii aia care vin la control, nu te astepta sa te ajute in vreun fel, din contra, ei nu se vor schimba. Dar tu poti , ca esti mai puternica decat ei.

mianna spune:

fuuuarte relevanta o relatie de cateva luni intr-o discutie despre jumatate...

Deceneus spune:

Cand lucrezi cu oameni suferinzi nu ai parte de oameni joviali in jur.
Poate e contagioasa starea asta "acreala".
Cineva spunea ca daca lucrezi cu nebuni risti sa ajungi ca ei.

Competitia profesionala exista in toate domeniile.
Nu prea am auzit de colegi care se simpatizeaza.
Cred ca trebuie sa-ti revizuiesti planurile sa le adaptezi la ce poti duce cu lejeritate.
Cred ca atmosfera intre colegi este cu "tepi" si intr-un oras mare. Daca ai numai o concurenta ewste bine.
De schimbat profesia nu se pune problema. Medicina este un domeniu de perspectiva. Omenirea va avea nevoie tot mai mare de medici.

marius spune:

E vorba de situatii reale ce exista am luat la intamplare una dintre ele. Dar daca vrei avem si aici pe DC situatii similare care au vechime mai mare de cateva luni. Si in egala masura relatii de ani de zile care au avut si ele cifra de 6 luni vechime candva ceea ce nu a insemnat ca sunt incadrabile .... aaaa 6 luni?... pfoaaa pai relatia voastra este irelevanta, nu are vechime. Apropos care este definitia ta pentru o relatie echilibrata a iunei jumatati? Vechimea mai mare de 6 - 9 - 100 luni? Doar atat?

mianna spune:

nu doar durata relatiei e importanta, dar tu ai raspuns unui post in care se vorbea despre cladirea unui univers impreuna si suferinta cand ramane doar jumatate din acel univers. ei bine, eu una nu cred ca universul asta se cladeste in cateva luni - de fapt nici nu s-a facut primul pas pentru cladirea unui univers impreuna, din moment ce zice-se ca aceasta casnicie a demarat cu scandal si militarie.

o asemenea relatie nu-i singurul tip posibil, ca sa poti zice ca cele descrise in topic sunt "din scripte". sunt cat se poate de reale si ele.

marius spune:

Am vazut cazuri in care o parte (ea in general), a investit de la bun inceput totul intr-o relatie (cel putin teoretica), si din nefericire a primit un bobarnac inapoi. De aceea am spus ca, el/ea, ar fi bine (ideal) sa fie un pic mai atenti, sa isi pastreze mereu "o gura de aer" de rezerva, pentru ca desi toti ne dorim sa ne fie perfect, toti credem (principial) ca relatia noastra este super Ok, uneori (de multe ori) ajungem sa constatam daca nu contrariul, cel putin ca o mare parte din asteptarile noastre sunt calcate in picioare fara cel mai mic regret. Asta e viata. Si pentru ca avem obligatia fata de noi sa mergem mai departe, chiar si incasand aceste suturi, am spus... mama,tata,fratii,surorile, copiii au fost sunt si vor fi pentru totdeauna parte din noi. Ceilalti sunt..ceilalti. Poate vor face parte din viata noastra, poate vor reprezenta foarte mult pentru noi, dar ...lasati-va dreptul la o gura de aer de rezerva care (daca va fi cazul), sa va permita sa supravietuiti emotional, relational, psihologic si sa va dea posibilitatea de a merge mai departe pe propriile picioare, sa va dea dreptul de a fi proprii vostrii stapani din toate punctele de vedere.
Atata tot.
Fiecare om trebuie sa aiba dreptul la propria persoana in mod integral. Nu este corect ca cineva sa fie prabusit, nu este corect ca cineva sa spuna "nu mai pot", sau "acesta este sfarsitul". Eu ca si persoana nu am sa accept niciodata asa ceva. Intotdeauna exista continuare. Intotdeauna.