Dezbatere pe seama unei sinucideri
Raspunsuri - Pagina 7
flo.flo spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui BlackCat4evR Ufff, in sfarsit vorbim ce trebuie, carmencat, da, ai pus punctul pe i. Din pacate daca nu ai o mare buba, eventual neagra, evidenta pentru toti, nu esti bolnav! Ba mai rau, esti "defect". Compasiunea e ca si absenta. Conversatiile sunt de complezenta, fara substanta. Cei apropiati, in loc sa ne sustina, ne adancesc ranile, sau ne provoaca altele noi. Asta e dramatic. As putea sa te intreb, flo, de ce nu impartasesti cu cei dragi ce simti? Spui ca nu vrei sa-i faci sa sufere, darrrrr, in primul rand, asta inseamna sa le ascunzi o parte importanta din tine. Tu esti tot tu si ingenunchiat de durere, si pe culmile fericirii. Poate inseamna ca nu-i crezi suficient de puternici ca sa-ti accepte suferinta si sa te sustina la trecerea prin ea, poate inseamna ca nu crezi ca pot accepta faptul ca nu esti tu suficient de puternica sa nu urli de durere. As vrea sa te intreb daca te-ai gandit, ascunzandu-le durerea ta, ca i-ar durea mai tare sa se trezeasca intr-o buna zi fara tine, daca ti se termina bateriile? Si te rog mult sa nu te superi, chiar te intreb la modul serios, pentru ca eu am spus ca sufar, si am primit sprijin intr-o perioada grea... In love with life. |
Cred ca nu s-a inteles foarte bine ce am spus. Ii am pe ai mei langa mine, ei stiu cat ma chinui, stiu ce este in sufletul meu, nu am ascuns in mod deosebit de nimeni lucrul asta. De cate ori am fost in spitale, au fost langa mine, au facut cu randul, sa nu ma lase singura. Vroiau si mama si sotul sa doarma in spital cu mine sa nu imi fie urat singura. Nu asta e problema.
Dar tocmai faptul ca stiu cat ma iubesc, ma fac sa fiu puternica in fata lor. Sa nu plang mereu in fata lor, sa nu vorbesc toata ziua de asta, chiar daca uneori sunt mai sensibila si ei vad lucrul asta. Pentrru ca de cate ori sufar eu, sufera si ei si nu vreau.
Acum sa nu crezi ca sunt depresiva, sau bazai toata ziua ascunsa. Nu, sunt destul de echilibrata si de puternica, numai ca mai am si momente in care problema asta ma copleseste.
flo.flo spune:
Nu am intentionat sa transform acest topic in ceva despre mine...
Am vrut doar sa intelegeti, ce inseamna infertilitatea povestita de cineva care chiar trece prin asa ceva.
Sunt convinsa ca sunt multe, foarte multe fete aici care trec prin asa ceva si ar avea multe de povestit.
BlackCat4evR spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui flo.flo
Cred ca nu s-a inteles foarte bine ce am spus. Ii am pe ai mei langa mine, ei stiu cat ma chinui, stiu ce este in sufletul meu, nu am ascuns in mod deosebit de nimeni lucrul asta. De cate ori am fost in spitale, au fost langa mine, au facut cu randul, sa nu ma lase singura. Vroiau si mama si sotul sa doarma in spital cu mine sa nu imi fie urat singura. Nu asta e problema. Dar tocmai faptul ca stiu cat ma iubesc, ma fac sa fiu puternica in fata lor. Sa nu plang mereu in fata lor, sa nu vorbesc toata ziua de asta, chiar daca uneori sunt mai sensibila si ei vad lucrul asta. Pentrru ca de cate ori sufar eu, sufera si ei si nu vreau. Acum sa nu crezi ca sunt depresiva, sau bazai toata ziua ascunsa. Nu, sunt destul de echilibrata si de puternica, numai ca mai am si momente in care problema asta ma copleseste. |
Cam aici doream sa ajung, cred ca asa ceva i-a lipsit acestei fetei. Cineva care sa o sustina si care sa-i dea un motiv sa mearga mai departe, cineva care sa VADA ca nu e bine, si sa-i pese. Cineva care sa ii arate ca sunt si alte variante, si sa o ajute sa o aleaga pe cea buna.
Carra spune:
BlackCat4ever, mie imi plac raspunsurile tale, dar am o singura observatie
. Uneori, asa se intampla si n-are nimeni ce sa faca, nici macar Cel de Sus (scuzata-mi fie eventuala blasfemie), ca persoana in cauza nu mai gaseste nici un motiv pentru a trai ziua de maine. Trist, dar adevarat...
BlackCat4evR spune:
Trist, si adevarat, dar poate in coltisorul nostru de lume, in bucatica noastra de viata, putem schimba asta... Poate putem incerca sa ascultam mai mult, poate sa observam mai bine, poate sa si sustinem un pic, si daca chiar si asa, tot se intampla, da, a fost sa fie. Dar poate nu se mai intampla...
Inainte sa nasc radeam, depresie post-partum? HA, mie? Noooooooooooooo! Nu am crezut niciodata in sinucidere ca solutie la orice problema, nu cred in ea, pur si simplu, si totusi in primavara stateam in cada, plangand, cu lama pe vene... Nu eram eu, nu-mi vine nici acum sa cred ce se intampla cu mine. Si ca la un gand s-au mobilizat toti zanaticii mei. Prieteni din toate mediile, si de la sala, si de la serviciu, o fata de prin facultate, nu m-au lasat pana nu m-am inzdravenit. Stiu ca nu le-a fost usor! Nu le voi putea niciodata multumi pentru ce au facut pentru mine si fiica mea. Imi doresc sa nu ajung sa le intorc serviciul, dar voi fi acolo, daca chiar va trebui. Nici nu stiu cui sa multumesc pentru asa comori de prieteni.
carmencat spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nelia Carmencat, foarte empatice mesajele tale la acest subiect. |
Mersi, nu am intentionat...
Cred ca fiecare din noi avem nevoie de putina bunavointa uneori.
Eu una, nu functionez cu suturi in fund, suturile in fund nu ma ambitioneaza, ma pun la podea.
Ma gandesc ca fiecaruia ne-ar face bine sa auzim din cand in cand ca exista cineva caruia sa ii pese, macar atat cat sa nu te judece, macar atat cat sa iti ofere o batista, cum scria cineva mai sus. Mai cred ca fiecare am putea avea 5 minute de oferit unui suflet in deriva si mai cred ca acele 5 minute pot salva o viata uneori.
Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.
Siminaf spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui bird70
Experienta ta este probabil in Romania unde pana si pacientul a ajuns sa creada ca astfel de abuzuri ridicole sunt spre binele lor. Iti spun sigur ca aici este ILEGAL sa legi pe cineva. Singura circumstanta in care poti sa contentionezi pe cineva este daca are probleme psihice si este un pericol pentru el sau pentru cei din jur. Pentru asta ai nevoie de 2 medici care sa vada pacientul si sa semneze un document. La cezarienele pe care le-am vazut, cand nu s-a facut anestezie generala, mama avea mainile libere si a putut sa tina copilul in brate (ajutata de moasa) imediat ce a fost extras. Eu am avut 2 operatii (experienta personala) si am fost adormita intr-o antecamera a salii de operatii, apoi am fost dusa in sala de operatii, mi s-a pus sonda cand dormeam. Cand m-am trezit eram in reanimare. Am petrecut si timp in terapie intensiva pentru ca am avut operatii pe creier si nici acolo nu am fost expusa nici un moment si nici nu am vazut alti pacienti sa fie tratati altfel decat cu deminitate si atentie la intimitatea lor (desi majoritatea erau inconstienti). Imi pare rau sa-ti distrug bula de sapun, dar faptul ca esti in operatie sau in reanimare sau in terapie intensiva nu justifica de nici o culoare faptul ca esti tratata altfel decat cu deminitate si respect. Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper |
Nu vroiam sa scriu pt. ca si asa sint destule ape agitate la acest subiect, dar bird, cum se pune linia venoasa si tensiometrul si pulsoximetrul, si in acelasi timp se lasa pacienta sa vinture din miini si sa tina bebele proaspat scos?? Pe linga numeroase operatii de mai multe feluri (nu doar cezariene) asistate, am avut si cele pe propria piele/burta cu cei 2 copii ai mei. Una dintre ele la un spital cu motz din zona LA si pot sa-ti spun cu siguranta ca nu ai miinile libere sa te cocolosesti cu nimeni, ca puiul mi-a fost pus in fatza sa-l vad de catre asistenta care-l tinea, apoi scos din sala, sigur nu ai cum sa te vinturi cu miinile pe acolo printre atitea fire si aparatura prezenta, cimp operator steril, etc.
Siminaf spune:
In rest sint de acord, depresia este o boala si trebuie tratata ca atare, nu ascunsa sub zimbete fortate si nici doar mingiiata cu vorbe pt. ca pur si simplu nu ajuta. Numai ca, ca orice boala, inainte de a fi tratata trebuie diagnosticata... Aici e mai greu.
ocebine spune:
Simina, mi-esti tare draga si nu vreau sa te supar...dar si eu dupa 2 copii (una dintre nasteri absolut cumplite - aveam mai multe fire si tuburi de ziceai ca sint pom de Craciun)) si multiple interventii chirurgicale, nu m-a legat NIMENI de miini NICIODATA. Mie mi se pare ingrozitor.
Inteleg "restraints" pentru cineva violent, dar la o banala cezariana mi se pare de-a dreptul barbar.
flo.flo spune:
Fetelor, nu cred ca eram legata la propiu de masa - adica cu chingi, sfori sau mai stiu eu ce. Nu cred ca asta a fost intentia medicilor.
Dar faptul ca aveam branula intr-o mana cu anestezia (nu mai tin minte daca mai aveam si perfuzia dupa mine, nu cred), cealalta mana la fel era intinsa si era foarte stransa de chestia aia care se pune pentru tensiune (scuze, nu stiu cum se numeste), picioarele sus (era o masa ca cea de consultatii la gineco, imi era imposibil sa ma misc - dar nu cred ca au m-au legat la modul barbar de masa, ci toate acele lucruri care ma tineau practic imobilizata, erau necesare pentru operatie .... Pentru mine nu asta a fost problema, stiam ca asa va fi pentru ca aveam experienta, imi faceau anestezie, si gata, nu mai stiam, cumplit mi s-a parut faptul ca a trebuit sa astept asa, descoperita si imobilizata juma de ora....