Piersicute de iulie august (9)
Raspunsuri - Pagina 7
roxypuy spune:
yellow 
ce fac fetele?
noi am dormit azi pana la 12 
apoi papa, joaca si iar nani pana la 16 cand a papat din nou si a adormit singurik in sufra cat pregateam noi masa 
cred k e meteorosensibila de dorame atata pe vremea asta acum astept sa se trezeasca sa mai tragem o tura de chiuiala 
a facut sotzulache salau la gratar cu cartofi natur 
o bunaciune
io tot stau in expectativa k maine ar fi trebuit sa mergem la o nunta la un prieten, insa ieri am aflat k s-ar putea sa nu se mai tina...cica ar fi prins-o pe viitoarea mireasa cu unul zilele trecute 
my god! ne-a picat fatza cd am auzit l-a sunat sotzulache azi chipurile sa ne confirme ora de la carciuma insa are tel inchis...aku nici nu stiu ce sa facem...insa e posibil sa fie adevarat zvonul...nashpa, chiar mi-e mila de el :(
vera, laura - am completat la piericutzi pe prima pagina
imi pare rau k aveti probleme cu somnul/programul bebelinilor :( se pare ca exista intr-adevar anumite perioade in care isi dau singuri programul peste cap, insa de cele mai multe ori revin la normal. si antonia a avut cateva zile in care s-a trezit mai devreme, insa acum vad k iar a trecut la trezirea normala de la 11-12
carmen - tare neastamparat patricutz in landou nu, in leagan nu, in marsupiu nu...antonik sta super cuminte in manduca at cd iesim afara, doarme dusa nu dormeam la ora aia k n-aveam somn am tras si o tura de muls dk tot nu venise mos ene 
porumbita - Dumnezeu sa-l ajute in continuare pe socrul tau!
laura - sanatate multa lui andreiutzu
aaa, sa nu uit sa va zic! am vb cu cei de la BB Tei pt scutece libero si more milk plus si deja au contactat importatorii urmeaza ca in scurt timp sa bage produsele pe stoc
va poop!
adarev spune:
Am scris povestea lui Nectarel.O postez aici,pentru ca nu stiu sa o pun in alta parte.
Asa cum v-am promis, scriu povestea lui Nectarel. Am zis ca ea s-ar putea numi Povestea unei minuni. Nu am un talent deosebit in a scrie sau in a-mi exprima sentimentele si emotiile, dar este o poveste de viata, scrisa din inima.
Cum stiti in viata noastra este si Tudor, un copil leit eu, poate prea finut si prea sensibil pentru ceea ce este in jur.De fapt, mizez pe instinctul lui,ca in timp va deveni mai puternic si mult mai sigur pe el. Cu Tudor este o alta poveste. Sa nu credeti ca nu este iubit si nu este rasfatat, poate prea mult uneori.Cand o sa am timp revin si la Tudor.Acum sa povestim de Nectarel.
Ca orice cuplu, cu bune si rele, cu despartiri si o impacare de pomina, ne-am dorit un copil.Cuvantul, copil era pe buzele socrilor la orice intalnire. Presiune prea mare uneori.Poate din aceasta cauza si din aceasta obsesie, minunea nu se mai intampla.Am mers la doctori , la mine totul era ok, in schimb la al meu spermogramele nu aratau prea bine.In fine, dupa ce am luat decizia ca ce-o fi, o fi dupa multe rugaciuni la Sf. Nectarie, iata-ma in posesia unui test de sarcina cu doua liniute. Incantare, pentru mine , in schimb iubitul meu s-a speriat rau de tot si prima lui reactie a fost ceva de genul.TE CRED, DOAR CAND TE VOI VEDEA CU BURTA MARE.Sarcina a decurs normal, fara greturi si alte probleme, Nectarel fiind un bebel cuminte inca din burta.Am fost la medic, la controale,dar o spun cu cea mai mare sinceritate, nu m-am menajat de loc. Cu toate ca eu imi doream fetita, sufletul imi spunea ca in mine creste un baietel. Dupa toate analizele si amniocenteza as putea spune ca eram mai linistita.Dar, ca in orice situatie trebuie sa existe un DAR , am inceput sa am infectii urinare. Nu va ganditi ca multe, dar destul de puternice.Am luat tratament, in schimb nu am mai repetat urocultura.Si, asa cum spuneam nu m-am menajat.Am tinut-o toata sarcina intr-o alergatura si intr-un stres continuu. Noroc, ca Nectarel, isi vedea de ale lui.Numele, i l-am pus dupa Sf. Nectarie la care m-am rugat mereu, asta ca o paranteza ca tot scriu Nectarel.Iata-ma ajunsa si la 25 de saptamani, cand trebuie sa-mi deschid biroul sa plec de la locul vechi de munca.O alta sursa de stres permanenta.Acasa, treaba si nimeni nu te crede ca esti obosita si se poate intampla orice. Dar, tu esti o fiinta puternica si treci peste toate. Ironic, nu? Uite-ma in duminica de 13 mai . M-am trezit de dimineata, am facut clatite si apoi am bagat o friptura la cuptor. Acasa, cu Tudor si al meu, m-am pus in pat sa ma odihnesc si de aici s-a rupt firul. Dintr-o data m-am trezit ca ma inunda o apa.Am stiut ca este grav, dar, nu am vrut sa panichez pe nimeni.Am sunat doctorul meu, care era in parc cu copii si m-a trimis la camera de garda a spitalului Elias.Am ajuns cu Tudor dupa noi. Dupa consultatie si-au dat seama ca membranele mele sunt rupte si copilul in pericol.Am inteles in acel moment, ca nu este o gluma si chiar trebuie sa ajung sa nasc. Singura alternativa era Polizu, spitalul unde puteau fi primiti prematurii. Noroc, totusi ca doctorul meu mi-a aranjat intrarea la un doctor de acolo, nasul sau, care era si de garda si care, acum pot sa spun ca mi-a salvt viata , si a mea si a copilului. Si, de aici a inceput lupta cu viata. Nu vad decat mana doctorului pe care si-a pus-o pe frunte la ecograf, repetand intruna. Nu sunt sanse. Copilul este lipit si este transversal , este foarte mic 1000 grame si are numai 27 saptamani si 5 zile. Nu sunt libere incubatoare. Rugati-va spunea neincetat, doar o minune va mai poate salva. Am ajuns astfel intr-un salon de la sala de nasteri, singura intre urletele mamelor si tipatul invingator al bebelusilor, iar gandul imi zbura aiurea. Cu mine ce se va intampla?Daca mor si eu? Tudor, ce va face? A venit doctorul si m-a pregatit din nou. Aveam o pereche de chiloti negrii de dantela, mi-a spus , de fapt s-a dus el la usa si le-a spus ca nu vrea sa vada negru pe mine. Al meu plingea la usa, Tudor intreba ce este cu mine si daca ma mai intorc acasa. Din nou doctorul i-a trimis la biserica din spital sa se roage. A venit din nou la mine, a pus asistentele sa-mi faca doza dubla de injectii pentru maturarea plamanilor si apoi monitorizarea copilului. Nu am inchis un ochi toata noaptea, oricum nu as fi putut dormi. Deja, incepusem sa sangerez. Tipetele celor care nasteau sagetau noaptea. Ma gandeam daca bebelul meu are vreo sansa. Daca nu se elibereaza niciun incubator cum ar fi trait? In tot acest timp plangeam cand vedeam mesajele de incurajare a fetelor mele de la odisee, si ma gandeam ca nu sunt singura, ca le am pe toate alaturi, cu toate ca ele ar fi trebuit sa stea linistite ca mai aveau multe saptamani de sarcina. Eram ca in transa.Ziceai ca sunt intr-un film. A doua zi , ai mei terminati pe langa usa. A venit ora 12, s-a eliberat sala, s-a eliberat si un incubator, dar, greul abia acum incepea.Doctorul ,l-a chemat pe al meu si pe mine si ne-a spus, sa fim tari, ca e important ca eu sa fiu salvata si daca se va intampla ceva , sa nu ne vada plangand, ca suntem oameni seriosi, ca o luam de la inceput. Am intrat in operatie.Nu am simtit nimic, voiam doar sa se termine totul. La un moment dat, i-am spus anstezistei ca am o stare de bine si de liniste, atunci mi-a spus ca nu este bine, si mi-a mai pus o perfuzie. Au scos copilul, niciun tipat nimic, tacere, neonatoloaga, m-a intrebat daca vreau sa-l vad. Nu am avut taria asta.L-au luat de acolo si au plecat. Apoi, am aflat ca a avut scor apgar la nastere 0, adica nu tu tipat, nu tu motilitate, cianotic, fara respiratie. Era aproape mort. S-a terminat operatia, cu greu. Ca sa reuseasca sa-l scoata intreg uterul meu a trebuit taiat altfel.M-au scos si am ajuns la terapie. Eram in salon cu o alta fata. Era fericita. Nascuse un baiat de 3500 de grame. Toata lumea o felicita.Eu, nu aveam pentru ce sa ma bucur. Poate doar ca traiam.Sotul impartea bani la cei care au fost in operatie. Il inconjurasera.Din greseala i-a dat anestezistei 2100 lei, oricum nu mai conta. Ce mizerie, umana. Fiecare spunea, si eu am participat. Nu ma refer la doctor, ptr. Copil i-am fi dat oricat, la restul lumii.Nu am cuvinte, apoi s-au purtat ireprosabil. Cat am stat la terapie, nimeni nu a spus nimic de copil. A doua zi am ajuns intr-o rezerva. Am trecut pe un hol si am vazut o multime de fotografii cu bebelusi grasi, ulterior am aflat ca fusesera prematuri. In acel moment, credeam ca toata lumea-mi spune ca va fi bine doar asa, ca incurajare.Operatia nu mai conta. A venit o asistenta si mi-a spus sa cobor la LACTARIUM , locul meu ptr.doua luni de acum inainte, unde am devenit de-a casei, sa dau lapte ptr. Copil. Am crezut ca-si bate joc de mine. In orice clipa asteptam sa intre cineva pe usa sa-mi spuna ca s-a intamplat ceva rau.Am coborat in Lactarium, o lume pestrita, fete care abia-si tarau picioarele cu drenele dupa ele, altele care nu puteau sa se aseze de durere. Cand intri acolo toti ochii sunt atintiti inspre tine si te scaneaza, cele mai vechi de sus pana jos, dornice sa-ti afle povestea. Am legat prietenii trainice, cu fete aflate in aceeasi suferinta ca si mine, cu pui nascuti la 24 de saptamani, dar, in ochii carora licarea speranta. De fapt, ce puteai face decat sa speri. Am deviat putin. Doamnele de acolo sunt SEFE la pompa, of ce draga mi-a fost pompa aia. Dupa ce te puneau la zidul torturii sa te stranga de sfarcuri sa vada daca ai lapte, daca reuseai sa le intri pe sub piele, deja erai ok.Asta, a fost prima impresie la Lactarium.Iti dadeau niste halate impecabile si trebuia sa te mulgi sa scoti laptele, cel mai de pret aliment pentru prematuri. La copil intrai de trei ori pe zi. Prima data cand l-am vazut, m-au taiat picioarele. Ne-au atras atentia ca nu ai voie sa plangi, ca-i transmiti starea. Daca esti optimist e bine. Am vazut un mic omulet imbatranit cu oasele curgand pe el si intubat pus la o multime de aparate. Of, sunetul aparatelor mi-l amintesc si acum.Ele despart viata de moarte. Am plecat tremurand, nu mai aveam taria sa stau acolo.Ma trecea in permanenta un val de caldura. M-am intors in salon, si am gasit intrat pe geam un porumbel alb. M-am gandit ca e de bun augur, si chiar a fost un semn bun. Am aflat apoi ca baiatul fusese botezat de urgenta de tata, care i-a fost si preot si nas. Ce-o fi fost in sufletul lui, sa-ti botezi copilul de necesitate. Nu am aflat nici pana azi.Nu puteai sta de vorba cu niciun medic. Aveau dreptate. Prematurii sunt imprevizibili. Seara am coborat din nou, la acelasi Lactarium. Cate povesti de viata se derulau acolo.Apoi, din nou la copil. Terapia pentru copii este un loc cu multe incubatoare care incearca se creeze conditiile din uter. Toti sunt niste papusi in miniatura cu caciulite in cap si sosete legate. Manutele sunt pline de perfuzii, dar ei lupta. Moartea, este la tot pasul acolo, dar, cu credinta cu devotamentul asistentelor si doctorilor pe care i-am vazut rugandu-va la capul acestor micuti, aceasta nu mai are nicio putere. Cand ii vedeai ce mici si neajutorati sunt, nu poti sa-ti inchipui cata putere de a trai si a supravietui exista in ei. Nu pot sa descriu fetele mamelor, cand ne anuntau ca nu putem intra la ei, intrucat era o noua urgenta. Speram toate, ca nu este vorba de copilul nostru. Am trait alaturi de aceste mamici stari de agonie si extaz. Agonie cand desaturau, si deveneau ingerasi, si extaz cand erau mutati din terapie in post terapie, unde stiai ca nu mai sunt in pericol. Astfel, doua luni si jumatate Polizu a devenit casa lui Nectarel, pe care lumea il alinta Laptarel ca era cel mai infometat. Au fost luni pline de emotii, de teama pentru fiecare control si analize ce ii erau facute. Si, iata dupa atata timp a venit momentul sa plecam acasa. Un adevarat eveniment pentru intreaga sectie de acolo, era o noua izbanda asupra mortii si un bebelus perfect sanatos ce era dat unor parinti plini de dragoste care, abia asteptau sa-l ia acasa.Peste ani, Nectarel va sti si el aceasta poveste. Scuze pentru eventualele greseli de exprimare. Va pup pe toate.
maria0408 spune:
Ada
pentru o mamica curajoasasi pentru puiul ei. Mi-au dat lacrimile citind povestea unui invingator
Carmen_80 spune:
Ada ce sa zic...nu mai am cuvinte. Din partea mea ai toata stima. sunteti niste invingatori amandoi, iar Nectarel un luptator care si-a dorit sa traiasca.
Roxy ce sa zic 
nici macar in carut... nu stiu ce sa mai fac cu el, mi-e greu sa plec cu el undeva ca nu sta si el cuminte in carut. Imediat se plictiseste.
mygirl spune:
Am intrat sa va salut. Am ajuns acasa. Nici nu mai stiu ce mai vroiam sa spun, m-a impresionat povestea Nectarelului. Ada, sa va traiasca, sa fiti sanatosi si fericiti cu totii. Ai scris tare frumos, povestea este plina de emotie si transmite starile prin care ai trecut.
Pitkul meu a urlat mai ult de jumatate de ora in seara asta. Nu l-am putut linisti sub nici un chip. Acum a adormit de oboseala. I-am spus de deochi, l-am lasat fara pampers, nimik, nici nu vroia sa manance, urla si-i curgeau lacrimile, mi-era asa mila de el. Acum am constatat ca nu mai porneste centrala, asa ca fara caldura si apa calda in seara asta. Sper sa nu fie prea frig sa racim.
Vera, Fleur, ce de bunatati faceti voi. Eu daca nu am sotzul acasa mananc pe unde apuc, m-am lenevit. Dar mi-ati facut pofta acum de ceva dulce. O sa atac prada fetei de la Halloween.
S-a trezit pitik, va pup.
O noapte usoara cu cat mai multe ore de somn!
clayhanger spune:
Ada, am citit povestea voastra si mi-au dat lacrimile. M-a impresionat cel mai mult felul in care ai cuprins in povestea lui Nectarel, zecile de cazuri de prematuri, cu agonia si extazul ce vin cu ele (cum ai zis tu).
lorenaflore spune:
Ada, mi s-a pus un nod în gât. Dumnezeu i Sfântul Nectarie a avut grij de voi! Suntei nite lupttorii!
Din povestea ta trebuie s învm s iubim viaa i s o preuim!
Noi nu prea am mai intrat c am avut o saptamana mai ciudat. Promit c saptamana viitoare recuperez.
V pup pe toate!
vera_l spune:
Doamne Ada,ce emotii!!multumim ca ai impartasit cu noi povestea voastra!Cu siguranta Nectarel este un copil deosebit iar voi niste luptatori.tot respectul!
vera_l spune:
Porumbita, Doamne ajuta,ma bucur sa aud ca socrul tau e un pic mai bine.
cate ai si tu pe cap..
vera_l spune:
fetelor eu acum vreo jumatate de ora am terminat.am fost la cora sa mai cumpar mere pentru tort si binenteles ca iar am cheltuit mai mult decat trebuie
Laura,nici pe mine nu ma lasa bebelu deloc,astazi am reusit sa spal geamurile pt ca peste noapte n-a dormit calumea si a dormit dimineata.apoi cu greu am terminat ce aveam de facut,il mai pacalesc cateva minute cu caruselul,il iau cu carutul dupa mine,pe unde am treaba si ii cant tot timpul sau ma maimutaresc in fata lui si cu o mana in oala cu mancare :)).in rest are radar,ma simte imediat ce plec de langa el
Fleur tortano se face din coca de pizza(faina 1/2kg,drojdie umeda si apa calduta)framantata bine,am lasat sa creasca dupa ,apoi am framantat din nou si am incorporat o jumatate de pachet de unt(lasat in prealabil afara ca sa se inmoaie putin)apoi am adaugat carnaciori picanti,kaizer,crenvusti,cascaval normal,cascaval afumat,toate taiate cubulete si parmezan ras,piper destul de mult,apoi impletit,pus intr-un vas de iena si lasat sa se odihneasca asa pt inca o jumatete de ora-o ora.dureaza destul de mult si e o bomba calorica dar mie-mi place rezultatul.
tortul de mere,l-a facut o prietena ,pentru mine acum vreo saptamana si mi-a placut tare mult.n-am sunat-o s-o intreb cum se face ci am dat un google search si am luat reteta de aici http://cooking-can-be-fun.blogspot.ro/2012/01/tort-de-mere-cu-crema-de-zahar-ars.html
va spun maine cum a iesit ca acum e la rece
Roxy,multumim!peste la gratar,n-as refuza niciodata
nasol de prietenul vostru dar mai bine ca i s-a intamplat inainte sa se nenoroceasca de tot..
Mygirl,nu prea ma incumet sa gatesc mereu asa, mai ales ca nu ma lasa piticul dar azi m-am trezit cu chef:))
vroiam sa va intreb daca bebeii vostri se sperie usor.Mattia cateodata parca e in lumea lui si cand ma aplec asupra lui sa-i vorbesc se sperie ,plus ca se sperie si de zgomote