probleme cu mindra de 15 ani(2)

pisigri spune:

Sorana a fost ceea ce ne place sa numim ":copil dificil", chestie care de obicei vine la pachet si cu parti bune, determinare, incredere in sine etc.
Vrem nu vrem exista si copii de-astia iar parintii lor trebuie sa se descurce cu ei asa cum sunt. Trebuie sa aleaga varianta cea mai potrivita pentru a pastra relatiile bune, pentru ca in final sa se erijeze in plasa de siguranta a adolescentilor lor. care ar fi alternativa? Pt ca pur si simplu la unii nu functioneaza nici una din masurile de disciplinre, punitive, mai noi sau mai traditionale....



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 31+

pisigri spune:

Mie asta cu fugitul de acasa mi se pare un cosmar. absolut nimic nu garanteaza ca dupa cateva zile copilul se intaorce acasa cu codita intre picioare. Mai ales o fata la varsta adolescentei?

Nu pot sa fac afirmatii despre cum a fost crescuta sorana de mic copil, sincer ma depaseste subiectul, ca au gresit parintii, c a fost ea o fire aparte, habar nu am.
Dar din nou, nu imi place sentimentul de vinovatie pe care unii - nu tu - incearca sa i-l insufle macar acum, la varsta asta....
Eu cred ca parintii aia ai ei au facut ceva bun in povestea asta, de viata soranei e una de succes si nu un rateu, desi toate manualele clasice de parinteala spun ca ce facea ea e cel mai scurt drum spre ratare.



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 31+

Aqai spune:

Subiectul il tot citesc, desi “la subiect” nu mai am nimic de zis. Dar mi-au ramas in gand niste idei si ma mana sa ma exprim:

- Fabula sau ce era ea cu copilul/ parintele si cuiele. Pai orice orice interactiune intre 2 oameni, are potential de cuie si gauri. Rar, des, intentionat, neintentionat, stiute si nestiute.
E absolut mizerabil ca din tot noianul asta de relatii interumane sa masuram gaurile cuielor copiiilor si sa le varsam peste ei cu fata lovita de durerea self- righteonessului unui parinte auto-victimizat. Come on! Sa zic ca diferenta medie de varsta intre parinte si copil e undeva la 25 de ani (sa zicem). Pai tu adult manuitor de cuie si ciocan, atata ai invatat in aia 25 de ani, sa numeri gaurile copilului? Why not ale tale? Ale jumatatii? Ale prietenilor? Ale sefilor si subordonatilor? Ale taxatoarei de bilete in autobus? Hai sa le numaram pe toate, macar sa fim corecti si ne petrecem viata numarand greselile gresitului nostru si simtindu-ne bine constientizand cate am iertat.

- Si afirmatia cu – te intorceai acasa o fiica mai draguta si respectuoasa. Si devreme acasa, si cu sortuletul apretat si cooking dinner smiling for the hubby peste ceva vreme. De obicei progeniturile dragute si respectuoase si care isi cunosc locul in casa se numesc animale de companie. Fiintele umane, ne place sau nu, au rabufniri, sunt si dragute si ingrozitoare, ne dau batai de cap sine umplu inima de bucurie. Si ne pun in ipostaze imprevizibile si ne stimuleaza profund creativitatea. Stimulam, incurajam, bluff-am si punem limite. Reusim sa cultivam relatii sau esuam. Dar sa vad indepartarea “copilului nerespectuos” din casa ca o solutie viabila dupa mine inseamna ca am esuat rau de tot.

Ce idee, plec la psi sa va propun un subiect despre respect mai pe seara

kariguld spune:

Aqai, subscriu la ce ai spus mai sus.

mie asta cu numaratul gaurilor (nu mai stiu cine a spus la subiect, dar nici nu mai conteaza) imi suna a lipsa de maturitate din partea unui parinte. suna a neputinta, a incapacitatii de a ierta, de a uita, de a merge mai departe. toti oamanii gresesc, intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin, cu voia sau fara. partea frumoasa este ca invatam din ele, cu conditia sa uitam si sa mergem mereu inainte.

tatal meu ne-a invatat sa nu ne concentram asupra greselilor. el insusi a fost un parinte care nu ne scotea ochii cu ce am gresit, ce am ratat, ce nu am facut corect. intotdeauna isi concentra atentia asupra oportunitatilor si metodelor de a obtine succes.
acuma ma gandesc cat de mult conteaza ptr un adolescent sa vada asta la parintii lui, puterea exemplului personal este mai mult decat o mie de discursuri.

andacos spune:

ba eu nu vad deloc ca pe o lipsa d ematuritate a parintzilor!()

Suntem oamnei avem sentimente,mi s epare firesc sa simtzim,sa traim intens in special cind e vorba de copii nostri.

Eu am intzeles foarte bine ce a vrut sa spun michelle si sunt de acord cu ea,insa sunt de acord si cu faptul ca acelasi lucru se intimpla si cu copiii desi personal nu mi-a placut insinuarea/exprimarea lui inbox.

Insa cu ideea sunt de acord 100%,si sufletele copiilor pot ramine gaurite ,la fel ca si sufletele parintzilor.

Mama mea a murit cu o mare gaura in suflet...va spun cu sigurantza.

Dana

kariguld spune:

mei, io cateodata sunt sub influente medicamentoase si poate ca nu reusesc sa ma exprim clar.
Dana, si tu ai dreptate ca sufletul ramane ranit si marcat de suferinte. insa ideea mea era, sa nu batem pe greseli, sa reusim sa trecem dincolo de ele. sa avem capacitatea si taria sa iertam si sa ne vindecam.

andacos spune:

da,asa intzeleg si eu evolutzia noastra ca indivizi,sunt foarte ,foarte de acord cu tine!

Dana

inbox spune:

andacos, eu am interpretat la polul opus chestia aia cu usa si cuiele, fata de ce spusese coracora. Au explicat fetele forte bine cum este cu echilibrul si cu toate cele. Totusi sa nu incurcam relatia parinte adult-copil; parinte adult-copil adult... si am avut in minte, acele aspecte sau acei parinti care le induc copiilor o vina chiar si atunci cand acestia nu o au ( si sa nu-mi spuneti ca nu ati intalnit parinti care se vaieta ca si-au crescut copiii singuri si ce au tras, ca sunt bolnavi ca au fost copiii nustiu cum, ca au suportat nustiu ce raltii abuzive de dragul copiilor ca etc, ca pe motiv de scarificii, acum copiilor lor daca le zic " Sari", copilul nu trebuie sa raspunda decat "cat de sus"- altfel este lipsa de respect).

Am deviat de la subiect, scuze autorilor!

kariguld spune:

am uitat sa va spun ceva. zilele trecute am vazut ceva superb. calatoream cu metroul, cam 20 minute. si langa mine era un tata cu 5 baieti, cel mai mare aproximativ 7 ani. erau foarte veseli si se amuzau copios din nimikuri. au coborat la aceasi statie cu mine. ce credeti ca au facut? cu tata in frunte au luat-o cu totii pe scarile rulante, nu pe cele care urcau, ci pe cele care coborau. adika in sens invers. radeau si strigau de bucurie. au reusit in final sa ajunga cu totii sus si s-au bucurat intr-un mod cum rar mi-a fost dat sa vad.
am plecat zambind, chiar fericita. am inteles ce fel de tata aveau cei cinci baieti.

viviana spune:

Oh, Kari ce mi-a placut povestea ta.
Cateodata trebuie sa mergi si impotriva curentului.