probleme cu mindra de 15 ani

ruxij spune:

Eu ce ma mir pe aci, dragele mele,este cum lumea s-a sexat, imbatat, catzarat pe pereti si a avut 10 pe linie la liceu? Ce fel de liceu e asta maica? Semanatoarea?

In al doilea rand, mai zise cineva cu "parintii le-au avut cu responsabilizarea" si trimisul de inscris in clasa a 5a singuri (intr-a 5a ai 10 sau 11 ani). ASta nu e responsabilizarea copilului, este iresponsabilitatea, lenea si prostia parintilor. Care ati iesit cu bine din nebuneli, ati avut noroc, dar nu e de dat drept model de urmat. Poti ajunge si in niste situatii din care chiar dc scapi cu viata, tot raman urmari psihologice. Cumva strivesti corola de minuni a lumii.

Eu sunt agnostica, nu cred in fiinte imaginare, dar sunt cam de acord cu michelle, tot minus fazele cu Dzeu, care oricum nu's relevante. Tb sa fii atat apropiat de copil, cat si sa pui limite clare, sa stie ce e bine, ce e rau si de ce. Si asta se construieste in ani si ani si ani. Aia cu "hands off" adica "nu ma bag, nu ma intere", se numeste "lazy parenting", adica pur si simplu lene.

andacos spune:

flaviutza,ramin la parerea mea ca este jignitor felul cum iei tu "apararea"rebeliunii,punind-o pe motivul inteligentzei!

Itzi dai seama ca voi dormi extrem d elinistita la noapte ca mesajul tau nu ma atinge personal,insa te rog eu sa recitesti si sa analizezi putzin!

Dana

Lala_D spune:

Spunea cineva ( scuze nu mai retin cine), cu multe pagini in urma ca e injositor sa duci adolescenta la medic ( ginecolog).

Ei bine, eu nu consider deloc acest "mers" la medic injositor. Chiar deloc.

In momentul in care te gandesti sa iti incepi viata sexuala, mersul la doctor devine o necesitate si nicidecum o injosire.
Vrei sa fi adult atunci tebuie sa iti asumi si responsabilitatile corespunzatoare. Mai ales in acest caz in care eventualele boli contactate te pot nenoroci pe viata.

Mama mea, mi-a explicat inca de la 12-13 ani ca atunci cand voi dori sa imi incep viata sexuala nu va cadea cerul nici pe capul ei, nici pe al meu DAR sa ii spun ca inainte sa ma duc sa vorbesc cu medicul ei, sa imi recomande un mijloc de protectie adecvat organismului meu si sa imi explice bine ce presupune din punct de vedere medical o viata sexuala activa, ce semne alarmante trebuie sa cunosc ca sa urgentez prezentarea la un medic, din cat in cat timp trebuie sa consult un medic si ce analize se fac.

Ca adolescenta nu mi-a parut nimic injositor, din contra acest aspect legat de o viitoare trecere in alt statut cu o serie de responsabilitati clar explicate cred ca m-au facut sa aman momentul inceperea vietii sexuale mult mai mult decat eventuale predici si morale parintesti

Si cand a fost cazul si m-am hotarat sa fac pasul am mers la doctor, culmea, cu mama, desi eram majora si vaccinata deja.

Un alt aspect pe care acum, cu minte de adult, il admir la mama , a fost faptul ca eu eram singura liceana din clasa care putea sa ii spuna mamei " sambata, putem da o petrecere? ", " maine pot veni x, y, z la mine?" etc si raspunsul era mereu DA!

Mama a preferat sa avem "open house" , ca toate chefurile sau cele mai multe sa fie la noi in casa si in felul acesta sa imi cunoasca anturajul , a fost cea care in clasa a 12 a cand ne hotarasem sa petrecem revelionul la x acasa si pe 31 dimineata parintii acestuia s-au razgandit, sa ne spuna " veniti la noi, nu-i problema, ce daca sunteti 20!"

In 4 ani de liceu mi-a cunoscut in acest mod absolut toti prietenii, fie fete, fie baieti si a vorbit cu toti parintii acestora ( daca chefurile erau la noi se sunau parintii sa se asigure ca sunt copiii in regula, ca nu-s in jungla ).

Avand contact cu parintii stia si in ce case merg eu, cu cine merg in tabere etc.
Am fost libera dar controlata din umbra, nu am simtit controlul, nu am avut interdictii care sa ma faca sa sar limite.

Se vorbea de asemenea de cat de injositor este dusul/adusul de la scoala a unui adolescent.

Eu am un adolescent al meu si unul "adoptat" ( copilul prietenei mele) pe care ii duc/aduc de la scoala , fac cu randul cu prietena mea.
Nu numai ca nu se simt injositi dar nu stiu cum sa ne roage sa venim sa ii luam deoarece acum e noapte si le e urat sa vina singuri, pe jos.
Din toata clasa doar 3 copii ce stau in apropiere nu sunt luati de parinti seara, e coada in fata scolii la 7 seara cand ies.

La fel si la liceul din apropiere, e manifestatie de masini in fiecare seara, nu cred ca li se pare atat de injositor ca altfel nu ar fi atatia parinti pe acolo.

Mama mai facea ceva pentru care eram chiar invidiata in liceu : daca ii spuneam ca maine nu vreau sa fiu prezenta la ora x ( nu o faceam des dar au fost cazuri) atunci imi facea scutire pe toata ziua . Nu era de acord sa lipsesc doar de la ora x, prefera o zi lipsa decat un chiul evident de la o singura ora. Si nu comenta, nu ma judeca. Stia ca eram elev bun si daca eu decideam sa evit o ora atunci probabil ca asa era mai bine pentru mine, in acel moment.

In cazul lui Rufus daca Teodora are cursuri dupa amiaza luatul de la scoala ar fi o varianta, macar acum , o perioada.
Si invitatul prietenilor noi din clasa, acasa la voi, pentru o mica petrecere sau chiar grup de studiu, facut de un proiect...ceva... sa inceapa sa prinda legaturi cu un nou anturaj, sa se lege prietenii cu cei de varsta ei, in ochii carora acum, ca boboc de liceu, trebuie sa iasa in evidenta.
Este grea trecerea de la gimnaziu la liceu, ei vor sa fie cool, sa fie lideri si daca nu reusesc pe cai normale incearca sa epateze.
Un prieten de 27 de ani e super coool in ochii unor pustoaice de 15 ani si de ce sa nu recunoastem si in ochii unui pusti de 15-16 ( daca pe asta o cauta ala, asa mare, probabil ca vede ceva deosebit la ea, ia sa vedem noi cum i-o putem sufla".

Asta cu x de 27 de ani e o ...nici nu stiu cum sa ii spun...un mijloc gasit de ea sa atraga atentia.
Evident, ca parinte l-as fi strans de gat pe individ, dar inteleg perfect ce vede Tea in el .

Trebuie discutat cu ea, calm ( fara usi scoase, fara par taiat!!! - cu astea NU faceti decat sa o indepartati mai mult, prapastia dintre voi se largeste, o impingeti la si mai multe acte rebele - sa vad ce imi mai fac daca fac aia si aia , ca doar nu or sa imi ia gatul..)

Chiar daca initial nu va asculta, insistati pe o apropiere si pe refacerea unui anturaj potrivit varstei si preocuparilor ei.
Se poate si sa se distreze dar sa stiti pe unde e, increderea trebuie redobandita (de ambele parti), nu se reface peste noapte. Nici a voastra in ea, nici a ei in voi.

Si trebuie construite noi limite, de comun acord, voi cedati la unele chestii, ea cedeaza la altele.
Faceti o lista, impreuna, cu ce va doriti unii de la altii, discutati si negociati.
Decat razbel, mai bine un tratat de pace.

Edit: typo

michelle-usa spune:

nu e vb ca le pasam altora, ca nici tora si rufus nu paseaza problemele nimanui, isi spun si ei "of-ul" aici, ca noi toate, ca mine, ca tine...ca msl1. si nu trebuie sa fim judecati pt asta.

daca avem un sfat de dat, sa-l dam...dar nu sa spunem rautati si sa criticam persoanele si in loc de a le ajuta, sa le afundam mai rau.



michelle

kariguld spune:

imi pare rau ca doar atat ai inteles din mesajul meu, ca intru sub pat de frica? ca-mi ingheata sangele in vine? si asa am probleme cu circulatia sangelui
copii mei niciodata nu mi s-au adresat cu invective sau cu obraznicii grosolane. nu au avut iesire extreme.



sa te intreb ceva. cand exista o cearta sau momente tensionate intre parinti si copii, ce e de preferat? sa strigam care mai de care mai tare, sa ne aratam muschii ca noi detinem atuoritatea in casa?
care autoritate de fapt si aspura cui?
sau eu sa tac si sa ma abtin din a spune ceva ce nu foloseste nimanui, in acele momente? (a nu se intelege ca tac si nu spun chiar nimik, ca ma las calcata in picioare de feciorasul meu care e cu un cap aproape mai inalt decat mine.)

pe noi adultii pot sa ne apuce nervii, avem voie sa ne manifesteam cand ceva nu ne convine, avem voie sa spunem ce vrem noi, sa injuram eventual, sa criticam cand ceva ne supara, ceva nu ne iese cum am planificat. dar ferita sfantul sfintilor sa-i apuce pe adolescenti asa ceva..... gata mitraliera pe ei. sau intram sub pat, ma rog fiecare dupa principiu.

kariguld spune:

tot io,
vad ca deja a explicat Viviana si subscriu la ce-a spus ea.unui butoi cu pulbere nu-i aprinzi fitilul. ca te stie intreg cartierul apoi.

atunci cand tipi la adolescent, exact cand el este intr-o criza, esti foarte departe de inima lui.

ma indoiesc si nu cred ca fiica Torei traieste intr-o continua criza de nu se poate comunica cu ea absolut deloc de 2 ani incoace. cred doar ca are si ea momentele ei proaste, pe care parintii, uneori, nu au reusit sa le gestioneze.

tot ce am spus , am trait pe propria piele. testat si verificat de mine. si functioneaza foarte bine si chiar am succes. nu vreau sa fac altfel, nu vreau sa tip si sa ma cert, nu suport certurile intre oameni.

un mic off topic, am observat si la locul de munca ca atunci cand le vorbesc pacientilor cu calm si incetisor ma inteleg foarte bine cu ei si reusesc sa aplanez eventuale importiviri. si ma refer la pacineti aflati pe pragul mortii, care sunt constienti de starea lor si se impotrivesc oricarei ingrijiri, nu mai vor nici sa manance. insa eu nu am niciodata probleme cu ei, colaboreaza foarte bine in tot ce le cer.

deci nu, nu voi aprinde niciodata un fitil, cand stiu ca exista alte modalitati de rezolvare.

coracora spune:

Kariguld, tu vorbeai de repere, ca trebuie date copilului. Iar apoi ai pomenit de toane si ca ai descoperit ca e mai bine sa taci si sa-l lasi sa se manifeste.

Fata lui Rufus se manifesta acum. O toana nu inseamna numai o cearta (in cadrul careia se subintelege ca nu are rost sa tipi si sa te enervezi) ci poate insemna luni si luni de razboi de gherila intre parinti si adolescent, poate insemna o situatie care se agraveaza rapid si in fata careia parintii sunt dezarmati - ce sa faca mai intai, sa puna capat in mod abrupt situatiei si abia apoi sa explice copilului crizat de ce au procedat asa, sau sa predice intai si mai apoi sa ia haturile in maini...?
Daca toanele adolescentilor s-ar rezuma la niste certuri, apoi sa tot parintesti..!
Insa realitatea e mult mai complexa de-atat si implica niste mecanisme cu un reglaj extrem de fin.

Intrebarea mea a ramas totusi fara raspuns (vad ca si Aqai imi impartaseste interogatiile): pana unde e ok sa nu intervii, ca parinte? Pot fi situatiile categorisite pe grade de periculozitate (o tigara fumata sau o creasta verde nu sunt la fel de "grave" ca o injectare cu drog) in functie de care intervii repejor sau iti "permiti" o intarziere?

Stiti ce nu ia (mai) nimeni in considerare la acest topic? Felul in care experimenteaza parintii toanele copilului adolescent. (Mai) toata lumea pledeaza pentru empatie si comunicare, pentru sucuri baute impreuna si soapte de imbarbatare susurate in ureche.Totul trebuie sa se intample cu binisorul dar si cu incetinitorul, de parca parintii isi pot "ingheta" viata pe o perioada nelimitata pentru a gestiona "cum trebuie" crizele copilului. Poate suna cinic, insa in zilele noastre totul e musai sa se desfasoare cu viteza. Cati dintre noi isi pot lua liber de la serviciu pentru a urmari copilul (??) sau pentru a sta cu el acasa cate o zi, asa cum s-a sugerat...? Prea putini ma gandesc, si asta pentru ca obligatiile adultilor sunt foarte multe si stringente in societatea de astazi...

michelle-usa spune:

eu cred ca in cazurile de: droguri, bautura, violentza, sex trebuie sa intervii imediat pt ca viata ii este in pericol.

michelle

michelle-usa spune:

imi amintesc despre un episod, cred ca a fost la dr phil in urma cu citiva ani, cu un tinar/tanara (nu-mi amintesc sexul) care se tot urca la volan beat.
dupa discutii si discutii..toate inutile...a trebuit sa o duca la morga, sa vada exact ce inseamna bautura la volan.
gest extrem, dar neccesar si singurul care a dat rezultate.

mai tin minte un caz cu 2 fete gemene care au luat niste droguri(ecstasy...sau cum se mai numesc ...nu mai googlesc acum) la un concert si una a murit in aceeasi seara.

... sunt atitea exemple tragice....dar fac parte din realitate.

michelle

viviana spune:

E bine sa intervii mai tot timpul.
Insa sa o faci cu oaresce tact daca vrei sa aiba si ecou.
Si ceea ce este cel mai important sa eviti lucrurile, intrebarile si atitudinile despre care stii ca l-ar deranja.

Cu adolescentul, parintele trebuie sa fie in permanenta schimbare si sa-si modifice pozitiile si argumentele in functie de schimbarile lui de dispozitie si evolutia personala in societate.

Cand am intrebat-o pe fii-mea daca ii place de baiatul x, am primit respingere totala si o usa trantita-n nas. Mi-am dat seama ca nu este pregatita sa discute asa ceva cu mine si ca o considera o intruziune in intimitatea ei.
Am schimbat atitudinea si am reformulat. Am putut discuta.
La genul asta de dinamica ma refer.
Oricum capatasem raspunsul


Adolescentii, in majoritate, nu sunt cooperanti, stau in expectativa, judeca, cauta dedesubturi in tot ce vrei sa le transmiti si mai ales interpreteaza.
Ma gandesc ca un parinte care-si cunoaste copilul stie cum sa-l atinga (sa-l miste) pentru a-l face sa devina cooperant.

Mana intinsa trebuie sa vina de la parinte.