probleme cu mindra de 15 ani
Raspunsuri - Pagina 27
ab5174 spune:
Eu inclusiv titlul la acest subiect il vad urit.
MINDRA cred eu ca poate fi inlocuit cu copilul meu, fata mea, adoloscenta.
Urit topic.
histamina spune:
ab,de odbicie imi place ce si cum scrii,dar aici nu-s de acord cu tine.si eu ii spun golanasul meu si il iubesc de numai pot...............
ruxij spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui tora97 si eu am fost o adole-rebela... mama nu avea timp sa se ocupe de noi, sa ne caute n cornite.. asa ca fiecare si a construit viata cum s a priceput. acum, nu stiu daca eram rebela, sau eram lasata de capul meu... |
Am citit pe sarite. Aici este cheia. Eu cred ca trebuie stabilita o relatie ff apropiata cu copiii inca de mici. Mai greu dupa 15 ani. Asa cum spun bird si ocebine, e singura cale.
Eu nu am fost rebela, nici sor-mea nu a fost rebela. Am avut relatii ff apropiate cu parintii si familia extinsa. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa ma apuc de rebeliuni si am mers cu parintii in concediu pana m-am maritat, da!! Nu le-a iesit din cuvant si nu au avut reguli scrise. Stiam ca ma iubesc si ca imi vor binele si ce spun are sens, ca nu imi zic ca sa ma pedepseasca si sa fie asa rai fara sens. Nu zic ca erau perfecti sau cum au facut a fost perfect, dar in ce priveste rebeliunile, nu au avut dureri de cap. Vorbiti cu copiii, vorbiti vorbiti vorbiti, de mici. Despre tot, despre filozofia de viata, pericole, ce e bine, ce e rau si de ce e bine si de ce e rau (pentru ei). In fiecare zi.
Fi-miu are aproape 11 ani, are f. multi prieteni, el este centrul unei gasti f. mari, el e seful lor. Dar ii place sa petreaca inca timp cu mama. Pe 12-12-12 a decis ca lipseste de la scoala sa isi petreaca ziua cu mine, cum zice bird. Sa vedem cum va fi mai incolo, dar eu banuiesc ca nu vom avea vreo problema cu rebeliunea. 13 ani sa nu mai vorbesti cu parintii mi se pare mult mult prea devreme si de f. rau augur pt viitor!!!
In acest caz, trebuie confruntat barmanul ala. Chiar dc ea va face crize, dc ala e speriat, o sa o lase in pace. Daca vede ca are pe cineva care sa o apere, posibil sa scapati de el, sa mearga spre victime mai "sigure" si fara "batai de cap" pt el. Nu m-as speria de "urmatorul", care nu a aparut inca. Si as incerca sa re-apropii relatiile cu copilul. Discutat de contraceptie si protectie. Filme-carti ceva despre pericole. Sa inteleaga ca e vorba de ea, nu de voi aici. Nu punitiv, nu taiat par si mai ales NU pedepse inconsecvente. Dc e vorba de pedeaspa tb sa aiba sens, sa nu fie umilitoare si sa nu se renunte la ea odata stabilita. Sper sa treaca perioada asta.
JuliaSM spune:
Histamina, offtopic. Cica vorbele cu care se adreseaza parintii copiilor sunt creatoare de destin, pentru ca au putere- acolo, undeva, in subconstient, lucreaza. Cresc sau rod, oricum, pasive nu-s.
Si romanii cred ca-s singura natie care isi alinta copiii cu expresii cu conotatii negative, de genul hotomanul lu' tata! ,smecherasule! ,golanasule! ametitul mamei! ... sa te mai miri apoi ca e plina tara de hoti si golani, peste vreo douaj'de ani,asa?...
Nu zic, parintii astia isi iubesc copiii, fara doar si poate, dar de ce asemenea expresii!??
histamina spune:
julia,ai dreptate.
deja ma corectez..........raman la Oache.
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui tora97 si eu am fost o adole-rebela... mama nu avea timp sa se ocupe de noi, sa ne caute n cornite.. asa ca fiecare si a construit viata cum s a priceput. acum, nu stiu daca eram rebela, sau eram lasata de capul meu... am crescut fara tata, cu alti 3 frati.. iar mama, Dumnezeu sa o odihneasca, pleca dimineata la serviciu si se intorcea seara.. toata viata ei a muncit din greu, la propriu, sa si creasca copii. abea pe la virsta de 30 de ani, am inteles o.. pina atunci am fost intr un permanent razboi. dar alta i ideea.... fata de viata pe care o are teda eram depaaarteee, ingerasul meu pazitor a avut mult de furca, sarmanul... DAR nu am baut, nu m am sexat, nu am umblat cu golani si nici nu se poate spune ca nu mi am trait viata. desi am avut libertate deplina, am avut grija sa nu o fac de rusine pe mama. |
Tora tu nu ai fost rebela. Tu ai fost un copil neglijat, lasat sa se descurce singur cum stie si cum poate. Nu ai intrat in belele, era important pentru tine sa nu o faci de rusine pe mama, fiindca iti dadea atat de putin, incat nu iti permiteai sa periclitezi cumva putinul ala.
| Citat: |
citisem undeva, ca adolescentii, copii in general, au nevoie acuta de a fi controlati, de a li se impune limite... in lipsa acestora, tinzind a si face rau deliberat. intr un fel, pt ei acest control parental insemnind ca parintilor le pasa de ei, de viata lor.... si am mai spus undeva, ca fetele mele, de cite ori au fost lasate libere ceva mai mult timp, au luat o pe aratura. totodata, ele stiu ca "acasa" inseamna "acasa", un spatiu protejat, ca noi, parintii ori de cite ori au avut nevoie le am sarit in ajutor si "am rupt lantul" pentru ele. si totusi..... |
Asa e, copiii au nevoie de limite sustinute ferm, ca sa se simta securizati. Si importanti. Tu nu le-ai avut. Nu ai experienta asta. Confunzi punerea de limite cu abuzul. Limitele se pun respectand copilul, alea sunt limite sanatoase. Sa-i tai parul sau sa-i iei usa de la camera - astea nu sunt limite, astea sunt abuzuri. Nu securizeaza copilul, dimpotriva.
Sunt directa, sper sa nu te simti pusa la colt
. Ai nevoie sa inveti sa pui limite sanatoase. Ai energia necesara, esti implicata, iti pasa, nu ai experienta asta. Ai fost privata de ea in copilarie. Ca foarte multi dintre noi.
Ti-am sugerat terapie de familie. Iti sugerez in continuare. Si una personala te-ar ajuta foarte mult. Daca esti de acord ca e ceva adevarat in ce iti scriu.
coracora spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui kariguld eu sunt parintele.... sunt aici sa-i fixez repere, sa-i arat ca exista si alte drumuri, sa-i spun adevarul legat de orice aspect al vietii. ........ in rarele momente de rebeliune ale adolescentilor mei, de cele mai multe ori am tacut si doar i-am privit cum se desfasoara. la inceput ne-am contrat, am incercat sa spun si eu ceva, dar apoi am invatat ca daca tac si de la inceputul crizei imi spun "si asta va trece, negresit!" strabatem criza mult mai usor. |
Deci tu esti parintele, cel care stabileste repere, insa atunci cand adolescentul este in vrie si face nefacute, tu consideri ca cea mai buna strategie este sa taci?
Hmmmm.... mai oximoronic de-atat nu cred ca se poate.
Tacerea ta vizavi de obrazniciile adolescentului poate fi perceputa in multe feluri: drept "binecuvantare" (mama e de acord cu ce fac eu, gandeste el), drept lipsa de aplomb (o mai tin asa, ca doar pana reactioneaza mama... dureaza), drept lipsa de interes (si-asa nu-i pasa), etc.
Copiii (adolescenti sau nu) au nevoie de repere, de acord. Insa daca ne ingheata sangele in vene la gandul ca ... il traumatizam pe ala mic daca ii interzicem 2-3 lucruri, atunci e greu cu reperele.
Sa nu se inteleaga ca eu consider interdictiile ca fiind singura metoda de-a educa, nici pe departe (apropierea de copil, comunicarea, empatia, exemplul propriu sunt si ele
la fel de valabile), insa trendul educational modern tinde sa le elimine, ceea ce este, in opinia mea, o greseala majora.
In plus de asta, unde tragem linia? Pana unde e ok sa experimenteze ca sa se formeze ca adult si respectiv unde incepe teritoriul unde isi compromite pe termen lung viata? Daca il las, de dragul AP-ismului, sa faca un pas in acel teritoriu, ce garantie am eu ca se poate si intoarce precum au povestit unele forumiste care au postat la acest topic? Da, ele "si-au trait viata", "si-au dat in stamba", au scos peri albi parintilor, insa intr-un final au devenit oameni de nadejde. Nu cumva ele reprezinta minoritatea?
ab5174 spune:
Pe mine invatoarea sorei mele ma striga "maimutica frumusica" vai ce am mai plins 
....daca tin minte si acum chiar ca m-a ranit.
viviana spune:
Cand adolescentul este in "toane" sta pe un butoi cu pulbere.
Nu aprinzi niciodata fitilul. Nici prin vorbe, nici prin fapte pentru a arata ca esti puternic si domini. Pentru a-i inchide gura. Tfebuie sa-l lasi sa se manifeste.
In situatia asta nu e care pe care.
Taci. Asculti.
A trecut furtuna, reiei discutia si faci educatie.
Ii arati ca intelegi ce simte si apoi il inveti cum sa se manifeste, in asa fel incat sa nu-i mai raneasca pe cei din jur.
Nu-i asta rolul nostru? Sa-i invatam?
Eu chiar am crezut ca s-a inteles ce-i cu tacerea asta.
coracora spune:
Eu o sa te dezamagesc, Viviana, chiar nu am inteles. Din tonul ultimei tale postari reiese ca trebuie sa-mi cer si scuze pentru faptul ca nu am inteles... 
Ia cazul de fata, adolescenta de 15 ani care vrea sa aiba o relatie cu o nene de 27. Schimba sms-uri porcoase, ea se pune in situatii injositoare fara a-si da seama, ma rog, tot tacamul. Tu, parintele, ce faci, taci?
Ce te faci cand adolescentul e in toane vreo 2 ani? Ai citit sper ce a scris Tora, ca nici macar nu se poate discuta cu ea, ca-si pune castile pe urechi si nu o intereseaza nici eventualele vorbe blande, nici criticile.
Atunci ce faci, iti inghiti discursul eductional si i-l livrezi cand trece toana? Peste o luna, peste 2 luni, peste 2 ani?
Eu nu consider aceasta atitudine a parintelui una potrivita ci una daunatoare.
Daunatoare pentru toata familia: adolescentul faptuieste treburi care ii compromit in oarecare masura dezvoltarea, parintii se macina si ajung sa aiba hipertensiune iar eventualii frati / surori ai copilului adolescent sufera la randul lor, pentru ca nu li se acorda atentie (lumea e focusata pe cel cu probleme majore).