probleme cu mindra de 15 ani
Raspunsuri - Pagina 23
ch_dana spune:
msl1, voiam sa-ti raspund, dar a facut-o bird mai bine ca mine...nu stiu, mie mi se pare ca pur si simplu te dai la o parte din fata responsabilitatii de parinte. de unde stii ca nu le poti tu explica mai bine decat la scoala ? Asa, mai bine ii dai spre adoptie, daca tu nu poti / nu vrei sa te ocupi de ei...a fi parinte nu e o meserie usoara (de fapt, mie mi se pare cea mai grea din lume), dar daca pornesti din start cu idei de-astea, la ce ai mai facut copil...scuze de duritate, eu asa vad lucrurile.
kariguld spune:
ma intreb asa.... daca unii din voi isi recitesc mesajele dupa ce le scriu?
parinti dragi, noi vorbim aici de adolescenti, nu de copii cei mici pana pe la 7 sau 8 ani. adolescenti care in cele mai multe cazuri sunt de aceasi inaltime cu noi.
mi-a atras atentia ce a spus rrox de lupta. sincer, imi pare ca cei ce aproba pedepsele si-au scos artileria grea la vedere in fata adolescentului si incearca cumva sa se impuna cu forta. io sunt parintele, io am puterea sa-ti iau telefonul, pc-ul, banii si altele. noi nu suntem angajati in lupte, care pe care zdrobeste mai tare, care stie sa se impuna mai bine. scoti artileria grea pe masa? adolescentul o va scoate si el.
stiti voi semnificatia cuvantului parinte?
eu sunt parintele (puteam foarte bine sa ne fi numit castraveti sau teposi
) cea care ingrijeste si vegheaza cu dragoste asupra adolescentului. eu, adultul, stiu ca adolescenta e o perioada tulbure, cu suisuri si coborasuri, cu cautari si intrebari foarte multe. nu sunt intr-o lupta cu propriul meu copil-adolescent, sunt aici sa-i fixez repere, sa-i arat ca exista si alte drumuri, sa-i spun adevarul legat de orice aspect al vietii. sa stie si sa-i arat in fiecare ceas ca-l iubesc orice ar fi facut, sa stie ca sunt un stalp ptr el, ca se poate baza pe mine indiferent ce prostie a facut.
in rarele momente de rebeliune ale adolescentilor mei, de cele mai multe ori am tacut si doar i-am privit cum se desfasoara. la inceput ne-am contrat, am incercat sa spun si eu ceva, dar apoi am invatat ca daca tac si de la inceputul crizei imi spun "si asta va trece, negresit!" strabatem criza mult mai usor.
o, sa nu cumva sa credeti ca sunt zen si nimik nu ma mai atinge. in mine se dadea o lupta, sa scot artileria pe masa? sau sa tac si dupa replici si nebunii spuse sa le spun ca ii iubesc si ca sunt acolo?
de multe ori m-am gandit la perioada asta prin care ei trec, ca la o constructie la care eu lucrez. in trecut, in copilarie am pus baza-temelia. acuma e perioada cand trebuie sa construiesc stalpii care vor tine constructia toata viata. eu ii construiesc, chiar daca las impresia ca ei o fac.
adolescentii mai stiu ca in familia noastra ei sunt protejati, ca stau sub o umbrela protectoare. si ca au voie sa iasa de sub umbrela sa experimenteze, sa creasca, sa se formeze.
histamina spune:
kari,echilibrata,inteligenta,ca intotdeauna.
msl1,daca tot ii lasi statului gija cresterii si educarii,stii ca va trebui sa accepti ceea ce ti se ofera?
deci nu prea vei avea ceva de zis in fata fetelor tale.
stiindu-ma pe mine la adolescenta,ma rog la Doamne Doamne ca strumf sa semne cu sotul!
bird70 spune:
Sunt de acord ca nu exista nici un beneficiu intr-o stare conflictuala. Am vazut odata un psiholog la tv care spunea ca au intrebat adolescentii din cateva scoli ce isi doresc cel mai mult de la parinti si acestia au raspuns: sa ma asculte, sa petreaca timp cu mine. Interesant, nu? Dupa cum se poarta nu te astepti la asa ceva.
De multe ori parintii vorbesc, vorbesc, predica, dicteaza, ameninta...dar uita sa asculte. Iar timpul petrecut impreuna este o lupta, nu este petrecut relaxat si calm, nu este timp de calitate.
De multe ori cand ma apuca si pe mine dracii, incerc sa ma opresc si sa ma intreb (cum zice dr Phil 
) how fun are you to live with?
Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper
buli spune:
eu n-am cu cine sa ma rog sa semene 
Mickyyy spune:
msl1, e tare trist ce-am citit mai sus.
Stiu ca ai spus ca nu te intereseaza parerile noastre si n-o sa ti cont de ele, nu o sa mai repet si eu ce au spus inainte alte fete, cu care sunt perfect de acord, dar am o rugaminte la tine.
Daca tu crezi ca e normal cum procedezi, cel putin nu spune vreodata in fata copiilor tai asta, si nici nu le transmite in vreun alt mod mesaje de genul celui postat pe forum!!!
Pentru un copil cel mai important e sa stie ca parintii lui ii sunt aproape, il pot sustine in orice fel de problema sau incercare a vietii, si ca au solutii la toate (mai ales copii mici). Nu Dumnezeu e cel care le da solutia, ci parintii. Si mai ales pentru un copil necopt la minte, nu biblia are raspunsul la toate problemele (vezi ca era pe undeva cred ca pe la ZZ un subiect de-al unui trol cu citate din biblie care te indeamna sa-ti ucizi copilul daca nu ascuta - un exemplu despre ce se poate intampla daca iei mot-a-mot ce scrie acolo). Plus ca daca tu nu esti o persoana foarte religioasa, copii aia vor fi intr-o permanenta confuzie, mama ma trimite acolo unde ma invata ceva, si ajung acasa si vad ca de fapt mama nu respecta mai nimic din ce scrie la Biblie.
Copii sunt inca mici, nu e timpul pierdut sa le recastigi increderea, si sa iti reintri in rolul de mama in adevaratul sens al cuvantului.
Si off-topic, vorbeati de libertatile oferite in adolescenta. Eu nu le-am avut, parintii mei au fost incredibil de stricti cu mine (cu toate ca niciodata n-am fost un copil problema), desi nu aveau motive: invatam bine, nu pierdeam timpul aiurea, nu ma invarteam in anturaje dubioase, nu fumam, nu beam (cred ca prima bere am baut-o in facultate) iar drogurile nu prea existau pe-atunci.
Rezultatul: am fugit la facultate in Bucuresti, avand un singur lucru in minte: distractie! Am fost olimpica la matematica, am intrat in primii 5 la o facultate destul de grea, si dupa primul an eram la un pas de-a ramane restantiera fix la matematica (cu greu am reusit sa iau 5-ul de trecere!). In schimb am pierdut noptile prin toate discotecile din Bucuresti, m-am apucat de fumat si de "sexat", vorba cuiva. Mi-am inceput viata sexuala foarte repede, si strict din curiozitate, nicidecum din dragoste. La nici doua saptamani de cand incepusem facultatea. Am plecat de-acasa cu un scop, si mi l-am atins . Am fost un caz fericit, dar doar din pura intamplare. Ca minte multa recunosc ca nu aveam. As fi facut-o probabil cu aproape oricine, dar am avut noroc atunci de un om deosebit. Un om pe care nu l-am putut aprecia in timp la adevarata lui valoare, pentru ca tineretea mea ramasese "neconsumata", ratasem toate experientele pe care copii normali le au la 16-17 ani. Si eu am vrut cu tot dinadinsul sa le am, mai bine mai tarziu decat niciodata.
Pe mine parintii nu m-au pregatit pentru viata. Am fost un fel de copil "spalat pe creier", vorba cuiva. Mie parintii n-au stiut sa-mi ofere increderea in mine, si mi-au trebuit ani buni dupa sa mi-o castig de una singura. Aveam nevoie disperata de dragoste si atentie, si eram o prada usoara pentru oricine mi-ar fi oferit macar un dram din ele. Traiam cu impresia ca nu's buna de nimic, si as fi facut orice sa pot iesi in evidenta. Faceam lucruri pe care in mod normal nu le-as fi facut, doar pentru a castiga un pic din atentia celor din jur. De exemplu fumam pentru ca era cool, desi detestam tigarea (mi-aduc aminte de primul pachet de LM cumparat, am pufait vreo 4 tigari si mi s-a facut rau, dar nu m-am dat batuta, am continuat desi nu simteam nicio placere).
Ar fi multe de povestit, nu stiu daca isi au rostul aici. Dar meseria de parinte e al draqului de grea. Eu am suferit si in copilarie, si mult timp dupa, iar traumele, unele din ele ascunse bine, mai exista si in ziua de azi. As vrea sa nu repet greselile parintilor, as vrea sa ii pot ajuta si sfatui pe copii mei, as vrea sa pot sa ii fac sa aibe incredere in ei si in mine in egala masura, sa ma vada ca pe un prieten, nu ca pe un dusman. Sa se simta iubiti si apreciati acasa, pentru a nu cauta "aprecierea" in locuri si moduri gresite. Daca voi reusi sau nu, doar timpul ne poate spune. Sunt asa de dese situatiile cand simt ca ii scap din mana, si ca fug in directia gresita. Si sunt inca mici...ma gandesc cu groaza cum va fi peste 3-4 ani.
tora97 spune:
le intreb pe mamicile ce acum recunosc faptul ca au fost adole-rebele, care era motivul psihologic al rebeliunilor lor? ce tare ascundea comportamentul lor? si cite vizite au facut cu parintii de mina la psiholog?
si eu am fost o adole-rebela... mama nu avea timp sa se ocupe de noi, sa ne caute n cornite.. asa ca fiecare si a construit viata cum s a priceput. acum, nu stiu daca eram rebela, sau eram lasata de capul meu...
am crescut fara tata, cu alti 3 frati.. iar mama, Dumnezeu sa o odihneasca, pleca dimineata la serviciu si se intorcea seara.. toata viata ei a muncit din greu, la propriu, sa si creasca copii. abea pe la virsta de 30 de ani, am inteles o.. pina atunci am fost intr un permanent razboi. dar alta i ideea.... fata de viata pe care o are teda eram depaaarteee, ingerasul meu pazitor a avut mult de furca, sarmanul... DAR nu am baut, nu m am sexat, nu am umblat cu golani si nici nu se poate spune ca nu mi am trait viata. desi am avut libertate deplina, am avut grija sa nu o fac de rusine pe mama.
citisem undeva, ca adolescentii, copii in general, au nevoie acuta de a fi controlati, de a li se impune limite... in lipsa acestora, tinzind a si face rau deliberat. intr un fel, pt ei acest control parental insemnind ca parintilor le pasa de ei, de viata lor.... si am mai spus undeva, ca fetele mele, de cite ori au fost lasate libere ceva mai mult timp, au luat o pe aratura.
totodata, ele stiu ca "acasa" inseamna "acasa", un spatiu protejat, ca noi, parintii ori de cite ori au avut nevoie le am sarit in ajutor si "am rupt lantul" pentru ele. si totusi.....
teda a trait alaturi da tatal biologic 1 an, primul an din viata.. apoi, acesta a aparut meteoric, pina in anul in care m am recasatorit... in acel an a cautat o destul de des, apoi a disparut iar. nu l am vorbit de rau niciodata, ba kiar am insistat ca i place ori ba, este parintele ei. acum este crunt incrincenata pe el, dar nici el nu o cauta (desi l am sunat, i am explicat ce si cum si l am rugat sa o caute) nici macar de sarbatori ori de ziua ei. nu a avut ocazia sa l perceapa ca pe un parinte...
nu sustin ca sintem parinti perfecti, dar spun ca sintem parinti carora le pasa.... dar taaaree as cobori oleak militaria din pod, cum spunea mama, mai ales atunci cind mi se raspunde flegmatic, ori cind se folosesc cuvinte jugnitoare la adresa sorei mai mici, sau cind face timpenii gogonate si si pune in pericol integritatea si viata (valabil la ambele fete)
imi spuneti ca nu este o lupta... o ba daaaaa.... sint batalii zilnice, caci se incalca toate regulile.. kiar si cele de bun simt (sa ti speli farfuria, sa cureti masa,sa stringi mizeria pe care o faci, atentie, in spatiile comune, nu in camerele lor...) se doreste o viata fara reguli...
se doreste a petrece timp impreuna,insa acesta sa se consume undeva, la vreun fast food, ori cinema...
se doreste sa vorbim... cu CINE? sa i asculti... CE? se sta la maxim cu telefonul la ureke, se asculta non stop muzik la casti, ori se tasteaza la greu in fata calculatorului.
timpul acceptat de zine spre a fi petrecut impreuna este cind la tv mai este vreo emisiune ce le intereseaza (atunci cind au tv urile in camera, nici atit nu petrecem)
si daca ii obligi.. nu i biineee... le creezi frustrari...
daca ti vine acasa mirosind a tutun si a bere si o iei la intrebari, iar nu i biineee... ca i incalci independenta si tot asa..
deeciiii... cum, ce sa faci sa i multumesti dar si ei sa fie in siguranta?
TORA,RUFUS si cele 3 minuni ale lor
"da aripi unui copil, dar lasa l sa invete singur sa zboare" Marquez
sorana spune:
Eu sper sa fac fata. Ca idee sunt de genul lui Kari, doar ca nu ma pot abtine sa nu-mi dau cu parerea. Uneori datul meu cu parerea se transforma in cearta. La noi cearta este "de la egal la egal" si asta de mult.
Inca e mica fi-mea, nu stiu cum va fi peste cativa ani. Ma astept sa mai "iasa in decor". Sper doar sa nu fie asa serioasa "iesirea in decor". Si sa fiu in stare sa pastrez relatia de prietenie.
La noi nu au existat niciodata reguli stricte. Exista un fel de reguli, in sensul bunului simt, dar e vorba despre regulile pe care le aplicam si noi, parintii, unul cu celalalt - de exemplu stim pe unde suntem si pe la ce ora venim acasa, in caz ca se intarzie dam telefon. Acelasi lucru e valabil si pentru fi-mea. Noi nu am pedepsit-o propriu-zis niciodata. am avut o perioada mai dificila, pe la 4-5 ani cand facea tot soiul de chestii gen tavalit pe jos si pana la urma am izbutit sa trecem peste, ultima solutie a fost sa o ignoram cand se tavaleste zicand ceva de gen "putem sta de vorba, rezolvam cumva, cand termini de tavalit vii sa vorbim".
M-am intins ca o zi de post.
Sper ca la 15 ani sa pot face ce fac si acum - rezolvam pe moment ce s-a intamplat si apoi discutam, vedem ce se poate face ca sa nu mai ajungem in aceeasi situatie in viitor.
Cred ca m-as fi speriat groaznic sa o gasesc la spital, sa stau o noapte cu ea in spital, asteptand sa-si revina. In mod sigur i-as fi spus cat de ingrijorata am fost, cat m-am speriat, etc.
Cu prietenul cel mare eu as sta de vorba cu ea, intreband ce asteapta de la relatia asta. El e la varsta la care normal ar fi sa vrea o familie, copii, etc. Ea e pregatita pentru asta? Vrea sa faca doar 10 clase si apoi sa ramana acasa sa creasca copii? La 16 ani? Ma rog, sunt sigura ca fi-mea nu vrea asta . Fiecare varsta are, zic eu, un anume tip de relatie, de asteptari de la relatie.
O relatie la 15 ani cu un baiat de aceeasi varsta ar presupune anumite chestii implicite, gen "ne tinem de scoala inca minim 8 ani" dar daca e vorba de un tip de 27 ani ea se asteapta ca el sa o astepte inca 8 ani?
kariguld spune:
tot io ,
am citit ce a scris msl1. dar nu-mi permit sa o judec, nici pe ea si nici pe alti parinti. e foarte usor sa tragi concluzii cand stai pe margine si privesti pasiv. cand privesti un foc, nu simti caldura si nici nu te arde, vezi doar flacarile rosii. insa cand esti in mijlocul focului, atunci e atunci....
desi vad multe exemple de parinti in jurul meu, carora aparent nu le pasa de copii si ii lasa in voia lor sau pun granite inalte pana la stele, totusi nu pot sa-i judec. poate ca in sinea lor stiu ca nu fac bine, dar altfel nu stiu sa faca. atata pot ei, atata stiu. nu sunt pregatiti sa faca fata provocarilor. nu stiu cum sa faca asta. si aleg calea cea mai gresita.
mai cred insa ca orice parinte se poate maturiza, poate invata din greselile propriilor parinti. exista multa informatie astazi, exista terapeuti, voina si dorinta de schimbare sa aiba doar.
s-a spus de multe ori pe forum, cand am primit copii, nu au venit cu cartea "instructiunui de folosire" legata de picior. daca o aveau, azi eram toti perfecti si traiam in armonie deplina. avam insa marele avantaj ca putem inca sa invatam, sa ne formam, sa reparam greselile, sa ne maturizam la orice varsta.
msl1, eu cred ca poti deveni o mama si mai buna ptr copii tai. cred ca deja esti o mama buna ptr ei. ai nevoie insa de timp ptr tine, ai nevoie sa iesi din carapace si sa vezi ca se poate si altfel. exista infinite alte cai, trebuie doar sa le descoperi. si poti sa faci asta!
bird70 spune:
Nu cred ca se pune problema sa aprobi relatia unei fete de 15 ani cu un barbat de 27. Ala e pedofil. E ilegal si imoral. Pentru mine nu ar exista discutie legat de problema asta. Eu as fi mers direct la politie cu telefonul si cu mesajele.
Tora,
stii ce as face eu? As anunta fata ca duminica este ziua noastra, mama-fiica si as organiza niste activitati care ii fac placere doar pentru noi 2, fara tata, fara surori, etc. Nu as mentiona pe parcursul zilei incidentele recente. As incerca din rasputeri sa ne simtim bine, sa ne relaxam, fara reprosuri, fara critici, doar lucruri pozitive.
Eu mai tin cate una din fete acasa de la scoala cand am o zi libera in timpul saptamanii . Mergem la cumparaturi, ne rasfatam, fetele se simt bine ca le dedic cate o zi individual plus ca fac asta in timp ce chiulesc de la scoala si eu mint ca sunt bolnave . Maica-mea nu intelege deloc chestia asta si nu intelege cum pot sa le tin acasa din timpul scolii. Dar ele sunt asa fericite si ne face atat de bine, si lor si mie.
Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper