Adaptarea copil anxios cat dureaza si cum s-o depa

Sunt asa de suparata ca nu stiu cu ce sa incep!

Ne-am mutat si am schimbat si scoala, alti colegi, alti profesori.
Intial a prut ca se adapteaza, i-a fost rau vreo doua zile, apoi chiar spunea ca ii place. Lunea trecuta s-a luat de el doi colegi si s-a speriat. De atunci a inceput calvarul

Adaptarea acum pare foarte grea pentru copil: a slabit, face atacuri de anxietate si i se pare greu.

Mergem la psiholog, dar suntem inca la inceput, in faza de explorare.

Ma simt complesita de situatie: ma suna incepand cu prima ora, iese din ora si ma suna si tot asa.
Vineri a vrut sa plece de la scoala, ne-a sunat , a simulat ca ii e rau si a insistat pina taicas-o l-a luat.
Acasa se linisteste.

Lectiile le face greu ca un catar,tot cu certuri si discutii, are o rezistenta impusa de el de ani de zile in a nu le face. Am ajuns la concluzia ca nu-i place scoala, insa trebuie s-o termine cumva.
Nu stiu cum sa procedez, ieri am cedat si eu, apoi sotul. Suntem depasiti de situatie

uneori gandesc prea mult....

anuscha2009 spune:

Daca intrati si voi parintii in panica, cum o sa-l ajutati? In cine sa se sprijine?
In ce clasa este copilul?
Cred ca adaptarea depinde de fiecare copil in parte si poate dura pana la un an.
Si noi ne-am mutat anul trecut dintr-o scoala in alta, aparent nu au fost probleme, dar de fapt adaptarea s-a tradus in neatentie, nu spunea ce teme are.
Trebuie vorbit cu doamna, aportul doamnei si al familiei este esential.
Ce nu-i place la scoala asta?
Ii este dor de ceilalti colegi?
De ce vrea sa plece? Ce spune?

giulia71 spune:

Am intrat in panica vineri, cand a folosit strategia cu faptul ca se simte rau, numai pentru a-l lua acasa.

Acasa venit, i-am explicat clar ca nu tine "strategia "lui. Evident acasa era tot un zambet, nici vorba de rau. Emotional poate, dar nu rau fizic asa cum ne spusese.

E in clasa VII si a schimbat pina acum 2 gradintite si 3 scoli, asta e a 3-a. Nu pentru ca vrem, ci pentru ca serviciul a cerut-o.

De data asta nu ne vom mai muta, nu eu si copilulc cel putin.

Uratul scolii a inceput in clasa a II-a, el nu s-a simpatizat cu dna deloc, ba chiar a urat-o caci din punctul lui de vedere facea diferente intre fete si baieti.
Primul episod de ne-adaptare a aparut in clasa a V-a, aceeasi anxietate aparuta vis-a-vis de scoala si acasa, vis-a -vis de fantome, insusite de pe la tv, jocuri si mai stiu eu ce.

Le-am depasit cu psihoterapie sustinuta la Cj, cam mai bine de juma de an.
Astfel ca a terminat clasa V-a cu bine, iar in a VI, nu au fost probleme, decat punctuale le-as putea spune, dar foarte putine.

Acum cu noua mutare (si ultima) am luat-o de la capat, cu temeri, frici samd.

Ce am scos de la el:
ii e teama sa nu se ia alti baieti de el
ii e teama ca se va face de rusine, ca-si strica imaginea
ii e teama ca nu stie la teste/ de teste in sine are o teama
ii e teama ca nu e acceptat de ceilalti colegi
se simte singur si nesigur pe el, asta mi-a spus-o ieri
nu are incredere in el.

Toate astea au venit peste noi ca un tavalug si ne-a coplesit. De ce? Pentru ca in vacanta este alt copil, mananca bine, se ingrasa, nu are scoala, nu are temeri

cam asta in mare...

uneori gandesc prea mult....

Cricor spune:

Nu va puteti muta inapoi la scoala unde i-a fost bine in cls a VIa? Mai sunt 2 ani si va merge la liceu unde oricum va fi ceva nou.

Pentru un copil anxios in general...cred ca toate schimbarile astea sunt greu de suportat.

Probail psihologul va va ajuta si de data asta, va trebuie doar rabdare cred.

ladyJ spune:

Ce vreau sa iti zic, problemele enumerate mai sus sunt probleme adevarate si mari pentru copilul tau, nu e o joaca asa cum tinzi sa crezi. Faptul ca nu are o suferinta fizica si palpabila nu inseamna ca copilul tau e OK si face strategii smecheresti.

Zici ca voi, parintii, va simtiti coplesiti. Imagineaza-ti ca cel mic se simte si mai complesit si mai neputincios decat voi. E un lucru bun ca mergeti la terapeut.
Voi sunteti adulti cu putere de decizie, insa tot voi sunteti cei suparati care va simtiti depasiti. Poate v-ati schimba perspectiva asupra situatiei daca ati sta de vorba voi insiva cu un psihoterapeut?

olympia spune:

Giulia, imi amintesc de celelalte subiecte asemanatoare . Cred ca pe langa psiholog, l-ati ajuta cu integrarea daca:
-ati favoriza formarea unui grup de prieteni
-ati invita periodic unul-doi colegi la joaca in we
-ati gasi un cerc sau o activitate extrascolara care sa-i faca placere si daca acolo ar avea si colegi de clasa ar fi grozav.

mgabi spune:

Buna.

Iti inteleg supararea pentru ca si eu am trecut cu fetita mea in clasa I. Eram disperati toti nu stiam incotro sa o luam cum sa ne comportam. In fiecare dimineata inainte de plecarea la scoala voma ii era cumplit de rau, iar cand ajungeam la scoala nu vroia sa urce in clasa. Era un circ complet care a durat cam 3 luni. Solutia ar fi sa nu cedezi sub nicio forma plagerilor lui, vorbeste-i coplilului normal ca si cu un adult si foarte important nu-i arata ca teama. La noi aceasta frica nu dura decat pana intra in clasa apoi nu mai avea nimic. Venea acasa vesela facea teme. Eu o incurajam in fiecare zi spunandu-i ca face progrese, ca toti colegii sunt de partea ei, ca doamna o iubeste ca totul va fi bine. Mai poti incerca sa vorbesti cu doamna diriginta sa inerce cumva sa-l apropie sa-i oarecum ca o mama sa-l integreze intr-un fel intre colegi sa-l dea exemplu si in felul acesta el va prinde curaj. Eu am mers am vorbit cu doamna si cu ea de fata pentru o incuraja.
Trebui multa multa rabdare din partea voastra. Eu nici nu vreau sa-mi aduc aminte prin ce am trecut. Acum pustoaica mea in clasa II-a rade cand isi aduce aminte cat circ facea cand mergea la scoala.

Mult speranta ca totul va fi bine. Trebuie sa depasiti momentul.

anuscha2009 spune:

mgabi - un copil de sapte ani se adapteaza intr-un fel, cel de 12 in alt fel.
giulia, ia partea buna a lucrurilor, bine ca a sunat si l-a luat tatal. daca pleca singur si nu spunea era mai rau.

Mutarile sunt in acelasi oras?

El nu are prieteni?

giulia71 spune:

mgabi, sper din suflet sa ajungem sa depasim situatia actuala.

Sunt suparata, nu pe copil, nici vorba, ci pe situatia in sine, pe mutare, pe faptul ca a tot trebuit sa ne mutam si daca aparent totul a fst bine, repet aparent, uite ca lui nu i-a fost deloc ok.

Nici vorba sa-i minimizez temerile, imi pare rau daca s-a inteles asa.Il inteleg si de-as avea o putere i-as lua aceste greutati. Sunt mama, ce naiba ma doare.
Ideea e ca nu stiu cum sa gestionez.

El vine imi povesteste, inca se gheia o pauza langa mine si imi zice ca se simte in siguranta langa mine, cred ca sunt locul lui de refugiu. Insa fara mine nu se descurca, nu stie cum sa-si gestioneze propriile emotii.

Dna psiholog mi-a spus cumva sa-l indepartez, nu de langa mine, ci in sensul sa-l las sa-si traiasca propriile emotii/trairi, sa-l aducem cumva in preajma tatalui. Tata e ocupat, vine tarziu de la munca. Au o relatie buna si considera aceste apropieri exagerate.

Cum sa fac? Eu unde sa ma situez? Cum sa-l ajut sa-si traiasca experientele singur , sa le depaseasca singur?

Sper ca m-am facut inteleasa...

uneori gandesc prea mult....

Mercedes spune:

Giulia-nu aveti vecini sau colegi de o seama cu el pentru a socializa si departe de scoala acasa la voi de exemplu, la un sport sau de ce nu in fata blocului... incet, incet sa si faca prieteni.

Stiu ca il ajutai la teme intr o perioada daca acum e mai greu continua cu orele in privat acolo unde simte el ca e greu pentru a fi mai relaxat la teste.

Nu l cocolosi dar ramai langa el.
Apropierea cu tatal s-ar putea realiza si cu mersul cu bicicletele ori un joc de societate de ex. la sfarsit de saptamana.

buli spune:

oare nu cumva se simte apasat si de faptul ca voi aveti un disconfort din cauza acestei neadaptari a lui?
ma gandesc ca poate l-ar ajuta sa ii transmiteti ca e ok sa aiba temeri, ca ii intelegeti neplacerea de a se fi mutat. nu inteleg exact situatia, dar poate presiunea ca "trebuie sa se adapteze, altfel mami si tati vor fi tristi" adauga efort suplimentar pentru el.

eu m-as axa mai mult pe crearea unui confort psihologic si pe obtinerea calmului si a sentimentului de acceptare si apoi as insista pe lectii si pe inlaturarea strategiilor lui smecheresti.

nu stiu sigur cum e la alti copii, dar la al nostru am observat ca daca se simte bine cu noi si cu el, toate trec mai usor. si se simte foarte "atacat" cand unul din noi are o atitudine prea critica.