De la ce varsta fara un adult in preajma?(2)

oana1177 spune:

bird, cu tot respectul, e foarte usor sa-ti fluturi realizarile si independenta, sa dai lectii de "asa da" cand ai avut o trampolina solida; cati copii au norocul sa primeasca de la parinti, la 18ani, casa cu tot ce trebuie? i-a sa fi trebuit sa pleci la varsta aia cu chirie, fara nimic doar cu o valiza de haine sa-ti faci singura totul?... te asigur eu ca s-ar fi schimbat discursul si n-ai mai fi asa de radicala.

si eu sunt de parere ca trebuie sa-ti responsabilizezi copiii si dupa scoala fiecare sa-si ia zborul; insa, stim f bine, ca mai ales in romania, e quasi imposibil ca un adolescent sa se descurce singur de la 18ani; cu exceptie cazuri ca al tau cand parintii le pun tot la dispozitie: casa, computer, masina etc.

ela_04 spune:

Eu am muncit de la 16 ani. Nu mi-a dat nimeni nici macar un ac.
La 18-19 ani am plecat in germania. milogindu-ma de o matusa care statea acolo.
La 21 de ani aveam o casa. Cf 2, vai de capul ei dar a fost un inceput.
apoi am inchiriat casa si am mai suportato pe maica-mea vreo 2-3 ani ca sa o pot mobila.
Mi-am deschis o firma... am invatat sa fac si afaceri la o varsta la care imi era rusine sa spun ca e firma mea. Ziceam ca eu sunt juristul ca altfel nu ma lua nimeni in serios. Bine, nici fatza nu ma ajuta (ziceai ca am 15 ani).
Se poate si fara ajutor de la parinti asta vroiam sa spun... depinde cat de disperat esti

& +33

danaionela spune:

Stii care este diferenta.. Eu cand am plecat de acasa aveam propria afacere. Aveam propria firma de consultanta, ceea ce m-a ajutat sa-mi cumpar singura un aparatament, far ajutorul numai si nici al bancii. Si acuma daca tot facem declaratia de avere pot sa-ti spun ca am realizat foarte multe si totul pe munca noastra.
In plus fetele sunt la o scoala privata, si au fost intre timp la o gradinita tot privata.
Pe langa toate astea am fost si am vizitat jumatate din Europa si peste 3/4 din Romania, si tot avem ceva bani stransi incat sa ne putem muta in orice colt din lumea asta si sa traim linititi.
Intre timp mai am doua afaceri
Deci ce spui nu ti se pare ca am realizat destule, asa sub "tutela " parintilor cum spui tu. Mentionez ca parintii mei nu au fost niste oameni bogati si nu mi-au putut oferi decat sprijinul de a studia si de a sta acasa atat cat am vrut si am considerat eu necesar.
Intradevar nu au masina, nu au decat sofer, cele mici ...
Si am facut si doua facultati+ un masterat+ doctorat.
Eu zic ca am realizat ceva pentru cei 35 de ani ai mei... si iti dau mare dreptate.."Nu intra in vederele mele sa plec din tara, pentru simplu motiv ca nu am de ce........., Am tot ceea ce mi-am dorit , am o familie minunata care mi-a fost si imi este alaturi, am o relatie minunata cu socrii mei care sunt niste oameni deosebiti si in plus de asta mai am multi prieteni care ma fac fericita...
A sa nu uit si stii ca pshihologii cu care am intrat in contact, si au fost cativa , au apreciaa relatia pe care o am cu parintii mei si modul in care pastrez legatura cu ei. Deci nu-mi fac nici o problema si nu o sa incerc sa-mi schimb comportamentul.
Intradevar asa este, sunt exagerata cu cele mici, dar am motivele mele. Nu am vrut ca ele sa mai sufere si sa le fie frica ca vor fi parasite. Pentru a evita acest lucru , am devenit obsesiva, de anumite lucruri. Nu sunt mandra de asta ..., o sa incerc sa ma schimb, dar ele inca sunt mici si sensibile. Nu au capatat inca destula siguranta sa inteleaga ca nimeni nu o sa le mai paraseasca..., inca le mai urmareste trecutul lor... Dar asta este alt subiect, deja m-am indepartat cu mult inafara topicului si imi cer scuze..

danaionela spune:

uite ai mei nu-mi spun : Aaaaaaaaaa si... imi spun "Cand vrei sa venim sa stam cu cele mici?, La ce ora, vii ca sa stiu ce trebuie sa-mi iau la mine...?"
Si apropo cand tu erai la facultate, copilul cu cine ramanea? Si in plus nu stiu cat de mult castigai din dactilografie,ca doar nu aveai editura, astfel incat sa-ti poti intretine o familie si sa-i asiguri cele necesare, fara ajuotrul parintilor. Hai sa fim seriosi..., si eu am lucrat in facultate, dar nu pot sa zic ca am castigat asa de mult incat sa le pot oferi celor mici ceea ce le ofer acuma.... Si inca le mai supraveghez... si ai mei ma supravegheaza in continuare...

oana1177 spune:

Ela, se poate fara ajutorul parintilor, binenteles ca se poate; insa nu e simplu; tu singura spui ca abia la 21ani ai reusit sa-ti iei un amarat de apartament, ca a trebuit sa faci sacrificii 2-3ani ca sa-l poti mobila,etc. Intra un copil in schema asta, ai fi putut sa-l ai? sigur ca da, dar cu ce sacrificii...

eu sunt orfana de la 18ani, anul in care am intrat la facultate; n-am avut nimic, doar "norocul" sa aleg politehnica unde sansele de a avea o camera in camin erau mult mai mari fata de alte facultati; daca as fi ramas in orasul natal, la 18ani luam drumul fabricii de confectii ca sa nu mor de foame (caci ramanand orfana am ramas si pe drumuri) si nu stiu daca as mai fi avut resurse pt altceva decat banala supravietuire.
la facultate a fost ok, am avut o viata de student decenta; aveam o bursa, in limita normalului mi-am permis sa fac chestii - dar nu sa-mi iau casa sau masina; nici macar un computer la vremea aia; de lucrat ar fi fost imposibil, nu in timpul zilei caci aveam laboratoare pe care era musai sa le tii cu grupa ta; ar fi trebuit sa lucrez noaptea prin discoteci in regie probabil insa, tipul asta de job avea cu siguranta repercursiuni asupra rezultatelor la examene.
in regie, fiind casatorit aveai dreptul la o camera impreuna cu sotul intr-un camin cu baie comuna + gandacii aferenti; eu personal n-as fi facut un copil in conditiile alea + ce faceam cu bebele cat timp eram la cursuri, fara nici un parinte/ajutor prin zona???

am plecat din romania in urma cu 8ani si de 6ani am un job, m-am integrat, mi-e bine; as putea spune tuturor ca aici curge lapte si miere cu conditia sa vorbesti limba; nu o fac pt ca stiu ca nu e asa: eu am avut o trampolina - sotul meu fiind blegian, am beneficiat de toate drepturile de cand am ajuns aici: job fara nevoia unui permis de munca, asigurari + ca din prima mea zi de belgia am avut casa, masa,masina. E corect sa stirg in gura mare ca viata e usoara aici imediat ce ai pus piciorul? eu cred ca NU - caci cu toate avantajele avute, am avut de tras si strans din dinti pana mi-am gasit un job si-am ajuns intr-un punct care ma satisface; nu pe deplin caci intotdeauna e loc de mai bine, dar e ok

ina.click spune:

ABSOLUT toata lumea de pe pagina asta si ailalta are dreptate. Asa ca hai sa nu ne mai judecam intre noi, daca se poate, destul ca ne judecam intre noi, sa n-ajungem sa ne judecam si parintii unul altuia. Macar de-am fi mancat unii la mesele altora si de-am fi dormit unii pe pernele altora.

Importanta e fericirea, oameni buni. Si fericirea are o mie si una de surse si nu e una pentru toti. Fericirea vine din ibertate absoluta pentru unii, din protectie si grija pentru altii, din afectiune si blandete pentru altii, dintr-o paine pe masa si o zi de maine sigura pentru altii, sunt atatea fatete, atatea posibilitati.

Eu imi doream cu amaraciune fix ce detestau colegii si colegele mele, d ex: o mama cicalitoare, care sa imi observe poate funda facuta stramb, un tata care sa ma intrebe cum stau cu notele, sentimentul ala de cuib, cu clostile aferente.

In scurtele lor incercari - esuate - de a ma creste cat eram mica, ma lasau singura si de pe la 3 ani. Clasicul caz de copil bolnav la camin, cine sta cu el acasa si solutia era destul de ingenioasa: nimeni. Rezultatele nu erau tocmai bune. Am tocat o fata de masa cu foarfeca, mi-am turnat spirt in cap si apoi m-am bagat intr-o cada cu apa rece sa imi scad febra (de unde mi=au venit ideile astea nu stiu, dar am dat in pneumonie), m-am imbatat lemn pe la 5 ani din visinata, am spart multe chestii casante, am strambat multe chestii strambabile, am incercat sa imi gatesc si am afumat bucataria (asta mai incoace pe la 7 ani) si tot asa.

De la 7 ani incolo, exceptand rateurile culinare, am stat singura acasa cu succes. Intr-o incercare disperata de a fi pe plac, eram un copil cuminte si ordonat. De-as fi asa si acu, mi-ar fi casa luna. Veneam de la scoala, imi despatuream hainele de casa, imi aranjam si calcam uniforma sau o spalam daca se murdarise, apoi ori imi faceam lectiile ori citeam o carte ori ma invarteam prin casa, ori plecam la bunica (in partea cealalta a orasului).

As face asta copilului meu? Nu prea cred, iar daca as avea asa o cumintenie de copil mi-as face probleme, sincer, macar prin prisma propriei experientepentru ca numai eu stiu cat dangalanga mai clocea in spatele acelor precoce tabieturi de baba.
Undeva spre varsta MENTALA la care poate intelege :
- sa nu dea drumul la aragaz, la usa, la apa, la masina de spalat
- cum functioneaza respectivele chestii, de bine de rau
- DE CE sa nu dea drumul la alea, sa aiba un pic de discernamant logic, etc , nu sa nu-mi dea drumul la usa daca am guturai si mi-e schimbata vocea, ca in capra cu 3 iezi
- sa poata folosi un telefon mobil sau fix sau skype si sa imi poata raspunde sau sa ma poata suna daca sunt probleme
- sa inteleaga unde sunt, cand vin si de ce ma duc

Pe afara, daca am fi in orasul natal, poate-POATE in compania vreunui var mai mare, pe la 10 ani. Stiu ca era o oaza de liniste dar au ajuns masinile de 100 de ori mai multe iar baietelul fostei infirmiere a mamei a fost omorat de alti copii. L-au lovit cu ceva in cap la o cearta, s-au speriat si apoi l-au tarat in mal sa para ca s-a inecat. Aveau toti pana in 12 ani.

Aici in Bucuresti, depinde iarasi de zona. no offense, da una-i herastraul alta e margeanului.

Grup despre gradinite, crese, bone, scoli pe FB:
https://www.facebook.com/groups/397305800323707/

bird70 spune:

Sunt PERFECT de acord cu tine. Si atunci pe langa dificultatea obtinerii independentei in timpul facultatii, trebuie situatia agravata de faptul ca tinerii termina liceul la 20 de ani? Daca nu poti deveni independent decat atunci cand poti lucra full-time, adica dupa facultate, nu este mai benefic sa termini scoala la 18 ani?

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

bird70 spune:

Eu imi iau copiii cu mine . Am lasat fetele si cu parintii mei de cateva ori, dar ca regula noi mergem toti daca mergem undeva.


Noi ne aranjam laboratoarele in asa fel incat sa fie unul dupa altul in 2 zile de dimineata pana seara. In zilele cand eram eu la facultate statea sotul meu acasa, si eram eu acasa cand el era la scoala. La cursuri nu am mers, mi s-au parut o pierdere de vreme. Preferam sa invat din carti si sa trag la xerox de la colegi. Sistemul era foarte idiot la vremea aia (nu stiu cum e acum), practic la cursuri ti se dicta ce gaseai in carti, o pierdere de vreme .


Sotul meu lucra seara. Nu am zis ca nu aveam ajutor deloc de la parinti, ar fi incorect. A fost greu, nu am sa spun ca a fost usor. Dar nu as schimba situatia cu altceva.

Uite care e treaba, tu ai fost un copil mai docil si ai fost fericita sa te lasi supravegheata si ghidata de parintii tai. Nu toti tinerii sunt asa. Eu cu siguranta nu am fost . Daca copiii mei nu se grabesc sa plece de acasa, am sa-i tin, nici o problema. Dar tu ce vei face daca copiii tai se apuca sa planuiasca la 17 ani cum vor pleca de acasa la 18 ani? Vei face fata la asta? Vei putea intelege si actiona spre beneficiul lor? Vei putea sa pastrezi distanta daca asta ti se va cere? Vei putea sa incurajezi independenta? Pentru ca asta e ce conteaza, cum vei face cu copiii. Tu esti fericita cu viata ta si aranjamentele din familia ta. Eu sunt fericita cu ale mele.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

oanap85 spune:

fiecare e diferit,fiecare are propria personalotate si propriul fe l de a gandi
daca ar fi asa usor sa -ti iei casa sau sa pleci din tara sau sa-ti faci firm etc nu ar mai fi atata lume necajita:(asa ca hai sa nu ne batem cu pumnii in piept si sa spunem ca se poate...diferentele dintre oameni sunt enorme...
eu am avut o situatie modesta acasa si in aceasi situatie sunt si acum,credeti ca nu-mi doresc si eu sa pot reusi,sa nu mai muncim ptr altii?sau ca nu ne duce capul?dar uite ca unii parca sunt condamnati la o viata amarata

in fine..eu am intrat sa zic altceva,legat de scoala
si cred ca e asa cum am spus eu,copiii care anul acesta au implimit 6 ani au mers in lc 0 ,cei care abia implinesc ,raman la gradinita(sau nu)depinde de parinti)dar la anul cei care fac 7 ani merg direct in cl 1 , nu ne obliga sa -i dam la cl 0 la 7 ani tocmai ptr ca abia la 8 ani ar trebui sa mearga la cl 1
legea de care vorbesti tu anya cred ca e valabila ptr generatiile ce urmeaza,adica de acum copiii de sase ani vor fi abligati sa faca clasa 0

si bird eu nu as vrea ca copilul meu sa plece de acasa la 18 ani sau 20
eu m-am maritat la 21,am facut copil la 22 si cred ca mai trebuia sa astept:)
eu tocmai din cauza situatiei de acasa am plecat,sa nu-mi scoata maicamea ochii ca ma intretine

Mami de ingerasi :David(25.10.2006)Paul (15.05.2009)si Anastasia(25.02.2011).
http://s878.photobucket.com/albums/ab348/oanap85/

Chuny spune:

Bird, esti ok ? de ceva timp observ ca ai facut o pasiune pt zāmbetele ironice (adica astea ) ... chiar asa, nu se mai poate comunica fara ele? Zici ca e discutie la gradinita de cat de faina papusa am eu si tu n-ai, sāc, sāc!

Ina, ai argumentat foarte bine, totul e atat de relativ, copiii sunt diferiti , incāt nu exista retete universale. Si, da, exista copii neglijatii cu anii, care supravietuiesc doar daca au noroc, de restul au parintii lor grija.