despre supraprotectie
Raspunsuri - Pagina 26
bird70 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Ilinca_M. Nu, rolul meu este de a-i asigura copilului meu fericire, comfort, relaxare, in fiecare moment. |
Eu cred ca rolul meu este ca la sfarsitul celor 18 ani cat copilul este in grija mea, sa dau drumul in lume la un adult echilibrat si responsabil. Parte din rolul meu este sa pun limite acolo unde este necesar, sa incurajez/imping de la spate unde cred ca e nevoie, sa invat copilul sa tolereze frustrare, sa aibe incredere in fortele proprii. Multa lume neglijeaza acest aspect dar este foarte important in viziunea mea. Cateodata, pe parcursul celor 18 ani va trebui sa iau decizii care vor provoca frustrare copilului, care poate nu-l vor face sa se simta comfortabil sau fericit pe moment. Daca aceste decizii vor fi spre binele copilului, sper sa am intotdeauna puterea sa le iau.
Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper
AgnesLuca spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui bird70
Citatul asta e perfect aici, la subiectul supraprotectie. Cred ca ramaneai afis sa vezi cu ce competenta poate pitica ta sa faca la olita de la 2 ani sau cat de capabila este sa doarma singura in pat fara sanul in gura, etc. Trebuie sa fi TU convinsa in primul rand. Daca copilul te vede pe tine ca nu esti sigura si eziti cand incerci sa-i vinzi olita sau patutul, evident ca nu va avea incedere si se va opune. De cate ori ne spunem ca nu e in stare copilul, ca e prea mic, ca asteptam pana e pregatit, fara insa sa fi incercat, fara sa-i fi dat copilului ocazia ca experimenteze o anumita etapa? Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper |
Eu sunt numai partial de acord cu postarea, in sensul ca sunt de acord cu ideea, dar nu neaparat cu exemplele.
Legat de mincatul copilului singur, in general am observat ca in Europa de Est datul cu lingurita e ceva subinteles, nimanui nu i se pare ca s-ar putea si altfel. In Germania si probabil si in alte tari, cam de pe la 9 luni copilul e lasat sa manince singur (de fapt e o faza cind copilul refuza sa mai manince cind ii dai cu linguritza si asta-i semnul ca trebuie sa-l lasi singur); i se dau bucatele in loc de piure, copilul se descurca bine cu ele chiar daca nu prea are dinti. De aici si pina la mincatul cu tacimuri mai e doar un pas mic; cam de la 1,5 ani copiii in general maninca singuri cu lingurita / furculita (desigur mai dau si pe linga), la 2,5-3 ani deja sunt eleganti in miscari si nu mai au nevoie de protectie pentru haine.
Chestia cu olitza la 2 ani mi se pare insa exagerata; nu contest ca exista copii (mai ales fete) care sunt pregatiti inainte de aceasta virsta, da astia sunt mai degraba exceptia. Sunt sigura ca fatei Ilincai i s-au facut sugestii cu olita inainte de virsta de 3 ani, dar atita vreme cit copilul nu a colaborat consider ca Ilinca a procedat bine (si mie imi facea soarca-mea -scoala estica
capul calendar ca de ce nu sta fata pe olitza - era putin inainte de 2 ani - i-am zis politicos, poftim, pune-o tu, si s-a convins rpd ca, copilul nu are nici o treaba, 3 luni mai tirziu insa, cind a fost pregatita, a facut direct pe olitza / WC fara sa fi fost nevoie de training prealabil).Cu dormitul iarasi se poate proceda asa ca Bird, dar la fel de bine daca familiei ii face placere poate copilul mic sa doarma si in pat cu parintii. In evolutia umana, dormitul copilului singur este o solutie recenta, la fel si antrenamentul cu toaleta, la fel ca si mincatul hranit de parinte cu lingurita, de asta eu vad diferente mari intre aceste exemple.
OK, acum ma apuc de citit ce s-a dezbatut de la aceasta postare
rrox3 spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui bird70
Citatul asta e perfect aici, la subiectul supraprotectie. Cred ca ramaneai afis sa vezi cu ce competenta poate pitica ta sa faca la olita de la 2 ani sau cat de capabila este sa doarma singura in pat fara sanul in gura, etc. Trebuie sa fi TU convinsa in primul rand. Daca copilul te vede pe tine ca nu esti sigura si eziti cand incerci sa-i vinzi olita sau patutul, evident ca nu va avea incedere si se va opune. De cate ori ne spunem ca nu e in stare copilul, ca e prea mic, ca asteptam pana e pregatit, fara insa sa fi incercat, fara sa-i fi dat copilului ocazia ca experimenteze o anumita etapa? |
Ilinca
tu ai luat mult prea personal ce a scris Bird aici. Mie mi se pare o punctare foarte buna, cu valoare generala, fara vreo presupunere la adresa ta, d-aia am si aprobat-o. Sigur ca exista si alte cauze in toate cele, nu tot ce zboara se mananca, dar ce a scris Bird e de luat in seama.
maria_alexia spune:
la subiectul cu laudele am eu nedumeriri: cum faci sa-i lauzi efortul atunci cand n-a punctat si premiul, incat sa sune a lauda si nu a consolare?
AgnesLuca spune:
Roxana, unde am zis eu ca mi se pare benefic sa lauzi copilul ca-i destept sau de unde s-a inteles asta ?
Inca nu am citit nici ce mi-a scris Inbox o sa citesc cu atentie si o sa revin.
Oricum, momentan oscilez intre 2 idei:
1. chiar este nevoie sa laudam, asa in general ?
2. de validat, oricum validam, voluntar sau nu, in functie de firea noastra si conceptiile noastre de viata
rrox3 spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui bird70
Eu cred ca rolul meu este ca la sfarsitul celor 18 ani cat copilul este in grija mea, sa dau drumul in lume la un adult echilibrat si responsabil. Parte din rolul meu este sa pun limite acolo unde este necesar, sa incurajez/imping de la spate unde cred ca e nevoie, sa invat copilul sa tolereze frustrare, sa aibe incredere in fortele proprii. Multa lume neglijeaza acest aspect dar este foarte important in viziunea mea. Cateodata, pe parcursul celor 18 ani va trebui sa iau decizii care vor provoca frustrare copilului, care poate nu-l vor face sa se simta comfortabil sau fericit pe moment. Daca aceste decizii vor fi spre binele copilului, sper sa am intotdeauna puterea sa le iau. Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper |
Uite, eu v-as aproba pe amandoua cu ceva note de subsol adaugate
Da' mai bine sintetizez in: as vrea sa-mi cresc copilul astfel incat sa poata fi fericit si in copilarie si in restul vietii.
Pentru asta e nevoie de o imbinare potrivita a ceea ce a scris Ilinca si a ceea ce a scris Bird.
AgnesLuca spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui rrox3
Uite, eu v-as aproba pe amandoua cu ceva note de subsol adaugate Da' mai bine sintetizez in: as vrea sa-mi cresc copilul astfel incat sa poata fi fericit si in copilarie si in restul vietii. Pentru asta e nevoie de o imbinare potrivita a ceea ce a scris Ilinca si a ceea ce a scris Bird. Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Iar eu as aproba postarea ta Roxana, daca nu m-ar deranja cuvintul "fericit", l-as inlocui cu "el insusi" , fericirea asta mi se pare ca pune presiune de ambele parti.
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui AgnesLuca Roxana, unde am zis eu ca mi se pare benefic sa lauzi copilul ca-i destept sau de unde s-a inteles asta ? Inca nu am citit nici ce mi-a scris Inbox o sa citesc cu atentie si o sa revin.Oricum, momentan oscilez intre 2 idei: 1. chiar este nevoie sa laudam, asa in general ? 2. de validat, oricum validam, voluntar sau nu, in functie de firea noastra si conceptiile noastre de viata "Copilului mic, da-i radacini adinci, celui mare, aripi sa zboare" (proverb indian) Agnes si Alexa (21.06.2009) |
Agnes nu inteleg ce zici inainte de cele doua idei.
Da, e necesar si sa laudam. Acum, eu ma gandesc ceva mai larg la termenul asta "lauda", il asociez cu "Stroke"-ul pozitiv din analiza tranzactionala si da, il vad foarte necesar.
E drept ca un "stroke" pozitiv poate fi si un zambet, o imbratisare si in genere orice raspuns pozitiv, comnfirmare a existentei practic, nu doar o lauda in cuvinte.
bird70 spune:
Hai ca mai scriu un post si ma duc la culcare .
Ati lucrat vreodata in echipa? Un job in care responsabilitatea este foarte mare, unde viata cuiva depinde de decizii luate rapid? Eu lucrez in genul asta de aranjament. Aveti idee cat de important este leaderul echipei (ca sa nu-i zicem sef ca ar putea avea conotatii negative)? Eu cred ca parintii trebuie sa fie leaderi in familie. sa fie puternici, sa dea voie celor mai putin experimentati din echipa sa incerce, sa-si dea cu parerea, cateodata sa si greseasca, dar sa fie intr-un mediu safe, controlat. Un leader bun iti da siguranta si te poate impinge peste limitele pe care crezi ca le ai. Un leader bun ia decizii in care echipa are incredere, un leader bun e urmat cu incredere de echipa. Cand am avut sefi sovaitori, nehotarati, care pareau sa nu stie ce fac, stresul a fost foarte mare, ma simteam fara directie. Acum am o sefa care este foarte experimentata, care ia decizii, isi asigura responsabilitatea, care stie sa delege pe capacitatea fiecaruia, etc. Echipa e mult mai relaxata, foarte eficienta si aproape ca nu exista conflicte.
Nu sunt sigura ca s-a inteles ce am vrut sa spun 
. Copilul trebuie sa vada parintii ca leaderi, sa aibe incredere in ei si sa isi doreasca sa ii urmeze. Sa accepte indrumarile si cerintele chiar daca nu le convin pe moment pentru ca stiu ca e spre binele lor.
Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper
AgnesLuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui pisigri Ca sa nu spun ca, desi in cazul vostru rezultatele sunt ok, teoria ta mi se pare sa aiba niste "deficiente", intreb: ce facem cind incepe scoala, cind exista niste reguli care TREBUIE respectate, cind nu mai exista aceeasi disponibilitate la negociere, taraganare, asteptare ca si copilul sa aiba chef? Teoretic, gradinita ar trebui sa fie un loc care sa-i pregateasca pe copii pentru "rigorile" unui program. Si chiar daca unii s-ar putea zburli la asa formulare, este o realitate; copiii invata sa nu-i deranjeze pe ceilalti in timpul unei activitati, invata ca exista un program de masa si de somn, pe scurt, nu mai sunt buricul pamintului si trebuie sa invete sa se multumeasca cu fragmentul de atentie distributiva care le revine din partea personalului, trebuie sa invete ca dorintele celorlalti sunt exact la fel de importante si merita exact aceeasi atentie ca si dorintele lor, etc.Tendinta actuala este de a se renunta la chestiile astea, facute cu blindete de altfel, din cauza presiunii parintilor si a concurentei de pe piata gradinitelor. Nu vreau o gradinita fascista, Doamne fereste ! Nu pledez pentru ignorarea copiilor numai ca sa invete sa astepte, dar nu mi se pare grozav nici sistemul 5-8 copii/2 educatoare si o ingrijitoare; mi se pare un mediu artificial construit, acolo unde copilul ar trebui sa gaseasca o portita catre realitatea sociala in care se va integra incet, incet. Citesc si eu pe forum(uri) si observ ca este din ce in ce mai greu sa obtii o atmosfera propice lectiilor la copiii din clasa I. Copiii nu sunt invatati cu ideea ca trebuie sa stea in banci pe durata lectiei, ca trebuie sa asculte explicatiile si sa ii lase si pe colegii lor sa fie atenti. Invatatoarele se pling de copii care deranjeaza constant ora, inclusiv de copii care se ridica sa paraseasca sala de clasa cind au ei chef. O sa spuneti ca-s comunista, ca la 7 ani copilul nu poate sa stea locului 50 de minute, ca se plictiseste, ca i se "termina" atentia si puterea de concentrare, etc. Ce sa zic? Noi in clasa I am fost 40 de copii la o educatoare si nu ne-am "epuizat" nici unul si am fost pregatiti - de sistem, habar nu am daca psiho-motor sau altcumva - sa stam cuminti si atenti 50 de minute. E adevarat ca nici invatatoarea nu ne tinea tepeni si seriosi 50 de minute, existau scurte pauze de destindere, citeva miscari de gimnastica, etc, dar nu se punea problema sa ne ridicam din banci de capul nostru, sa iesim din clasa, sa vorbim tare in ora, sa aruncam cu mincare sau mai stiu eu ce. Mi-e greu sa cred ca in decurs de 20 de ani, specia carpato-danubiano--pontica a suferit niste transformari asa de mari, incit copiilor de azi le este fizic imposibil sa faca aceste lucruri, ca in esenta lor copiii de azi se nasc mai obositi, mai obraznici, mai neatenti sau cu putere mai mica de concentrare. Mai degraba imi vine sa pun aceste lucruri pe seama schimbarilor de atitudine ale parintilor si educatorilor, iar aceste schimbari nu mi se par neaparat in favoarea copilului. Adica mi se pare ca la final, in locul ala unde se trage linie, copilului i se cere mai mult decit pe vremuri (nu ma refer la curicula medie de invatamint), insa i se ofera mai putine instrumente si deprinderi pe care sa le foloseasca pentru a-si usura si organiza munca. De fapt, e un pacat sa te referi la munca unui copil de gradinita sau scoala primara; ei nu au voie decit sa se joace IULIA va invinge CANCERUL http://pisigri.blogspot.com/ Mami de Ilinca (5.03.2009) si  18+ |
Iar eu ma intreb cind naiba o sa ne trezim si o sa realizam ca ce fain ne crestem copiii inainte de scoala si ce prapastie se casca atunci cind ii trimitem la scoala asta care e asa cum e, mai ales ca stim déja de vreo suta de ani cum ar trebui ea reformata !