despre supraprotectie
Raspunsuri - Pagina 27
AgnesLuca spune:
Inbox, multumesc, mi-ai raspuns foarte frumos, imi pare rau de mincare 
tangerine spune:
as incerca o definitie a supraprotectiei pentru ca sunt uimita de diversitatea [foarte faina] de directii in care a explodat subiectul
ca mod de control al actiunilor mele proprii, eu vad supraprotectia in sensul dat de Montessori: sa nu faci lucruri pentru copil in locul lui; si care mi se pare in acest moment foarte cuprinzatoare si foarte practica
si nu se limiteaza doar la a-i da cu lingurita, poate merge pana la a-i spune ce si cum ar trebui sa simta, sa spuna, sa faca intr-o anumita imprejurare
cand sunt intr-o stare adecvata de constiinta:) inainte sa actionez imi pun aceasta intrebare: este sau ar trebui sa fie copilul capabil sa se descurce singur in aceasta imprejurare? aduce vreo valoare interventia mea sau sunt pericol sa ii furnizez solutii de-a gata in loc sa il las pe el sa le gaseasca?
tentatia de a da lectii, de a arata cum sa faci,este extraordinar de mare; daca ii rezist din cand in cand, ma simt foarte multumita; si copii reactioneaza pe masura
AgnesLuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui bird70 Hai ca mai scriu un post si ma duc la culcare  .Ati lucrat vreodata in echipa? Un job in care responsabilitatea este foarte mare, unde viata cuiva depinde de decizii luate rapid? Eu lucrez in genul asta de aranjament. Aveti idee cat de important este leaderul echipei (ca sa nu-i zicem sef ca ar putea avea conotatii negative)? Eu cred ca parintii trebuie sa fie leaderi in familie. sa fie puternici, sa dea voie celor mai putin experimentati din echipa sa incerce, sa-si dea cu parerea, cateodata sa si greseasca, dar sa fie intr-un mediu safe, controlat. Un leader bun iti da siguranta si te poate impinge peste limitele pe care crezi ca le ai. Un leader bun ia decizii in care echipa are incredere, un leader bun e urmat cu incredere de echipa. Cand am avut sefi sovaitori, nehotarati, care pareau sa nu stie ce fac, stresul a fost foarte mare, ma simteam fara directie. Acum am o sefa care este foarte experimentata, care ia decizii, isi asigura responsabilitatea, care stie sa delege pe capacitatea fiecaruia, etc. Echipa e mult mai relaxata, foarte eficienta si aproape ca nu exista conflicte. Nu sunt sigura ca s-a inteles ce am vrut sa spun  . Copilul trebuie sa vada parintii ca leaderi, sa aibe incredere in ei si sa isi doreasca sa ii urmeze. Sa accepte indrumarile si cerintele chiar daca nu le convin pe moment pentru ca stiu ca e spre binele lor.Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper |
Noapte buna
Da, eu cred ca inteleg !
Este vorba de autoritatea naturala a adultului, care rezulta din relatia pozitiva pe care o are cu copilul si din competenta reala.
Este acel ceva care se afla intre "educatia autoritara" si cea" ne-autoritara" care sunt niste coduri lipsite de sens si inteles.
(acuma nu stiu daca mai sunt eu de inteles)
rrox3 spune:
Bird din punctul meu de vedere tu descrii foarte bine o relatie securizanta.
(Ma gandesc la atasamentul securizant, adica ceea ce urmareste fiecare mamica mandra de cat de AP este ea)
AgnesLuca spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui rrox3
Agnes nu inteleg ce zici inainte de cele doua idei. Da, e necesar si sa laudam. Acum, eu ma gandesc ceva mai larg la termenul asta "lauda", il asociez cu "Stroke"-ul pozitiv din analiza tranzactionala si da, il vad foarte necesar. E drept ca un "stroke" pozitiv poate fi si un zambet, o imbratisare si in genere orice raspuns pozitiv, comnfirmare a existentei practic, nu doar o lauda in cuvinte. Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Despre raspunsul la asta e vorba :
"Ai putea foarte simplu sa-i zici "esti destept". Interesant ca ti se pare atat de ciudat (m-as gandi la asta), dar benefic pentru Alexa "
Evident ca nu stiu ce-i acela "stroke"
, il vad ca o parte din ce am numit eu validare. Sa fie raspunsul la dilema mea acela ca trebuie sa validam, dar in mod constient si reflectat ?
Ilinca_M. spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui bird70
Eu cred ca rolul meu este ca la sfarsitul celor 18 ani cat copilul este in grija mea, sa dau drumul in lume la un adult echilibrat si responsabil. Parte din rolul meu este sa pun limite acolo unde este necesar, sa incurajez/imping de la spate unde cred ca e nevoie, sa invat copilul sa tolereze frustrare, sa aibe incredere in fortele proprii. Multa lume neglijeaza acest aspect dar este foarte important in viziunea mea. Cateodata, pe parcursul celor 18 ani va trebui sa iau decizii care vor provoca frustrare copilului, care poate nu-l vor face sa se simta comfortabil sau fericit pe moment. Daca aceste decizii vor fi spre binele copilului, sper sa am intotdeauna puterea sa le iau. Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper |
Asa, foarte frumos, si eu unde am zis opusul?
Pana "sa dau drumul in lume" la adult eu am un copil echilibrat, chiar foarte echilibrat si responsabil...in limitele varstei lui:))). Eu vorbeam strict de prezent, v-am zis ca eu sunt cu "carpe diem" si cred ca daca fiecare pas din prezent il faci cum simti tu ca e corect, apoi nici viitorul nu poate fi negru. N-am zis ca nu pun nicio limita copilului, dupa mine asta s-ar numi neglijentza, indiferenta, doar ca pentru mine DEOCAMDATA, pana-n 3 ani juma, limitele astea suna asa:"sa nu-ti faci rau tie sau altora- copii sau animale", ca tot s-a adus vorba aiciIn rest, pentru mine, faptul ca inca suge, ca n-a dormit singura, ca n-a stat pe wc pana recent- astea nu-s motive de frustrare ci...lucruri firesti, mi-e drag sa le traiesc, le depasim cand e pregatita ea pentru urmatoarea etapa, pana atunci ma bucur de fiecare faza
Sigur ca au fost momente cand, vrand-nevrand, i-am provocat si eu frustrari, mai inevitabile (precum cusutul arcadei
) sau nu chiar inevitabile dar n-am putut/vrut sa-i fac pe plac chiar atunci. Dar nu pot sa-i provoc frustrari...cum sa spun...premeditat, organizat, doar in ideea ca-i vor prinde bine. Daca suntem in parc si trebuie sa ne intoarcem acasa fiindca e tarziu/am ceva de rezolvat etc, ne vom intoarce si daca refuza sa se lase convinsa (ceea ce spre uimirea mea nu mai e cazul de saptamani bune!). Dar s-o frustrez smulgandu-i scutecul si dandu-i chiloti cu forta inainte sa fie pregatita psihic asta nu, nu am putut face.Deci eu chiar nu vad nimic contradictoriu intre ce ai scris tu si ce fac eu
. Pentru mine, a-mi face copilul fericit, a-l mentine intr-o stare care ar trebui sa fie proprie oricarui copil (veselie, multumire, entuziasm, incredere in parinti)= a asigura un adult echilibrat.
rrox3 spune:
Agnes ce am scris eu era raspunsul la dilema ta (ceva de genul: nu-mi imaginez cum ai putea sa-i spui copilului ca e destept)
Conceptele de "stroke" si validare cred ca sunt destul de similare, intuiesc cumva ca le dam cam acelasi sens eu si cu tine.
Si da, cred ca e nevoie de constientizare cand vii cu un bagaj in spate, fiindca atunci nu merge foarte liber intuitia sanatoasa.
AgnesLuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 Agnes ce am scris eu era raspunsul la dilema ta (ceva de genul: nu-mi imaginez cum ai putea sa-i spui copilului ca e destept) Conceptele de "stroke" si validare cred ca sunt destul de similare, intuiesc cumva ca le dam cam acelasi sens eu si cu tine. Si da, cred ca e nevoie de constientizare cand vii cu un bagaj in spate, fiindca atunci nu merge foarte liber intuitia sanatoasa. Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Partea intii tot n-o inteleg, da cred ca a devenit lipsit de importanta
Deci daca esti ok emotional => in stare sa reactionezi emotional corespunzator la nevoile copilului, nu mai e nevoie de nici o teorie despre laude, nu ?
rrox3 spune:
Agnes mai incerc o data Deci: daca tu nu-ti poti imagina cum i-ai putea spune copilului ca e destept, uite, ti-am spus eu cum ii poti spune, simplu si direct: esti destept. La modul general adica, cum se face, nu ce sa faci tu. Acum e mai clar?
Cat despre asta:
| Citat: |
Deci daca esti ok emotional => in stare sa reactionezi emotional corespunzator la nevoile copilului, nu mai e nevoie de nici o teorie despre laude, nu ? |
Teoretic: presupun ca da.
Practic habar nu am, ca nu ma numar printre cei alesi si ma tem ca nici nu cunosc prea multi
corap spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui maria_alexia la subiectul cu laudele am eu nedumeriri: cum faci sa-i lauzi efortul atunci cand n-a punctat si premiul, incat sa sune a lauda si nu a consolare? |
pai eu cred ca tre' sa crezi intr-adevar ca efortul trebuie laudat. daca tu simti ca atingerea scopului e singura care conteaza, sigur ca lauda suna a consolare, pentru ca e consolare.
si ca atingerea scopului era un fel de bonus. ca, de foarte multe ori, calatoria e mai importanta decat ajungerea la (o anume, musai) destinatie. si, intr-un alt registru, intre a ajunge la paris cu avionul si a ajunge cu rucsacu-n spate la cotesti s-ar putea ca sa fie mai gratificanta a doua varianta.
eu, de ex., abia acum imi dau seama cu adevarat de importanta greselilor, de faptul ca ele sunt esentiale pentru cresterea calitativa a unui om, ca greseala (sau, mai precis, asumarea unui risc) este esentiala pentru orice progres.
eu am fost tipul "copilul perfect, unde-l pui acolo sta si-nvata bine". din cauza asta am realizat foarte tarziu ca o greseala la timpul ei poate fi un pas mare in dezvoltare.
eu cred ca rolul meu ca parinte e sa dau drumul in lume unor tineri adulti, liberi, fericiti, ei insisi si neterorizati de frica de a gresi. si constienti ca au sustinerea mea (si a tatalui lor, dar mai am un picut de lucrat cu asta, ca el vine mult mai incarcat din copilarie) oricand vor avea nevoie de ea.