despre supraprotectie
Raspunsuri - Pagina 16
AgnesLuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Aqai Acum fac haz de necaz, dar multa vreme am fost aproape depresiva ca nu intelegeam de ce e fii-meu asa agresiv si competitiv si de ce nu il pot schimba/ controla. Mama imi spunea "asa e el si nu ai ce sa-i faci" si eu innebuneam ca nu am gasit solutia. ca nu sunt un parinte bun. ca trebuie sa existe o cale de a-l face pe copil sa se schimbe si eu sunt incapabila sa o gasesc. dumnezeu stie cat mi-am batut mintea si cata literatura am citit. (cu cine o fi semanand ca nu accepta un nu? Si am ajuns in final, la aproape 6 ani ai lui, sa inteleg unde am gresit, ca da, era greseala mea nu a copilului. El e asa cum e. Are caracteristicile astea in sange, ca doar si eu si taica-su zbarnaim de competitivi; agresiunea o imbracam in forme elegante sau o stapanim dupa situatie. Ce trebuia eu sa fac era sa-l accept asa cum e si sa-l invat cum sa controleze si sa canalizeze impulsurile, nu sa ma dau cu capul de pereti sa-l schimb intr-un copil intelegator si care lasa de la el si care arata ca in filme de ascultator si cuminte ce e. Si acuma cam asta incerc, dar uite cum am pierrdut 5 ani in disperari inutile. Cel mic, alta odisee :) dar are dreptate Maru ca ne inteleptim cu varsta si cu al doilea copil :) Mai am de zis cate ceva despre competitivitate si captarea atentiei si ce am ajuns eu cu timpul sa inteleg din asta, dar dupa ce culc trupa |
Aquai
Am subliniat pentru ca mi se pare ceva foarte important si cred ca este problema foarte multor mame.
In Elvetia (si in Germania, dar din pacate inca nu la un nivel profesional corespunzator) exista terapeuti specializati in psihomotorica , este o forma de terapie care ajuta mult la integrarea in grup a copiilor care par "altfel" (de mult ori acesti copii au probleme senzorice cum ar fi probleme cu dozarea fortei si din aceasta cauza se intra intr-un cerc vicios, in care este absorbita si mama, asa cum descriai tu mai sus; copilul este respins de cei din jur din cauza a ceva ce nu tine de el si asta nu face decit sa-i sporeasca agresivitatea, care oricum nu e cauza ci efectul problemei). Terapia arata ca un fel de ora de sport, copilul invata exact ce ai scris tu mai sus (canalizarea si controlarea impulsurilor) intr-un mediu terapeutic protectiv pe care dupa parerea mea tu ca parinte, implicat in cercul vicios, este foarte greu sa-l realizezi in situatiile cotidiene. Nu stiu daca aceasta metoda este folosita in USA, aici in Germania exista dar nu la nivelul profesional din Elvetia.
AgnesLuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Ilinca_M. N-are rost sa bat apa-n piua cu blugii, caci pentru noi nu a fost o problema careia sa-i cautam rezolvare, a fost "sticletele" fetei si gata, noi chiar simteam maxima duiosie cand o vedeam dormind in jeansi:))) Fiecare isi cunoaste copilul, eu imi cunosc fiica si stiu ca singura abordare corecta era s-o lasam in boii ei, nu mergeau pentru ea nici argumentele rationale, nici lasatul dezbracata, nici ascunsul jeansilor nici "nu"-ul hotarat spus din fundul inimii etc. Noi chiar faceam bancuri pe tema asta, cum o sa-si faca Sophia primul iubit si o sa-i spuna:"da' stii, eu am o ciudatenie, nu dorm decat in blugi!":))) N-o sa stim niciodata ce-a fost in capul ei, imi dau seama ca n-o sa poata sa ne explice in viitor si poate nici n-o sa ne creada cand ii vom povesti, noroc ca avem poze  IULIA va invinge CANCERUL I'm wearing my heart like a crown/ Pretending that you're still around. |
Da Ilinca, ai dreptate, asa va vad si eu, varianta 2 in stare pura
, imi cer scuze ca am detaliat aiurea, citeodata e mai bine sa te tii de primul impuls
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui pisigri Ilinco, nici cu asta nu-s de acord , de ce sa iasa copilul din casa aratind ca un papagal, cind i se poate arata si explica si detalia cum unele culori arata bine una linga alta, altele nu, unii papuci sunt eleganti si merg cind te imbraci in ...printesa (urasc printesele !!!), altii-s perfecti pentru o tavaleala in parc.Eu chiar cred ca exista chestii care se deprind, prin imitatie si/sau exemplu personal, de la cele mai fragede virste. Mama mea nu se machiaza, niciodata, se da doar cu ruj. Mi-a fost foarte greu sa deprind cele mai elementare tehnici de machiaj si mi-a fost greu sa inteleg de ce merita sa sacrific 10 minute de somn dimineata pentru acest "detaliu" :))). Bine, am perioade si perioade, in alea fancy-trendy ma machiez si imi mai si refac machiajul, dar de cele mai multe ori mi se pare ca activitatea in sine este un fel de rau necesar. Pe de alta parte, am prietene ale caror mame le-au dat alt gen de exemplu personal, mai putin inclinat catre natural sa spunem, care nici sa cumpere piine nu ies pina nu se aranjeaza un pic. Ce sa zic, n-as vrea sa o vad pe Pisilinca sclava fardurilor, insa mi-ar placea sa o vad natural-preocupata de aspectul ei. Ori, daca o vede pe ma-sa ca se imbraca asemeni unei ciumafaie, de unde sa invete bietul copil?:))) Pe aceleasi considerente, cred ca sunt chestii care se prind din zbor la virste fragede, sau pentru care trebuie sa faci eforturi constiente ca sa le inveti mai tirziu. Si cum toata viata avem de invatat cite ceva...macar chestiile astea sa le invete fara sa-si dea seama. Inca o data spun, fetele noastre cred ca nu seamana la reactii. Adica da, tot 4 oameni ar fi trebuit sa o tina ca sa ii puna o copca in arcada, insa razboaie pe chestii de-astea cu tzoale nu purtam...inca. Alege o tinuta din 2-3 pe care i le prezint si cu asta am terminat bilciul, simple as that. Asa, am mai scos-o si eu in crocsi verzi la rochita roz :))) daca a fost chiar musai si daca mi-a fost lene sa negociez aspectul, si daca mergeam undeva unde nu conta... IULIA va invinge CANCERUL http://pisigri.blogspot.com/ Mami de Ilinca (5.03.2009) si  18+ |
N-am citit decat pana aici, deci scuze daca scriu ce s-a postat deja de catre altcineva.
Pisi faci o mare confuzie. Modelul oferit de mama este important si sunt de acord cu tine aici. Dar este modelul oferit prin insasi mama. Mama se imbraca asortat, se ingrijeste, are grija de aspectul ei. Ea cu ea, intelegi? Nu luptandu-se cu copilul sa-l imbrace cum crede ea.
Fetita va observa si inca foarte bine. Se va manifesta si ea, cateodata mai ciudat, alta data mai asortat. Aici depinde mult si de talentele respectivului copil. Si de prioritatile lui din momentul ala. Nu mai dezvolt latura asta aici.
Mai e si aspectul experiential. Cum sa invete fetita sa-si aleaga hainele, daca le alege mama mereu?
ela_04 spune:
| Citat: |
| Ce trebuia eu sa fac era sa-l accept asa cum e si sa-l invat cum sa controleze si sa canalizeze impulsurile, nu sa ma dau cu capul de pereti sa-l schimb intr-un copil intelegator si care lasa de la el si care arata ca in filme de ascultator si cuminte ce e. Si acuma cam asta incerc, dar uite cum am pierrdut 5 ani in disperari inutile. |
Aqai daca ai timp si poti sa detaliezi un pic modul de abordare ti-as fi recunoscatoare
timpul de citit la mine s-a cam dus... ce apuc sa mai citesc pe aici si sa scriu 2-3 randuri pe fuga si de multe ori neinspirate
Ilinca_M. spune:
Asa cum spune rrox, eu chiar cred in puterea exemplului propriu. De cateva saptamani fiica-mea imi spune "no-oc!" cand stranut si de cateva zile "mesi"("merci") cand ii dau ceva ce mi-a cerut:)))))))
Sa va zic o faza cu mine si cu mama mea. Ea era foarte mandra de mine, ce minunata si cuminte si copilul perfect sunt:))). Si n-ar fi suportat sa creada cineva altceva despre mine, respectiv ca n-as fi bine-crescuta sau politicoasa. Ei, eu eram extrem de timida, mai ales cand era vorba de adulti, si uneori nu puteam saluta...din timiditate
. Si maica-mea credea ca uit si ca sa-mi aminteasca, imi dadea semnalul: ma strangea discret de mana (chiar sa spuna, ca altii:"cuuum spui? saluta frumos!!"- n-ar fi fost in stare niciodata, stia ca e umilitor. Am observat ca la altii e tic verbal de-a dreptul, spun asta in timp ce copilul chiar deschide gura sa salute). In fine, uram sa ma stranga de mana caci pe deoparte ma simteam jignita ca ea crede ca eu uit sa salut, pe de alta parte eu asteptam momentul propice sa salut, cand stabilea persoana contactul vizual cu mine, cand eram sigura ca ma aude. Dar dupa multe episoade de-astea cu strans de mana si revolte de-ale mele (ulterioare, ca atunci pe loc nu ziceam nimic) a inteles mama mea ca nu e nevoie sa recurga la asa "artificii" ca sa trec eu drept bine-crescuta:)))
pisigri spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 [ N-am citit decat pana aici, deci scuze daca scriu ce s-a postat deja de catre altcineva. Pisi faci o mare confuzie. Modelul oferit de mama este important si sunt de acord cu tine aici. Dar este modelul oferit prin insasi mama. Mama se imbraca asortat, se ingrijeste, are grija de aspectul ei. Ea cu ea, intelegi? Nu luptandu-se cu copilul sa-l imbrace cum crede ea. Fetita va observa si inca foarte bine. Se va manifesta si ea, cateodata mai ciudat, alta data mai asortat. Aici depinde mult si de talentele respectivului copil. Si de prioritatile lui din momentul ala. Nu mai dezvolt latura asta aici. Mai e si aspectul experiential. Cum sa invete fetita sa-si aleaga hainele, daca le alege mama mereu? Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Pai nu zic sa le aleaga exclusiv si mereu, mama. Dar spun ca in principiu mama are de ales:
- poate sa pregateasca 2-3 tinute, iar copilul sa aleaga ce-i suride mai mult in momentul respectiv;
- poate sa lase copilul sa aleaga o piesa vestimentara, iar ea sa o aleaga pe cealalta: copilul vrea cutare tricou, eu aleg fusta sau pantalonul; copila vrea cutare rochita, eu aleg pantofii;
- poate sa tot explice ca nu e ok pantofi la trening sau cizme vara.
Adica eu nu vad ca fiind ok sa lasi copilul sa experimenteze exclusiv pe barba lui, la nesfirsit. Il poti ispiti acasa, sa vezi daca are vreo inclinatie spre a potrivi "corect" hainele, dar daca nu o face, ii poti arata si explica de ce nu e ok, sau il poti lasa sa-si faca moftul. Eu aleg a doua varianta, de cele mai multe ori.
Despre partea cu machiatul/ingrijitul, sunt perfect de acord cu tine, exemplul personal este cel care conteaza in primul rind. Cred ca am amestecat mere cu pere, si-atunci nu s-a mai inteles ce am vrut sa spun.
IULIA va invinge CANCERUL
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009) si
18+
bird70 spune:
Pisigri,
pe mine nu ma intereseaza hainele si tot ce imi trebuie sunt blugi lungi sau scurti si tricouri. Restul sunt detalii . Chiar evit sa ma duc la sindrofii care cer sa te imbraci de seara, pentru ca nu ma simt comod imbracata asa. Eu nu am incercat nici o secunda sa educ fetele mele in arta imbracatului pentru ca nu o detin si nu ma intereseaza. Am avut un noroc imens ca am ajuns in Australia si mai ales in orasul in care locuiesc, unde oamenii au un interes in haine asemanator cu al meu. Avem specialisti la spital care vin in pantaloni scurti si tricou .
Ce vreau sa spun e ca fiica-mea cea mare (17 ani) este foarte cocheta si reuseste sa asorteze hainele foarte interesant. A invatat singura sa se machieze si o face deosebit de bine, aproape ca nici nu iti dai seama ca e machiata, nimic strident. Are foarte mult gust (care mie evident imi lipseste) si nu am incurajat-o deloc in directia asta. Daca fiica ta are asta in sange va fi cocheta si interesata in haine indiferent daca o inveti de mica sau nu. Fetele mele au umblat in salopete primii ani de viata pentru ca mie mi s-au parut cele mai practice. Asta nu le-a stricat simtul pentru haine.
Eu zic sa lasi copilul sa experimenteze mai ales cand e mic. Evident ca nu poti scoate copilul in costum de baie iarna, dar daca hainele sunt adecvate sezonului eu nu mi-as bate capul daca se potrivesc culorile sau daca adidasii se lovesc cu rochita de balerina .
Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper
ela_04 spune:
Asta cu imbracatul mi-a adus aminte de o faza ciudata din copilaria mea...
Intr-o zi maica-mea ma trimite singura sa-mi cumpar pantofi de stat afara...pe la 13-14 ani.
vreau sa va spun ca am ales cred cei mai urati pantofi un roz bombon cu mov si o fundita verde 
unde mai pui ca aveau si un pic de toc si erau si o masura mai mare ca am luat preventiv sa nu ma stranga
desi in mod normal orice mama cred se ducea cu al ei plod sa schimbe oribilitatiile alea, a mea a ales sa-mi de-a o lectie si a zis ... asta ai cumparat asta sa porti!
si sa ma vedeti cum mergeam eu tantosa cu pantofii mei ... lipa lipa ... pana incepeam sa ne jucam si ii aruncam fugind in picioarele goale.
toata vara asa am stat!
dar de atunci am invatat ce inseamna ceva practic pt afara si ceva total inutil pe pielea mea. plus am realizat cred tot atunci ce e si cu asortatul asta.
rrox3 spune:
Pisi depinde foarte mult ce copil ai. Poti avea un copil total dezinteresat de aspect, care vrea doar haine comode sau poti avea un copil cu inclinatii artistice puternice, care e foarte interesat de aspect sau orice varianta intre astea doua tipuri.
Tu ai judecat o varianta de comportament dupa "copilul teoretic" si copilul ar face bine sa se plieze pe ea. Poate se potriveste cu Pisilinca si atunci e functionala. Cu fetele mele nu s-ar fi potrivit, s-ar fi lasat cu frustrari si proteste. Asta despre haine.
In general vorbind, cand iti doresti un anume comportament de la copilul tau, practica-l tu constant si vizibil, cu placere si nu-i spune copilului sa faca si el asa; in special, nu-l critica ca nu face asa. O sa ai suprize foarte placute.
AgnesLuca spune:
Ilinca, cred ca aia era la vremea respectiva metoda soft, si taica-meu facea la fel cu noi si da, era tare enervant.
Mi-am amintit iar de fiica-mea, unul primele 50 de cuvinte pe care le-a spus a fost "pardon", ii zicea catelului sa se dea de-o parte (catelusa noastra-i Goden Retriever si astia au boala sa stea atit de aproape de tine incit mai tot timpul te-ncurca)