despre supraprotectie

bird70 spune:

Eu am avut noroc de o mama super dar nu pot sa uit cu cata insistenta incerca sa ma convinga sa ma imbrac in rochite . Si eu nu vroiam ca nu erau comode. In fiecare an mergeam la mare si seara mergeam la restaurant sau la cate un spectacol. Si mi se parea atat de nedrept ca eram santajata sa ma imbrac in rochie, ca imi stricau toata placerea, ca insistau cu rochiile alea idioate cand fratele meu putea sa se imbrace in haine comode. Cand mi se cerea sa nu alerg cu ceilalti copii si sa nu ma zbengui si eu cu ceilalti copii ca eu eram imbracata frumos in rochita si trebuia sa ma port ca o dominisoara . Acum cativa ani povesteam cu parintii mei despre copilarie si cum mergeam la mare si maica-mea mi-a zis ca eram dificila si ca provocam stres in fiecare seara . Si nu am putut sa nu o intreb: de ce nu m-ai lasat in pace? de ce nu mi-ai dat voie si mie sa ma simt bine? de ce rochiile alea erau atat de importante, mai importante decat buna dispozitie a tutror? Stiu ca maica-mea o facea 'spre binele meu' dar eu regret ca nu mi s-a dat voie sa ma bucur de serile alea.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

AgnesLuca spune:

Eu am suferit, evident nu la 3 ani, ci ceva mai tirziu, pentru ca nimanui nu-i pasa cu ce ma imbrac eu, era pe vremea lui Ceausescu cind nu prea aveai ce sa-ti cumperi din magazine, bunica-mea mi-a cumparat o masina de cusut si-mi coseam singura hainele de mers la petreceri. Tare mi-ar fi placut sa am pe cineva cu care sa ma sfatuiesc un pic despre asortari



PS: O stiti pe Scarlett din Pe aripile vintului care-si facea rochie din draperii ? Ei, cam asa eram si eu...

bird70 spune:

Nu aveai niste prietene de varsta ta? Fiica-mea se duce cu prietenele la cumparaturi, incearca haine, se prostesc.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

inbox spune:

Eu va tot citesc si ma regasesc in multe dintre postari. Pe scurt cred in puterea exemplului si in increderea mamei in deciziile ei si in ea ca si persoana.

Eu, desi pana sa nasc, consideram ca imi va fi frica sa ingrijesc un copil mic, dupa ce am nascut am zis ca "daca nu eu, atunci cine...?" . Stiti ce m-a speriat pe mine ca mama? Adica ceva ce-mi dadeam seama ca nu pot controla? Faptul ca, copilul simte orice stare a mea, ca este o legatura si ca ma "citeste" la modul real si perfect..si m-am speriat... am crezut ca voi putea salva aparentele de mama perfecta desi in sinea mea stiam ca nu exista asa ceva, si m-am tot gandit cum sa fac, astfel incat copilul sa simta numai de bine...si am concluzionat destul de rapid ca nu am alta sansa decat sa fiu sincera, cu mine, cu copiii si sa ma port natural si firesc. Si in mare parte mi-a reusit. Cred ca de aici eu nu pot sa delimitez cand am pus limitele, daca le-am pus, cand am spus NU ( cred ca l-am spus de multe ori, dar nu l-am constientizat, fiindca mi s-a parut firesc).

Asta cu salutatul, este unul dine exemple, desi nu am insistat niciodata pe tema asta, fiindca am crezut ca este inca mica pentru salut, am fost placut surprinsa cand fi-mea a inceput sa salute, dar exact ca mine: mamicile celorlalti copii cu "buna X"- si asa am lasat-o sa zica, am zis ca este important sa salute nu neaparat sa fie cu reverenta; unii dintre vecini cu "buna ziua/dimineata /seara"( desi rar nimerea exact momentul zilei care trebuie)...si de fiecare data se uita la mine sa vada cat de mandra sunt de ea :D!

Cu imbracatul, fata a avut o perioada cand se imbraca numai in fusta/rochie, asa ca fie irna fie vara, trebuia sa aibe rochie, acum isi da seama ca sunt activitati care se desfasoara mai comod in pantaloni :). Chiar cand am nascut baiatul, imi aduc aminte, eu eram trezita de la 5 dimineata, asteptam sa se faca o ora rezonabila sa anunt famila ca nasc, ploua afara cu galeata, pe la 7 se mobilizeaza toata lumea sa plecam la spital...fata evident nu a vrut sa rateze momentul, eu usor speriata ca pierdusem lichidul si inca nu eram la termen iar copilul neintors...ii spun mamei si sotului sa se ocupe de fata pana mai discut eu cu medicul si-mi iau ce trebuie, cand intru in camera scandal, fata vroia in rochie, si ei vroiau sa o convinga chiar atunci ca ploua afara :), maica-mea se chinuia sa-i bage niste strampi ( fara experienta nu reusea deloc), m-a bufnit rasul, am imbracat copilul in ce a vrut, fata a concluzionat ca "bunica este nepriceputa la imbracat copiii"- adevarul e ca se chinuia de ceva vreme si nu reusea... Deci la imbracaminte, daca nu cadem de comun acord cu ceva, las lucrurile cum vrea ea , fiindca nu pot sa uit cat de penibil ma simteam cand mi se impunea o anumita tinuta...si nici in ziua de azi, daca nu-mi place ceva si nu ma simt bine, nu port. In general si nu numai in legatura cu copii, merg pe ideea "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face".

ocebine spune:

Foarte interesant topicul si l-am citit cap-coada zilnic.
Ieri am fost la plaja si mi-am luat kg de ziar dupa mine (NY Times)...am gasit un articol foarte interesant (scuze, dar este in engleza). Descrie "overparenting" ceea ce e echivalent cu superprotectia.

http://www.nytimes.com/2012/08/05/opinion/sunday/raising-successful-children.html?_r=1&partner=rss&emc=rss

Pasajul asta m-a facut sa tresar:

In a typical experiment, Dr. Dweck takes young children into a room and asks them to solve a simple puzzle. Most do so with little difficulty. But then Dr. Dweck tells some, but not all, of the kids how very bright and capable they are. As it turns out, the children who are not told they’re smart are more motivated to tackle increasingly difficult puzzles. They also exhibit higher levels of confidence and show greater overall progress in puzzle-solving.

pisigri spune:

Vreau si eu in Australia
Stii care e chestia? E drept ca pentru virstele mici, parca a mai palit interesul de a-i vedea vesnic pe copii ca proaspat scosi din cutie - desi mama mea are grija sa imi reaminteasca uneori ca "e fetita" asa ca sa-i mai dau si o rochita, sa n-o mai tund asa scurt, sa...ssi sa..., dar in general am vazut ca cel putin prin parcuri si pe strazi se poarta cu entuziasm hainele conform sloganului (reclamei) "murdaria este buna", copiii sunt lasati sa se joace si sa se murdareasca. Pe la mall-uri sau pe la nunti mai vezi si tendinte pitzi sau printzesuceshti :))).

Dac-o fi asa cum spui, e o veste buna. Eu, am zis, sunt lipsita de simt estetic la capitolul vestimentatie, stiu cite reguli de-alea de baza pe care le aplic, si ma mai uit si eu in jur cu ce se mai imbraca oamenii...

Dar la adulti, in RO, am vazut ca inca se mentine trendul "te uiti la om, te uiti cu ce-i imbracat" si exista numeroase prejudecati si tabuuri pe tema aasta.



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 18+

pisigri spune:

asa este, copila mea e destul de docila si de neinteresata de aspectul tzoale, asadar imbracatul este in general responsabilitatea mea, ea nu are nici o parere. Incerc sa o implic ispitind-o sa isi aleaga ea o combinatie sau o piesa vestimentara, si se vede ca nu o intereseaza subiectul.



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 18+

Selene_Bunny spune:

Complet off-topic:

Cred ca stafful unui site concurent citeste in draci DC-ul, in special sectiunile "Parintii intreaba" si "Cabinetul PSI".

Ce s-a discutat la acest topic cu cateva pagini in urma? Accesul la dulciuri al copiilor.

Ce mesaj am eu acum pe mail, din partea site-ului concurent? "Copiii si dulciurile".

Este a "n"-a oara cand se intampla asa.

Aqai spune:

Agnes, probabil exista aici astfel de terapie, ma voi interesa. Stiu ca si la scoala invatatoarea a sesizat ca are o particularitate, uneori parca se impiediva din senin, se impiedica in alti copii si ii darama si mi-a propus sa-l inscrie pe o lista de asteptare sa lucreze cu un occupational therapist.

totusi, experienta mea cu sistemul scolar local ma face sa evit cat mai mult implicarea lor :D. Nu am incredere in buna lor credinta.

Acum tot vreau sa-ti spun ceva legat de atragerea atentiei si competitivitate. Poate ma insel, ic de la inceput, dar asta e descoperirea mea recenta :)

Mult timp am trait cu "sabia" ca nu oferim copilului suficienta atentie si de aceea e mereu in competitie cu fratele lui, ca il sacaie si trozneste cand vrea atentie, ca simte nevoia de confirmare si de aceea vrea primul, cel mai mult, cel mai bun.

(Ca sa va descretesc fruntile: s-a prins el cum e placa mea cu egalitatea si acuma trebuie sa fie sigur ca toate sunt egale , nu mai cere cel mai mare. Si ultimul trend e sa stabilim exact cine a fost primul la mami in burta. Ca nu au fost deodata, in nici un caz si ca numai si numai el a fost primul :))))

Ei, de curand am avut o revelatie. Nu e competitiv fiindca are nevoie de mai multa atentie si nu o primeste; ci vrea mai multa atentie fiindca e competitiv. Adica nu e o chestiune de nevoie, ci de confirmare a suprematiei. Sun primul, vreau sa mi se confirme asta in toate aspectele. Cu alte cuvinte exact invers decat credeam.

In Ro mergeam la psiholog si am discutat inclusiv despre fii-meu. nenea cu canapeaua mi-a spus la un momentat ca e de vazut cine i-a indus competitivitatea asta - probabil in ideea de a ne schimba noi adultii comportamentul. M-a chinuit chestia asta un an de zile de i-am analizat si para-analizat pe toti cei cu care intra in contact sa vad cine/unde ii provoaca spiritul competitiv. pana cand mi-a dat cu palma pe frunte si am spus: nimeni. e parte din bagajul cu care l-am echipat. Am mai spus ca si io si tac-su suntem brici la aspectul asta. Ca ne controlam acasa... nu prea mai conteaza. I-am pus copilului mostenirea in buzunar.

Si ajung iar la canalizarea energiei. Cumva acum caut sa gasesc calea de a-l invata sa fie primul (prin mai mult antrenament la inot de ex si nu scufundarea principalului competitor - am trait-o si pe aia ) si responsabilitatile celui care conduce.

Esti mai mare decat fratiorul tau, mai puternic, il ocrotesti. Pana acum am fost impotriva a responsabiliza un copil cu altul, insa really am vazut ca isi doreste sa-l protejeze si e atent cu el cand are responsabilitatea. II pune mancarea in farfurie in loc sa-l trozneasca de dimineata.

Lucram si la limita de acceptanta a celui mic, care e teribil de independent si incapatanat si de fapt nu are nevoie de protectie :D. Asa incat de multe ori trebuie sa-l indemn sa-l invete pe cel mic, nu sa faca pt el si apoi sa-l invat sa-i dea spatiul de care are nevoie celalalt si sa nu insiste sa faca totul pt el.

See? asa nu ajung eu sa ma plictisesc cu piticii mei :D ma tin in forma pe toate planurile....

ela_04 spune:

In seara asta in timp ce citeam aici raspunsul lui Aqai m-am hotarat brusc sa dau copilul la gradinita/cresa.
Mi-am amintit discutia cu un fost coleg de fack antrenor aikido care mi-a spus ca pana la 5-6 ani nici sa nu ma gandesc la un astfel de sport...
cel mai bine acum pt el ar fi la gradinita...
In timp ce citeam am realizat ca e extrem de importanta aceasta socializare... time-out-ul invatat, pt el. Pt copilul meu.
Initial nu am vrut pt ca daca il dau in sept, eu nasc in oct ceea ce e f aproape si nu vreau sa o considere o indepartare a sa din cadrul familiei exact in momentul venirii celuilalt. O inlocuire... stiti la ce ma refer...
Dar cred ca e o solutie buna...
eu una nu pot sa folosesc metoda asta time-out. Sunt la fel de impulsiva ca si copilul meu asa ca pt mine fiind ceva ce nici macar eu nu inteleg nu vad cum sa o aplic. Desi cred ca il va ajuta.
In acelasi timp va socializa si nu va sta izolat la mine in curte, doar cu mine, si din cand in cand in parc... cand reuseste tati sa vina mai devreme de la servici.
O sa fie un program scurt...eventual pana la 12. Nu vad ce rau iar putea face...daca nu ii place si nu vrea...asta e. cum am venit asa plecam.




+27