Parinteala nepavloviana(5)

natalia_nica spune:

Astea doua faze le-am experimentat si noi . La cea cu unghiile chiar n-am avut ce face, degeaba i-am explicat ca sub unghii erau microbi si ca de aia se taie unghiile, plus ca poti zgaria pe cineva bla, bla... A urlat vreo ora si asta e...

La cea cu intunericul afara, am luat globul pamantesc si i-am explicat cum se invarte pamantul in jurul soarelui si in jurul axei lui (pamantul fiind un mar), a devenit interesat de subiect (il intereseaza tot ce tine de spatiul cosmic) si a uitat sa mai urle pe subiect (avea la faza asta vreo 4 ani).

Si sunt diverse faze asemanatoare, in unele situatii am gasit solutia, in altele nu...

Monnvas spune:

Oarecum. Adica io (cred ca) stiu cauza, dar nu stiu tratamentul. Sau nu vreau sa accept ca nu exista tratament.

Poate aveti dreptate cu descarcarea nervoasa, mai ales ca atunci cand se enerveaza si eu incerc sa-l consolez imi zice "vleau sa pang", io nu l-am crezut pe cuvant pana acum, m-am gandit ca e doar un episod din seria "nu vreau sa fac ce spui tu".

Si, mai ales, nu m-am gandit ca se poate "sa fii alaturi de el" fara sa faci ceva anume pt a potoli omuletul.

CRISTIAN (7.03.2009)
--------------------------------------
Where there's a will there's a way

Monnvas spune:

Am testat azi si varianta voastra. Cand omuletul a plans ca s-a rupt briosa, s-a cerut singur in bratele mele "Vleau sa pang", apoi s-a pototlit si a mancat-o. Deci s-a autoreglat.

CRISTIAN (7.03.2009)
--------------------------------------
Where there's a will there's a way

eumada spune:

No,amu` sa inteleg ca daca Eva plange cu rauri de lacrimi ca nu am lasat-o sa arunce telefonul peste balustrada de caramida a balconului,sunt o fericita..Exact asa i-a spus lu` taica-su`:"sunt supalata tale ca mami nu vea sa ma lase sa alunc telefonul pe geaaaaaaaaaaaaaaam"....

Ea plange dar doar daca ii refuz ceva..si asta se intampla rar ca e destul de asezata si intelegatoare.....Am intrebat-o intr-o seara ce vrea sa manance.Raspunsul a fost"pate de shomon cu cutie loz"..iaca nu mai aveam."Nu are mami,i-am spus,cumparam maine.Raspunsul?"acuuuuuuuuuuum...si da-i plans cu lacrimi mari si bale si muci"A tinut-o cam 15 minute asa ca am plecat pusca sa-i cumpar....noroc ca stau la 500 metri de K,asa ca am rezolvat problema.Si face scandal doar daca nu am ce vrea ea sa manance...la restu` stie ca-i cumpar cam tot ce vrea asa ca nu plange...oare o sa planga din cauze ca mai sus mai tarziu?

ca zau ca m-ati pus pe ganduri.

Madalina si Eva-Maria
https://picasaweb.google.com/lhmadalina/Dezastrul?authkey=Gv1sRgCIKAmOzUz-zXAw#5640047175923810098

Victoria_mami spune:

Mada, asa e si la noi: Victoria zice "Mami, sari" si eu o intreb "Cat de sus?" Ea e sefa, noi suntem 'pionii' care fac orice sa o vedem fericita.

_
Mami si Daddy lupta impotriva leucemiei, impreuna cu Printesa Victoria Isabella 22.05.2008

http://victorianadiagraham.blogspot.com/" target="_blank">VICTORIA

pisigri spune:

Si eu, din nou tot cu probleme existentiale.

Pentru ca nici nu prea stiu bine de unde sa incep, o sa va povestesc weekendul nostru. astept impresii :) si revin cu detalii suplimentare...ca zau ca nu stiu cum sa scriu compunerea.

Deci,am plecat vineri la munte, la cort. Vineri a fost o super zi desi a dormit putin la prinz in masina, a fost vesela, a alergat, s-a inteles de minune cu oameni pe care nu-i vazuse niciodata pina atunci.
Simbata dimineata la fel, a fost ok, a fost la cules de zmeura, s-a jucat, a pescuit, a facut niscai mofturele la mincare, dar au trecut si au fost mai mult din cauza mea, ca am insistat la o ora cind nu-i era prea foame.
Nu a dormit la prinz, dar nu e prima data...
Dup-amiaza a inceput miriiala si scandalul. Scincit din nimic, miriit, nimic nu-i era pe plac. Totul a culminat cu momentul in care nu am lasat-o sa puna mina pe un catel care clantanise deja o fetita de vreo 8 ani. si da-i si miriie si scinceste si tipa. Cu miini in sold si batut din picior la mine Pentru ca asta se petrecea linga caruciorul in care dormea un bebe, am luat-o in brate si am dus-o mai incolo. s-a pus pe urlat, eu incercam sa-i explic de ce nu o las sa se joace cu ciinele si de ce am luat-o pe sus, ea urla sa o iau in brate si sa o alint. Nu am luat-o in brate, i-am spus ca-s suparata pe ea, ca se poarta urit cu toata lumea de citeve ceasuri si asta nu-mi place, si acum il deranjeaza pe bebe. Ma rog, chipurile ne impacasem.

Am revenit linga cort, a luat de pe jos farfuria in care erau cojile de seminte si a inceput sa mi le puna in brate. Am rugat-o sa inceteze, ca nu-mi place sa ma murdareasca "MIe-mi place". Zic da, pai atunci pune-ti-le tu pe tine, si am pus si eu pe ea coji. S-a enervat, s-a scuturat, a renuntat in cele din urma la a pune coji pe mine, in schimb m-a apucat cu mina de un sin. Stie ca nu-mi place sa imi puna mina pe sini (in public, ca numai in public face asta). I-am atras atentia. Si m-a strins atit de tare incit i-am dat peste mina. Sa fim intelesi, nu i-am dat peste mina ca sa o doara, dar stiu, gestul ramine. S-a pus pe urlat - fara lacrimi, dar tare frate, ziceai ca o taie careva. Ma privea in ochi si urla. Am rugat-o sa inceteze, imi dadea miinile la o parte si da-i si urla. Am incercat sa ii explic ce si cum, nu auzea nimic. Asa ca m-a busit plinsul - o tinuse asa jumatate de zi - si am plecat de linga cort, sa bocesc in liniste si sa n-o mai aud urlind. Eram in raza ei vizuala, insa ea s-a dus in cort si deci nu mai avea cum sa ma vada, am plins bine vreo 5 minute, ea a urlat continuu. au incercat sa o impace, pe rind, taica-su si citiva dintre prietenii cu care eram, fara nici un succes, cum se apropia cineva de ea cum urla si mai abitir.
Intr-un final mi-au trecut si mie dracii, m-am dus la ea si ne-am impacat cumva.
Noaptea era obosita, a plins in somn, a retrait momentul, eu m-am simtit naspa...ma rog, a trecut.

A doua zi dimineata, plina de mustrari de constiinta, m-am jurat sa fiu cea mai AP mama din lume :D asa ca de cind s-a trezit am facut ce a vrut ea, cind a vrut ea, cum a vrut ea. M-am ferit de conflicte ca dracu de tamiie. Toate bune si frumoase, numai ca orice incerca sa ii spuna cineva in afarade mine, incepea sa miriie, sa tipe, sa scinceasca, sa se intoarca cu spatele, sa se smulga de parca ar fi vrut careva sa-i faca ceva. Am zis ca o sa-i treaca, dar nici pe departe. Mi-am calcat pe inima si pe nervi si am incercat sa nu mai ajungem iar la situatii de conflict extrem, dar bine nu mi-a picat, si oricit am incercat sa ii explic ca nu e ok, nu am avut cu cine ma intelege.

Testeaza limitele, iar eu nu stiu cum sa reactionez. La faza cu cojile de seminte, de exemplu. Daca ma ridicam sa plec, se punea pe urlat isteric sau s-ar fi agatat de mine, sa ma traga de haine, plingind (cam fara lacrimi) si insistind sa o iau in brate. Ori de cite ori o critic sau o cert, ea vine la mine sa o iau in brate. Daca se loveste, nu spune m-am lovit colo, spune numai ia-ma-n brate si repeta obsesiv, chiar dupa ce am luat-o deja in brate. Daca o doare ceva, la fel. Daca nu-i convine ceva, incepe sa miriie si sa scinceasca in loc sa zica "nu pot", "ajuta-ma" etc. si eu iar nu stiu cum sa reactionez....

In clipa asta chiar nu mai stiu ce sa scriu, probabil ca pe masura ce vin raspunsurile - sper si va rog !- o sa-mi vina idei si-o sa completez tabloul. Dar stiu ca de aici am luat multe idei bune. Doar ca acum nu stiu ce sa inventez. si mai e pe drum si bebe2, neplanificat, iar tati e tare stresat de chestia asta, si nervisorii Pisilincai nu prea-s de natura sa imbunatateasca lucrurile...



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 16+

Aqai spune:

Pisgri, ai avut un weekend dur, asta e sigur :) Dar cred ca nici primul nici ultimul

Am o observatie: fetita ta e mica. La varsta asta, supraexcitarea, a fi departe de casa, multe lucruri noi, sunt grele pt copii. SI isi dau si ei in petec.

Si o sugestie: tu ai incercat sa-i explici de catel cand ea era in plina "desfasurare a crizei". La ai mei, am vazut in timp ca in momente de astea sunt surzi. Tot ce merge e sa-i linistesc cumva, iara de povestit, cu alta ocazie. Ai mei sunt receptivi si au chef de discutii seara, in pat. Atunci tocam si mestecam ziua.

In rest, e fetita ta, o cunosti, deci stii la ce te poti astepta cand izbucneste o criza. Fii pregatita sa faca toate lucrurile care nu iti plac tie si atunci o sa poti reactiona cu calm si fara sa fii luata prin surprindere.





Cuvintele sunt harta mintii.

Marox spune:

Daca asa scrie in Biblia parintilor nepavlovieni, cum ca un copil trebuie lasat sa faca tot ce vrea, cind vrea si cum vrea, iar parintele n-are alt drept decit sa plinga de nervi, dar ascunzindu-se de sot, rude si prieteni....................atunci ma felicit ca nu sint un parinte AP.

Laura25 spune:

Eu cred ca asta e din categoria neajunsurilor comunicarii in scris. Eu cred ca pisigri a procedat bine retrangandu=se atunci cand i-au ajuns nervii la limita (mai bine asa, decat tipat si trantit copil) si nu, sa fii AP nu inseamna sa lasi copilul de izbeliste, ci sa nu te pui "contra" doar pt ca tu esti parinte, esti mai mare si poti sa il fortezi pe copil sa face ce vrei tu.


pisigri, Ilinca a fost supra-solicitata de schimbarea de peisaj, de oameni multi (nu cunostea pe nimeni acolo in afara de voi) si toata agitatia din jur. Eu nu cred ca ai gresit cu ceva. Ai fost cat de calma si intelegatoarea s-a putut in asemenea circumstante. E si intr-o perioada cand testeaza limitele la greu. Cu calm si cateva repere clare (sub nici o forma nu facem asta, asta si asta, in rest mai negociem, mai faci cum vrei tu) va trece cu bine si varsta asta. Posibil ca dupa aparitia bebelushului sa fie o scurta perioada mai dificila, dar apoi, pe masura ce creste si cel mai mic si va avea cu cine sa se joace, cu cine sa o faca pe-a "sora mai mare" , se va maturiza si lucrurile se vor aseza bine. Sarcina usoara!

Probabil e un sfat aiurea si nu stiu ... dar eu sa fiu in locul tau (pt sanatatea nervilor tai ) as incerca sa evit un timp schimbarile de peisaj care sa o scoata din "zen-ul" ei de zi cu zi. Desi, probabil exista si ideea ca expunerea la situatii noi, persoane noi, ar 'forta-o' cumva sa le accepte apoi mai usor, sa se adapteze mai bine. Nu stiu ... greu de spus cum e mai bine, depinde si de firea ei in general. La multi copii fortarea independentei ii face mai "agatati de fusta mamei", la altii da rezultate foarte bune.

---

Am marfa la bazar umanitar DC

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

Archa spune:

pisigri, imi dau seama ca ai glumit la faza cu 'cea mai AP mama din lume' si-mi mai dau seama ca intelegi ca AP nu inseamna sa lasi copilul sa faca ce vrea, cand vrea si cum vrea - din simplul motiv ca lasatul copilului sa faca ce vrea e o responsabilizare prea mare pentru copil, mai ales in conditii pe care le simte ca fiind ostile sau deranjante.

Din experienta mea cu fiul meu (4 ani): de cate ori plecam cu totii pe undeva, are nevoie de cel putin doua zile de acomodare. Asta nu inseamna ca nu doarme sau nu mananca, ci - chiar daca nu se manifesta de fiecare data - e jumpy, zambeste mult mai rar, e foarte doritor de compania noastra s.a.m.d.

Cand ne aflam in circumstante care-l streseaza sau pe care le percepe ca fiind 'amenintatoare', am grija sa-i mentin macar o parte din rutina si mai ales sa ma simta (sa ne simta) ca fiind foarte siguri pe noi. E foarte fericit si usurat cand constata ca lucrurile sunt la fel, doar peisajul s-a schimbat si, dupa ce se obisnuieste, poate sa se bucure de compania celorlalti sau de ce se afla in jurul lui.

Acum, catelul ala era al cuiva? Stapanul se afla prin preajma?

Ilincai ii place la cort? A spus ceva despre asta? (Si noi am fost plecati in we si sambata seara fiu-meu mi-a spus ca nu-i place acolo unde ne aflam; nu inseamna ca am plecat imediat dar l-a usurat simplul fapt ca a putut s-o spuna si l-am inteles)

Si cu cojile de seminte de ce nu v-ati jucat macar un pic? Nu stiu, intreb si eu. Fiu-meu ii uda pe prietenii nostri si toata lumea a intrat in joc. Nu i-a convenit la inceput cand a fost udat si el dar pe urma s-a distrat foarte tare.

E foarte de inteles ca te-a busit plansul (mai ales acum ca esti insarcinata - felicitari!). Si eu am avut din astea si inca mai am. Dar eu plang de fata cu cine se nimereste, adica, ma rog, cu baiatul sau cu sotul meu. Am fugit si eu de cateva ori cu disperare de langa el si mi-am dat seama ca ii face mult mai rau senzatia aia de abandon decat sa ma vada plangand. Si mai beneficiez si de niste mangaieri de o mare dulceata.