Pierderea unei persoane dragi
Raspunsuri - Pagina 6
CorinaDani spune:
ramonika, doliul il porti (si) in suflet.
daca nu esti sigura ce sa faci in privinta perioadei de doliu, cere parerea preotului.
Clori spune:
Ramonika, inteleg ceea ce simti. Tatal meu a murit acum 7 saptamani, vineri 18 mai, pe neasteptate. Intr-o dimineata, cand s-a trezit, a facut un atac cerebral si a intrat in coma. Nu s-a mai trezit. A murit 3 zile mai tarziu, la spital, fara sa mai fi avut posibilitatea sa vorbim cu el si sa ne luam ramas bun... Am simtit un gol imens! Fusese mereu acolo dintotdeauna si, dintr-o data, nu mai puteam vorbi cu el si mana mea ramanea intinsa in gol... Nu m-am simtit in stare sa renunt la lucrurile lui, am pastrat cartela telefonica cu numarul lui, pe care-l am inca in memoria telefonului, desi stiu ca nu are sa-mi mai raspunda niciodata... Despartirea e foarte grea! Si dorul... Si toate planurile pe care le facusem si care acum nu mai au cum sa se intample... Nu cred ca vor disparea vreodata! Trebuie sa invatam sa traim cu asta si sa avem incredere ca, intr-o zi, vom fi din nou impreuna cu cei pe care i-am iubit.
Doliu am purtat pana acum 3 zile si am renuntat doar cand m-am simtit pregatita sa merg mai departe, fara sa ma mai raportez permanent la tragedia intamplata. Poarta-l atata timp cat simti tu si ai sa-ti dai seama cand a venit pentru tine momentul sa renunti. Din ce am citit pe internet, biserica ortodoxa recomanda purtarea doliului 40 de zile sau un an. Oricum, doliul il porti nu atat pentru mama ta, cat pentru tine. Culoarea neagra de obicei „avertizeaza” persoanele din jurul tau despre tragedia prin care ai trecut, despre faptul ca ai nevoie de o perioada in care sa-ti plangi persoana iubita care a plecat de langa tine... Pe cei plecati doliul nu prea are cu ce sa-i ajute... Mult mai important este sa te rogi pentru ea, sa faci cele de trebuinta sufletului care a trecut dincolo... Asta te va ajuta si pe tine, pentru ca vei stii ca ai ajutat-o sa treaca cu bine dincolo si ai facut pentru mama ta tot ceea ce ai putut. Iar astea sunt singurele lucruri de care mai are nevoie astazi si, intr-un fel, vor fi ca o legatura intre voi doua mult timp de acum incolo...
mousel spune:
"O sa accepti moartea celei drag atunci cand de ziua ei o sa ii duci o lumanare in loc de flori" - sunt cuvinte de "incurajare " spuse de sot care si-a pierdut mama in octombrie pt. o persoana aflata in aceeasi situatie.
Am lacrimi in ochi cand ma gandesc la ea (da...la soacra). Imi este dor. Nu pot trece de momentul acela mai ales ca eram acolo atunci cand s-a intamplat.
Nu am cuvinte de incurajare. Dar sotului ii tot spun sa se gandeasca ca a scapat de toate problemele si dureri acolo unde este.
" O sa fie bine..." asa ii raspundeam si ei cand ma intreba " ce ma fac eu? ce ma fac eu?", ce altceva puteam sa ii spun?
Ramonika spune:
Clori - imi pare rau pt. pierderea suferita.
vineri facem de 40 de zile. o sa vb si cu preotul si o sa iau in curand o decizie.
multumesc pt. incurajari. 
nemora spune:
Ramonika, eu am avut doua situatii in viata mai "delicate", si am ales sa merg sa discut cu cineva. Mi-a facut incredibil de bine.
Poate te-ar ajuta, sa vorbesti cu cineva din afara, sa te descarci, sa te lamuresti, sa incerci sa iti revii incet.
E mai scumput, e un efort, dar merita din toate punctele de vedere.
Si sotul meu il are pe tatal lui bolnav (cancer in ultima faza) si a fost afectat mult mai mult decat m-as fi asteptat de la el. cred ca si el prinsese frica aceea de a nu i se intampla si lui ceva. si mi-a venit ideea sa-l pun la dieta, e o dieta foarte sanatoasa, rina se numeste. si lui i-a prins extraordinar faptul ca a contracarat ideea de boala cu cea de sanatate.
Sigur, la tine lucrurile sunt mai grele, dar ma gandesc ca ti-ar prinde bine, ceva asa, sa nu uiti de tine.
Condoleante si...ai grija de tine si de voi.
gaby76 spune:
Ramonika, condoleante si putere! Si celorlalte fete care au suferit astfel de pierderi!
M-ati facut sa plang in hohote! Mama mea traieste, e sanatoasa (cred) dar mereu ma intreb ce voi face cand ea nu va mai fi... m-a crescut singura, cum a stiut mai bine!
Stiu ce inseamna ciroza hepatica cu virus c, bunica mea a murit din cauza acestei boli. A murit la 83 de ani din cauza unui medic care i-a dat sa ia furosemid 2 pastile pe zi!! I-a facut ficatul praf! Asa ca stiu ce-ai vazut... am stat langa ea in reanimare si ma ruga (cand isi mai revenea) s-o duc acasa! Nu puteam!!!
La tara am fost doar o data in cinci ani pentru ca nu suport casa pustie!
Apoi mi-am pierdut un prieten din copilarie... avea 29 de ani si cancer generalizat! Moartea lui mi-a schimbat viata! Nu am acceptat si nu accept ca e mort. Vorbesc de parca e plecat undeva departe... Totul a fost rapid... pe 1 noiembrie si-a sarbatorit ziua de nastere si pe 5 decembrie a murit! A fost un soc imens!
Ramonika spune:
gaby imi pare rau pt. pierderile suferite de tine. sa dea Domnul s-o ai pe mama ta alaturi cat mai mult timp.
m-ai pus pe ganduri cu furosemidul. si mama lua cred ca tot 2 pe zi sau chiar mai mult, insa stiu ca ajuta la eliminarea apei din organism (burta) la ciroza. tu crezi ca nu trebuie luat prea mult? oricum 2 doctori i-au recomandat sa ia furosemid.
gaby76 spune:
Ramonika, hai sa-ti spun din prospect:
"hipokaliemia este indeosebi periculoasa la cirotici unde poate contribui la declansarea comei hepatice" si "Efectele toxice ale administrarii de Furosemid 40 mg pot fi: la nivelul sistemului gastrointestinal: pancreatita acuta (rar), ICTER" asta e la reactii adverse!!
Bunica-mii i-a prescris cardiologul acest furosemid. Ea a luat pastilele apoi a facut icter! Am fost cu ea la cardiolog sa vada ca-i portocalie si a catadicsit sa ne intrebe de ce am mai adus-o ca nu mai are ce-i face! A intrat in cateva zile in coma hepatica si restul nu ti-l mai spun ca stii...
softurela spune:
Scriam un pic in urma cum reusesc eu sa trec peste durerea suferita de moartea mamei. Uite ca din omul care dadeam sfaturi m-am transformat in omul care cere sfaturi.
Daca initial eram inca in stare de soc si o lunga perioada de timp am refuzat sa ma gandesc la "problema", acum lucrurile scapa de sub control. Nu mai pot sa nu ma gandesc, nu mai pot de dor, imi revin in minte fel de fel de amintiri.
E normal asa? Sa fie tot mai greu pe masura ce trece timpul ?
Am ajuns sa fac uitata rugaciunea la culcare si sa sper ca nu-si amintesc fetele de ea, pe motiv ca doare, totul doare....iar rugaciunea imi aminteste de mama.
Sotul ma intreaba ce am si incep sa plang...nu pot sa deschid gura, parca cuvintele m-ar intepa in piept...doare, totul doare.
Mami de fetite: Diana (15.dec.2007) si Bianca (15.iun.2010)
Nasterea unui Miracol: http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=134518
ladyJ spune:
E normal, Softurela. Doliul trebuie trait, tu l-ai ignorat o perioada iar acum sufletul tau isi cere dreptul de a putea plange.
Timpul va usura durerea, dar pentru asta nu o mai ignora si traieste-o. Da-ti timp ! Timp sa plangi, sa te gandesti, sa retraiesti, sa vorbesti despre...