Probleme cu bunicii
Raspunsuri - Pagina 12
szivarvany spune:
Irina,
eu in fiecare seara ma gandesc la un lucru, de aproape 8 ani :-): ce amintiri va avea fie`mea despre copilaria ei, cum isi va aminti zilele de vara, iernile, cum isi va aminti de tot ce o inconjura, cum isi va aminti de mine.
Acum cu egoism profit de absolut fiecare minut liber sa il petrec cu ea.
Multi ani nu voi mai putea face asta pt ca toti copiii cresc, devin adolescenti si mai apoi adulti. Asa ca acum vreau sa-i fiu alaturi in tot ce ma lasa.
Eu zic sa te gandesti si tu la ce amintiri ii cladesti copilului tau 
Si sa nu uiti, ce oferi, vei primi. Copiii au un simt foarte bun al dreptatii si corectitudinii.
_
Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
-----------------------------------------------------------
www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=iarna 2012&page=56" target="_blank">Concurs Iarna 2012 : pagina 57 - Z1 
Ioana_Pos spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui speed Si eu am fost lasata la bunici pina la 5-6 ani, a fost o perioada minunata din viata mea, i-am iubit pe bunici ca pe nimeni altcineva. Ar fi fost tare trist pentru mine daca s-ar fi purtat rezervat cu mine doar ca sa nu lezeze sentimentele mamei mele. Cu mama n-am avut niciodata o relatie grozava si mi-am iubit bunicii mai mult decit pe ea. Ii sunt recunoscatoare insa ca m- a dat la bunici sa ma creasca in situatia in care ea nu a avut disponibilitatea afectiva sa o faca. |
Cred ca asta rezuma toata discutia. (bold imi apartine).
Marox spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui fiona67 Irina si Eleni dau copiilor lor ceea ce la randul lor au primit de la parinti. Ambele crescute de bunici, au dezvoltat in mod evident mai mult egoism, incapacitate reala de atasare, nevoia de spatiu care poate fi si o fuga continua. Este si o teorie in psihologie care spune ca parintii tind sa-si trateze copii asa cum au fost si ei crescuti de catre parintii lor. In plus, un copil abuzat emotional de parinti are tendinta sa-si gaseasca un partener de viata cu acelasi tip de comportament, si asta fiindca in mintea lui s-a infiripat de timpuriu ideea ca iubirea are doar forma pe care a cunoscut-o copil fiind. Nu e cazul de fata, dar cu certitudine baietelul Irinei se va atasa mai greu de o femeie atunci cand va creste fiindca ii va fi teama sa nu plece de langa el asa cum a facut mama lui. Va fi mereu pregatit de despartire, iar comportamentul fata de partenera corespunzator. Din postarea Irinei eu am inteles ca o deranjeaza un singur lucru: in rarele ei vizite bunicii nu se duc in alta camera...or something si s-o lase pe ea cu copilul. Pai spunei asta mamei tale fata draga si punct. |
Doamne feri!
Acu' la trej'noua de primaveri aflai ca fusei "abuzata emotional" de parinti pen'ca au ales ce a fost mai bine in conditiile date (anii 70) si am fost crescuta de bunici.Nu mi-a fost deloc greu sa ma atasez real de sotul meu si sint atasata de 13 ani.
Cit despre nevoia de spatiu, mda,...te pomenesti ca d'aia am venit in Franta...România devenise neincapatoare !
Nu simt nevoia s-o iau la fuga, nici la propriu, nici la figurat si nici nu m-am transformat in Forest Gump.Nu mai cititi si nu mai credeti tot ce scrie in tratatele de "pisicologie"! Si mai ales, luati-o mai moale cu certitudinile aplicate copiilor altora.
histamina spune:
proverb chinez:
cat stai cu copilul tau in copilarie,atat va sta cu tine la batranete.
nu stiu de ce,dar s-a verificat pana acum.
pisi-pis spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui histamina proverb chinez: cat stai cu copilul tau in copilarie,atat va sta cu tine la batranete. |
Eu nu prea sunt de acord cu asta. Mai in legea firii mi se pare ca proverbul ar trebui sa fie "Cat stai cu copilul tau in copilarie, atat va sta el cu copilul sau."
Dar din fericire nici asta nu se aplica mereu, sunt multi copii neglijati care devin copii exemplari.
Mami de
Laura (14.06.2010) si 
Mitza Fetitza
AdiS spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui roxy AdiS fara suparare dar din ce scrii reese ca toti ar trebui sa-si lase balta ceea ce au facut o viata , sa plece doar unu unde trebuiau sa plece doi, sa renunte la tot, doar cei care sunt chiar direct raspunzatori de copil nu trebuie sa renunte la nimic.O fi si asta o parere, dar adaptabila doar in tara. |
Dupa mine, doar daca nu ar fi avut serviciu ar insemna ca "isi lasa balta ceea ce au facut toata viata". Daca au avut serviciu imi rezulta ca si cele 5 luni la tara reprezinta tot o schimbare, de cativa ani. Ei ar putea sa schimbe ceva tot pentru cativa ani/veri. Pentru mine nu este o asa mare tragedie daca ei isi vor dori asta. Ba mai cred ca domniile lor nici nu isi inchipuie ca ar putea fi si alta varianta pe lumea asta sau ca Irina si-ar dori altceva decat ce au considerat deja. De aceea acel "trebuiau" poate fi doar o impresie care nu este ceva imperios. Asa cum nici Irina nu isi inchipuia ca altii nu isi lasa/da asa de firesc/usor copiii la bunici. Mi se pare o varianta care trebuie pusa pe masa si analizata.
Imi pare rau ca din ce am spus a reiesit ca parintii copilului sa nu renunte la nimik. Cred ca am scris sa isi schimbe modul de a privi lucrurile si sa discute intre ei. Bineinteles ca asta inseamna si un efort din partea lor pentru a-si crea disponibilitatea necesara la care, cine stie, nu s-au gandit bine pana acum. Banuiesc ca argumentul: copilul va fi mai apropiat de bunici decat de ei este definitoriu pentru ce vor face mai departe.
Pentru bunicii nostri bucuratul de viata inseamna si sa aiba grija de nepot, chiar sa se invarteasca in jurul lui. Desigur, e posibil ca notiunea de invarteala sa difere intre ce imi inchipui eu si ce isi inchipuie altcineva.
Raza de soare spune:
Ultima saptamana am fost cu fetita in spital...intr-una din zile, cand asteptam rezultatul analizelor, vorbeam cu mama la telefon...
De cateva zile imi suna in minte cuvintele mamei " Da' cu cine seamana asa sensibila, ca eu nu tin minte ca tu sa fi fost bolnava?"...Am fost tentata sa-i raspund "Pai n-ai cum sa stii, n-ai fost acolo!"...dar am tacut.
Suntem 4 frati, mama a lucrat cate 3 schimburi...si prin rotatie, ceilalti 3, au stat la bunici, apoi i-a luat acasa, la Bucuresti. La bunici veneau doar in vacante. (Ca a lucrat mult si ca era singura, am inteles, DAR...)
Am aparut eu...si-am fost lasata pachet la bunici. Nu o saptamana, nu o luna...nu cinci...ci 9 (noua) ani!
Cu mama nu am decat 4 amintiri...cand a venit intr-o vacanta de Pasti, dar atunci deja alergam prin curte... si cand mi-a venit ciclul (si m-a certat ca i-am spus)...
Celelalte 2...eram maricica si voia sa dormim impreuna, "ca fetele" (dar eu n-am inchis un ochi) si cand veneam in vacanta de vara, o saptamana, ma mai lua cu ea la servici.
Eu nu tin minte sa ma fi luat in brate cand ma loveam, sa-mi sarute lacrimile, sa ma alinte, sa ma iubeasca, sa-mi prinda parul... dar tin minte cum plangeam cand vedeam avioane pe cer si cantam "avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor si du-ma la mama..."
Tin minte fiecare mangaiere pe obraz a bunicii, fiecare dojana cand o suparam, fiecare pampon pe care mi-l prindea in par...fiecare papusa de carpe pe care mi-o facea...fiecare capsuna, cea mai dulce, pe care mi-o dadea...si bunicii nu-i mai am
Am plans atunci...si plang mereu cand mi-amintesc cum intrebam "Pe mine cand ma iei acasa?"
Ce sa mai spun? Ca nu pot sa plec undeva, fara ca in minutul urmator sa scot telefonul, sa ma uit la poza fetitei, ca ma topesc de dorul ei, cand lipsesc cateva ore, ca o iubesc asa cum eu nu am avut parte???
Irina, ia-ti copilul ACASA!!!
Leditia spune:
Din toate povestile spuse de fetele crescute de bunici reiese ca au avut o copilarie frumoasa,dar au avut-o datorita bunicilor si nu a parintilor,ca le-au lipsit parintii si au suferit dupa ei!!! si ce mi se pare mai trist este ca nu au avut o relatie stransa cu parintii.Din toate aceste postari reiese ca si-au iubit infinit mai mult bunicii decat parintii.
Mie toate aceste postari mi se par f triste,desi la baza lor stau totusi povesti frumoase de dragoste si atasament intre un copil si bunici,copilarii frumoase,insa in tot acest puzzle lipseste dragostea parintilor,amintirile cu parintii,timpul petrecut cu parintii.
Eu nu pot intelege cum poti sta atata timp fara copil si indiferent de scuzele pe care tu ti le gasesti pe mine nu ma vei convinge.Eu nu pot sa stau fara copilul meu si desi copilul meu e mai innebunit dupa taica-su decat dupa mine,macar stiu ca e taica-su si stiu si de ce e mai innebunit dupa el,dar macar nu ma vad inlocuita de bunici.Pana la urma un copil inseamna responsabilitati,o noua viata,unii o vad mai frumoasa,altii dimpotriva,insa inseamna atat de multe momente frumoase.Stii,un copil te poate invata sa te bucuri de orice nimic,te poate face sa fi fericita pur si simplu,iti poata arata ca viata e frumoasa prin simplitate si ca nu ai nevoie de prea multe sa fi fericit..un copil prin inocenta si candoarea lui,chiar daca e mic,iti poate arata adevarate lectii de viata.
Spatiu personal,timp liber pt tine,timp petrecut cu sotul..daca vrei,le poti imbina pe toate,nu trebuie sa-ti duci copilul de acasa sa ai spatiu personal,insa daca va incurca planurile,poate e mai bine sa ramana acolo la bunici care au disponibilitatea afectiva pt el si il iubesc si ii ofera tot ce are nevoie..si aici chiar nu ma refer la chestii gen..mancat,spalat!
Sper ca peste 10 ani sa fii la fel de multumita cu deciziile luate si mai presus de toate sa ti le asumi!Toate cele bune.
Bee spune:
Raza de Soare, tare trist ce-ai scris tu! Tare, tare trist. Imi pare rau. Si-mi pare rau ca mama ta te-a trecut cumva la coada listei, pentru tine nu mai avea resurse. Si eu am 3 copilasi si mereu sunt atenta sa nu fac diferente, sa le dau la fel de multa iubire si atentie, desi sunt diferiti.
Eu am inceput serviciul cand cel mic avea 1 an. Si am fost mereu atenta sa nu fie el cel neglijat. Am putin noroc ca cel mic e o fire mai independenta si e mai temperamental, asa ca-si cere singur drepturile. Culmea e ca in ciuda faptului ca am plecat la munca la un an al lui, el nu a avut nevoie de alta persoana de care sa se ataseze. A ramas al meu, dar e si foarte sociabil cu restul familiei: tata, bunici, frati.
B_Zara spune:
Am trecut printr-o situatie asemanatoare: am reinceput munca atunci cind Ilinca avea 1 an si o luna.Ai mei in Bucuresti, muncesc, iar socrii la 100 km de Bucuresti; nu mi-a fost deloc usor sa accept o solutie pe care initial o excludeam vehement: aceea de a-mi duce copilul la socrii, iar noi sa fim parinti de weekend, sa mergem la ea vineri seara dupa serviciu si sa plecam inapoi luni dimineata foarte devreme, direct la serviciu.A fost ingrozitor de greu, plingeam cind plecam de acolo, aveam senzatia ca o abandonez etc etcAm avut insa noroc cu socrii mei, niste oameni minunati, care au crescut-o frumos si sanatos si care se retrageau usor din jurul copilului atunci cind mergeam noi acolo; niciodata nu s-au bagat peste noi in cele 2-3 zile de stat acolo. Si noi am cautat insa sa mentinem aceeasi linie cu ei in educatia si preocuparile copilului, pentru a nu-l zapaci de tot :)Dupa ce a facut fi-mea 3 ani, am inceput sa ne punem problema gradinitei: o dam acolo la tara la gradi si o luam in Bucuresti definitiv cind face 7 ani sau o aducem in Bucuresti, la gradi de stat + o bona? desi gandul bonei ma speria ingrozitor. Nah, o straina sa aiba grija de copilul tau….iarasi hotarari greu, greu de luat…Mai ales ca, crescand, ti-era mai mare dragul sa-ti petreci timpul cu ea; timpul pana in weekend trecea greu, viata noastra era anosta de luni pana joi si asteptam cu infrigurare ziua de vineri, pentru ca seara sa ne revedem puiul; vorbeam zilnic la telefon, iar seara ne si vedeam pe skypeIntr-un final, am hotarat ca locul unui copil este alaturi de parintii sai si am adus-o in Bucuresti; din relatie in relatie am gasit ca bona o femeie extraordinara, iar Ilinca este acum grupa mijlocie la o gradi de stat.Continua sa fie foarte atasata de bunici, vacantele si le petrece acolo, o data la 1-2 luni mergem acolo in weekend, intotdeauna va/vom avea o relatie speciala cu ei.Consider ca am luat cele mai bune hotarari pentru copilul nostru; nu criticati pe altii si nu spuneti niciodata “niciodata” pentru ca viata te forteaza sa iei niste hotarari la care nu te-ai fi gandit niciodata si sa accepti solutii si compromisuri pe care le-ai fi exclus initial.