Recompensa pt. rezultate scolare - gresit?

buflea spune:

Nici ai mei nu se gandesc (deocamdata) sa ia rezultate bune pentru recompense dar cer plusuri cand vin de la scoala cu cate un rezultat bun . Stiu mai, stiu cand fac ceva bine sau nu si in afara de felicitari si pupaturi (pe care oricum le au mai tot timpul ), vreau sa aiba ceva palpabil, un target pentru care sa lupte ... plus ca sistemul asta implica competitie intre ei si planificare (mai trebuie sa iau 3 plusuri si imi cumpar un koo-koo bird)

nelia spune:

ML, daca ai sti tu cite frecusuri am avut eu la acest capitol, mai ales motivarea copiilor. Si eu am avut recompense o perioada, scurta, dar le-am utilizat... si am renuntat la ele. Nu fac bine, ca si pedeapsa si recompensa dau rezultate pe perioade scurte, dezvolta automatisme cum bine spunea Olympia.

Unde aveti voi dreptate este ca da, adultii traiesc in lumea asta a recompenselor si a sanctionarilor, nu pot munci, nu pot face nimic fara ele. Si asta pentru ca de ani si ani de zile, educatia se bazeaza numai pe acest sistem pedeapsa-recompensa... asa s-au format, asa continua sa functioneze. Ori eu cred ca daca vrem sa crestem oameni cu adevarat responsabili, trebuie sa renuntam la acest sistem.

Vorbeam la alt subiect despre conditionare, care este inima educatiei in zilele noastre. Ei bine, eu consider ca acest sistem de pedeapsa-recompensa este inima conditionarii, nu a invatarii. Adevaratul proces de invatare, deci de educatiei, ar trebui sa se faca in afara acestor metode... si, daca incercam si lasam copiii sa experimenteze, vom vedea cit de simplu si frumos se face... chiar daca, obisnuti cu acest sistem, ni se pare imposibil.

Va recomand un film, care trateaza superb acest subiect - http://www.imdb.com/title/tt0081176/

Pentru mine, acum, cind inteleg cum stau lucrurile, caci n-am fost intotdeauna unde sint acum cu intelegerea, din pacate, si am facut greseli cu cea mare... Deci, acum, pentru mine, procesul de invatare este rezultatul unei constructii voluntare si constiente. Asta inseamna ca pentru a-l face sanatos, benefic si natural, copilul trebuie sa fie implicat in el, sa inteleaga ceea ce face si sa aleaga, mai ales sa aleaga.

Stiu ca pare greu de inteles, dar fara autonomie, nu se poate ajunge la responsabilizare... ori conditionarea, cu pedeapsa si recompensa in mijlocul ei, tocmai asta face, nu permite copilului sa devina autonom si sa preia controlul asupra procesului lui de invatare. Iar a educa un copil inseamna exact acest lucru: a permite copilului sa aiba acces la autonomie. Eu vad autonomia ca o dezvoltare a capacitatii de analiza, de a identifica problemele, de a gasi solutii, de a-si pune intrebari asupra acestori solutii, de a gindi, a reflecta...

Eu am ajuns la concluzia ca se devine inteligent, e o constructie si aceasta devenire. Sigur ca pornim de la ceea ce am primit la nastere, in rest totul e o constructie... care, ca si stima de sine, cu cit este mai sanatos construita, cu atit e mai durabila si, in timp, aduce rezultate durabile.

Asa ca, in modul in care am ajuns acum sa vad acest proces de invatare (nu am ajuns singura, am tot citit in stinga si in dreapta, caci la un moment dat mi s-a parut extrem de important si, in acelasi timp, extrem de prost facut - de multi dintre noi, nu de toti, caci am cunoscut oameni care au invatat bine si sanatos de mici, asa au fost indrumati)... recompensa si pedeapsa nu au ce cauta. Si asta pentru ca legatura care se stabileste este intre rezultat si pedeapsa sau recompensa si nu intre rezultat si ceea ce urmeaza in urma rezultatului (insatisfactie sau satisfactie, ale lui, proprii, nu ale parintilor, ca o consecinta naturala a muncii, a efortului depus si a rezultatului obtinut, nu una artificiala, impusa din afara). Si as merge pina acolo incit as spune ca intre cel care pedepseste si/sau recompenseaza (parinte, profesor, adult in general) si copil se instaleaza un fel de dependenta, poate chiar afectiva (e un intreg mecanism aici in joc)... ducind copilul departe de autonomie si deci responsabilizare.

Acum sigur ca unele fete de pe aici, se stiu ele care , vor zimbi cind vor citi ce scriu, acum citiva ani eram departe de ceea ce stiu astazi... si tocmai pentru ca simteam ca nu merge, m-am pus pe studiat problema, cu atit mai mult cu cit greul l-am simtit pe pielea mea in primul rind in ceea ce ma priveste... si apoi faptul ca am trei copii pe care ii ghidez in evolutia lor.

Cornelia

Aqai spune:

Eu sunt de parere s-o lasi asa cum zice tatal copiiilor in ceea ce priveste relatia dintre ei.

Insa tu sa fii langa ei cu ceea ce stii tu ca au nevoie ca sa creasca adulti asa cum crezi tu de cuviinta - saritori, implicati, sa ajute si din prietenie nu doar contra servicii, sa nu astepte cate o rasplata pt orice.

Pe el nu il vei convinge, insa daca tu stai langa ei, ii ajuti sa se pregateasca, muncesti cot la cot si ii inveti sa invete in timp se vor vedea roadele.

Si daca o sa ajunga sa-ti ceara tie recompensa pt faptele bune, fii pregatita cu un raspuns. Poate sa mearga ceva de genul: eu ce iti cer tie sa te ajut la munca? Nimic, o fac fiindca tu ai nevoie de ajutor si eu te iubesc. La fel, ma astept ca tu sa faci lucrul x pentru ca .... in functie de situatie le customizezi.

Si daca a inteles al meu la 5 ani, la 8 sigur intelege al tau. Ca am mai spus-o la scoala el primea intr-o vreme tot soiul de mici recompense pt comportament adecvat, de intr-o zi m-a intrebat si pe mine ce primeste daca isi face tema.

Oricum, nu recompensele il motiveaza neaparat, insa ii obisnuiesc cu ideea ca in viitor isi primesc banii pt munca in functie de calitate muncii.

Si spun asta fiindca si noi le mai dam recompense, dar suntem constienti ca numai cu ele nu se obtine nimic durabil.






Sa alegi îndoiala ca filozofie a vietii e ca si cum ai alege nemiscarea ca mijloc de transport. (YM)

nelia spune:

Aqai, revin si asupra salariului...

Ce am uitat sa spun mai sus, ca daca totusi vrem sa raminem la acest sistem, mai bine recompensam decit sa pedepsim. Adica sa nu mearga mina in mina recompensa cu pedeapsa sau sanctiunea. Si cind recompensam, sa nu recompensam rezultatul, ci mai degraba efortul, progresul... oricit de mic ar fi acesta.

Cornelia

Aqai spune:

nu ma indoiesc nelia

da canti corului in principiu, fiindca stiu exact cat e de limitata metoda si care emetoda "cea buna". dar ca sa imi fac autocritica noi le dam recompense in 2 situatii:

1. Din rutina si fiindca nu am inventat inca un sistem mai bun prin care sa le dam niste bani, dar e in curs de:) Se implementeaza de saptamana viitore dupa ce il discutam bine de tot in grup in weekend

2. cand vrem cooperare rapida de moment in situatii in care nu ne permitem altfel. Aici e mai mult de zis, da' e mita pe fata. Zambesti si faci frumos 5 min, iaca ciocolata. Dar numai daca nu merge altfel si ca last resort - de genul daca a inceput ditamai taraboiul la city hall, sunt in intarziere si nu mai stiu ce sa aud intre functioara, urlete si ceasul care imi suna in minte. Stiu ca nu-i frumos, dar ....







Sa alegi îndoiala ca filozofie a vietii e ca si cum ai alege nemiscarea ca mijloc de transport. (YM)

ML spune:

Cand citesc ce scrii, Nelia, imi pare asa de logic, apoi ma ia cu fiori caci nu stiu a valsa cu eleganta ca tine printre urmari...

Concret cu EOGul asta de sfarsit de scoala... daca il las sa experimenteze, sa aleaga, precum spui (adica eu l-as lasa, da' sotul nu ma lasa sa-l las), va invata singur ce-i nevoie sa faca dupa, nu?

Asa procedez acum cu briceagul, tare ii place sa-si cojeasca betele, da'-i plin de taieturi si intepaturi pe degete. Si ma cheama din 5 in 5 minute sa le pipai, sa vad ce fine i-au iesit.

Multumesc si de ideea cu recompensarea efortului fie el cat de mic (la fel, Viviana :)). Il laud, dar asa-i, mai mult in urma rezultatului.

ML spune:

Michelle, mai spune-mi din astea, ca-mi plac.

ML spune:

ML spune:

viviana spune:

Eu n-as compara "recompensele" banesti primite de adulti cu cele primite de copii in sanul familiei din simplul motiv ca nu reprezinta acelasi lucru.

Ei primesc deja (prin notare/diplome/alte forme), la scoala, recompense/sanctiuni pentru munca depusa.

Invatatura, devine astfel conditionata de sistemul de invatamant. Pentru a se face o departajare si a se organiza o scara a valorilor e necesara.

Ori pentru noi, copiii nostri, sunt valorosi oricum - nu-i avem de asezat pe nicio scara. Se vor aseza ei singuri cand le va veni timpul.



Asa, voiam sa mai spun ceva din putzul gandirii.
Are importanta si cum transmitem anumite mesaje.

Una e: "nu iesi afara pana nu iti strangi in camera"; "nu iesi afara pana nu termini lectiile"

Alta e: "oh, ar fi frumos sa strangi putin in camera inainte de a iesi afara"; "ar fi si mai bine sa-ti faci lectiile inainte, sa nu mai stai cu grija"

Asa e si cu recompensele: conteaza forma sub care sunt transmise si ce anume reuseste parintele sa-l faca pe copil sa inteleaga.

Revin ca mai aveam ceva de spus. Acum am nitzica treaba.









Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi