Valoarea fiecaruia din noi

eumada spune:

Nelia frumos spus...ai tu ceva in mesaje care denota echilibru interior.Insa,daca-mi permiteti,o sa spun exact ce defineste simtirile de inutilitate.Eu sunt omul faptelor nu al vorbelor si nu-s prea diplomata.Dar,prea mult timp liber strica.Zau.

Madalina si Eva-Maria
https://picasaweb.google.com/lhmadalina/Dezastrul?authkey=Gv1sRgCIKAmOzUz-zXAw#5640047175923810098

TE IUBESC MINUNEA MEA ...ESTI ALFA SI OMEGA PENTRU MINE,RATIUNEA MEA DE A TRAI.....TE IUBESC.....

olympia spune:

Cred ca-i vorba de felul in care am invatat de mici sa ne raportam la greseli, daca am invatat ca-s firesti trepte de invatare si ca nu ne definesc, ca omul e acceptat pentru ce este dincolo de ce face sau nu face la un moment dat, atunci putem sa ne regasim drumul personal si echilibrul mult mai usor, chiar dupa zgaltaieli serioase.

Daca in schimb , am fost mereu corectati "nu fa asa ca...", "numai nustiucefel de oameni face asta", "tu trebuie sa", atunci mereu ne vom raporta la ceilalti ca mecanismul interior de reglare n-a fost validat, n-am fost acceptati cu greselile noastre la pachet, am invatat doar sa incercam sa le evitam, sa ni le imputam si sa ne autoflagelam cu ele.

viviana spune:

Mai cred ca "valoarea: are 2 sensuri.

Valoarea care este in intregime interioara si este sustinuta de iubirea neconditionata. Esti constient ca esti pur si simplu valoros prin tine insuti.
Asta reprezinta primul pas care e invatat din copilarie cand parintii ne transmit ca suntem valorosi prin noi insine indiferent de abilitatile si comportamentul nostru.

Dar, asta uneori, nu ajunge. In viata trecem prin diferite etape, situatii, acumulam experiente personale care ne afecteaza identitatea.

Si apare nevoia "celeilalte" valori.

Acea valoare cu semnificatie de utilitate sociala. Valoare raportata la procese sociale. . Aici simtim nevoia ca abilitatile noastre sa fie luate in serios si valorificate.

De cate ori nu auzim in jurul nostru "vreau sa fac ceva cu viata mea?"

Nu stiu de ce dar din ceea ce a scris Aqai eu am inteles ca este vorba mai mult de o "criza de identitate" decat de lipsa valorii.
"Cine sunt acum si ce vreau?" "De unde am plecat, unde am ajuns si ce fac mai departe?"
Imbinarea trecutului cu viitorul - trecutul insemnand copii, sot, scoala etc - se face uneori anevoios.


Este, poate, corect (dar ma indoiesc) sa nu-ti pese de ce anume gandesc cei din jurul tau despre tine. Dar nu e chiar asa.
Important este sa nu te schimbi dupa cum gandesc altii despre tine. Important este sa stai in banca ta sa nu incerci sa dovedesti celor din jur ca poti fi asa cum vor ei.
Gnadurile lor bune sau rele nu trebuie sa-ti influenteze actiunile si hotararile.

Dar ceea ce cred altii despre noi + ceea ce credem noi despre noi insine ar trebui sa ne ofere o masura a ceea ce suntem noi azi, a ceea ce reprezantam.







Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

nelia spune:

Am gasit salvat in calculator articolul cu pricina, pentru cine nu l-a citit deja si vrea sa-l citeasca:

Downshifting: Fenomenul dezvoltat in Europa de Vest se refera la acele persoane care prefera sa isi petreaca mai putin timp muncind si mai mult facand lucruri simple: plimbari, vacante la tara, calatorii lungi cu trenul si cu barca.

CARIERA. In general, persoanele care devin adepte ale acestui curent nu sunt carieriste si nu vor sa se imbogateasca, preferand sa munceasca atat cat sa isi poata permite viata de zi cu zi si cat mai mult timp liber. De asemenea, dupa cum explica psihologul Aurora Liiceanu, a deveni adept al acestui curent implica si „o doza de renuntare la orgolii sau la vise de preamarire“.

ACTIVITATI. In afara de relaxare, unii „downshifters“ aleg sa isi petreaca timpul liber facand voluntariat, donand bani sau bunuri catre organizatii caritabile in care activeaza temporar sau practicand diverse forme de arta.


Fenomenul downshifting - sau "dincolo" de top management

de Aurora Liiceanu


Downshifting- ul s-a nascut din refuzul societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a deveni sclavul valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta alergând dupa bani, dupa o pozitie ierarhic#259;.

Downshifting- ul inseamna refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc.

Ideea de baza este ca de fapt, calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material - nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare e vorba de o etica a muncii.

Downshifting- ul nu poate fi la noi, pentru ca noi suntem o societate care am demarat dupa '90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii.

Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv.

Deci noi, in momentul de fata, suntem o societate cu valori materialist - excesive, spre deosebire de cealalt#259; societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei.

Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al nostru.
Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este realizata cam la toate categoriile sociale.... Faptul ca exista oameni care stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe o anumita satietate.

Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca suntem intr-o perioada in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de centrarea de materialism, prin manipularea sau si prin manipularea data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism.

Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sunt mult mai potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viata. La noi nu exista deloc o atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat, cite vile si-a luat, cum e vila etc. Exista o dorinta evidenta a unora de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala.



Numarul, cantitatea conteaz#259;, si pretul.

In general downshifting- ul pune accentul asupra unei idei importante: exista si alte laturi ale vietii care sunt importante si pe care le poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani: relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc.


Vedem o graba teribila a tinerei generatii de alerga dup#259; bani si de a uita sa traiasca.
Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se intimpla la noi in Romania :"am vazut fete care, atunci cind s-au angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa musti cu pofta; astazi sunt niste scovergi iradiate de computer.
Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou si daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate masculina. Probabil ca la ora la care scriu aceste rinduri ele se afla tot la birou bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna "multumesc". Pentru simplul motiv ca "doar te platesc, nu?"

In nici un loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e mai mare ca in marketing si publicitate.
E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca, daca inainte exista acest stereotip - cind ai o fata este bine sa intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla, fetele nu se mai fac deloc profesoare - intra in jurnalism, daca au noroc lucreaza la televiziuni -, iar cele care mai exista se duc mai degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi.

Deci, majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gindesti mai atent iti dai seama ca de fapt sunt foarte prost platite pentru cit de rar dai pe acasa.

De ce a aparut downshiftingul? Pentru ca este vorba de manipulare, de o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul lui consumator si il conditioneaza.

Copilul, la rindul lui, este plin de bani, dar fara parinti - copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti, pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea acestui fenomen.

Ca fenomen, downshifting- ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata, plasarea intr-un cimp al invatarii de calitate ai al cresterii personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding- uri (aflate la noi in plina moda).Toate duc la confiscarea individului pentru profit.

Tineti minte ca in '90 atractia fata de domeniul privat a fost marita si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai aduc bani, dar care psihologic motiveaz#259; individul si il fac ca sa accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus ca nu este bine sa existe relatii sot-sotie la slujba, acum se reia ceva care seamana foarte mult cu comunismul.
Dimpotriva, trebuie sa fie casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru copii si unde sa manance, individul nu mai are decit week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci practic este o "deprivatizare" a individului. Acesta se intimpla la noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atita graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului.

Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi, femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding- uri) se fac de obicei in afara, se cheltuie foarte multi bani, te incinta ca este un hotel scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu familia, pe care nu poti sa o neglijezi.

Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om "simplificat" , un nevrotic sau un isteric.
Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il tiraste societatea ca stat, fie intra in aceasta cursa pentru ca nu mai vede nici o alta alegere. Cind ai foarte multi bani si continui sa muncesti ca un robot, sau cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua componente: materiala si spirituala) e vitala.
Partea spirituala nu se poate face in supravietuire.

Deteriorarea relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de timp.

Vedem in filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si sunt parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de partea materiala ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste.

Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de satisfactie personala.

Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil, suntem inca morti dupa vitrine.
Cred ca downshifting- ul aduce o mai buna convietuire intre "a fi" si "a face", pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe "a face", fara simt critic, iar ceilalti sunt pe "a fi", fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala.


Nu suntem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme.

Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si
monitorul computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de vedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta, de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii de concentrare.
Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra psihismelor noastre.

Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Un anumit tip de cultura a relatiei se pierde, avind in vedere ca suntem intersanjabili, oamenii nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, suntem ca intr-o miscare browniana, toti oamenii sunt frumosi, frumusetea se vinde, aceasta cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pina la urma.

Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu Britney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a unor principii psihologice adanci, care sigur modifica structura personalitatii.
Nevoia excesiva de imitare - modelele celebritatii -, admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti "marketa"etc.

Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi, industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia estetica, de pilda, e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din punct de vedere fizic... Acum daca se pierde acest lucru - cum este si firesc - posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva spunea intr-un interviu ca "toti oamenii vor fi foarte diferiti, foarte frumosi, la fel". Nu este decit o schimbare a formei, continutul nu conteaz#259;.

Imaginea este totul.

Suntem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de unde esti, din ce grupa faci parte. Avem foarte multa informatie, cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne lipsesc criteriile.
De ce este bine asa si de ce nu este bine asa?
Daca inainte opozitia între bine si rau avea o demarcatie clara, existau percepte religioase - asa e bine, asa nu e bine -, astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa suporti consecintele.

Interviu

ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman catre aceasta deschidere a vietii?

AL : Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de cineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes nu ramine ascuns.
Aici cred ca exista un pericol pentru ca sunt de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale unei intentii bune de la inceput. De altfel, in cartea lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca ai numai natura, ca mananci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si intri intr-un alt tip de nevroza.


ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema aceasta te paste ruperea totala de lume.

AL :Haideti sa luam fenomenul "hippies", care sa zicem ca nu poti sa il vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz apartamentul, acest mit al lui Robinson Crusoe care ne bintuie din cind in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic. Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi
ceva cu totul nou. Pina la urma suntem convinsi si de beneficiile socialului. Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de ani si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux, pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de nimeni. Este o actiune voluntar monoparentala la aceasta categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam filozofic, motivul se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii. Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.

ED: Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti mai trebuie alti 15 ani sa o explici.

AL : Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile.
Cind am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie.
Vrei relatii seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet, ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa preiei un model. Acum esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens.
Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti.
Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si simplu.

ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting- ul nu e de interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?

AL : Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii care sunt foarte saraci nu isi pun probleme de ce sunt in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sunt multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este o mare diferenta.
Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii arate care sunt avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: si acum ce fac? Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa.

ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile downshifting- ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne? Daca da, in ce sens?

AL : Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai multe motivatii, hobbyuri, de a fi plasat mai realist intre principiul placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii, trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea.

Sunt foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se irosesc.

Dar la noi exista acest curent, daca nu-ti da bani sa nu faci. Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi din lume.

Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sunt alba - neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie tocmai pentru ca nu sunt relationati sau nu-si gasesc o utilizare.

Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel de lucruri, dar sunt oameni care ar putea face ceva, dar care prefera sa stea pasivi...
Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea evolutie. Nu neg insa ca sunt oameni care ar putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sunt definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informatia, etc, nu exista. In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene.
De fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante.

Este ca atunci cind esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.

Cornelia

adi2003 spune:

Referitor la ce cred altii despre noi sau cat ne considera ei de "valorosi", m-am lovit adesea de niste tipare de genul: "esti valoros daca ai un job bun, daca castigi bine, daca ai o afacere pe cont propriu, daca esti indraznet, daca ai format o familie, daca ai copii...nu conteaza esenta, ci lucrurile care se vad la suprafata, care dau bine. Cam asa te judeca lumea din afara.
Asta pentru ca in general cei din jur pun in fata materialul, pozitia ta in societate, cum iesi in evidenta, cum te manifesti.

Intrebarea e: Ne lasam influentati de aceste tipare? Ne afecteaza ori ba?

nelia spune:

Pfiii, e luuung! Nu-mi aduceam aminte sa fi fost asa mare. Daca gasiti un link citibil, il sterg.

Cornelia

kariguld spune:

cred ca am inteles mai bine ce-ti lipseste tie. poate ca nu-i corect spus 'lipseste'. e vorba de pacea aceea interioara, de latura spirituala. cauti inca calea cum sa impaci actiunile exetrioare cu partea spirituala. vrei sa fii in armonie, sa simti impacare si multumire sufleteasca.

m-am gandit la ce spunea maru cand ramane singura "am senzatia ca sunt o coaja, o carcasa fara substanta". ceva lipseste, substanta aia care da viata sufletului. realizari exterioare are, se simte implinita ca mama si in cariera. dar de ce atunci cand este singura simte ca este ca o coaja?
partea spirituala trebuie hranita si ea. ingrijita la fel ca partea fizica. cand cele doua sunt in armonie, vine si multumirea si sentimentul valorii chiar din cele mai marunte aspecte ale vietii.

michelle a gasit pacea de care spuneam. eu am gasit-o. si multe alte persoane au gasit-o. nu vreau sa dau directive unde s-o cauti, tu esti singura care poti gasi drumul.

chatonel spune:

nu-l sterge, e foarte interesant, merci

viviana spune:

Aqai, cei apropiati tie stiu de greseala ta?





Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

inbox spune:

adi2003, lumea din exterior ne judeca dupa aceste tipare fiindca acestea se vad in exterior...este ceea ce vede concret oricine, esenta se vede mai greu :), o vad prietenii foarte apropiati, familia, tu ca persoana. Deci eu nu i-as judeca prea aspru pe cei care ma judeca dupa astfel de tipare.

Mai am o chestie, ca sa traiesti in afara tiparelor astea sociale, trebuie sa fi un om echilibrat, puternic sa-ti cunosti foate bine valoarea ca sa faci fata, nu este un mod de viata pentru oricine, altfel cum se zice in popor "mai bine stai in banca ta". Eu apreciez oamenii care ies din tipare, cu ei evoluam, vedem alte perspective, insa sunt multi care fac asta dintr-un teribilism, dintr-o imaturitate...

Oricum am da-o, familia, casa si munca ( in ce ordine vreti) sunt niste constante in viata noastra, constante la care ne raportam, pe care ne bazam si care ne ajuta sa ne pastram echilibrul, sa ne regasim cand este cazul.


Lumea mea