Educatie cu ...mopul

Marina82 spune:

Da, sunt de acord. Ai punctat foarte bine. Dar ca sa nu rezulte un comportament inconstant ca reactie la abaterile lui este bine ca nici parintele sa nu-l cocoloseasca excesiv.
Daca fac o paralela intre dresajul canin si educarea/reeducarea la gradinita/scoala probabil ca multe dintre voi vor spune ca sunt un monstru, o cinica, etc. Multi stapani de caini prefera ca animalul mult iubit sa nu fie pedepsit de catre ei pentru ca acesta sa nu aiba resentimente la adresa lor si aleg serviciile unui dresor profesionist.(Spun asta din postura unei mare iubitoare de caini si tin sa mentionez faptul ca nu am lovit niciodata un caine sau un copil). Eu la randul meu am dresat cativa caini la viata mea si mi s-a intamplat o singura data sa dau peste un dalmatian al unui var care avea efectiv caracterul unei pisici. Era foarte orgolios, nu asculta, reactiona negativ la pedepse (non-fizice) si era chiar razbunator de mic. Oricat de sinistra as parea in ochii unora dintre voi cred ca acelasi lucru e valabil si la copii. Pur si simplu exista copii care nu pot fi educati asa cum ne-am dori si oricat ne-am stradui.

Am deviat un pic de la subiect..eu ma gandesc la un caz concret: Ce faci in calitate de educatoare cand un copil agreseaza intr-un fel sau altul alti copii? Daca iei masuri impotriva lui parintele lui te reclama...te face...te drege. Dar parintii copiilor agresati ce vor zice daca nu iei masuri? Oricum ai lua-o cineva e nemultumit si in calitate de educatoare trebuie sa iei o decizie.

nelia spune:

Iti dai seama ca nu sint de acord cu tine, nu?

Incep prin a spune ca, la fel ca si in alte discutii, si in aceasta lipsa pedepsei este automat gindita ca o cocolosire excesiva, ca un haos in care copilul devine musai un monstru, un mic terorist care face viata amara parintilor. Ori nu e deloc asa si nu e teorie modernista, e un mod uman de a aborda o alta fiinta umana.

Din punctul meu de vedere, asa cum am mai spus si in alte dati, nu poti scoate ceva pozitiv folosind ceva negativ. Iar pedeapsa prin definitie este ceva negativ. Deci folosesti ceva negativ ca sa schimbi un comportament nedorit, rezultatul este sigur unul negativ. Sigur ca pe moment obtii de la copil ceea ce doresti, dar in timp acest lucru nu-l ajuta cu nimic. E foarte mult de discutat aici, mult de tot, nu e deloc simplu sa fii parinte, nu esti de fapt, devii parinte pe masura ce copilul creste. Dar nu se poate sa-i ceri lui sa creasca, sa se amelioreze, iar tu ca parinte sa ramii asa, format pentru totdeauna... e o crestere personala fantastica in aceasta devenire.

"Oricat de sinistra as parea in ochii unora dintre voi cred ca acelasi lucru e valabil si la copii. Pur si simplu exista copii care nu pot fi educati asa cum ne-am dori si oricat ne-am stradui."

Cu ce ai scris aici pur si simplu nu pot fi de acord. Copiii sint unici, nu exista metode universal valabile de educare a lor. Dar atit timp cit nu exista o problema de sanatate care sa impiedice educarea copilului, nu cred ca exista vreun copil despre care poti sa spui ca e needucabil. Dar daca iau mot-à-mot ceea ce ai scris, s-ar putea sa-ti dau dreptate: da, exista copii care nu pot fi educati asa cum ne-am dori pentru ca ceea ce ne dorim noi pentru ei, nu e ceea ce au ei nevoie. Putem sa ne straduim, dar daca nu se ajunge la el, nu se gaseste calea care sa faciliteze comunicarea cu el pentru a afla exact de ce are nevoie acel copil, atunci efortul nostru e in zadar.

Iar comparatia cu ciinii nu ma deranjeaza... pentru ca eu consider ca si dresajul ciinilor e gresit. Sigur ca un copil nu e un ciine, dar nici ciinele nu e un robot... atit timp cit are simtire, un creier si un corp, e o fiinta vie cu care se poate gasi o metoda umana de a interactiona.

Uite, de exemplu, mie imi place foarte mult etologia (Konrad Lorenz). Si daca un animal poate fi abordat si educat asa, iti dai seama cam pe unde se afla copilul.

La ultimul paragraf iti raspund alta data, sigur ca sint metode, fara pedepse, fara colt, fara tipat. Numai ca educatorii, ca si parintii, vor metode rapide, acum si aici... sa inceteze, cum isi permite. Ori nu e asa. E un material fantastic ce avem in miini, imprevizibil, nu se poate lucra fara rabdare cu el... si multa pasiune.

Pentru orice meserie din lumea asta toata lumea e de acord ca e nevoie de studii, de diploma, de practica, multa practica, experienta. Numai atunci cind e vorba de meseria de parinte, de educator, se crede dintr-o data ca nu mai e nevoie de asa ceva, ca numai faptul ca sintem adulti, devenim brusc si dintr-o data si parinti, iar copilul trebuie sa se supuna orbeste, caci noi l-am facut pe el, nu el pe noi. Ceea ce a foarte gresit, cred ca dintre toate meseriile din aceasta lumea, cea de parinte sau cea care presupune lucratul cu copiii este una dintre cele mai grele si care ia o viata sa se invete si nici macar atunci nu poti spune ca esti perfect.

Acum, mai in gluma sau mai in serios, ai nevoie de doctorat ca sa fii un parinte bun pentru copilul tau. Ori asta ia timp si energie si efort... si e foarte-foarte greu sa-l obtii. Si daca tot glumesc, eu spun mereu ca orice adolescent sau adult care vrea sa devina parinte, ar trebuie sa dea examen, sa mearga la scoala ca sa-si dezvolte competentele parentale, sa obtina diploma, sa mearga in practica si sa invete de la altii si apoi sa treaca la treaba, adica sa devina parinte. Sigur ca nu se poate face asta in viata reala, dar in momentul in care accepti ca trebuie sa lucrezi cu tine personal, mult, mult de tot ca sa devii parintele de care are nevoie copilul tau... scoala e inceputa.


Cornelia

Aqai spune:

Ma tot gandesc la diferenta intre pedeapsa si consecinta unei actiuni. cred ca am mai dat exemplul asta: copiii au scris cu carioca pe geamurile masinii, deci a fost datori lor sa curete. Pentru mine asta a fost din seria responsabilitatii si actiunilor naturale. Mama mea a spus ca se distreaza, deci nu-i pedeapsa. Pai nici nu vroiam sa fie.

Azi dimineata fiu-meu mai mare a plecat suparat la scoala. Cand pleaca asa, deo obicei face si prostii si primeste un reflection sheet. Ei bine, nu imi mai permit unul pe saptamana asta, fiindca deja ieri a adus unul acasa pt ca a impind un copil de doua ori.

Asa incat am discutat si l-am anuntat ca daca nu se poarta civilizat intre copii, eu nu pot sa imi asum responsabilitatea sa il duc la petrecerea unui coleg sambata. Alegerea lui: imi arata ca stie sa se comporte civilizat, sau nu sta cu copiii decat acolo unde e supraveghet de un adult competent.

O fi pedeapsa, n-o fi, nu prea stiu si nici nu-mi pasa acum. Dar stiu ca daca ieri l-as fi pus la colt pt intamplarea de la scoala n-as fi obtinut nimic. Nu de alta, dar in disperare de cauza la un moment dat am aplicat si masura asta su stiu ca nu merge. Asa incat sper ca responsabilizarea si asumarea consecintelor (da unele normale, nu ai impins la scoala iti confisc jucaria, ca n-au nici o legatura) aplicate consistent sa mearga pe termen lung



Sa alegi îndoiala ca filozofie a vietii e ca si cum ai alege nemiscarea ca mijloc de transport. (YM)

pisi-pis spune:

Nelia, ce frumos ai scris!

Mami de Laura (14.06.2010) si Mitza Fetitza

coracora spune:

Gresesti, Aqai. Nelasandu-l pe baiatul tau la petrecere l-ai priva de compania celorlalti copii (pe care el in mod evident si-o doreste). Fix pe-acelasi principiu functioneaza si luarea jucariei pe post de consecinta a unor fapte reprobabile: privezi copilul de ce ii e drag. Statul la colt, idem, il separi de mediul in care el se simte bine, unde este cu prietenii lui.
In toate cele 3 exemple este vorba de ceea ce tu numesti "responsabilizare si asumarea consecintelor"; asadar cu e e mai putin nociva metoda ta (amenintarea ca nu-l lasi la petrecere, putem s-o numim si santaj, ca asta e) decat trimisul la colt?

Aqai spune:

Nu-i amenintare, nu e santaj. E fact :) si intre fapte si santaje/amenintari e o diferenta Si e si da si nu cum spui tu, depinde cum pui problema. daca ii iau jucaria e aiurea in tramvai - arbitrar. Daca insa nu il las sa mearga la petrecere fiindca loveste copiii respectivi atunci cand e cu ei, pai atunci faptul ca sta acasa e consecinta directa a comportamentului lui. Ca nu e nimeni obligat sa se simta rau la o petrecre fiindac fii-meu nu isi poate stapani nervii.

In plus, mai exista un factor teribil de important: exista cineva capabil la fata locului sa ia masurile potrivite cu copilul meu daca el nu respecta reguluile de comportament?

Acolo nu exista fiindca e drop-off iar mama "petrecerii" respective nu e pregatita sa faca fata unui copil ca al meu. A nu se intelege ca are al meu copil o problema majora, doar ca aici majoritatea parintilor get-beget sunt nepregatiti sa faca fata unui incident fizic intre copii, ca sa nu mai spun sa identifice pericolul si sa il previna. dar asta e alt subiect de discutie, eu inca nu imi revin din ce-am vazut aici in materie de parenting. Nu zic doamne fereste ca e rau, doar ca nu inteleg ce si cum fac. Si ca sa fie si mai clar, ma limitez la copiii/ parintii de la scoala copiiilor mei si din cartier. End of disclaimer.

La scoala teacherii pot sa reactioneze mai mult sau mai putin competent daca fi-meu face o tampenie. Sau in orice grup de copii suprageveat de mine, taica-su sau alt adult care stie cum sa procedeze cu el astfel incat sa nu apara incidente urate. La noi e un risc fiindca copilul e mult mai impulsiv si mai puternic decat camarazii lui de joaca si daca se supara intra in ei ca mingea-n popice.

Ma rog, ar fi multe de spus ca sa fac o imagine completa, insa bottom line este ca daca 2 zile se comporta bine stapanindu-se si controlandu-se, a treia ii va veni mai usor. Il cunosc deja de 6 ani de zile :)





Sa alegi îndoiala ca filozofie a vietii e ca si cum ai alege nemiscarea ca mijloc de transport. (YM)

nelia spune:

Fata mea cea mare mi-a pus aceasta intrebare: care e diferenta intre consecinta si pedeapsa? Si tot gindindu-ma la intrebarea ei ca sa-i pot raspunde (avea in jur de 6 ani cred), mi-am dat seama ca, de fapt, linia intre cele doua este destul de fina si trebuie multa atentie ca sa le definesti.

De exemplu, dar s-ar putea sa gresesc, in primul caz, cred ca era o consecinta, mai mult sau mai putin naturala. Dar asta cu conditia ca ei sa cunoasca, sa le fi spus macar o singura data, ca nu au voie sa scrie pe geamurile de la masina. Copilul nu gindeste ca adultul, li se pare amuzant, se prind in joc si acolo ramin... daca au facut-o pentru prima data, le explici de ce nu au voie (nu poti sa conduci daca geamul nu e clar) si ii inviti, alaturi eventual de tine, sa stergeti. Daca te-ai asigurat ca au inteles si totusi repeta gestul, atunci consecinta este clar sa stearga singuri.

La mine au avut voie sa picteze peretii si geamurile, cit au fost mici, sint lavabili peretii, le-am luat culori lavabile... erau asa frumosi si vii... Acum sigur ca nu mai au voie, am zugravit in culori, nu mai e alb, se vede cind frecam... iar daca o fac, vor sterge, e o consecinta directa. Dar daca as fi stat la casa, cu altfel de pereti si as spune nu, atunci orice venit peste acel nu e facut pe raspunderea proprie si consecinta ar fi sa stearga cu minuta cu care au scris (si totusi, stiind cit de mult le place copiilor sa scrie pe pereti, as fi lasat un perete special pentru picturi murale ).

A doua mi se pare pedeapsa pentru el, limita pentru tine. Consecinta directa si naturala ar fi fost sa nu fie invitat pentru ca nu se comporta pe gustul copiilor. Insa, eu cred ca tu poti spune si ca, datorita faptului ca nu vezi o schimbare in comportamentul lui, continuind sa impinga copiii, tu nu-l poti duce la petrecere pentru ca se poate intimpla sa faca si acolo acest lucru si sa strice petrecerea copilului respectiv, ceea ce nu e placut (gindeste-te daca tie ti-ar placea sa vina un copil care impinge copiii de la petrecerea ta, ai putea sa-l pui sa reflecteze aici - consecinta directa si naturala a unui comportament ca al lui duce la izolare, copiii se vor feri de el, tu nu-l poti duce pentru ca nu vrei sa strice petrecerea etc.). S-ar putea sa-ti promita ca nu o va face, ca intelege... ei, bine, il duci. Daca o face, atunci a doua oara nu mai are cum sa mearga, asta e o consecinta naturala cred, din care copilul poate sa invete ceva.

Cornelia

nelia spune:

Orice pedeapsa care vine pentru ca murdarit geamurile masinii sau pentru ca a fost la petrecere si a impins totusi copiii, desi a promis ca nu o va face, este fara sens si nu va corecta comportamentul. Si e logic pentru ca nu are legatura cu fapta, pune-l la colt, i-ai jucaria, nu-i cumpara ce isi doreste, nu il lasa la televizor sau la calculator etc. sint doar chestii din care va tine minte umilinta sau frustrarea, insa va uita de ce le-a primit. In plus, va corecta provizoriu comportamentul ca sa obtina ceea ce doreste, dar problema ramine acolo, nerezolvata. Mesajul transmis copilului pentru mai tirziu este unul neclar, cu dublu-sens...

La fel si daca primeste recompensa pentru ca nu a facut aceste lucruri, pentru ca nu a mai murdarit geamurile, pentru ca nu a mai impins copiii...

Mesajul este ca sint in regula daca fac ceea ce mi se cere si este conditia ca sa primesc lucrurile dorite (insa problema ramine in el, incapacitatea de a controla singur, gindind, momentele de impulsivitate ramine, metodele prin care ar putea sa o faca nu sint descoperite, deci problema ramine fara a avea o solutie de rezolvare, ci doar de ascundere - daca fac asta voi fi pedepsit, daca nu fac voi fi recompensat).

Ori nu asta este mesajul care trebuie transmis copilului, ci ca el (fiinta lui) este in regula si acceptat indiferent de ceea ce face, dar ca un aspect al comportamentului sau trebuie corectat pentru ca face rau altui copil. Sintem aici, tu si noi, adultii care te inconjoara (noi, alti parinti, profesori), incercam sa vedem de unde vine, ce se intimpla si ce putem face pentru a invata sa comtrolam impulsivitatea... nue sti singurul, multi au trecut pe acolo, exista solutii, hai sa le gasim impreuna...

Ideea este ca scopului tau, ca parinte, nu este sa stopezi comportamentul pentru ca primeste avertismente la scoala sau ca nu e bine ceea ce face (si nu este), ci sa-l utilezi pe copil cu tot ceea ce trebuie ca in viata sa-si poata controla impulsivitatea, sa fie capabil sa-si asume responsabilitatea pentru actele sale etc.

Cornelia

ary_v spune:

Eu cred ca ai procedat corect. Si in lumea adultilor daca nu muncesti eficient seful te da afara sau iti taie din salariu. Oare pentru ce lume ne pregatim copiii, nu pentru asa in care traim noi? Simtul responsabilitatii se dezvolta din copilarie, nu vor deveni brusc responsabili la varsta adulta.

Aqai spune:

Nelia, suntem pe acolo :)

La geamuri, ca in orice alt caz, trecem prin perioada de explicatii. Mami are nevoie ca geamurile masinii sa fie curate ca sa poata vedea traficul. Nu merge si nu merge cu vorba buna, nu consider nici o pedeapsa in a le pune carpa in mana sa spele geamurile. Si eu cand vars laptele il curat, nu ma pedepseste nimeni sa il curat. Chiar nu pot sa inteleg unde intervine pedeapsa aici.

desenatul peretilor e alta poveste, casa noastra era ata de plina de picturi rupestre ca nu se mai intelegea nimic. La un moment dat fircaleau de dragul de a fircali. (sau asta e regionalism). Cand ne-am mutat, am zugravit casa veche si am anntat de la inceput ca in casa noua nu scriem pe pereti. Oricum isi facusera pofta, asa ca sunt numai cateva semnaturi mici ascunse dupa usa. Le gasesc cute :)

Iara la petrecere, prin faza cu promisiunile am trecut. (alte petreceri, alte playdates-uri) Acum suntem la faza in care el trebuie sa demonstreze ca se poate purta responsabil.

Ar fi fost stupid sa ii spun ieri cand a impins copilul si a venit cu hartia de la scoala `nu ai voie la petrecere, esti pedepsit ca ai impins copilul si ai primit reflection sheet si stii ca poti fi suspendat blah blah``. Dar am ales sa ii dau posibilitatea sa mearga daca se poarta responsabil. Si asta cu fapte pe care le pot evalua in cele 2 zile, nu cu vorbe, ca de alea am trecut.

In ceea ce priveste autocontrolul, cred ca e la varsta la care abia incepe sa priceapa ce-i ala. Si e normal sa nu inteleaga si sa nu stapaneasca procesul, ca si adultilor le e greu. Dar de acee folosim tricks. de ex i-am umplut buzunarul de gandaci si ne-am inteles ca de fiecare data cand se enerveaza sa mearga undeva unde nu il vede nimeni si sa mute un gandac din gramada in alt buzunar. SI acasa povestim ce e cu gandacii mutati.

Si am obtinut exact ce am vrut: pana a mers sa se ascunda, sa mute gandacii, impulsul de moment de a se razbuna a trecut. Si mai mult, a inceput sa inlegeaga ce e cu momentul ala de linistire.

Dar e copil, si fiecare progres mai are si un pas inapoi, si o metoda merge cat mege.... apoi trebuie gasit altceva





Sa alegi îndoiala ca filozofie a vietii e ca si cum ai alege nemiscarea ca mijloc de transport. (YM)