House chores - treburile in casa

Deceneus spune:

Argumentele pentru implicare copiilor in activitati casnice
- invata facand. Dobandesc experienta si deprinderi.
- invata sa-si organizeze timpul
- apreciaza munca altora
- constientizeaza ca in viata exista obligatii si responsabitati, care sunt prioritare in raport cu distractia.
- cand devine maturi le este mai usor, pentru ca au "antrenament" si experienta

Contraargumentele
- lasa-i sa copilareasca, au timp toata viata sa faca.
- cand o sa fie nevoiti o sa se descurce si o sa invete, pe mine nu m-a pus nimeni si m-am descurcat

Putem face o paralela cu educatia Printului William al Marii Britanii
De ce a fost pe front in Afganistan si de ce piloteaza aeronave in Malvine? Nu ar fi mai bine sa priveasca si sa invete?
Pentru ca atunci cand faci privesti lucrurile din alta perspectiva.
Daca vrei sa te pregatesti pentru a comanda armata trebuie sa cunosti toate etapele.
Si in viata trebuie sa cunosti diverse ipostaze mai mult sau mai putin placute.

maru spune:

scuze, doamnelor, scriam de la servici si cum totul e in engleza in jurul meu, vrand nevrand...

michelle-usa spune:

Ilinca nu e legenda urbana, e ceva ce am vazut cu ochii mei.
am stat de vorba cu aceasta fata(eram de aceeasi virsta) de cel putin 2-3 ori pe saptamana pt un an de zile.
parea cat se poate de normala. desigur nu am fost niciodata la ea in casa...ca nu primea pe nimeni. dar cand s-a mutat si am vazut, ce am vazut...am ramas blocata, nu mi-a venit sa cred.
stiu ca era o vorba care mi-o amintea mie mama...cam de genul "fa curat ca te maninca viermii" si mereu am crezut ca e doar o exagerare, doar o expresie...dar am vazut ca exista.

mesajul meu a fost ca exemplu, poate un pic iesit din tipare, dar nu pe post de morala

fiecare traieste cum vrea si cum ii place.

michelle

kariguld spune:

eu nu inteleg ce trebuie atata filozofie ptr aspecte perfect naturale in viata unui om? nu exista garantii clare ca va fi rau sau bine. copil crescut in puf = adult puturos. copil harnic =adult descurcaret. sau invers. vrem nu vrem, copii sunt pana la urma oglinda noastra.

deceneus a exprimat in ultimul mesaj cam ce as fi vrut sa spun si eu. asa ca nu mai repet.

doar mai adaug, una este cand copilul este mic-micut si alta cand mai creste. mie sincer nu mi-ar conveni sa vin acasa de la servici si sa intru la schimbul doi. sa fiu precum un sclav care trage ca sa le fie bine copiilor. si ei ce sa faca in timp ce mama trebaluieste? tv? feisbuc? bmx? eventual sa strige la mine sa le aduc un suc sau ceva de mancare? neeee!
personal am urmat exemplul parintilor mei, nu am impus nimik copiilor sa faca, dar le-am aratat ca putem sa fim o echipa in orice situatie: la treburi, la plimbari, la lenevit, la tv etc.

michelle-usa spune:

da, intr-un fel ai dreptate ca se pot adapta in mod natural.
dar si aceasta adaptare se face in timp...nu se invata peste noapte...la nevoie.e un fel de new skills.

iar daca esti de mic invatat sa faci curat, sa mentii ordinea ...mai tirziu cand esti nevoit sa o faci merge totul struna, repede si eficient.

de exemplu...una e sa lucrezi cu un software pt prima data si sa iti ia timp sa te familiarizezi cu el si alta e sa il folosesti de ani de zile.

treburile casnice fac parte din viatza de zi cu zi...si dezvolta anumite skills de comunicare, team work, organizare, apreciere...etc

michelle

maru spune:

acu trebuie sa definiti chores (na, ca radeati de engloromana mea)

daca prin chores inseamna ca numai copilul X duce gunoiul si numai copilul Y scoate vasele din masina de spalat vase... atunci mi se pare o exagerare, indiferent de varsta

dar daca prin chores inseamna ca ai nostri copii stiu, au deprinderi de astea mai casnice si fac atunci cand au timp, ori vor, atunci e altceva.

nelia spune:

Nici eu nu sint de acord cu bani pentru carti citite, e aceeasi Marie cu alta palarie. Banii de buzunar ii are de la mine, suma pe care ne-o permitem, nu trebuie sa munceasca pentru ei cind e mic. Cind mai creste, sint atitea posibilitati de a stringe niste bani in exteriorul casei, eu nu-mi platesc copiii pentru nimic. Am spus!

La noi se face, s-au adaptat cum spuneau fetele mai sus, natural la cerintele familiei. Cea mare deja gateste, ii place, fiecare face cit poate, dar de cind avea cea mare 4 ani, eu nu le-am cerut nimic... a fost atit stres cu strinsul jucariilor si cu faptul ca voiam sa fiu model si ea sa fie educata 'cum trebuie' de mica incit am renuntat.

Eu cred ca daca stim sa le cerem, sa le aratam ce dorim de la ei, vor face si natural ceva in casa. Iar daca nu le place si nu le place, daca nu vor si nu vor, sint si adulti din astia mai boemi asa, se vor descurca ei cumva... Spun asta pentru ca eu fac mult in casa, dar fac pentru ca vreau, daca sotul meu m-ar obliga sa spal vasele sau sa gatesc in fiecare zi mincare, ca sa fie proaspata sau sa spal pe jos... chiar daca ar face si el si asta ar fi conditia sa ma uit la un film sau sa-i cistig stima, nu ar mai fi sotul meu. Si vorbesc serios. Si copiii simt la fel, una este cind ii implici de mici in tot ce inseamna munca in casa, asa, cu tact si cu multa iubire... si alta cind, terorizati de grija viitorului, ce se vor face ei cind nu vor mai fi acasa, incepem sa punem presiune pe ei si sa le trasam sarcini clare si precise, iar daca nu sint indeplinite, aplicam masuri. Asa simt si gindesc si asa am facut...

Insa acum, sigur ca e greu sa ai tact si sa fii mereu cu zimbetul pe buze, cind copilul vrea sa se implice de mic si tu muncesti o ora dupa ca sa cureti bucataria. Sau cind vrea sa spele pe jos si varsa pe parchet ditamai galeata cu apa. Si exemple am multe, insa asa invata, experimentind.

Deci eu sint pentru implicarea copiilor de mici in treburile casnice, dar nu sint pentru conditionari, recompense, trasat de sarcini clare si precise pentru ca respectivele treburi trebuie facute indiferent de dispozitia copilului, pedepse daca nu sint indeplinite sarcinile, critica si morala care incepe cu 'ce te vei face cind vei fi mare' sau cuvinte, urite oricum ar fi spuse, care sa caracterizeze faptul ca ei nu vor sa faca etc.

Cornelia

giulia71 spune:

Eu sunt pro implicare. Si de cate ori pot il implic, cred eu ca e bine pentru viata lui. Nu stiu daca o sa-i ajute la college sau o s-o ajute pe nevasta-sa, dar stiu ca daca a invatat sa faca o omleta nu va muri de foame, iar gunoiul nuva apuca sa faca viermi.



uneori gandesc prea mult....

buflea spune:

Aham ... Te-am prins, pai cand erau micuti, micuti cum intrai in schimbul 2 si acum cand au mai crescut te apuca frustrarile ? Pe tine te bag la categoria 4 ...
Subiectul asta se focuseaza pe "ca faci daca copiii nu vor a faca" - le impui, cu pedepse cum zicea Deceneus ... sau ii lasi ca oricum o sa faca mai tarziu.

De fapt cred ca am ajuns unde vroiam cu concluziile ... E interesant ce spune Deceneus dar inclin sa cred ca sunt doar vorbe educationale frumoase care sa justifice obligativitatea adolescentului de a participa la treburile in casa ... Si fara ele va ajunge la fel de bine, le va face la maturitate si sa fim seriosi, ca nu iti trebuie ani de practica ( ca la un software-Michelle ) ca sa inveti sa speli o farfurie ...
Cred ca realitatea sta in punctul 4 ... Avem grija de copiii nostri, cu placere si dedicatie, atata timp cate ei nu pot sa o faca ... Cand cresc si capata independenta, in mod natural, devenim frustrati in a le servi nevoile zilnice din simplul motiv ca stim ca si le pot servi singuri ... Nu-ti aduc eu apa sa bei cand poti singur sa o faci desi cu cativa ani in urma iti dadeam apa cu lingurita, cate 30 min si nu mai puteam de placere ... Nu o facem pentru ei, o facem strict pentru noi, pur si simplu dispare placerea de a-i servi, nu numai ca dispare, apare frustrarea ca asteapta asta.

p.s. La ce varsta este bine pentru ei sa invete sa taie iarba familiei ? Poate mai avem putin si ii fac barbatului o bucurie

maru spune:

cand gasesti safety boots pe masura lor, "incalta-i" cu chore-ul asta!