Mamici, tatici, cu copii mai mari-ceva sfaturi?

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 14

danet spune:

Si inca ceva ,sunt mandra de el, doar ca imi este teama de viitor, de ce il asteapta.
Poate de asta nu am o atitudine relaxata ( desi mi-as dori )sunt doua lucruri contradictorii , pe de o parte as vrea sa fie cat mai independent pe de alta sunt supraprotectoare.
Si cu riscul de a fi pusa la zid , trebuie sa recunosc , ca sunt momente in care imi vine sa las totul balta , ceva de genul : fa ce vrei ,nu-mi pasa ( dar nu o fac ,doar imi vine )

buli spune:

Citat:

citat din mesajul lui viviana

O pun la listuta sau listoaie, si apoi v-o scriu si voua.

eu stiu ...

viviana spune:

Citat:

citat din mesajul lui buli

Citat:

citat din mesajul lui viviana

O pun la listuta sau listoaie, si apoi v-o scriu si voua.

eu stiu ...

Eu stiu. Ca doar mi le spune si prin viu grai.
Alea scrise vor fi sigur mult mai blande decat alea orale.

Ieri a avut meditatii la matematica.
Titlul temei, frumos subliniat cu 2 linii, conform starii ei de spirit:
"Tema cea mare si mega enervanta pe care EU trebuie sa o fac."
Saraca profesoara ei, ce sa mai zica?

Asta-i nu-i nimic. M-a rugat sa o ajut sa faca ordine.
I-am gasit creionul de la Nintendo pe jos si i l-am pus in paharutul cu creioane.
Foarte suparata ca nu l-am pus langa Nintendo. A folosit niste cuvinte deloc elogioase.
Ii zisei si io: "brr, zi mersi ca te-am ajutat, nu mai critica cum"
O juma de ora, a mers dupa mine prin casa tinandu-mi aceeasi teorie, despre libertatea de exprimare si drepturile ei in sensul asta.
M-am dus la baie, mi-a vorbit de dupa usa. Aceeasi teorie, alte cuvinte.
Am gonit-o. A intrat in baie si s-a asezat pe marginea cazii continuand.

M-a scos din sarite. N-am zis nimic. Mi-am inchipuit ca-i infasor gura cu hartie igienica si m-a apucat rasul.
ALta dandana, rad de ce spune ea.

Noroc ca a venit profesoara.
Dupa meditatii a luat-o de la cap.
I-am povestit (noroc ca am reusit sa prind un moment

) cum e cu dreptul de exprimare, cu libertatea asta, si cum e cu limitele si cu bun-simtul si bla, bla, bla.
Si dupa ce mi-am tocit gura mi-a spus ca deja stie asta.
Dar ca aia era camera ei si ca trebuie sa se afirme, si ca saptamana trecuta cand profa mi-a spus ca i-a dat mai multe exercitii eu am zis "Foarte bine".
Adica, in loc sa sufar alaturi de ea, sa-i fiu aproape si sa o inteleg eu m-am bucurat.

Si uite asa cu o mare dibacie a transferat vina asupra mea si brusc nu mai era ea subiectul ci eu.

Astea fiind zise, m-am relaxat putin pe-aici, (am terminat si ce aveam in lucru) ma duc in pat.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Rufus spune:

Citat:

citat din mesajul lui nelia

Citat:

citat din mesajul lui Rufus

Acceptarea neconditionata este placuta, dar plictisitoare pentru copil...

Rufus, tot incerc sa inteleg ce ai vrut sa spui in fraza asta si nu reusesc. Cum ar putea fi acceptarea neconditionata plictisitoare pentru cineva, nu neaparat pentru un copil?

Daca nu ma insel, era vorba de increderea totala pe care sa o acordam copiilor nostri, de o acceptare neconditionata modului de afirmare.
Ei bine, poate suna placut pentru un copil chestia asta. Dar am avut surpriza sa aud copii care spun ca ar vrea si ei parinti care sa se intereseze de ei, de problemele lor (pe care ei nu le spun, ca-s ale lor

), sa-i sune sa-i intrebe unde sunt (chiar daca asta ar putea sa-i irite), sa treaca pe la scoala (chiar daca da naspa la colegi-a venit tac'tu/ma-ta la scoala!).
De fapt, ca tot avem carti sa invatam cum ne crestem copiii, am citit negru pe alb: increderea oarba este perceputa la un moment dat ca un abandon si atunci, prin comportament voit gresit, incearca sa atraga atentia.
Este specific copiilor...dar sunt femei in toata firea care se bucura de libertate si incredere din partea sotilor si, cand aud de la vreo prietena ca are un barbat gelos, dupa ce o caineaza, se gandeste: ma, al meu nu-i gelos deloc; are incredere sau nici nu-i pasa? Asa-i, ori ba?

Rufus, Tora si iadele

www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

saskia spune:

Si eu cred tot asa, mai ales ca am auzit de la multi prieteni ai baietilor mei: ah, pai pe ai mei nu-i intereseaza ce fac. Cum adica sa nu-i intereseze? Nu zic sa ii spionam la greu si sa ii stresam, dar putina implicare nu vad ce ar putea strica. La urma urmei nu sunt inca pe picioarele lor in casa lor si pe banii lor. Au inca nevoie de afectiune, de discutii, sa vada ca ne pasa, chiar daca nu suntem mereu pe aceasi unda cu ei.

Eu am baieti, si probabil baietii nu scriu jurnale (sau ma rog nu prea multi) dar am mereu discutii cu ei, despre stiri, despre viata, despre gasca. Ii las mai ales sa vina cu alti prieteni acasa la mine, zic eu e mai sanatos. Se duc ei in camera lor, dar macar exista o siguranta. Evident ca trag de cel mare uneori, mai ales dimineata sa se imbrace, sa manance si sa se puna pe bicicleta in timp util, sa nu intarzie la scoala, dar asta e, sunt inca copii, chiar daca au ei 13 ani si mai mult.

O doza de razvratire zic eu ca e sanatoasa, chestiunea e sa nu cadem in pacatul de nu ne mai intelege deloc si ridica mereu stacheta. De cate ori nu iese bine la scoala sa zic, eu stau si discut cu el. Incerc sa-l intelege, vorbim cat se poate de mult. Incerc sa ma repliez si eu dar...nu accept decat reciprocitate . Si i-am spus asta clar. Asa e corect, eu fac ceva pentru tine, si tu pentru mine. Exact cum faci si cu prietenii tai.

De exemplu ajunsesem la un moment dat ca ei nu mai faceau nimic in casa, decat taica su sau eu, asa ca...eu eram vesnic tracasata si nu mai aveam chef seara sa stau de vorba cu ei despre ce s-a intamplat peste zi. Mi-am dat seama ca scapasem situatia din mana si ne-am revenit la bunele obiceiuri, ei puneam vasele in masina de spalat, eu strangeam prin sufragerie, ei duceau gunoiul in curte la container, eu puneam de un o cacao calda si ne asezam la masa jumatate de ora, sa vorbim ca in familie. Si credeti-ma daca ai rabdare, adolescentii vorbesc mult, le place sa bata campii, sa exagereze uneori, ei bine eu taceam si il ascultam, mai ales pe cel mare care trece prin perioada de schimbari ale pubertatii. Nu ziceam decat: aha, da, ok, inteleg...tocmai ca sa-l stimulez, si la sfarsit trageam concluziile (in capul meu).

E grea perioada asta, ei incearca limitele si sa-si ia zborul, pentru noi e dificil ca ne trebuie multa, enorm de multa rabdare.

buli spune:

Citat:

citat din mesajul lui Rufus
dar sunt femei in toata firea care se bucura de libertate si incredere din partea sotilor si, cand aud de la vreo prietena ca are un barbat gelos, dupa ce o caineaza, se gandeste: ma, al meu nu-i gelos deloc; are incredere sau nici nu-i pasa? Asa-i, ori ba?

nu cred ca e cea mai buna comparatie.
asta e nevoie de atentie negativa.

si nici copiii nu cred ca simt nevoia sa fie controlati, ei isi doresc sa stie ca ne intereseaza de ei. poate ca e cazul sa ne uitam un pic si la noi, la ce intelegem prin a acorda atentie.
atentia=control?
atentie=investigatii?
atentie=restrictii?

Rufus spune:

Citat:

citat din mesajul lui buli

Citat:

Ofi asa...no fi...
E clar ca unii cred/stiu intr-un fel, altii in alt fel.
Nici nu ma prea intereseaza cine are dreptate. Ma intereseaza sa stiu orice varianta ar putea sa ne ajute pe noi, parintii, si pe copiii nostri.
Adrvarul cu totul si cu totul adevarat il las in grija celor care-si doresc adevarul absolut.

Rufus, Tora si iadele

viviana spune:

E mai complicat de definit increderea.
Fii-mea stie ca am incredere in ea, insa, daca nu o controlez si o las prea libera imi reproseaza.
Nu pentru ca simte o lipsa de atentie, intervine frica si-si face diverse scenarii (ca e buna la asta):
"Tu ai incredere in mine si am si eu incredere in mine. Dar daca gresec ca doar nu stiu totul ce ma fac? Da aia nu vreau sa ai prea multa incredere in mine. Imi place sa fac unele chestii nashpa si vreau sa fii acolo ca sa ma opresti. Ca sunt mica si nu ma pot abtine"

E un fel de a "cersi" control si limite. Da' in conditiile ei. Cand are ea chef de asta sau cand simte ea nevoia. Nu cand cred eu ca e necesar.

De aia ma roaga constant sa stau cu ea in camera cand isi face la mate pentru ca se joaca. E constienta ca trebuie sa faca, insa nu poate depasi momentul.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

buli spune:

deocamdata, eu stiu clar ce inseamna atentie/control in ce ma priveste.
in ce priveste copilul, sunt de acord metoda cea mai eficienta de invatare (pt parinti) este "learning by doing"

adica semnele alea de intrebare erau sincere, nu retorice.