Anna Karenina

Anna Karenina | Autor: Ingrid S

Link direct la acest mesaj

O carte care nu mai are nevoie de reclama. O carte analizata, iubita, care-ti lasa o amprenta in suflet. Haideti sa ne amintim ce ne-a impresionat la personajul care da numele romanului...cum o privim noi pe Anna.

Am un obicei sa nu citesc prefata niciunei carti. La Anna Karenina nu m-am abatut de la aceasta practica. Am fost surprinsa de deznodamant si am avut un sentiment neplacut. Cu cativa ani in urma, am dat peste un roman interesant, se numea Daphne Adeane, in care eroina isi povesteste preferintele literare. Intrebata fiind de Anna Karenina a marturisit ca nu o place. Motivele nu mai contau pentru mine, am descoperit ca nu sunt singura ce nu o considera pe Anna un personaj pozitiv, demn de apreciat.
Intotdeauna am simtit-o pe Anna ca pe o simfonie neterminata, o femeie fara finalitate spirituala si cred ca aceasta mi-a reconsiderat pozitia initiala, de acum 20 de ani, de cand ma amageam singura ca o plac...tendinta fiecarei femei e sa se identifice cu personajul si Anna era pe gustul multora.
Antiteza dintre ea si Dolly, caci nu o putem compara cu Kitty, mult prea neinsemnata in cadrul romanului, exemplifica exact aceasta neterminare. Anna putea fi o schimbare, putea fi acel vant care demoleaza temeliile unei societati prea perfide si ipocrite, insa a clacat cu brio. Dolly este o parte din acea societate, marasmul din care nu-ti puteai smulge fiinta.
Va astept la comentarii.

Ingrid S si Diana

Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Ioana_Pos spune:

Nu prea ma pricep la anazila literara asa ca nu ma bag.
Am totusi doua observatii, care au legatura doar tangential cu cartea, dar daca tot ai ridicat mingea la fileu...
1. Desconsider persoanele care se sinucid - chiar si in romane
2. Mai multe personaje literare cu numele Ana sunt prezentate ca lipsite de vointa: Karenina, Ana lui Manole (Oscar la categoria asta ), Ana din Moara cu noroc, Ana lui Ion. Mai sunt vreo 2, cand mi le amintesc, editez. O fi o coincidenta?

Altfel, AK zugraveste bine o epoca, o societate si niste incorsetari care acum ni se par rizibile.



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns J G spune:

Nu-mi amintesc cand am citit prima data Anna Karenina, eram sigur adolescenta; pe vremea aceea (si in contextul anturajului meu din epoca aceea) m-a fascinat Anna, povestea lor mi s-a parut perfecta in dramatismul ei, pana si finalul era perfect din punctul meu de vedere. Caci n-as fi indurat ca o astfel de iubire sa imbatraneasca... eh, romantisme de 15 ani.
Imi aduc aminte ca la prima citire am sarit complet peste povestea lui Levin, nu m-a interesat absolut deloc

Pe masura ce am crescut si m-am maturizat am continuat sa citesc cartea din timp in timp, trecand prin diverse sentimente, de la a o considera pe Anna o tampita emotiva pana la mila si intelegere ca personaj al unei anumite ere pe care, poate, nici nu incepem s-o intelegem noi, oamenii care ne casatorim din dragoste sau divortam in liniste.

Putem oare sa ne punem in contextul acela? Sa fiu casatorita cu un om in varsta cu care nu am vreo implinire sentimentala sau sexuala, sa ajung la o varsta la care aceste lipsuri incep sa urle in mine si sa-l intalnesc pe Vronski.
Nu stiu... sincer nu cred. Eu n-as face niciodata ceva care sa-mi pericliteze relatia cu copilul si am alt temperament... oamenii ca mine nu ajung in situatiile astea.

Insa odata cu maturitatea nu mai pot s-o condamn asa cum o faceam mai demult. Sunt oameni care se lasa dusi de val, care n-au simtul conservarii, care sunt condusi de emotii. Si duc o viata tare grea, de multe ori PREA grea.

Acum, cand recitesc cartea, imi place mai mult partea lui Levin. Eu pe el il gasesc in antiteza cu Anna, fiecare gasindu-si propria rezolvare a crizei existentiale. Povestea lui Levin e reconfortanta, luminoasa.

M-am intrebat de multe ori de ce continui s-o recitesc, si cred ca romanul asta e ca o camera a copilariei in care ma intorc ca sa meditez la schimbarile din mine, la felul in care cresc... probabil o sa o citesc pana la pensie si dupa :D

Va astept si eu la comentarii, eventual mai in detaliu. M-as apuca sa o citesc dar mai am 10 zile de sesiune si incerc sa fiu cuminte :)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ingrid S spune:

Pornind de la replicile voastre, mi se contureaza acel ideal al tineretii, iubirea fara moarte. In drama lui Shakespeare, cei doi tineri frumosi si indragostiti, isi pastreaza iluzia iubirii, murind. E singura cale.
Dar la Anna nu era solutia optima. Ba chiar, cea mai nefericita posibil. Prin sinucidere, Anna nu a dovedit nimic, nici lumii inconjuratoare, nici siesi. Ultimul monolog al Annei dezvaluie o ariditate sufleteasca incompatibila cu personajul initial pe care Vronski si-l amintea: "frumoasa, vesela, daruind dragoste".

Jani, Levin este un personaj care urca, in timp ce Anna coboara. Dar chiar si asa, Levin imi starneste o repulsie indefinita, mai mult ca la Anna, si din cauze complet diferite. Levin, pe care autorul l-a indragit pentru ca il prezinta intr-o lumina deosebita, imi displace prin inchistarea mic-burgheza pe care o demonstreaza mereu si mereu. Daca Vronski se mentine in lumea lui, cu demnitate, fara falsa pudoare, iubind-o pe Anna, afisandu-se cu ea in ciuda rigorismului de care suferea societatea, Levin are niste conceptii mult limitate, ma duce cu gandul la "omul nou sovietic". Corect pana la fanatism, dar totodata snob, Levin nu isi poate depasi conditia. In asta consta lupta lui, cu ego-ul sau.
Spor la sesiune.
Ioana, ma gandesc acum ce personaje mai poarta numele de Ana si cum au fost caracterizate.

Ingrid S si Diana

Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns en_kvinna spune:

Eu acum citesc cartea, inca nu am terminat-o. Am ajuns cand Anna isi vede copilul de ziua de nastere a acestuia

Mie i se pare un personaj cumplit de trist. Nu are nicio bucurie, iar de o gaseste, fericirea ii este umbrita. Dragostea dintre ea si Vronski nu mi se pare extraordinara, mai degraba mi se pare umana, reala. E ceva ce si tu, cititorule, poti experimenta asa ceva. Insa dragostea lor este una extrem de complicata. Si asta pt. ca Vronski se plictiseste de/cu Anna in Italia, se simte agasat de catre Anna la reintoarcerea in Sankt Petersburg. Si ea simte asta. Trist e ca Anna il iubeste insa nu simte ca primeste acelasi lucru in schimb. Singurele clipe de fericire reala le are cu fiul sau, dar odata mutata cu Vronski nu mai are acces la copil. Anna este un personj ce traieste dezamagiri, tristeti, agonii, in ea se da o lupta; vrea sa fie cu Vronski cel pe care il iubeste dar in acelasi timp vrea sa fie si o dama de societate respectata. Am impresia ca traieste si unele regrete, ca si cum daca Vronski n-ar fi fost, nu l-ar fi intalnit ea nu se despartea de copil, nu devenea o paria a inaltei societati, si nici nu cunostea iubirea care acum o necajeste. Are o angoasa ce ma trimite cu gandul la vreun personaj tragic. Sincer eu nu am gasit nimic frumos sau ceva care sa ma faca sa visez la o astfel de viata.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns J G spune:

Ingrid, interesant, m-ai facut sa ma intreb daca imi place Levin, si raspunsul e nu. Asa il simt si eu. Insa imi place povestea, clarificarea care a fost optima pentru el.
Sau, poate am ajuns sa apreciez personajele simple si nesofisticate, desi snobismul ma impiedica sa le plac

Despre sinuciderea Annei... In primul rand trebuie sa-mi scot palaria in fata lui Tolstoi care a portretizat atat de fidel decaderea psihica a Annei din cauza izolarii sociale, a nesigurantei, a pierderii realitatii asa cum o stia. Da, ultimul discurs e al unei fiinte distruse, de aceea eu cred ca Anna trebuia sa moara.

Nu stiu daca ati facut vreodata o paralela intre moarte iepei lui Vronski si a Annei. Mie mi se pare simbolica, pentru ca eu cred ca, emotional, Vrosnki o "consumase" pe Anna. Mie nu mi-a placut comportamentul lui, mi s-a parut foarte nedrept ca el continua sa fie primit in lume in timp ce ea a fost izolata, mi s-a parut nedrept ca el a continuat sa iasa fara ea. Eu cred ca asta a facut-o sa sufere mai mult decat orice altceva pe Anna.

Ce cu adevarat fascinant este ... vulgaritatea modului in care a ales sa se sinucida, ca mujicii, sub rotile trenului, de ce a vrut sa se umileasca asa? Sau poate, in criza in care se afla in ziua aceea, a ales calea cea mai rapida, si mai ales cea care inchidea povestea ca un cerc.


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Cristina_C spune:

Prima data l-a vazut pe Vronski in gara, poate din acest motiv a ales sa se sinucida tot acolo.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ingrid S spune:

Am putea face o sinteza despre superstitiile acelor timpuri (ele se regasesc si astazi), pornind de la visele premonitorii ale Annei pana la sedintele de spiritism combinate cu fanatismul religios promovat de jos (mujici) pana la nobilime.
Lipsa unei preocupari majore a celor sus-pusi ii aducea in situatia de a-si gasi noi si noi stimuli spirituali. Ca erau nefericit alesi, se vede din ironia fina a lui Tolstoi.
Tolstoi a deschis un capitol si l-a incheiat in acelasi loc: gara. Nu stiu ce fel de moarte e, nu m-am gandit niciodata la aspectul acesta. Presupun ca mujicul care aparea cu obstinatie in visul Annei era ca un leitmotiv pana ea putea intelege...percepe ce sa faca in final.
Jani, chiar nu mi-a dat prin gand sa compar moartea iepei cu cea a femeii iubite de Vronski. Vronski nu a consumat-o pe Anna, el a iubit-o, ea s-a consumat pana la anihilarea totala.
Da, cum spune si en kvinna, societatea care l-a acceptat pe el (cumplit de nedrept), a respins-o pe ea. Dar totodata sa nu uitam ca ea si-a respins copilul fugind cu amantul. Respingere contra respingere.


Ingrid S si Diana

Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ingrid S spune:

Citat:
Despre sinuciderea Annei... In primul rand trebuie sa-mi scot palaria in fata lui Tolstoi care a portretizat atat de fidel decaderea psihica a Annei din cauza izolarii sociale, a nesigurantei, a pierderii realitatii asa cum o stia

Da, aprob pozitiv comentariul, Tolstoi si-a luat personajul in studiu mai bine ca un psiholog. O ilustrare perfecta a unei situatii aparent banale, caci Anne sunt multe, desi nu toate sfarsesc asa.

Ingrid S si Diana

Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns J G spune:

Eu nu cred ca Anna a crezut ca-l va pierde pe Serioja... si intre noi fie spus, daca Karenin nu era influentat de contesa, nu l-ar fi pierdut.

Eu cred ca Anna a pierdut complet controlul din cauza ca nu si-a stapanit emotiile.. dupa cum ziceam mi-e foarte greu sa inteleg genul asta de personalitate, insa cunosc oameni in viata reala care sunt asa, norocul lor este ca acum societatea nu-i mai izoleaza.



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ingrid S spune:

Citat:
citat din mesajul lui J G

Eu nu cred ca Anna a crezut ca-l va pierde pe Serioja... si intre noi fie spus, daca Karenin nu era influentat de contesa, nu l-ar fi pierdut.

Se poate, desi in acel timp si acea lume putini i-ar fi dat ei copilul, precum vezi ipocrizia era la ea acasa, lumea o blama pe Anna pentru ca nu a stiut sa joace dublul rol de amanta si sotie, ea ar fi rupt societatea, ii punea in fata constiintei lor fade si alterate...ca atare au indepartat-o ca pe un element dezbinator.
Pe undeva, ciuda mea cu privire la Anna era si din aceasta cauza, frumoasa, inteligenta, iubita de multi, putea fi (cum am spus mai sus) un lider, o emancipata care sa dea un nou suflu unei societati decadente, aflata la apusul ei.
Citat:
Eu cred ca Anna a pierdut complet controlul din cauza ca nu si-a stapanit emotiile.. dupa cum ziceam mi-e foarte greu sa inteleg genul asta de personalitate, insa cunosc oameni in viata reala care sunt asa, norocul lor este ca acum societatea nu-i mai izoleaza.



J si Carla (05.02.2006)
www.prin-casa.ro/" target="_blank">Culinare

Corect, emotiile au dus-o in imortalitate, ele fac din Anna personajul celebru de azi. M-am gandit la lipsa lor (personajele) de preocupari, cu multi servitori si bone si guvernante....pentru ei idealurile nu se sfarseau asa de brusc, nu traiau in cotidianul de azi, fa mancare, spala, calca, ai grija de copil...viata mujicilor era mult mai simpla si fara atatea complexe.
Ciudat sa nu ai ce face...deprimant chiar.

Ingrid S si Diana

Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

Mergi la inceput