Cum v-ati dat seama ca aveti copii altfel?

sheherezada spune:

Socializeaza atunci cand are chef cu toata lumea.Vorbeste chiar mai mult decat e cazul!Dar are si perioade cand nici nu vrea sa pun mana pe ea fara aprobarea ei.Atunci cand stie ca sunt suparata pe ea vine si ma imbratiseaza sau ma saruta.Dar altfel nu prea ii place sa fie pupata.
Iar de mancat ,mananca singura numai prajitura (si aia doar cu furculita pentru a nu se murdari!).Nu se imbraca sau spala singura.


Poze

Chuny spune:

Spui ca vorbeste, dar asta nu inseamna neaparat ca socializeaza ... se integreaza in jocul copiiilor ? cum se joaca cu ei ? asta e mai important de observat.

iar cat priveste autonomia te rog mult sa asculti de sfatul meu incepand de azi chiar :-)

sheherezada spune:

Se joaca de-a ascunselea,alearga,isi asteapta randul la tobogan,isi imparte jucariile cu alti copii,chiar si mancarea (pentru ca vrea sa scape mai repede de ea).
cat despre autonomie...nu mai stiu cum sa procedez pentru ca nu vrea sa manance singura nici cand e foarte flamanda.Uneori ii tin mana in mana mea si ducem impreuna mancarea la gura .Dar daca o lasi singura nu se intampla nimic.O gasesti tot in acelasi stadiu chiar si dupa o jumatate de ora.

Poze

adelamaria spune:

Sheherezada, ce bine ca dai un semn!
Noi doua ne-am vazut intamplator, amandoua gravide fiind la restaurantul Ioanei. Plus ca te stiam de la Aspirante. Cat timp a trecut... Apoi, dintr-o data, n-am mai stiut nimic...M-am gandit mult la tine, la voi...chiar nu stiu de ce...asa am simtit.
Nu stiu sa-ti raspund la intrebari, dar si eu cu fetita mea am avut probleme mari cu alimentatia. Mari de tot. Nici acum nu stiu cauza - sa fie mostenire genetica, sa fie giardia nedepistata, sa fie abordarea mea gresita...M-am invinovatit pana am ajuns in pragul disperarii...
Acum e mai bine, nu ma intreba cum, ca nu stiu sa-ti zic...Probabil un cumul de factori...Dar Nana nu e un copil caruia sa-i placa sa manance! Nu-i face placere. N-o intereseaza gustul. Nu-i trebuie. Nu cere. Si nu, nu mananca singura! Desi e perfect capabila si o face foarte bine, chiar elegant, daca e sa manance un castron cu inghetata! Pe bune, am testat-o! Deci de stiut, stie si poate. Nu vrea. Nu-i trebuie ei. Eu n-o fortez acasa. Asta e, doar n-o sa se marite mancand din mana mea :)
Din ce descrii tu si din ce am mai citit si eu, nu cred ca Maia are probleme grave. Dar tu o cunosti si o simti cel mai bine. Eu cred ca se vor rezolva toate cu timpul insa (si sper sa intelegi buna intentie din cuvintele mele) trebuie sa le lasi sa se rezolve. Da, ati avut perioade extrem de dificile, incepand cu sarcina, apoi nasterea, apoi bebelusia...Te-ai dedicat ei, e firesc si e bine asa. Insa asta nu inseamna ca la un moment dat nu va inceta sa fie fragila Eu chiar cred ca la voi se va rezolva cu timpul. Nu toti copiii sunt la fel. Nu toti suntem la fel. Reactionam diferit, pot sa jur ca unii dintre noi si acum urasc sa intre in case straine sau sa fie pupati/atinsi de straini. Mici fobii exista la fiecare dintre noi. Nana incurca M cu N, P cu R, 9 cu 6. Uneori ma gandesc, ma intreb...Dar nu suntem toti standard. Eu nu zic sa ignori ce simti, ce crezi, ce vezi. E bine sa pui intrebari, sa cauti explicatii. Doar ca uneori e bine sa ne oprim un minut si sa ne intrebam si de ce facem asta, de ce reactionam atat de puternic la anumite lucruri, care sunt resorturile care se pun in miscare...
Una peste alta, eu voiam doar sa-ti spun ca ma bucur sa te "aud" :) Si ca eu cred ca veti fi bine! Maia e o frumusete de copil, felicitari!

Chuny spune:

Interesant, adelamaria, poti sa dezvolti ideea asta ? Ce inseamna sa lasi "sa se rezolve" ? Iar restul ce inseamna mai exact ? Multumesc anticipat.

Chuny spune:

Florentina, e de bine ce spui cu jucatul cu ceilalti copii. Jocuri de imitatie se joaca? Dar jocuri de societate ?

Cu mancarea face la fel cu oricine ? Chiar nu mananca deloc daca nu-i dai ? La gradi merge ?

bird70 spune:

Sunt de acord ca autonomia trebuie incurajata, noi avem probleme cu asta. Dar la noi e din cauza ritualurilor, din cauza ca se streseaza daca rutina se schimba si se opune vehement la asta. Cu mancatul nu imi aduc aminte sa fi avut probleme, poate din cauza ca eu ii puneam in manuta de cand era micuta o banana sau un biscuite pentru copii si ideea de-a duce mancare la gura nu i-a fost asa straina. Dar a fost greu sa o invat cu lingura, cu mana manca. Imi aduc aminte ca cerea ceva si ii spuneam ca e in frigider si face cate o criza ca nu poate sa ia din frigider, sa-i dau eu, desi era perfect capabila sa o faca. Am avut probleme cu imbracatul, cu spalatul si probabil cea mai mare ci stersul la fund .

Cu spalatul am incurajat-o sa se spele ea cand eram acolo, a refuzat. Apoi am inceput sa o iau incet, i-am spus ca trebuie sa spele zonele intime si eu spal restul. A zis NU, ca nu poate. Apoi de fiecare data cand ii faceam dus ii ziceam ca de ziua ei, cand face 4 ani va incepe sa spele zonele intime singura, si apoi va incepe sa spele si restul. A durat luni de zile sa introduc ideea pana la punctul in care a venit ziua in care a trebuit sa o faca si cu mult stres (foarte real din partea ei ) si-a spalat prima data zonele intime. La fel cu iimbracatul, incaltatul. A fost o vreme cand eu puneam un pantof, ea pe celalalt, eu legam un siret, ea pe celalalt . A trebuit sa schimbam robinetii la dus, ca erau separat pentru apa rece si calda si sa punem o clapa din aia (mixer tap) pe care sa facem un semn unde e apa cu temperatura perfecta pentru ea, ca sa o convingem sa-si potriveasca singura apa.

E obsedata sa nu ramana murdara la fund si foarte mult timp a refuzat sa se stearga. Apoi a inceput sa se stearga dar veneam eu sa verific. Apoi nu verificam dar daca gasea o urma cat de mica pe chilot ajungeam la punctul zero iarasi, refuza sa se stearga, plangea pe WC si nu se misca de acolo. In final am gasit servetele ude care se pot arunca in WC si vad ca nu avem probleme cu astea.

Trebuie sa fi foarte consecvent si sa introduci noutatile incet-incet. E o munca continua dar rezultatele se vad, zic eu ca are cam acelasi grad de autonomie ca un copil normal. Evident se streseaza enorm din orice dar fiecare zi facem un pas inainte.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

elena.elena spune:

Bun gasit dragi mamici, am citit cu mult interes cele 3 pagini,pline de framantari si intrebari, apoi am inchis subiectul dar l-am deschis iar,trebuie sa va povestesc si eu despre fetita mea, macar pentru a-mi mai descarca din ganduri. Eva are 2 ani si 9 luni. De pe la 2 ani, chiar mai inainte,am observat o lipsa de atentie din partea ei,de fapt lipsa de comunicare. Noi vorbeam,o intrebam ceva,nici un raspuns. Si totul se intampla atunci cand se uita la desene la un anumit post pt copii, Duck tv. I-am spus sotului, el nu a fost de acord ca ii fac rau, in fine, am continuat sa o lasam (nu f mult,dar totusi...mea culpa...), pana a mers la gradinita,la 2 ani si 5 luni si cineva mi-a atras atentia ca nu se uita in ochi, nu raspunde,nu comunica, desi are un vocabular destul de bogat , dar nu formula fraze. Am scos de atunci total acele desene, o perioada total si tv, acum se uita 10-20 min max pe zi. Psiholoaga de la gradinita a zis ca are o intarziere in comunicare din cauza tv, nu a zis nimic de autism, si ca trebuie sa lucram cu ea. Noi facem ce putem acasa, ne jucam si incercam s-o fortam sa comunice. Dsigur ca de cand merge la gradinita totul a evoluat in bine, acum spune fraze dar mai mult invatate,standard, mie mi se pare ca se comporta normal,doar ca de ex daca o intreb ceva de gen "iti place?" nu raspunde cu da sau nu , ci eventual cu "iti place".
Nu am scapat de scutec desi ne chinuim de cateva saptamani bune, uneori sta la olita ,alteori nu vrea sub nici o forma si face pe ea (kk doar la olita), dar nu cere singura, nu o deranjeaza ca face pe ea. LA gradinita o duc cu chilotei absorbanti, training pants,am noroc ca doamnele o pun ele f des si o schimba daca e cazul ( e gradi particulara).
Alte probleme nu am avut, a mers putin mai tarziu la 1,3 ani dar totusi in limitele normalului, e sociabila, ne iubeste, mananca singura si manaca f bine, doarme f bine (in patutul e cu gratii, in alt pat e chin mare).
Sentimentele si gandurile mele s-au schimbat de multe ori in acest tijmp, de la autorepros pt ca am lasat-o sa se uite la tv, la agonie gandindu-ma la autism, acum sunt intr-o perioada buna, evident in urma progreselor. In legatura cu diagnosticul, am inteles in ca tarile civilizate, echipe de mai mult medici pun un diagnostic de autism sau altceva asemenator, si dupa multa observatie. Acum astept sa mai creasca si sa is dea drumul, cum se spune,la vorbit,la comunicarea cu noi, in sufletul meu asta cred ca o sa se intample, sa se deblocheze si sa inceapa sa vorbeasca mai legat .
Of,lung mesaj, si greu de explicat de fapt ce simti ca mama, sunt multe temeri interioare pe care nu le putem exprima coerent,ca sa inteleaga si altii... VA pup!
P.S. Urmeaza sa plecam din tara in cateva luni , departe, si imi doresc tare mult sa scapam de scutec pana atunci,mai bine zis sa se ceara la olita/wc, ma gandesc ca vom face un drum de aproape 20 de ore, sa o las cu chilotei cand stiu sigur ca face pe ea, asta inseamna sa o schimb deci sa am cu mine o tona de haine, sa ii pun scutec...dar poate ca pana atunci se va schimba situatia...

sheherezada spune:

adelamaria ne gasesti la prieteni dintotdeauna
Chuny jucam uneori Simon sez .Ce intelegi prin jocuri de societate?In general nu are probleme cu socializarea.Cea mai mare problema a fost alimentatia.Dintotdeauna!Cu alte persoane nu mananca deloc.Nici macar nu deschide gura.Merge la o gradi de stat, pana la 12.Dar nu suntem foarte entuziasmate.Nici eu,nici ea.Am incercat si la una particulara cu program prelungit dar am renuntat din cauza ca nu manca nimic.
Este incapatanata,hiperactiva (din cauza asta educatoarea vorbeste destul de dur cu ea si am impresia ca a si tras-o de par) si empatizeaza cu lupul.Nu am inteles niciodata de ce?I-am explicat ca lupul a mancat-o pe Scufita si pe bunica ei,ca a mancat iezisorii.Degeaba!Ea tot cu lupul tine.I se umplu ochii de lacrimi numai cand vorbeste despre lupul ranit.Nu se joaca deloc cu papusile.Ii plac mai mult animalele (cainii,lupii,dinozaurii) si masinile.Zice ca o sa se faca ingrijitoare de lupi cand o creste mare.
elena.elena nu cred ca e din cauza ca s-a uitat la televizor.Cred ca fiecare copil are propriul ritm si trebuie sa avem multa rabdare si intelegere cu ei.Nici Maia nu a facut multa vreme la olita pentru ca refuza sa se aseze, pur si simplu.Si nici nu am stiut cum sa o fac sa se aseze pentru ca incepea sa tipe numai cand vedea oala.Asa ca am lasat-o in pace.Pe la trei ani mi-a spus singura:mami vreau la oala.Si de atunci asa a ramas.
bird a mea nu are autonomie aproape deloc.Si nici nu mai stiu ce si cum sa fac?Uneori nu simt decat o imensa oboseala si mi-e frica sa nu ma copleseasca intr-o zi de tot.
Poze

adelamaria spune:

Chuny, nu stiu exact daca voi reusi sa explic...Ideea asta ma preocupa pe mine de ceva timp. E ceva raportat la mine, ceva ce am observat la mine si m-a pus putin pe ganduri...
Uite, Nana mea a venit greu, dupa 2 ani jumate de incercari. Timp suficient cat sa am niste asteptari, niste idei, niste dorinte catre care sa tind, chiar si inconstient. Apoi a fost nasterea - un chin si-o jale, cu cezariana dupa 14 ore de travaliu cand inima ei deja nu mai batea ca lumea...iar eu tipam sa-mi scoata copilul, sa nu pateasca ceva...Crunt, traumatizant. Apoi, am zis gata - acum incepe basmul meu! Aiurea, m-a lovit realitatea peste fata! Copilul meu nu manca, nu crestea...Nu era in grafice, era mica-mica si eu eram ingrozita ca are ceva! Ceva ce nu stiu eu sa descopar. Cand am diversificat-o a fost si mai rau. Era slaba tare si o vedeam fragila, am ferit-o, am protejat-o cat am putut...Aveam o atitudine duplicitara uneori...Zile cand eram furioasa ca nu mananca sa creasca, sa fie si ea normala, eram atat de suparata ca trebuie sa ma chinui...Si zile cand stateam intre ea si toti ceilalti, cand luptam cu ei sa nu mai spuna ca "sigur are ceva"...
Si tot chinul asta si toata lupta asta mi-a intrat cumva in reflex. Stii cand mi-am dat seama? Atunci cand Nana a inceput cat de cat sa manance cate ceva... E tot mica, tot slaba, tot fragila, dar mananca, se alimenteaza...Dar pe mine daca ma intreba lumea, eu tot ziceam ca e greu, ca e chin, ca mi-e teama pentru ea...Parca mi-ar fi fost teama sa ma bucur. Sau parca m-as fi obisnuit sa-mi fie rau. Mi-a fost atat de greu sa ma obisnuiesc cu "raul" cu ceva ce iesise din tiparele mele imaginare, din basmul meu, incat atunci cand a inceput sa fie mai bine parca nici nu voiam sa observ. Teama? Inertie? Nu stiu, sincer.
Doar ca acum sunt intr-o etapa cand incerc sa fiu cat mai obiectiva fata de ea. Ma feresc s-o "vad" mai rau decat e...nu stiu cum sa explic...Sunt atenta la cele mai mici semnale de discomfort din partea ei, evident, am tendinta s-o protejez (uneori excesiv), dar prefer sa gandesc pozitiv. Sa gandesc ca e bine. Ca uite ce mare si frumoasa a crescut pana acum...Incerc sa nu las anxietatea mea sa se reflecte asupra ei.
Cred ca asta incercam sa spun in mesajul anterior. Desi nu stiu daca e bine ca am extins o experienta personala si observatii personale asupra unei alte persoane. N-am vrut sa supar. Poate ca doar am gandit cu voce tare